Japanese Calendar and Education System in Japan

Calendarul japonez:

Întrucât am fost surprinsă de faptul existenţei a două moduri de indicare a anului, l-am rugat pe Shinya (ginerele meu)să-mi explice cum stau lucrurile. Prin Cristina, ginerele meu mi-a dat următoarea explicaţie:

Şi azi, în mileniul 3, japonezii folosesc două sisteme de indicare a anului: sistemul occidental (cel pe care îl folosim şi noi), dar şi sistemul bazat pe lungimea domniei unui împărat. În anul 1868 s-a produs Restaurarea Meiji, apoi s-au succedat la tron împăraţii:

1- Meiji (Perioada Meiji) 1867-1912, încoronat în 1868(Perioada Guvernării Luminoase);

2- Taisho (Perioada Taisho) 1912-1926, încoronat în 1915(Perioada Marei Dreptăţi);

3- Hirohito (perioada Showa) 1926-1989, încoronat în 1928;(Perioada Păcii Strălucitoare);

4- Akihito (Perioada Heisei) a urcat pe tron în anul 1989, încoronat în 1990 ( Perioada Liniştii şi Înţelegerii)”.

Educaţia în şcolile japoneze

Sistemul de învăţământ japonez arată aşa: 6-3-3-4. Ceea ce înseamnă:

  • 6 ani de şcoală elementară

 – 3 ani de gimnaziu

–   3 ani de liceu

  • 4 ani de învăţământ universitar superior.

Anul şcolar începe la 6 aprilie, fiind structurat în 2 semestre.

Vacanţele:

6 săptămâni de vacanţă în perioada de vară;

1-2 săptămâni vacanţa de primăvară incluzând şi pe cea de sfârşit de an şcolar;

2 -3 săptămâni vacanţa de iarnă.

Limba japoneză:

– Limba japoneză se traduce nihongo”. Ea are patru alfabete folosite pentru scris:

– „Kanji” a fost importat din China. Se prezintă sub formă de ideograme;

– „Katakana” este folosit pentru scrierea cuvintelor de origine străină folosite în scrierea curentă;

– „Hiragana” reprezintă un grup sau două sunete ce se folosesc pentru exprimarea inflexiunilor adjectivale şi verbale;

  • Romaji sunt caractere latine care se folosesc în matematică, chimie(la scrierea simbolurilor elementelor chimice) precum şi la redarea cuvintelor şi numelor proprii japoneze.
  • În limba japoneză nu există litera şi sunetul „l” ,care este înlocuit cu litera şi sunetul „r” şi nici litera şi sunetul „v”, care este înlocuit cu litera şi sunetul „b”.

Floarea Cărbune- „Japonia, mister și fascinație”, editura pim, 2013

Sursă poze: Google & poze personale

Ni-gatsu

Ni-gatsu

FEBRUARIE-luna de revitalizare

Kisaragi (numele vechi) şi Ni-gatsu (denumirea modernă)

Este perioada când zăpezile încep a se topi, „yukige-zuke” … Pe ramuri, de sub mantia albă, răsar gingaşe flori albe şi roz, florile de „plume”(prun japonez)…

Ce linişte e! Plouă cu stele?

E doar „orizake”, ce-mi vorbeşte

Despre bine, bucurie, femeie…

Apreciat de cunoscători e „orizake”.

Mâncărurile tradiţionale sunt oferite pe tăvi Zen iar deliciosul sake în cupe speciale din ceramică. El se asociază cu:

„Fugu”(peşte), feliile subţiri din acest peşte se servesc înmuiate în sos de soia amestecat cu suc de lămâie şi ridiche rasă („daikon”). – Terci de ovăz cu orez turnat în oală peste supa de carne.

„Halfbeak”, fileul de peşte ce se adaugă în supă.

– Macroul spaniol – macrou la grătar cu sos de soia

„Nori” uscate (alge) – este un aliment ideal pe timp de iarnă datorită valorii nutritive, conţinând: proteine, vitamina A, calciu, potasiu şi fier.

Gheişa cu mâna-i delicată

Atinge, dansând, o nori bogată,

O lacrimă ca o perlă vine în zbor,

O delicată libelulă gheişa este,

Marea şi luna pătrund în poveste.

Sayonara!

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poze: Google

Japan-Fuyu noaji( gusturile iernii)

The Japanese New Year (正月 Shōgatsu) -partea a II-a

          În noaptea de 31 decembrie se mănâncă „mochi” (orez pisat în piuă, pregătit într-un fel anume) şi „soba”( supă făcută cu tăiţei din hrişcă la care se adaugă planta cu aceeaşi denumire, „soba” şi ceapă verde tăiată mărunt) pe care japonezii o servesc după miezul nopţii. Această supă este prezentă în toate familiile japoneze întrucât tăiţeii sunt consideraţi simbolul unei vieţi lungi şi sănătoase.

