CĂLĂTOARE ÎN ȚARA SOARELUI RĂSARE

Prezentare de Gabriela Petcu

”Călătoare în Ţara Soarelui Răsare”

Autor:Floarea Cărbune

“Japonia este ţara marii armonii, a armoniei Prezentului cu Trecutul, a Modernului cu Tradiţionalul, a Cerului cu Pământul, a Materiei cu Spiritul, a Omului şi a Naturii, a Lotusului şi a Crizantemei”.

(Floarea Cărbune)

Floarea de cireş – SAKURA, se deschide special pentru noi!

Scriitoarea Floarea Cărbune, are meritul că pe unde păşeşte, lasă bucăţi din suflet şi se încarcă cu armonia locurilor prin care trece. Astfel, avem bucuria de a ne aduce şi a ne oferi din preaplinul sufletului ei, minunile unei ţări atât de frumoasă, atât de sofisticată şi miraculoasă, cum este Japonia. Citind jurnalele celor cinci călătorii ale autoarei, ai ocazia să te îmbogăţeşti nu numai cu date exacte, despre un tărâm al abundenţei, dar mai ales, vei cunoaşte spiritul acestui popor.

“Mi-a fost dat să ajung în Ţara Soarelui Răsare respirându-i aerul, admirându-i cultura, adorându-i grădinile, adevărate opere de artă şi…de-ar fi numai atât, tot ar fi de-ajuns”.

Hana (Floarea), prin această carte, devine ghid într-o lume pe care mulţi dintre noi, nu vom avea posibilitatea să o cunoaştem real. Japonia se ataşează de suflet, ca o minune lăsată special să aducă lumină şi culoare, muzică sublimă, gest de prietenie, dorinţă nestăvilită de cunoaştere, de dragoste, de armonie. Vom iubi această ţară pe care autoareaFloarea Cărbune ne-o aduce cu multă dragoste prin paginile volumului prezent. Apoi, ne vom mira când ni se va face dor (!?) şi vom fi surprinşi să constatăm că doamna cu zâmbet de soare şi nume de floare, ne-a purtat cu atâta dibăcie în lumea acestei ţări minunate, încât vom avea senzaţia că noi, am mai trecut pe acolo.

Floarea Cărbune, scrie! Ca un râu, cuvintele curg în versuri şi proză, aducând cu sine, pentru lumea toată, emoţionante momente din viaţa sa. Hana scrie cu sufletul şi pentru suflet! Harul primit, acela de a aşterne pe hârtie ideea de armonie între extremele vieţii, este tocmai esenţa timpului:

„Mi-e viaţa simplă dar şi complexă, sunt momente când mă simt depăşită de evenimente devenind tristă apoi încerc echilibrarea ,bucurându-mă de fiecare răsărit de soare, de venirea primăverii, de clipele de graţie ale existenţei.”

Eu cred că oricare cetăţean japonez, ar fi încântat să descopere că cineva străin, pune atât de mult suflet, reuşind să transmită la mii de kilometri, o mare parte din existenţa acestei ţari.

„Japonia fascinează prin prezent, cât şi prin istoria ei fabuloasă. În trecut, japonezii erau renumiţi pentru artele marţiale, medicina alternativă, shoguni, samurai, harakiri şi gheişe. Acum , Japonia este pământul tehnologiei, al luminii şi al inventivităţii. Deşi pare de necrezut, aceiaşi oameni care creează şi inventează roboţii cei mai performanţi din lume, păstrează şi respectă, cu sfinţenie, tradiţiile vechi de secole.”

Toate acestea, sunt descrise cu mare atenţie, talentul autoarei de a povesti remarcându-se în fiecare pagină. Foloseşte o gamă bogată de mijloace literare pentru a transmite mai bine mesajul Japoniei. Tradiţiile sunt descrise în amănunt, descoperind uneori mici asemănări cu cele ale ţării noastre. Nu a ratat ocaziile de a prezenta reţete culinare pe care, dacă le-am aduna la un loc, cu siguranţă am putea avea şi o carte de bucate cu specific japonez. Oraşele, natura, oamenii, sunt prezenţi ca într-o peliculă de film. Toate au un sens, rostul acestor pagini fiind tocmai acela de a aduce o reală descriere, o transmitere impecabilă de date şi sentimente.

Capitolul V, este dedicat literaturii şi anume, lansării de carte românească, pe tărâm japonez.

„ Literatura reprezintă şi ea puntea de cunoaştere între două popoare prietene. Cum în acest an – 2009, se împlinesc 50 de ani de prietenie româno- japoneză, m-am gândit să fac o lansare de carte în Japonia. E vorba de antologia « Izvoarele vieţii » la care au contribuit 28 de poeţi. Am certitudinea fermă că, poezia poate fi o uşă deschisă spre inima poporului român implicit a culturii acestuia.”

