Abonează-te pentru a continua lectura
Abonează-te ca să ai acces la continuarea acestui articol și la alt conținut disponibil numai pentru abonați.
INTERVIU cu FLOAREA CĂRBUNE
WOLD WOMEN, TRADITIONS TO ROMANIANS
Babele
(Tradiţii la români)
@copyright
La început de martie, vremea este capricioasă, cu ploi, lapoviţă sau chiar ninsori şi viscol. În popor se spune că sunt „Zilele Babelor.” Între 1 şi 8 Martie este timpul când să-ţi alegi “baba”. Tradiţia spune că aşa cum va fi “baba”în ziua pe care ţi-ai ales-o, aşa o să-ţi meargă tot anul. Există multe variante privind mitul “babelor”. Cea mai cunoscută variantă este cea legată de mitul Babei Dochii. Una dintre legende spune că Dochia avea o noră căreia îi cerea să ducă la îndeplinire lucruri imposibile, cum ar fi fost: să-i aducă fragi pe 1 Martie, sau să spele lâna, dar nu oricum, ci din albă s-o facă neagră. Nora reuşea să îndeplinească dorinţele babei, ajutată fiind de Sfântul Petru. Când a primit fragii de la noră, Dochia a crezut că a venit Primăvara. Ea îşi puse 12 cojoace şi duse oile sus, la munte. Acolo este cald, iar baba începe să dea jos cojoacele până rămâne numai în ie. Când rămâne în ie, începe un viscol aducând Gerul care o îngheaţă pe Dochia, transformând-o în stană de piatră.
Deşi oamenii îi reamintiseră că în Martie vremea e schimbătoare, ea n-a vrut să ţină cont de sfatul bine intenţionat al oamenilor… Încăpăţânarea şi inima rea i-au adus pieirea.
În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tuşa Sia. Tuşa Sia era înaltă, slabă, cu faţa uscăţivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap şi cu fustă neagră, asemănătoare cu portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prinţesă-Anastasia, şi ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi putut critica. Veşnic pusă pe harţă, tuşa Sia, cu luleaua în gură şi cu bâta în mână, de care se sprijinea, iar când era necăjită, altoia, porcul din curte sau vaca din grajd, blagoslovindu-i cu un blestem: ”fira-ţi voi ai daţilor!- că mi-aţi mâncat viaţa!”
Tuşă Sio, mi-ai colorat zilele copilăriei, dar şi pe cele ale copiilor mei. Astăzi, când reuşim să ne adunăm în jurul mesei, la sărbători, unul dintre noi înveseleşte atmosfera , imitându-te: ”fira-ţi ai daţilor, aţi terminat Moldova şi Mangalia, şi acum aţi venit să înnebuniţi Puranii! Staţi că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar şi pentru cele de azi, pline de amintiri şi nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni – rătăciţi pe „Insula Dobrogea”, îţi sărutăm mâna şi obrazul ridat, atât de curat şi frumos altădată. Ai fost şi ai rămas „Sfânta Vineri” în memoria noastră, pentru că în fiecare zi de vineri ţineai post negru până la apusul soarelui. Ştiu, eşti printre îngeri şi adeseori mi te arăţi în vis. Pentru mine e ca şi cum ai fi aici. Fie-ţi sufletul împăcat şi liniştit! Luceafărul să-ţi lumineze calea…
Ah, vreau să-ţi mai spun ceva: sper ca Sf. Petru să-ţi fi dat o dispensă pentru comportarea merituoasă pe Pământ, şi să-ţi fi îngăduit să mai tragi, când şi când, din lulea.
(Tuşa Sia a trăit în Purani de Videle, mai sunt locuitori ai satului… care şi-o amintesc)
AUTHOR: Floarea Cărbune- „Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele)”, Editura Lidana, Suceava, 2010
ATENȚIE:
„Babele sunt personaje din folclorul popular românesc. Babele erau considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii. În Dicționarul de simboluri și arhetipuri culturale, Ivan Evseev arată că „în mitologia calendaristică sunt prezente în forma Zilelor Babelor (1-9/12 martie), marcând timpul schimbător și capricios de primavară (…) ascendența principiului feminin în viața naturii, societății și psihologiei individuale[1]„.