        Dat fiind faptul că femeile muncesc tot timpul anului, ziua de 1 ianuarie este considerată „ziua liberă a mamei”şi, trei zile la rând, se mănâncă „osechiryori”, care se prepară din: fasole, peşte, alge marine, crap… Un obicei vechi, care se respectă şi azi, este ca adolescenţii să primească bani de la bunici „otoshidama”, părinţi sau alte rude. Cei mici primesc jucării şi dulciuri, uneori, chiar bani în pliculeţe frumos ornamentate.

       Seara de Anul Nou nu-i pentru petrecere, ci pentru rugăciune („hatsumoude”). Oamenii se duc la altare („jinjya”), unde se roagă. La templele budiste, la miezul nopţii, clopotele bat de 108 ori. Există credinţa că sunetul clopotului poate alunga dorinţele Ego-ului care îl înglodează pe om în nefericire. În prima zi a anului 2006 m-a impresionat obiceiul japonezilor de a merge, într-un loc special, pentru a întâmpina răsăritul soarelui, „hatsuhinode, sinonim cu o renaştere.

Akemashite omedetou gozaimasu!” – La mulţi ani!

Mâncăruri tradiţionale:

„Ozouni”- supa cu „mochi prăjite (preparate din orez) la care se adaugă peşte uscat, legume cu frunze dar şi morcovi.Supa este asociată cu vremea samurailor. Pentru a preîntâmpina indigestiile se bea sake în amestec cu 7 ierburi medicinale „ Otoso”.

Osechiryouri”- „sechi” înseamnă anotimp sau sărbătoare. Osechiryouri se prepară dinainte de Anul Nou şi conţine numai mâncăruri japoneze simbolice:

„Tazukuri” sardine uscate în sos de soia.

„Tai” plătica roşie este de bun augur.

„Kamaboko – pasta de peşte fiartă si aranjată în rulouri colorate cu roşu şi alb. Culorile, roşu şi alb, simbolizează răsăritul soarelui dar şi drapelul Japoniei.

„Kazunoko” – icre de hering.

„Konbu”, un tip de alge care se consumă, foarte mult în Japonia, în stare proaspătă, murate sau adăugate la supe, conţin iod şi potasiu eficiente în creşterea energiei organismului dar şi în scăderea presiunii sângelui.

„Kuromame” – fasole neagră. Acest soi de fasole se mănâncă cu credinţa fermă că aduce sănătate celui ce o consumă.

„Kinako Mochi” este un gen de mâncare tradiţională ce intră în grupa „mochi” şi care se pregăteşte pentru a fi consumată în ziua de Anul Nou, pentru a aduce noroc.

De după ziua de Anul Nou urmează o serie de evenimente „matsunouchi” care continuă până pe data 8 ianuarie.

Floarea Cărbune, Japonia, mister și fascinație, editura pim, 2013

Sursă poze:Google

The Japanese New Year (正月 Shōgatsu) -partea a I-a

„Aki noaji” –„Nagatsuki”( 長月)/partea 2

SEPTEMBRIE-luna lungă de toamnă. „Nagatsuki”  –長月   (numele vechi)şiKu-gatsu” (denumirea modernă).

JAPAN – „AKI NOAJI”

622-07810804

A crizantemei sărbătoare este,

Mi-e plină cupa cu sake…

O petală pluteşte spre lună.

          Septembrie sau noaptea lungă de toamnă ( echinocţiul de toamnă –22 spre 23. 09), luna recoltelor; la români se „ numără bobocii”, iar la japonezi se recoltează orezul.

          E încă frumos, căldura este moderată, dar în curând va veni sezonul ploilor. Norii vor căra imense cantităţi de apă peste arhipelagul japonez. De luna septembrie este legată o legendă veche, la fel de bătrână ca şi timpul. Această legendă este înscrisă în „Taiheiki”, „Cronica Japoniei medievale”.

     

         

Legenda spune că împăratul „Wen Wei” din China a trimis câţiva supuşi în munţi pentru a-i aduce „apa cu puteri vindecătoare”. După ce au străbătut cale lungă, au găsit într-un loc aproape pustiu, un Eremit (pustnic) care le-a spus că are vârsta de 700 de ani. Eremitul ( apare şi în cărţile de tarot)le-a împărtăşit secretul longevităţii şi anume că… toată viaţa a băut numai rouă de pe crizanteme. Altă legendă spune că dormitul pe o pernă umplută cu petale de crizanteme aduce longevitate şi multă voioşie. Petalele de crizantemă sunt comestibile, japonezii le folosesc pentru a orna un anumit fel de mâncare sau ca garnitură alături de legume şi fructe.

           În cursul lui septembrie poţi admira „luna plină” care se reflectă în ceaşca cu sake, prilej de inspiraţie şi meditaţie. Este perioada favorabilă scrisului sau recitării de poezii. E atât de romantică perioada, încât petrecerile cu prietenii devin adevărate sărbători.

             Pe 9 septembrie are loc „Festivalul Crizantemei”. Cupele „îmbăiate” într-un vas cu apă se introduc în congelator şi superbe flori de gheaţă le vor decora. Sake-ul cald, băut din cupa rece, brumată, va căpăta o savoare deosebită prin adăugarea petalelor de crizanteme. Dacă în ziua a 9-a a lunii a-9-a, o persoană s-a încălzit bând sake, în timp ce admira Crizantema, va fi ferită de boală. Aroma sakeului îţi mângâie, direct, inima.