Astfel, Floarea Cărbune, devine atât mesagerul Ţării Soarelui Răsare, cât şi al României!

Talentul autoarei, este pe drept răsplătit cu ocazia participării sale la concursuri literare de înaltă ţinută:

– Premiul I la Festivalul Naţional de Literatură “Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti, mai, 2009, Secţia: Reportaj literar.

– Marele Premiu “Mircea Motrici” şi Premiul revistei Ateneu- Bacău la Festivalul Naţional de Literatură “Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti, mai, 2010, Secţia:Reportaj literar.

După ce am citit şi am trăit „Rădăcini”, ştiam că va urma şi altă carte… Curând, am fost plăcut surprinsă, citind manuscrisul volumului « Călătoare în Ţara Soarelui Răsare », bucuroasă fiind să descopăr noi secrete din tainele acestui popor.

Vă recomand cu multă căldură, « Călătoare în Ţara Soarelui Răsare » prin care veţi descoperi un ghid valoros, o poartă deschisă spre o lume nouă, pentru că Japonia este istorie, cultură, tradiţie, educaţie, iubire, oraşe minunate, oameni deosebiţi, artă culinară… şi toate acestea le puteţi descoperii prin ochii şi sufletul scriitoarei Floarea Cărbune.

Lectură plăcută!

Gabriela Petcu

Redactor la ziarul “Curentul internaţional”

Toate reacţiile:

BOBOTEAZA în Purani de Videle- 6 ianuarie

Autor: Floarea Cărbune

      Boboteaza este sărbătoarea creştină care ne aminteşte de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos. În Biblie se spune că, atunci când Sfântul Ioan l-a botezat pe Mântuitor, Cerurile s-au deschis, Sfântul Duh a coborât pe pământ, Iisus s-a descoperit lumii ca fiul  Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel preiubit!”

   Boboteaza, celebrată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine,  momentul naşterii spirituale a Mântuitorului.

La sate,  pe vremuri, era  un moment favorabil descântecelor si altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, gospodina  strângea cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi puse la păstrat până în primăvară,  când se presărau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de dăunători.

         Bătrânii ne spuneau că… dacă  pomii erau încărcaţi cu promoroacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează,  aceştia vor avea rod bogat. Deasemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi, preotul merge la gospodari  acasă, pentru a le stropi şi binecuvânta casa, curtea şi  membrii familiei respective, cu apă sfinţită. Pe 5 ianuarie, fetele mari cer,  de la preotul care vine cu botezul prin gospodării, câte o crenguţă de busuioc pe care şi-o pun noapte sub pernă, pentru a-şi visa ursitul. În noaptea către Bobotează, fetele înfăşurau firul de busuioc cu beteală argintie şi-l agăţau într-un pom fructifer, măr. Dacă busuiocul din pom era împodobit a doua zi cu chiciură, însemna că ursitul va fi bogat, dacă nu, va fi sărac.

            Se crede că de Bobotează,  odată cu sfinţirea apei (aghiazma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. După slujba de sfinţire a apei , fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasul cu care vine de acasă, pe care îl aşează în apropierea unei icoane. Bunicul meu lua “aiasma” într-o sticlă, în care punea, în loc de busuioc, un scaiete. Un anume scaiete…

.

       Ajunşi acasă, sătenii  stropesc cu apa sfinţită grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, dau de băut la cei bolnavi, se pune în prima scaldă a copilului nou-născut, stropesc prin casă ea pentru a fi protejați, în caz de furtună şi trăsnete etc. Mie-mi plăcea foarte mult acest ritual al stropirii cu “aiasmă”(regionalism din Muntenia)..

    Bunicul ţinea căldăruşa cu „aiasmă”, iar eu mănunchiul de busuioc, legat cu fir roşu, cu care stropeam peste tot. Cel mai mult îmi plăcea să stropesc văcuţa care ne dădea lapte şi oile din târlă. Uneori, în târlă,  era şi câte un mieluţ. Avea la gât un ciucure roşu prins de o acioaie şi ne jucam,  mieluţul behăind fericit. Mama-oaie venea imediat în preajma noastră, dar când vedea că puiul ei se joacă cu un pui de om, pleca liniştită să-şi ronţăie fânul.

      De atunci şi până azi, nu pot mânca,  nicidecum, carne de miel.

Tăierea unui miel mi se pare un sacrilegiu. E doar părerea mea, pe care o afirm cu  sinceritat