De legenda Babei Dochia sunt legate numele culmii Babele din masivul Bucegi și ale primelor nouă zile ale lunii martie.
Baba Cloanța, Baba Hârca, Baba-Mija sunt personaje din basmele și legendele populare, având înfățișarea unor femei bătrâne și fiind considerate ființe cu puteri supranaturale.”(WIKIPEDIA
VEZI ȘI:
Cum îi alegi Baba. Tradiţii şi superstiţii în martie. Babele 2019, ce nu e bine să faci până în 9 martie
Sursă poze: Google
Licoare magică
Te-am zăvorât în inima mea,
Ca pe-o candelă într-un sanctuar.
Icoană îmi eşti, icoană primită în dar,
La care-ndelung mă rog,
Cerând îndurare,
Căci prin magie,
În inima mea te-am ademenit.
Ai fost grăunte de polen
În livada cu migdali înfloriţi,
Pe care, îndrăgostită l-am adunat
Şi-n taină deplină,
Licoare magică am fermecat.
Pulbere de stele, praf de dragoste,
Amestecate cu flacără şi fulger,
Toate născătoare de dragoste,
Doar pentru dragoste născătoare…
Vei rămâne zăvorât în inima mea,
Grăunte de polen pe staminele florii,
Rod vei deveni, şi vei renaşte în mine,
Rod al dragostei, plin de parfum şi iubire…
Te-am zăvorât în inima mea,
Ca pe-o candelă într-un sanctuar…
Autor: Floarea Cărbune
Sursă poze: Google
Femeie…
Ghiocelul
Firav, mândru, mititel,
A ieşit un clopoţel,
De sub neaua de argint,
Bucuros, lumea vestind
Că miroase-a Primăvară,
În dumbravă şi în ţară.
Ghiocel, alb – clopoţel,
Aduci soarele pe cer,
Aduci jocuri de copii,
Iarbă verde pe câmpii.
Sună, sună-a Primăvară,
Să iasă copiii-afară,
Soarele să-i veselească,
Grădina să înflorească
(Floarea Cărbune)
1 MAI, ZIUA DE ARMINDENI
Flori de măr…din grădina Raiului.
(PURANI DE VIDELE)
Primăvara, când înfloresc pomii fructiferi, salcâmii ce străjuiesc curţile şi liliacul, care nu lipseşte din nicio gospodărie, satul – Purani de Videle- este învăluit într-un parfum suav ce-şi schimbă nuanţa la fiecare adiere a vântului. În luna aprilie înfloreau merii, împodobind curţile şi grădinile cu flori delicate de un alb pur sau flori ale căror petale erau irizate cu roz.
Mărul, cu florile şi fructele lui, are rosturi magice şi semnificaţii deosebite, în tradiţia multimilenară a multor popoare ale lumii, dar şi la români. Mărul apare în miturile şi legendele Greciei antice, iar în Biblie, ca „pom al cunoaşterii” etc…Este un sacrilegiu să tai un măr până nu plantezi altul în loc, de fapt, e păcat să tai orice pom fructifer…
Se spune… că fiecare „neam” are un „pom” al său, al neamului meu este mărul, pentru că ne reprezintă foarte bine, ca simbol.
(Floarea Cărbune-„Rădăcini”)
Toate reacţiile:
Autor: Floarea Cărbune
CĂLĂTOARE ÎN ȚARA SOARELUI RĂSARE
Prezentare de Gabriela Petcu
”Călătoare în Ţara Soarelui Răsare”
Autor:Floarea Cărbune
“Japonia este ţara marii armonii, a armoniei Prezentului cu Trecutul, a Modernului cu Tradiţionalul, a Cerului cu Pământul, a Materiei cu Spiritul, a Omului şi a Naturii, a Lotusului şi a Crizantemei”.
Floarea de cireş – SAKURA, se deschide special pentru noi!