Mâncărurile lunii:

 –  „Negură” (Goby) – peşte ce se mănâncă în timpul „echinocţiului de toamnă”. Se consumă proaspăt sau ca „tempura” (şniţel românesc).

 – „Ochiayu” (Sweetfish) – cu icrele foarte gustoase.

–„Kudari-gatsuo” – un peşte bogat în grăsime; consumul lui reduce colesterolul rău.

 – „Kinukatsugi”fructe de mare (melci), care se fierb şi se consumă cu sare. Se spune că cine consumă astfel de fructe va trăi 1000 de ani. Bineînţeles… alături de o cupă de sake. La japonezi mâncarea este medicament, dar şi afrodisiac.

    • Floarea Cărbune
    • Sursă poze:Google
    • VA URMA…

GALA LAUREAȚILOR…”ART & LIFE”/2017(partea 1)

FANTEZIE(FANTASY)

Într/o atmosferă feerică, și într/un decor mirific, cu zeci de cireși în floare, a avut loc BALUL PREMIAȚILOR, LA  THE INTERNATIONAL CONTEST „ART & LIFE”, JAPAN, 2017.

În acordurile magice ale shamisenului(instrument tradițional japonez) și/au făcut apariția (de vis)…Împăratul și Împărăteasa, care s/au așezat în două fotolii de aur, împodobite cu flori de cireș, alb și roz. Majestățile sale au patronat această mirifică  sărbătorire a scriitorilor/pictorilor români premiați. Tot ei au dat și  startul splendidei ceremonii.

Când shamisenul a tăcut, s/au auzit acordurile, încărcate de senzualitate, tandrețe și dragoste de viață, ale nemuritorului vals VALURILE DUNĂRII.

Valurile Dunării” a fost compus în 1880 de Iosif Ivanovici, un clarinetist, dirijor și compozitor român de muzici militare și muzică ușoară, născut în 1845 la Timișoara, în perioada în care aceasta aparținea Imperiului Austriac. Creația lui cuprinde în majoritate dansuri (vals, cadril, polcă) și marșuri. Dar, de departe, cea mai cunoscută compoziție a sa este valsul „Valurile Dunării”.

Ivanovici a trăit aproape întreaga viață în România, ca dirijor al mai multor fanfare militare din ţară, la Bucureşti şi Galaţi, cariera sa culminând cu numirea lui în funcția de inspector general al muzicilor militare din România, în anul 1900.

În ritm de vals, au apărut… REGINA FLORII DE CIREȘ(Artista Mirela Pete) și CAVALERUL FLORII DE CIREȘ

( ”Regina/mamă ” și Prințesa Enya Pete)

.21754219_1687043397997166_1459580121_n

MIRELA PETE-2

PRINȚUL ȘI PRINȚESELE FLORII DE CIREȘ,

…domnii și doamnele de onoare, Conții și Contesele laureate…

Atmosfera a fost incendiară…A nins cu petale de cireș…

Din păcate, o petală mi/a atins obrazul și…m/am trezit din FANTEZIE…

Floarea Cărbune

Va urma…

Sursă poze:Google

Sursă, Valurile Dunării:https://vlad.dulea.ro/2013/07/10/valurile-dunarii-povestea-celui-mai-celebru-vals-romanesc/

THE INTERNATIONAL CONTEST „ART & LIFE”, JAPAN, 2017

History of the Cherry Blossom Trees and Festival

„Just for you, Japan” – o punte culturală între Țara Soarelui Răsare și Carpații mioritici

 2017 Cherry Blossom Forecast .Each year, the National Cherry Blossom Festival commemorates the 1912 gift of 3,000 cherry trees from Mayor Yukio Ozaki of Tokyo to the city of Washington, DC. The gift and annual celebration honor the lasting friendship between the United States and Japan and the continued close relationship between the two countries.

It took the coordination of many to ensure the arrival of the cherry trees.  A first batch of 2,000 trees arrived diseased in 1910, but did not deter the parties.  Between the governments of the two countries, coordination by Dr. Jokichi Takamine, a world-famous chemist and the founder of Sankyo Co., Ltd. (today known as Daiichi Sankyo), Dr. David Fairchild of the U.S. Department of Agriculture, Eliza Scidmore, first female board member of the National Geographic Society, and First Lady Helen Herron Taft, more than 3,000 trees arrived in Washington in 1912. In a simple ceremony on March 27, 1912, First Lady Helen Herron Taft and Viscountess Chinda, wife of the Japanese ambassador, planted the first two trees from Japan on the north bank of the Tidal Basin in West Potomac Park.

Over the years, gifts have been exchanged between the two countries. In 1915, the United States Government reciprocated with a gift of flowering dogwood trees to the people of Japan. In 1981, the cycle of giving came full circle. Japanese horticulturists were given cuttings from the trees to replace some cherry trees in Japan which had been destroyed in a flood.

