februarie | 2016 | pentruvoi

(Dedicată dnei înv. Nina Durlan din Purani de Videle, jud. Teleorman)

Avea o faţă albă şi nişte ochi verzi precum smaraldele, o voce dulce şi un mers graţios ca de balerină. O chema Nina Tudor şi era învăţătoarea mea din clasa întâi. Venea de undeva, nici nu mai ştiu de unde, atâtea primăveri şi-au scuturat florile peste noi, încât am şi uitat. Cine o trimisese şi de pe ce tărâm venea, cu figura aceea angelică şi cu glas de înger, eu nu mai ştiu. Îmi reamintesc că-mi era dragă, fiind persoana care m-a învăţat să desluşesc buchea cărţii.
Iarna, se pierdea într-un palton gros din care nu i se vedeau decât năsucul înroşit şi aburii de la respiraţie. O perioadă am crezut că vine de pe tărâmul îngerilor, atât de răbdătoare şi caldă la suflet era! Deşi o iubeam atât de mult, încât o idolatrizam pentru gingăşia ei, într-o zi am supărat-o, răspunzând fără a fi întrebată. La tablă era elevul Crăciun Ştefan, vecinul meu, un titirez de băiat care juca fotbal toată ziua, nearzându-i de carte. Doamna învăţătoare m-a privit în ochi şi s-a îmbujorat la faţă, în timp ce mă admonesta:

„Am să-ţi pun lacăt la gură! Să nu mai vorbeşti neîntrebată!”

group of school kids writing test in classroom

Când să trecem în clasa a II-a, a venit un „zmeu” şi ne-a răpit învăţătoarea, astfel am fost preluaţi de domnul învăţător Nicu Tomescu. Pe „zmeu” îl chema Marin Durlan, un flăcău frumos, născut pe meleagurile noastre.
În timpul documentării pentru „Rădăcini”, doamna învăţătoare mi-a mărturisit că a iubit localitatea Purani, de cum a văzut-o. Era străjuită de mai multe păduri, un izlaz, iar râul Glavacioc, ce se strecura pe sub sălcii pletoase, îi dădea un farmec aparte, făcând-o unică printre comunele învecinate
Şi astăzi mă plec în faţa dumneavoastră cu respect şi dragoste. Încă o dată, vă spun: sărut mâna doamnă învăţătoare, Nina Durlan! Vă mulţumesc, domnule Marin Durlan, că aţi adus pe meleagurile noastre, acest înger care mi-a marcat copilăria.
Amintirile doamnei învățătoare sunt mărgăritare preţioase:

1731___nvtoare_i_elevi_la_coala_primar_1942

„Florica Dumitrache era o copilă timidă, firavă, dar isteaţă şi cuminte. În clasa întâi învăţam într-o casă ţărănească, unde era greu să-i controlezi pe copii. După un an de zile s-a terminat construirea şcolii din satul Puranii de Jos, m-am căsătorit şi m-am mutat cu serviciul în Puranii de Sus.
Înv. Nina Durlan”
PS: Cu deosebit respect şi dragoste, fosta elevă Floarea Dumitrache a luat în seamă… ceea ce i-aţi spus în clasa întâi: „Cine are carte are patru ochi!”
Floarea Cărbune

Azi, 12.02.2016, a sosit Primăvara la Purani…

Sosit-a dulcea Primăvară…
Ah! Iubire,
Sufletul mi-e plin de tine!
Tu eşti vraja ce mă-ncântă
Şi de drag,
La piept aş stânge Universul.

Mi-e dor de tine, sat îndepărtat,
Natalul meu Purani-sanctuar de pace,
Te port în suflet, cu tainic zvon de luncă,
De cânt şi vise pe netede cărări.

Mi-e dor de voi natale zări,
Cu ochii minţii vă privesc din depărtări…
Florica Dumitrache(Cărbune)