Scriitoarea Floarea Cărbune, are meritul că pe unde păşeşte, lasă bucăţi din suflet şi se încarcă cu armonia locurilor prin care trece. Astfel, avem bucuria de a ne aduce şi a ne oferi din preaplinul sufletului ei, minunile unei ţări atât de frumoasă, atât de sofisticată şi miraculoasă, cum este Japonia. Citind jurnalele celor cinci călătorii ale autoarei, ai ocazia să te îmbogăţeşti nu numai cu date exacte, despre un tărâm al abundenţei, dar mai ales, vei cunoaşte spiritul acestui popor.
“Mi-a fost dat să ajung în Ţara Soarelui Răsare respirându-i aerul, admirându-i cultura, adorându-i grădinile, adevărate opere de artă şi…de-ar fi numai atât, tot ar fi de-ajuns”.
Hana (Floarea), prin această carte, devine ghid într-o lume pe care mulţi dintre noi, nu vom avea posibilitatea să o cunoaştem real. Japonia se ataşează de suflet, ca o minune lăsată special să aducă lumină şi culoare, muzică sublimă, gest de prietenie, dorinţă nestăvilită de cunoaştere, de dragoste, de armonie. Vom iubi această ţară pe care autoareaFloarea Cărbune ne-o aduce cu multă dragoste prin paginile volumului prezent. Apoi, ne vom mira când ni se va face dor (!?) şi vom fi surprinşi să constatăm că doamna cu zâmbet de soare şi nume de floare, ne-a purtat cu atâta dibăcie în lumea acestei ţări minunate, încât vom avea senzaţia că noi, am mai trecut pe acolo.
Floarea Cărbune, scrie! Ca un râu, cuvintele curg în versuri şi proză, aducând cu sine, pentru lumea toată, emoţionante momente din viaţa sa. Hana scrie cu sufletul şi pentru suflet! Harul primit, acela de a aşterne pe hârtie ideea de armonie între extremele vieţii, este tocmai esenţa timpului:
„Mi-e viaţa simplă dar şi complexă, sunt momente când mă simt depăşită de evenimente devenind tristă apoi încerc echilibrarea ,bucurându-mă de fiecare răsărit de soare, de venirea primăverii, de clipele de graţie ale existenţei.”
Eu cred că oricare cetăţean japonez, ar fi încântat să descopere că cineva străin, pune atât de mult suflet, reuşind să transmită la mii de kilometri, o mare parte din existenţa acestei ţari.
„Japonia fascinează prin prezent, cât şi prin istoria ei fabuloasă. În trecut, japonezii erau renumiţi pentru artele marţiale, medicina alternativă, shoguni, samurai, harakiri şi gheişe. Acum , Japonia este pământul tehnologiei, al luminii şi al inventivităţii. Deşi pare de necrezut, aceiaşi oameni care creează şi inventează roboţii cei mai performanţi din lume, păstrează şi respectă, cu sfinţenie, tradiţiile vechi de secole.”
Toate acestea, sunt descrise cu mare atenţie, talentul autoarei de a povesti remarcându-se în fiecare pagină. Foloseşte o gamă bogată de mijloace literare pentru a transmite mai bine mesajul Japoniei. Tradiţiile sunt descrise în amănunt, descoperind uneori mici asemănări cu cele ale ţării noastre. Nu a ratat ocaziile de a prezenta reţete culinare pe care, dacă le-am aduna la un loc, cu siguranţă am putea avea şi o carte de bucate cu specific japonez. Oraşele, natura, oamenii, sunt prezenţi ca într-o peliculă de film. Toate au un sens, rostul acestor pagini fiind tocmai acela de a aduce o reală descriere, o transmitere impecabilă de date şi sentimente.
Capitolul V, este dedicat literaturii şi anume, lansării de carte românească, pe tărâm japonez.
„ Literatura reprezintă şi ea puntea de cunoaştere între două popoare prietene. Cum în acest an – 2009, se împlinesc 50 de ani de prietenie româno- japoneză, m-am gândit să fac o lansare de carte în Japonia. E vorba de antologia « Izvoarele vieţii » la care au contribuit 28 de poeţi. Am certitudinea fermă că, poezia poate fi o uşă deschisă spre inima poporului român implicit a culturii acestuia.”