Since First Lady Taft’s involvement, the nation’s first ladies have been proponents of the Festival.  Historically, many were involved in events through the National Conference of State Societies’ Princess Program. First Lady Mamie Eisenhower crowned Queen Janet Bailey in 1953, and in 1976 Betty Ford invited the princesses to the White House. In 1965, First Lady Lady Bird Johnson accepted 3,800 Yoshino trees from the government of Japan and held a tree planting reenactment. All first ladies in recent years have served as Honorary Chair, many participating as well. In 1999, First Lady Hillary Clinton took part in a tree planting ceremony. In 2001, First Lady Laura Bush greeted guests with remarks at the Opening Ceremony. Honorary Chair First Lady Michelle Obama was involved in 2012, planting a cherry tree in West Potomac Park among dignitaries and guests.

Today’s National Cherry Blossom Festival has grown from modest beginnings to the nation’s greatest springtime celebration. School children reenacted the initial planting and other activities, holding the first “festival” in 1927.  Civic groups helped expand the festivities in 1935. The Festival expanded to two weeks in 1994 to accommodate a diverse schedule during the blooming period. Growing again in 2012, the 100-year anniversary of the gift was marked with a five-week celebration. Today, the Festival spans four weekends and welcomes more than 1.5 million people to enjoy diverse programming and the trees. Over the years, millions have participated in the annual event that heralds spring in the nation’s capital.

THE MISTER OF JAPAN

pentruvoi

//dl6.glitter-graphics.net/pub/103/103056k8t81idhor.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

      Prima cunostina cu Japonia o faci inca din avion,respectiv aeroportul francez,Charles de Gaulle-Paris.
Am zburat cu Air France -Boeing747-400,un avion urias si super-dotat,cu aparatura electronica moderna…Pe dosul scaunului din fata ta este un monitor unde poti vedea filme,asculta muzica,poti juca tot felul de jocuri,in timpul zborului.Habar n-aveam de toate astea…In plus ,poti urmari zborul avionului,viteza lui,,temperatura de afara,localitatile deasupra carora zbori,de fapt continente.
De fapt,am zburat si cu un avion-JAL-777-300-JAPANESE AIRLINES- ,ultramodern,nou introdus pe liniile aeriene:Paris-Narita;Narita-Paris. De fiecare data cand urc in avionul acesta (am facut 3 calatorii) ma podidesc lacrimile.Am emotii f.mari,ma bucur ca dzeu imi face astfel de favoruri.Lucruri la care n-as fi visat,niciodata..
Odata emotiile potolite,te uiti in jurul tau.Acest avion face o cursa intre Paris si Tokyo.Japonezii calatoresc mult,mai ales in perioada de vacanta.
De la Bucuresti la Paris am calatorit tot cu Air France dar diferenta de comportare a personalului, pe aceasta ruta, fata…

Vezi articolul original 392 de cuvinte mai mult

Antologia care unește ca o „punte„ cultura română cu cea japoneză

În Principatele Române primele vești despre Imperiul de la Soare Răsare au venit în secolul al XVII-lea, datorându-se cărturarului român Nicolae Milescu Spătarul care în anii 1675-1676 a întreprins o lungă călătorie în China.Impresiile despre această călătorie le-a consemnat în lucrarea cu titlul Descrierea Chinei.

        De la acest eveniment, aproape două veacuri, în Principatele Române nu se mai cunoștea nimic despre Japonia,.dar, după ce Principatele Române au devenit independente, și mai ales după ce România a devenit Regat, la inițiativa Regelui Carol I a avut loc un schimb de scrisori între acesta și Împăratul Meiji în care se exprima dorința celor două părți de a stabili relații bilaterale. În perioada domniei regelui Carol I inginerul Bazil Assan întreprinde o călătorie în Japonia unde a tinut diferite conferințe, dar mai ales a purtat discuții cu oamenii de afaceri niponi.După această călătorie inginerul susține în fața Societății Geografice Române, în martie 1899, o expunere despre Japonia și poporul său. Ceva mai târziu Constantin Daicoviciu în Enciclopedia Română vol.2 dedică două coloane Japoniei, cu date economice, culturale și georgrafice.

Din acea perioadă relațiile politice, economice și culturale, au avut o ascensiune demnă de subliniat. S-au scris cărți, s-au făcut legături și schimburi culturale, încât cele două popoare au început să se cunoasă și să se respecte reciproc.

În acest context se înscriu și demersurile, de-alungul anilor, făcute de scriitoarea Floarea Cărbune care a editat antologii, bilingve română-engleză, cu autori români din țară și diasporă, dar și cu articole despre viața culturală din țara noastră, a tradițiilor populare și a costumelor naționale, conținând fotografii artistice din diferite zone ale României, ilustrând obiective istorice, turistice, și etnofolclorice, toate acestea fiind difuzate și distribuite în Japonia.

Aceste antologii au fost donate bibliotecilor din Țara Soarelui Răsare, cu sprijinul fiicei acesteia Cristina Cărbune, domiciliată în Japonia, semn de prețuire și întărire a relațiilor culturale dintre țările noastre.

