SFÂNTUL ANDREI
Pe 30 noiembrie, se sărbătoreşte Sfântul Andrei, cel care a adus creştinismul în Dobrogea. Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat dintre apostoli. Ioan Botezătorul l-a avut ca ucenic, fiind martor la botezul lui Iisus. El este considerat „pecetea” apostolică a creştinismului. În folclorul românesc, ziua de 30 noiembrie, ziua martiriului său, mai este numită şi „cap de iarnă”.
Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre acele clipe când se deschid porţile spre alte dimensiuni, adică momentul în care se ridică vălul, dintre văzut şi nevăzut. Când ningea, în ajunul Sfântului Andrei, bunicuţa îmi spunea că Moş Andrei are barba albă. Anual, barba moşului se schimbă în funcţie de vremea din Ajun, uneori e albă, iar alteori…doar sură.
Când eram copil, babele satului ne speriau cu tot felul de poveşti… care ne făceau părul măciucă în vârful capului… O mătuşă, uscată ca un schelet de slabă ce era, căreia nu-i plăceau copiii, ne ameninţa cu poveştile ei despre noaptea din Ajun…Când o ascultam ni se făcea pielea de găină… Ne ameninţa, că prin deschiderea “porţilor” este posibil ca duhurile rele să vină pe pământ, şi …dacă nu vom fi cuminţi vom avea de pătimit… Zicea ea… că se luptă “binele ” şi “răul”, la fel ca în basme. Ne spunea că sunt persoane care, din invidie şi duşmănie, încurcă planurile oamenilor, dând peste cap existenţa lor, căile vieţii oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească… Şi… credea că în această noapte „umblă strigoii”… să fure „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”, iar unele femei rău-voitoare fură chiar şi „mana vacilor, ” adică laptele, mult şi gras, al vacii unui gospodar. Împotriva acestor rele, părinţii foloseau usturoiul pisat cu care ungeau casa, coteţul păsărilor, cuşca câinelui, târla oilor, grajdul, uşile şi ferestrele acestora pentru a ţine departe, de oameni şi animale, duhurile rele…Nouă, ne dădeau să mâncăm un căţel de usturoi. Cu asta ne cuminţeam, băgam nasul sub plapumă, adormind imediat. Bătrânii stăteau la”păzitul usturoiului”… care avea să fie folosit ca remediu terapeutic pentru întreaga familie.
Înainte de a ne culca, fiecare îşi punea într-un vas cu apă, câte o crenguţă de măr… care trebuia să înflorească până la Anul Nou. Bunicul meu spunea că mărul este un pom magic, iar pe vremea când era copil, mergea, din casă în casă, cu crenguţa de măr înflorit… în ziua de Anul Nou-aceasta era sorcova lui. Considerând mărul ca având virtuţi magice, ca să fiu ocrotită prin lume, la plecarea în Moldova, bunicul meu mi-a „împărţit” un măr, un pom viu, zicându-mi: „acesta este mărul sădit de mine şi acum ţi-l dăruiesc ţie. Când vei veni în vacanţe, iar eu nu voi mai fi, să-ţi reaminteşti că viaţa omului seamănă cu cea a pomului. Toată viaţa ta, mărul cu florile şi fructele lui, să-ţi reamintească de mine. Norocul să te însoţească pe Cale!” Cu timpul, am aflat mai multe: mărul apare în Rai ca „pom al cunoaşterii”, iar în disputa dintre cele mai frumoase zeiţe ale Olimpului, câştigătoare fiind, Afrodita-zeiţa frumuseţii.
În ajun de Sf. Andrei, îmi alegeam, întotdeauna, o crenguţă de măr care, atunci când înflorea, albul gingaş al petalelor avea şi puţin roz. Crenguţa înflorită până la Anul Nou, prevestea celui care a pus-o în apă, sănătate şi fericire.
Pentru a afla dacă anul ce va veni va fi rodnic, mămica semăna o sută de boabe de grâu, într-un mic vas de lut. Dacă grâul răsărit era verde şi des, anul ce avea să vină, va fi fost plin de roade.
Şi acum îmi reamintesc cum…nişte verişoare ( fete mari) stăteau în faţa unei oglinzi, mărginite de două lumânări aprinse, cu scopul de a zări chipul celui care le era menit; altele puneau busuioc sub pernă, sperând, ca în timpul somnului, să-şi viseze ursitul…
În primii ani de învăţământ… mă aflam în localitatea Todireşti, judeţul Vaslui. Aici, stăteam în gazdă la familia Matei, iar tanti Anuţa, o nemţoaică venită de la Vişeul de Sus, mi-a spus , mai în glumă, mai în serios că, în noaptea aceasta îmi voi vedea ursitul. Eu am râs dar ea a continuat:
- Donşoară nu sunteţi curioasă a afla care vă este cel hărăzit de Dumnezeu?
- Da, tanti Anuţa, dar ce trebuie să fac pentru asta?
- Trebuie să posteşti, iar restul rămâne în seama mea…
Plină de curiozitate, m-am conformat celor spuse de gazda mea.Am postit, m-am rugat…toată ziua am fost ca în transă. După ce a terminat treburile în gospodărie, iar soţul şi cei doi fii, Nicuşor şi Adrian, au adormit buştean, tanti Anuţa a venit în camera mea. Era aproape de miezul nopţii şi inima îmi tremura de emoţie la gândul celor ce aveau să urmeze.
Minunata mea gazdă a purificat camera cu tămâie şi agheasmă, apoi a aşezat o măsuţă rotundă în mijlocul camerei. Ne-am aşezat în genunchi amândouă, şi am început a spune Tatăl nostru. Era un ritual magic…Când mai erau câteva clipe până la miezul nopţii, femeia a aşezat cu îndemânare , chiar în centru mesei, o farfurie cu cenuşă de lemn, de brad, apoi a aprins două lumânări sfinţite la Înviere. Fix , la ora 12:00, a luat găleata şi a mers la fântână de unde a adus apa neîncepută… pe care a turnat-o în paharul aşezat peste cenuşă. Cu evlavie… şi-a scos verigheta de pe deget şi i-a dat drumul în pahar. În timp ce lăsa verigheta să cadă, mi-a spus :
- Donşoară, verigheta trebuie să fie sfinţită aşa cum a fost a mea la cununia religioasă.
- O să ţin minte, tanti Anuţa!
Când m-am aplecat asupra paharului, tremuram toată.
- Linişteşte-te donşoară, mi-a spus o voce caldă…
M-am liniştit, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute a-mi vedea ursitul şi…în oglinda apei din interiorul verighetei am văzut un soldat. Se vedea clar… un bărbat în haine militare…
Timpul a trecut în galop, a plecat iarna, a venit primăvara , apoi vara şi…într-o zi de august l-am cunoscut pe cel ce avea să-mi devină soţ. Era elev la Liceul Militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi…venea de la parada militară,ce avusese loc pe 23 August.
A fost dragoste la prima vedere, o pasiune ce a ars cu vâlvătăi şi…ne-a consumat energia. Am născut şase copii din dragoste…
Bruma s-a aşezat peste amintiri, el a plecat la ceruri…
LA MULŢI ANI… CELOR CU NUMELE DE ANDREI ŞI DERIVATELOR FEMININE ALE ACESTUIA.