Astfel, Floarea Cărbune, devine atât mesagerul Ţării Soarelui Răsare, cât şi al României!
Talentul autoarei, este pe drept răsplătit cu ocazia participării sale la concursuri literare de înaltă ţinută:
– Premiul I la Festivalul Naţional de Literatură “Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti, mai, 2009, Secţia: Reportaj literar.
– Marele Premiu “Mircea Motrici” şi Premiul revistei Ateneu- Bacău la Festivalul Naţional de Literatură “Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti, mai, 2010, Secţia:Reportaj literar.
După ce am citit şi am trăit „Rădăcini”, ştiam că va urma şi altă carte… Curând, am fost plăcut surprinsă, citind manuscrisul volumului « Călătoare în Ţara Soarelui Răsare », bucuroasă fiind să descopăr noi secrete din tainele acestui popor.
Vă recomand cu multă căldură, « Călătoare în Ţara Soarelui Răsare » prin care veţi descoperi un ghid valoros, o poartă deschisă spre o lume nouă, pentru că Japonia este istorie, cultură, tradiţie, educaţie, iubire, oraşe minunate, oameni deosebiţi, artă culinară… şi toate acestea le puteţi descoperii prin ochii şi sufletul scriitoarei Floarea Cărbune.
Lectură plăcută!
Gabriela Petcu
Redactor la ziarul “Curentul internaţional”
Toate reacţiile:
BOBOTEAZA în Purani de Videle- 6 ianuarie
Autor: Floarea Cărbune
Boboteaza este sărbătoarea creştină care ne aminteşte de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos. În Biblie se spune că, atunci când Sfântul Ioan l-a botezat pe Mântuitor, Cerurile s-au deschis, Sfântul Duh a coborât pe pământ, Iisus s-a descoperit lumii ca fiul Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel preiubit!”
Boboteaza, celebrată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine, momentul naşterii spirituale a Mântuitorului.
La sate, pe vremuri, era un moment favorabil descântecelor si altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, gospodina strângea cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi puse la păstrat până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de dăunători.
Bătrânii ne spuneau că… dacă pomii erau încărcaţi cu promoroacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, aceştia vor avea rod bogat. Deasemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.
În această zi, preotul merge la gospodari acasă, pentru a le stropi şi binecuvânta casa, curtea şi membrii familiei respective, cu apă sfinţită. Pe 5 ianuarie, fetele mari cer, de la preotul care vine cu botezul prin gospodării, câte o crenguţă de busuioc pe care şi-o pun noapte sub pernă, pentru a-şi visa ursitul. În noaptea către Bobotează, fetele înfăşurau firul de busuioc cu beteală argintie şi-l agăţau într-un pom fructifer, măr. Dacă busuiocul din pom era împodobit a doua zi cu chiciură, însemna că ursitul va fi bogat, dacă nu, va fi sărac.
Se crede că de Bobotează, odată cu sfinţirea apei (aghiazma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. După slujba de sfinţire a apei , fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasul cu care vine de acasă, pe care îl aşează în apropierea unei icoane. Bunicul meu lua “aiasma” într-o sticlă, în care punea, în loc de busuioc, un scaiete. Un anume scaiete…
.
Ajunşi acasă, sătenii stropesc cu apa sfinţită grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, dau de băut la cei bolnavi, se pune în prima scaldă a copilului nou-născut, stropesc prin casă ea pentru a fi protejați, în caz de furtună şi trăsnete etc. Mie-mi plăcea foarte mult acest ritual al stropirii cu “aiasmă”(regionalism din Muntenia)..
Bunicul ţinea căldăruşa cu „aiasmă”, iar eu mănunchiul de busuioc, legat cu fir roşu, cu care stropeam peste tot. Cel mai mult îmi plăcea să stropesc văcuţa care ne dădea lapte şi oile din târlă. Uneori, în târlă, era şi câte un mieluţ. Avea la gât un ciucure roşu prins de o acioaie şi ne jucam, mieluţul behăind fericit. Mama-oaie venea imediat în preajma noastră, dar când vedea că puiul ei se joacă cu un pui de om, pleca liniştită să-şi ronţăie fânul.
De atunci şi până azi, nu pot mânca, nicidecum, carne de miel.
Tăierea unui miel mi se pare un sacrilegiu. E doar părerea mea, pe care o afirm cu sinceritat
8 MARCH, FEMALE DAY
Femeia-metafora vieţii, cu trup modelat de sculptori celeşti şi suflet angelic. Te cheamă şi te ispiteşte să-i înţelegi misterul, voluptatea, inocenţa, maternitatea. Citindu-i misterul şi dezlegându-i enigma, vei găsi toate răspunsurile pe care… omenirea le caută încă din zorii vieţii. În trupul ei stă ascunsă, ca într-un sanctuar, sămânţa vieţii, în ochii ei, frumuseţea lumii, în spiritul ei, nemurirea!Trupu-i, ca o amforă, a fost dăltuit în marmură, cântat pe muzica diafană a îngerilor, descris de poeţi celebri, unii dintre ei dându-şi viaţa din dragoste pentru ea, pentru femeia – matricea vieţii.
Conştientă de propria-i frumuseţe, păşeşte în viaţă, plutind precum zeiţele care, uneori, au manifestat gelozie pe nurii unei pământene.
Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate , foc şi gheaţă.
Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
„Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:”Început/Sfârşitul!”
Femeie,
În faţa ta… mă plec.
Autor: Floarea Cărbune
LA MULŢI ANI, FEMEIE!!! 
O, tu, femeie,
Misterioasă făptură,
Eşti rodul mâinilor cereşti,
Dar şi al celor omeneşti.
Trupul tău, enigmatic şi divin
Din culori şi din lumini
E plămădit
O, tu, femeie,
Frumoasă făptură,
De veacuri, poeţii
Îţi închină iubire,
Iar pictorul, maestrul cu penelul,
Dintr-o privire,conferă mlădiosului trup
Nemurire
Inima lui, pasăre sihastră-n pribegie,
Cerul a găsit în albastrul infinit.
„Luceafăr singuratic mă avânt
Între Cer şi Pământ”,
Se tânguie El
La margine de cer.
O, tu, femeie,
Frumoasă făptură
(Floarea Cărbune)
OCHIUL
Zice ochiulîntr-o zi: „ăd dincolo de-aceste văi un munte învăluit în ceață albăstruie. Nu-i minunat?!
Urechea asculta cu atențieși, după un răstimp, îi spuse:;„Care munte?munteEu n-aud nici un munte.”
Apoi Mâna vorbi și zise; „Degeaba încerc să pipăi or s-ating, căci nu îl pot găsi.”
Iar Nasul spuse: „nu-i nici un munte ; eu nu miros nimic”
Apoi Ochiul privi în altă parte, iar ei începură cu toții să vorbească despre ciudata închipuire a Ochiului.
„Ceva este în neregulă cu Ochiul, ziseră.
k.g.
SPUNEA UN FIR DE IARBĂ…
..
Un fir de iarbă îi spuse unei frunze veștede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reușit să îmi împrăștii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veștedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut și tot jos îți duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce ești! Tu nu trăiești la înălțime , și-a vântului cântare nu te-atinge,”
Apoi frunza tomnatică se așternu pe pământ și adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou-acum, ca fir de iarbă.
Și-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau din aer frunze veștede, ea spuse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăștie visele de iarnă.”
Sumi Hana
04.11.2023
..
TUDOR COSMIN, FLOARE SCUTURATĂ
Tudor-Cosmin, floare scuturată…
(Dedicată unuia dintre tinerii trecuți dincolo…Un băiat din Purani de Videle) 
De ce e Cerul
Atâta de aproape?
Şi lângă tine, noi?!