Recenta antologie, intitulată “ Just for you, Japan!“(Doar pentru tine, Japonia!) apărută în coordonarea scriitoarei Floarea Cărbune, la Editura RAFET, 2017, editata în condiții grafice deosebite, cu fotografii color, este ultima “cărămidă“ ce se pune la temelia “castelului “culturii româno-japoneze, crestomație tradusă în limba engleză de Frederica Dochinoiu.

Citind acest florilegiu mi-am adus aminte de aforismul lui Demostene care spunea:”Bogăția unui popor constă în numărul aliaților săi, în încrederea și dragostea lor.” Într-o astfel de înțelepciune se încadrează și lucrarea despre care facem vorbire.

În “Invitation“, autoarea acestei antologii spune:” The one who built a spiritual bridge over two worlds, two cultures,two distant and so special realms realms,was Cristina Cărbune (Inoguchi ), born în Constanța and married în Tokyo-Asakusa, where she lives. “(Cel care a construit o punte spirituală în două lumi, două culturi, două regiuni îndepărtate și atât de speciale, a fost Cristina Cărbune (Inoguchi), născută la Constanța și căsătorită în Tokyo-Asakusa, unde trăiește.), încheind cu fraza:” To discover once again the beauty and the charm of these two worlds, I invite you to step on the”Bridge Between Two World. „(“Pentru a descoperi din nou frumusețea și farmecul acestor două lumi, vă invit să faceți pasul pe „Podul între două lumi”.). Antologia este structurată în șase capitole: Cap.I- Puntea dintre lumi Japonia-România, cap.II-Interculturalitatea română-japoneză, cap.III-România de poveste, cap.IV-Tradiții, spiritualitate, obiceiuri, legende, povești și povestiri, cap.V-Haiku, și cap.VI-Poezii alese, se constituie într-o oglindă concavă ce concentrează esența culturii noastre.

Textul semnat de Cristina Cărbune, scris în limba engleză, care de fapt este un reportaj, plastic și sugestiv, despre Asakusa, în care se spune că:” I drove to Asakusa, 80 km away from Narita, where I was going to live during my sojourn there, being one of the most expresive city-districts Tokyo.”( Am mers la Asakusa, la 80 km distanță de Narita, unde urma să trăiesc în timpul șederii mele acolo, fiind unul dintre cele mai expresive orașe din zona Tokyo.) În “Regăsirea de sine “, având ca motto un citat din Paulo Coelh:”Găsește curajul de a fi tu însuți, chiar dacă încă nu știi cine ești “, Cristina Cărbune toarnă în cuvinte sinceritatea sufletului său marcat pentru întotdeauna de cultura niponă în care s-a regfăsit în Țara Soarelui Răsare. Textele în limba engleză vorbesc despre portul Constanța, bricul Mircea, făcându-se similitudini dintre portul Constanța și Yokohama, portul muzeu “Nippon Maru “.Imaginile foto realizate de Cărbune Alexandru despre Dobrogea sunt adevărate ferestre deschise spre întinsul Mării Negre și Câmpia Română.Isabela Tănasă, prin textul său vorbește despre Bisericile și mănăstirile noastre, despre București, despre castelele din Carpați și Transilvania, fiind o plastică imagine dintr-o carte de vizită a României.

Muzeul păpușilor din Yokohama-Japonia, Ziua Marinei la Constanța, reportajul “România de poveste “, de Izabela Tănasă, reportajele despre Transfăgărășan, semnat de scriitorul Ion Nălbitoru, Maramureș de Elisabeta Iosif, mănăstirea Bârsana, descrierea costumului popular semnat de Elisabeta Lușcan, legenda despre nașterea lui Iisus, sau alte legende din folclorul românesc semnate de Floarea Cărbune, sunt tot atâtea fresce ale culturii noastre pentru cititorii japonezi.Mai semnează articole, și proză, ce fac cunoscute obiceiurile și tradițiile noastre, următorii autori:Georgeta Olteanu,Marilena Trifan, Cristina Beatrice Preda, ;I Bombonica Curelciuc.

Pornind din cultura japoneză haiku-ul, o specie literară cu formă fixă, a prins “rădăcini” în literatura română, astfel că din această amplă lucrare nu putea lipsi.Haku-uri semnate de Cornelia Atanasiu, Ioana Bud, Mihaela Cojocaru, Olga Duțu, Elisabeta Lușcan, Alexandra Flora Munteanu, Pârvu Maria Cristina, Patricia Lidia,și Elena Stănescu.

Poezia română contemporană este reprezentată prin poeziile semnate de Al.Florin Țene, Georgeta Olteanu, Titina Nica Țene, Bombonica Curelciuc, Maria Ciobotariu, Luminița Scarlat, Elena Stănescu, Aurel Lăzăroiu, Violeta Petre, și Aurora Luchian. Aceste poezii sunt adevărate istorii ale sufletului românesc, suflet interpretat ca tezaur al unei geografii văzută mitic.

Ilustrațiile Mirelei Pete Rusu, sunt adevărate pasteluri ce ilustrează ca un evantai policrom legendele publicate de Floarea Cărbune.Remarcăm picturile, având o tușe ce sugerează idea metaforică ale pictoriței Cristina Stela Lidia și ale Niculinei Vizireanu în care descoperim un simbolizm participativ.

Imaginile cu copilul Dimi la Yudanaka și la Monkey Park, alături de părinți, sunt mărturii realiste ale vieții tineretului pe meleagurile nipone sugerându-mi ideea exprimată de Francesco Petrarca: “Viața solidară nu exclude cultul prieteniei. “.

Lucrarea coordonată de scriitoarea Floarea Cărbune, membră a Ligii Scriitorilor Români, care evită, pentru obiectivitate, zicerea lui Denis Diderot, care spunea: “Elogiul contemporanilor noștri nu-i niciodată curat.Curat e doar cel al posterității “, o consider o adevărată istorie a culturii române, ce se scrie din mers, pentru cei din Țara Soarelui Răsare.

Al.Florin Țene
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români

Sursă:http://www.napocanews.ro/2017/07/antologia-care-uneste-ca-o-punte-cultura-romana-cu-cea-japoneza.html

„Just for you, Japan” – o punte culturală între Țara Soarelui Răsare și Carpații mioritici

.

Antologia bilingvă englezo-română „Just for you, Japan” (Doar pentru tine, Japonia), coordonator scriitoarea si publicista Floarea Cărbune din Constanța, constituie o adevărată punte de legătură culturală între națiuni cu tradiții și obiceiuri total diferite, România și Japonia, din două continente, Europa și Asia, cu areale total diferite.

Doamna Floarea Cărbune a fost unul dintre „ambasadorii” României care au purtat pe meleagurile nipone valorile culturale românești, în special cărți și reviste, la Nagoya și Osaka, la comunitatea românească stabilită acolo. Fiica dânsei, Cristina Cărbune, căsătorită Inoguchi la Asakusa-Tokyo, consolidează această punte de legături culturale între cele două națiuni prin organizarea, în fiecare an, a concursului literar THE INTERNATIONAL CONTEST „Art & Life” JAPAN.

Antologia „Just for you, Japan” (Doar pentru tine, Japonia) a apărut la editura RAFET în 2017 și este structurată în șase capitole. Prima parte a volumului este tradusă în engleză, iar partea a doua în română. Cele șase capitole care alcătuiesc cartea au nume semnificative: Puntea dintre lumi Japonia-România; Interculturalitate româno-japoneză; România de poveste; Tradiții, spiritualitate, obiceiuri, legende, povești și povestiri; Haiku; Poezii alese. Pentru limba engleză mai este în plus un capitol de creații plastice oferite atât de copiii români cât și de artiști consacrați.

Articolele, bilingve, sunt însoțite de fotografiile color ale autorilor prezenți în paginile acestei antologii, imagini din Japonia și România, imagini cu obiceiuri și tradiții românești de pe întreg cuprinsul țării, peisaje mirifice ale plaiurilor mioritice, imagini ale unor personaje de legendă, dar și grafică și lucrări ale unor artiști plastici.

Prezenta antologie este o lucrare complexă coordonată de doamna Floarea Cărbune la care au participat scriitori români din țară și diaspora.

Una dintre contribuțiile esențiale în paginile acestui volum îl are fiica dânsei doamna Cristina Cărbune, căsătorită Inoguchi, care ne aduce în prim plan în primul capitol, „Puntea dintre lumi Japonia – România”, trei articole foarte interesante. În primul intitulat „Japonia-România” ne vorbește despre felul cum a descoperit ținuturile nipone, cum s-a adaptat acelor condiții specifice popoarelor asiatice și cum s-a îndrăgostit de noua sa patrie. Apoi, în cel de-al doilea text, autoarea ne vorbește despre „România – Zăpada caldă de acasă” în care își aduce aminte de Sărbătorile de iarnă petrecute în patria mamă. În cel de-al treilea articol „Regăsirea de sine” doamna Cristina Inoguchi răspunde la întrebarea: „Ce m-a învățat Japonia?” și închieie prin următoarele fraze: „Japonia mi-a vorbit prin mine, erau gândurile mele, era tot ceea ce învățasem de la ea. Am zâmbit, am ridicat capul privind spre soare; răsărise, îmi lumina drumul, înțelesesem tot. Atâția ani mă căutasem, de fapt, pe mine, Japonia mi-a arătat Calea spre mine însămi; am fost pierdută prin Japonia… acum m-am regăsit prin ea.”

În capitolul al doilea „Interculturalitate româno-japoneză” doamna Floarea Cărbune, coordonatorul antologiei, ne vorbește despre „Aniversarea a 40 de ani de la Înfrățirea orașelor-port, Yokohama-Japonia și Constanța-România”.  Datorită  specificului celor două orașe s-a făcut Înfrățirea; Marina, militară, dar și cea civilă, ne face cinste!