Nu am ştiut
Când luntrea ţi-a pornit pe ape,
Condusă de Charon, *
Spre tărâmul celălalt,
Căci prea rapidă fu plecarea ta…
Tu ne priveşti
Cu dragoste şi compasiune…
De dincolo,
Noi nu-ţi auzim vocea
Şi nici nu te zărim
Dar eşti în inimile noastre
Şi cu toţii te iubim.
Fosta-i un bujor înflorit,
Dar soarta nu te-a ocolit
Pentru că Viaţa şi Moartea
Surori sunt şi merg mână-n mână.
În bucurii există suferinţă
Şi-n suferinţă-bucurii-ecou
Al Lumii întregi… Ecou.
Într-un colţ de rai frumos
Ţi-ai găsit un loc umbros
Şi când dorul te va topi
La ai tăi, cu dragoste vei veni.
Să-i mângâi în vis, duios,
Chiar de nu te vor simţi.
Dormi în pace, înger frumos!
Autor: Floarea Cărbune
DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ!
*În mitologia greacă, Charon este luntrașul lui Hades în Infern (Lumea subpământeană). Charon traversând Styx-ul…
LACRIMI DE FATĂ(Versuri dedicate Aurei Ion)
..
Lacrima prelinsă printre gene,
Pe un obraz neprihănit de fată,
E semnul inimii ce bate
Încet, încet, dar încă bate.
Ca picurii de rouă,
Ce pier ucişi de soare,
Se pierde-un suflet de fecioară
În giulgiu rece de zăpadă.
În grele chinuri ea s-a stins,
Mâna întinsă e târzie,
Un întuneric cenuşiu,
De moarte nedreaptă o-nvăluie.
O plânge astăzi cetina de brad,
O plânge zăpada-nsângerată,
O plâng părinţii, lumea toată,
Pe cea care salva vieţi odată…
Autor: Floarea Cărbune
Romania
20/21.01- 2014
Dumnezeu să te odihnească în pace, Aura, înger de fată…!
IERNILE COPILĂRIEI MELE…
IERNILE COPILĂRIEI MELE-PURANI DE VIDELE
Freamătul din preajma Crăciunului,vremea colindelor, pregătirea bradului, animaţia de pe uliţele satului, glasurile vesele ale copiilor, mirosul cozonacilor şi a cetinei de brad oferă inimii cele mai deosebite emoţii ce-i înalţă trăirile până la Cer. Uneori ningea feeric, neaua cu scânteieri argintii sporind atmosfera de sărbătoare întru iubire.
Valoarea spirituală a Crăciunului este singura care contează în aceste zile. Crăciunul este, de fapt, o stare de spirit, bucuria venind din străfunduri. În copilărie o simţim cu tot sufletul, apoi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem câte puţin din ea, pe drumul vieţii, câteodată nu mai suntem în stare să o regăsim. Liniştea, zâmbetul şi bucuria din zilele premergătoare marii sărbători creştine sunt simţite şi trăite în cuget cu adevărat, numai aşa, Spiritul Crăciunului poate pătrunde în casele noastre. De fapt, cel mai mare dar al Crăciunului îl reprezintă bucuria sufletească pe care ne-o aduce Naşterea Domnului, pacea din inimă, puterea de a ierta, şi de a-i ajuta şi înţelege pe cei din jur, bucuria de a dărui şi a primi…
Doamne, pe atunci simţeam bucuria tuturor, simţeam că trăiesc!
Îmi revine în memorie plăcerea cu care mâncam colindeţele, pe care mama mea le punea în zeama în care fierbea caltaboşul bolborosind pe plită, în dimineaţa Crăciunului. În acea zi, colindeţele(specifice Munteniei), covrigii, colacii şi boboroadele căpătau o savoare deosebită.
Merele si gutuile coapte erau cele mai deosebite delicatese pentru sufletul meu, şi stăteau frumos rumenite pe colţul plitei, pentru a se păstra calde, tocmai bune de mâncat.
Amintiri, amintiri, amintiri de neuitat…
Autor: Floarea Cărbune
Romania
Sursă poză: Google
pentruvoi 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.