Autoarea ne aduce la cunoștință despre   „Muzeul-port Yokohama”, făcând o paralelă între „Nipon Maru”, nava-școală pe care s-au format cadeții japonezi până în anul 1984 și… Mândria Academiei Navale, Nava-Școală „ Mircea”, simbol și martor al vremurilor. „Nava-Școală  <Mircea>, simbol al României, a împlinit 78 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare. La bordul velierului-simbol al Academiei Navale  <Mircea cel Bătrân > din Constanța s-au instruit marinari destoinici, profesioniști pe drumul de ape”

Apoi ne vorbește despre „Ziua Marinei” care „ a fost oficializată ca onomastică a marinarilor militari români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, patroana Marinei Române”.

Doamna Cărbune contribuie la „Schimbul cultural româno-japonez”  prin gruparea mai multe povești, române și japoneze, în cartea „Legende de la Soare Apune la Soare Răsare” cu ilustrații realizate de doamna Mirela Pete.

Aș mai aminti pe domnul Alexandru Cărbune (fiul doamnei Floarea Cărbune) care contribuie la această antologie cu șase fotografii, trei din România cu Marea Neagră și câmpul dobrogean și trei  din Japonia (printre care și o balerină japoneză)

În capitolul trei „România de poveste” sunt cuprinși doi autori, scriitoarea  Izabela Tănasă, care ne vorbește în articolul cu același titlu despre Drapelul național, apoi face o prezentare succintă a frumuseților patriei de la litoralul românesc până la mănăstirile din Moldova și Maramureș, și scriitorul Ion Nălbitoru care, într-un pelerinaj imaginar, ne prezintă drumul spectaculos ce străbate lanțul muntos al Masivului Făgăraș, lacul de acumulare și barajul de la Vidra și nu în ultimul rând ne amintește de legenda Mănăstirii Curtea de Argeș în reportajul turistic „Transfăgărășanul și splendorile sale”.

Capitolul IV al antologiei are o semnificație specială prin însuși titlul și conținutul său „Tradiții, spiritualitate, obiceiuri, legende, povești și povestiri”. Aici sunt prezenți mai mulți autori în pieptul cărora bate câte o inimă cu adevărat românescă, păstrători al specificului nostru cu legende și mituri, cu religie și lăcașuri de cult unice în lume, cu povești și povestiri care îți încântă sufletul.

Elisabeta Iosif ne prezintă în descrieri emoționante Țara Maramureșului cu „paradisul terestru” de acolo, cu obiceiurile, cu „porțile maramureșene – magie și ornamentică”, cu semnificația simbolurilor naturii de pe porțile sculptate, dar și semnificația culorilor de pe costumele populare, cu bisericile din lemn unice în lume.

Elisabeta Lușcan ne prezintă cu multă delicatețe și lux de amănunte „Costumul popular someșan”, articol însoțit de imagini cu costume populare din  Țara Năsăudului și un scurt dicționar al regionalismelor.

Floarea Cărbune revine în paginile acestei cărți de data aceasta cu un șir de legende românești și imagini corespunzătoare: Legenda Nașterii lui Iisus Hristos (Sărbătoarea Crăciunului), Legenda lui Dragobete, Legenda Inorogului, Călușul.

Georgeta Olteanu ne  spune „Povestea greierașului”, iar Andrei „Rețeta de a face fericit…” și „Spiridușul jucăuș”.

În continuarea capitolului patru următorii autori contribuie la alcătuirea acestei antologii după cum urmează: Marilena Trifan ne prezintă povestea „Ochii mamei”; Cristina Beatrice Preda are două povești, „Iarnă de poveste” și „O noapte fermecată”; Bombonica Curelciuc încheie acest capitol cu o poveste în rime „Dar de la Dumnezeu”.

Capitolul cinci este dedicat  poeziei HAIKU. Autorii creatori ai acestui gen prezenți în acest volum sunt: Cornelia Atanasiu, Ioana Bud, Mihaela Cojocaru, Olga Duțu,  Elisabeta Lușcan, Alexandra Flora Munteanu, Pârvu Maria Cristina, Patricia Lidia și  Elena Stănescu.

Ultimul capitol al antologiei  „Just for you, Japan” (Doar pentru tine, Japonia) este intitulat  „Poezii alese”, unele dintre ele fiind dedicate marelui nostru poet național, Mihai Eminescu. Autorii prezenți în acest capitol sunt: Al. Florin Țene, Georgeta Olteanu,Titina Nica Țene, Bombonica Curelciuc, Maria Ciobotariu, Pârvu Maria-Cristina, Luminița Scarlat, Elena Stănescu, Aurel Lăzăroiu, Petre Violeta și Aurora Luchian.

În capitolul VII ,(doar în engleză) „Art, life source” sunt prezente creații plastice ale copiilor: Andrei Constantin, Nistor Elena Miruna, Nicapopi Nicolae Elena și ale următorilor artiști: Viorica Vandor, Cristina Stela Lidia și Niculina Vizireanu.

Doamna Floarea Cărbune merită toate mulțumirile noastre, atât a celor prezenți în paginile acestei antologii cât și a celorlalți români, fiindcă prin eforturi personale a purtat cu dânsa în fiecare an scrierile noastre către ținuturile nipone.

Antologia „Just for you, Japan” a ajuns nu numai în Japonia, dar și la ambasada Japoniei din România. Prin intermediul doamnei Floarea Cărbune și a fiicei sale Cristina Cărbune Inoguchi s-a creat în ultimii trei ani încă o punte culturală între cele două națiuni, România și Japonia, atât prin organizarea concursului literar THE INTERNATIONAL CONTEST „Art & Life” JAPAN, cât și prin prezenta antologie, „Just for you, Japan”!

Sursă:http://www.ziarulnatiunea.ro/2017/05/13/just-for-you-japan-o-punte-culturala-intre-tara-soarelui-rasare-si-carpatii-mioritici/

Autumn Symphony in Japan

(Fragmente din JAPONIA- MISTER ŞI FASCINAŢIE)
Simfonia Toamnei

În Japonia, ţară cu patru anotimpuri, Toamna este la fel de fascinantă, ca şi Primăvara. Afirm aceasta, întrucât japonezii fac adevărate pelerinaje în parcuri sau păduri, pentru a admira apropierea Toamnei, anunţată de sublima Simfonie a culorilor, ce dau o frumuseţe ireală copacilor al căror frunziş era verde până mai ieri.

Prietena ce mă însoţeşte îmi şopteşte la ureche pentru a nu strica, parcă, magia clipei: „Admirarea frunzelor toamna se practică în Japonia de sute de ani, fiind sinonină cu „hanami”, admirarea florilor de cireş, Primăvara. Există un itinerar al acestui pelerinaj, pentru că Toamna soseşte mai întâi în Nord, Insula Hokkaido, înaintând treptat spre Sudul şi apoi Centrul Japoniei”.

Este trecut de ora prânzului, iar eu mă plimb pe aleile parcului lăsându-mă dezmierdată de adierea vântului tomnatic. Furată de frumuseţea peisajului, port un dialog interior cu mine însămi, spunându-mi că Toamna, inclusiv Toamna vieţii, este anotimpul „belşugului” spiritual, dar şi al roadelor din livezi şi de pe câmp… Bogăţia de culori alcătuieşte de la sine o Simfonie armonioasă… încât rămân mută în faţa acestei frumuseţi dumnezeieşti. Îmi vine greu să cred că tot ceea ce văd este real. Mai degrabă, cred că cineva misterios a combinat culorile de la tonurile pale la cele mai aprinse pasteluri, cum arareori întâlneşti, de la verdele în degrade… până la galbenul aprins, de la portocaliu la ruginiu, aduse până la desăvârşire. Sunt peisaje de o frumuseţe copleşitoare, divină, trezind în inima mea pacea, iubirea, liniştea, armonia. Această frumuseţe este învăluită în parfumul Crizantemei Regale, o floare ale cărei splendori te cuceresc pentru totdeauna.

Ca să înţeleg Simfonia toamnei, prietena mea, ca o bună cunoscătoare, mi-a ghidat paşii către parcurile şi localităţile în care toamna devine oaspetele dorit şi aşteptat. Intenţia ei este de a-mi arăta cum Natura transformă verdele copacilor în culori nebănuit de spectaculoase – de la verdele pinilor, la auriul copacilor gingko şi până la rubiniul arţarilor ce par în vâlvătaie, adevărate miracole pe care penelul toamnei le pictează spre delectarea şi încântarea sufletului omenesc…

Cu toamna în geamantane am pornit veseli spre România.

Japonia este o ţară mirifică, deţinătoare a unei tradiţii foarte vechi, transmisă din generaţie în generaţie, cu respect şi deosebită atenţie, până în zilele noastre. Se mai spune despre Japonia că este “ Ţara Soarelui Răsare”, deoarece Niponii consideră că aparţin regatului solar al zeiţei soarelui Amaterasu – OmikamiAmaterasu fiind denumită “Marea Zeiţa”, strălucitoarea Cerului care era atât defrumoasă, încât zeii au hotărât să o urce pe scara Cerului, unde să rămână pentru totdeauna, iar strălucirea ei să aparţină veşnic pământului.

Japonezii sunt posesorii unei culturi deosebite şi a unei moşteniri culturale fără pereche. Priviţi din exterior, e greu să-i înţelegi ca să-i poţi caracteriza ca popor. Sunt demni, amabili şi îşi ţin promisiunile făcute, cuvântul dat fiind lege pentru ei. Niponii mai au încă acel cult al onoarei moştenit de la samurai. „Codul Bushido” se practică şi azi. Sunt muncitori, punctuali, pricepuţi, răbdători şi perseverenţi, pun munca pe primul plan, asigurând familiei confortul necesar. Sunt sensibili şi sufletişti; pentru ei nu exista cuvântul “nu pot”. Sunt mândri că sunt japonezi, adoră armonia! Ca urmare, evită cearta; dacă ceva nu le place sau nu le convine, din ceea ce le spui, o să-i vezi zâmbind, ascunzând cu abilitate ceea ce simt sau gândesc în acel moment. Străinii nu pot percepe adevăratele sentimente ale japonezilor şi nici nu pot citi in inima pecetluită a acestora.

Sayonara!

Floarea Cărbune

Sursă foto:Google, dar și poze personale

%d blogeri au apreciat: