S-A ÎNTÂMPLAT UN LUCRU MINUNAT!

IMPRESII ALE POETEI GEORGETA  OLTEANU VIS-A-VIS DE DUBLA LANSARE A CĂRŢILOR, „RĂDĂCINI ŞI „ANCESTRALE CHEMĂRI”


COPERTELE -GRAFICIAN, MIHAI CĂTRUNA


S-a întâmplat un lucru minunat într-un sat! Da, într-un sat, în Purani de Videle, Jud.Teleorman.
Pe 11 iunie 2010 am avut onoarea şi bucuria de a participa la o dublă lansare de carte   a prozatoarei şi poetei, d-na Floarea Cărbune, a volumului în proză „Rădăcini” şi a volumului de versuri „Ancestrale chemări”. Mai exact lansarea de carte a avut loc la cele două şcoli din Puranii de Jos şi Puranii de Sus, evenimentul fiind încorporat în desfăşurarea festivităţii de sfârşit de an şcolar.

La acest eveniment inedit, a participat şi „bardul poeziei Vlăscene” d-l. George Pena care a onorat asistenţa prin lectură selectivă din scrierile autoarei, fiind răsplătit cu sincere aplauze.

EU ŞI ALEXIA

GEORGETA OLTEANU, EU ŞI D-NA DIRECTOARE GHEORGHIŢA DURLAN

Dedicaţii unei perle sclipitoare

Aripa de vulturiţă
(Cu prietenie)
Am stăbătut
Un drum lung, un urcuş,
O viaţă s-a scurs pân-am ajuns
La himerica poartă, cea de sus.
Aici,când am intrat,
Un aer răcoros m-a-ntâmpinat.
O aripă de vultur,
De fapt de vulturiţă,
M-a invitat
Să-i zbor alături.
O aripă, o luminiţă…
Era real sau ireal ?
Mă întrebam…
Dar cale de întors, nu mai aveam,
De coborât nu mai puteam.
Atunci privirile le-am ridicat,
Cu aripa de vulturiţă am zburat,
Şi am zburat, şi am zburat…
Spre alt tărâm, spre altă lume,
Senină, albastră dimensiune.
Uimită am fost
Când alte aripi, în zbor celest
Mi s-au alăturat în univers.
Apoi am înţeles
Că aripa de vulturiţă,
Cu ancestrala ei credinţă,
Mă binecuvânta
Şi mă purta în lumea sa.

Poeta, Georgeta Olteanu
Tomuleşti, jud.Giurgiu

Anunțuri

DUBLĂ LANSARE DE CARTE LA PURANI DE VIDELE…

Volumele: „RĂDĂCINI” şi „ANCESTRALE CHEMĂRI”!


Vineri, 11 iunie-2010, într-o blândă zi de vară, a avut loc lansarea a două cărţi, romanul „Rădăcini” şi volumul de poezie „Ancestrale chemări”în localitatea natală – Comuna Purani.

Lansarea cărţilor s-a făcut la cele două şcoli din localitate:
-la Şcoala cu clasele I-IV din Puranii de jos
şi

-la Şcoala cu clasele I-VIII din Puranii de Sus.

Gazda noastră primitoare a fost d-na directoare Durlan Gheorghiţa , o zână de femeie care mi-a fermecat învitaţii: poeta Georgeta Olteanu şi poetul George Pena.

La Puranii de jos am participat la serbarea de sfârşit de an. Copiii ne-au cântat şi încântat cu glasurile lor de îngeri. Special, pentru noi, au venit şi copiii de la grădiniţă deşi luaseră vacanţă înaintea şcolarilor. Şi îngerii de la Grădiniţă ne-au încântat cu interpretarea unor frumoase cântece însoţite de sunetele melodioase ale chitarei din ale cărei strune vrăjite d-na educatoare crea armonii fermecătoare. La sfârşitul serbării au vorbit invitaţii mei, d-na Georgeta Olteanu iar d-nul George Pena, printre altele, le-a şi recitat copiilor o poezie frumoasă:

N-O SĂ MĂ SUPĂR…

N-o să mă supăr niciodată pe voi
că staţi în faţă şi eu înapoi,
ori că prietenii din biografia mea,
poartă pe umeri epoleţi mai de soi.

N-o să mă supăr niciodată pe mine,
că locul meu s-a ocupat…
Când liniştea mă bântuie bine,
admir plăsmuirea mea de bărbat;

şi n-o să mă supăr niciodată pe voi,
că staţi în faţă, şi eu înapoi…

-la Şcoala cu clasele I-VIII ne-a întâmpinat aceeaşi atmosferă de suflet cu multe flori, coroniţe pentru premianţi dar, mai ales, părinţii şi elevii cărora, de emoţie, le străluceau ochii precum luceferii.
După ce am fost prezentaţi de „zâna”- directoare, le-am spus celor din sală, completând spusele d-nei Directoare, precum că aparţin locului pe care îl port în inimă şi, pe timpuri, mi se spunea Florica Dumitrache, fiind fata lui Ion al lui Codreanu. Din dragoste pentru loc şi localnici am venit la ei să-mi lansez cărţile.

Elevii ne-au încântat cu frumoase recitări de poezie şi teatru. Câţiva elevi(băieţi şi fete) au interpretat trei schiţe de-ale lui Caragiale. După atâtea bucurii oferite de elevi, s-a făcut o pauză în care le-am spus, părinţilor prezenţi şi elevilor că am aflat şi eu încă de la Constanţa, de tragedia tânărului de 18 ani,Tudor Cosmin, pentru care am scris o poezie în care mi-am exprimat compasiunea.
Am citit poezia compusă de mine:

TUDOR COSMIN – floare scuturată…

De ce e Cerul
Atâta de aproape?
Eşti tu în Rai
Şi lângă tine, noi?!

Nu am ştiut
Când luntrea ţi-a pornit pe ape
Condusă de Caron
Spre tărâmul celălalt
Căci prea rapidă fu plecarea ta…

Tu ne priveşti
Cu dragoste şi compasiune
De dincolo,
Noi nu-ţi auzim vocea
Şi nici nu te zărim
Dar eşti în inimile noastre
Şi cu toţii te iubim.

Fosta-i un bujor înflorit
Dar soarta nu te-a ocolit
Pentru că Viaţa şi Moartea
Surori sunt şi merg mână-n mână.
În bucurii există suferinţă
Şi-n suferinţă-bucurii- ecou
Al Lumii întregi…Ecou.

Într-un colţ de rai frumos
Ţi-ai găsit un loc umbros.
Şi când dorul te va topi
La ai tăi, cu dragoste vei veni.
Să-i mângâi în vis, duios
Chiar de nu te vor simţi.

Le-am mărturisit consătenilor mei că, şi prin această poezie trăiesc bucuriile şi tristeţile lor chiar la distanţă fiind. Am văzut lacrimi în ochii copiilor şi al părinţilor.
Dragi prieteni e o mică expunere a ceea ce a fost…Aştept să mi se decanteze emoţiile pentru că, pe 11.06. 2010 am fost ca în transă… Mai ales că m-am întâlnit şi cu fosta, draga mea, Învăţătoare.

RĂDĂCINI

Am încercat să evoc în pagini de carte un fragment de viaţă dintr-o epocă- amintirile unui copil, să descriu peisaje şi tablouri în care se mişcă şi trăiesc personajele ce prind viaţă. Eu le văd cu ochii minţii şi, pentru mine, cartea este vie….Acţiunea se petrece într-un sat de câmpie, localitatea Purani divizată în Puranii de Sus şi Puranii de Jos. Un loc de basm pe care l-am purtat cu mine oriunde m-au purtat paşii vieţii. Pot spune că am creat un arc peste timp unind Trecutul-copilăria mea cu Prezentul – statutul meu de familistă având copii şi nepoţi. Ca urmare, trecutul-amintirile din copilărie şi personajele de atunci îşi dau mâna cu prezentul, copiii şi nepoţii mei. Puntea de legătură sunt eu, o punte ce se întinde deasupra abisului. Astfel acţiunea romanului se mişcă înainte şi înapoi…între trecut şi prezent făcând ca, în inima mea să nu mai existe diferenţe de timp. La mine există doar Prezentul…

„ANCESTRALE CHEMĂRI”

Este o carte concepută în 5 capitole:
1. Petale de iubire
2. Ancestrale chemări
3. Thalassa! Thalassa!
4. Licoare magică, Iubirea
5. Nelinişti metafizice
Am vrut să descriu stadiile prin care trece fiinţa umană(asemănătoare fluturelui), metamorfoza”, implicit eu…
Metamorfoza

Mi se schimbă viaţa?
Sau
Eu îmi schimb percepţiile?!
E drept, nu mă mai grăbesc,
Agale merg, admirând tot ce întâlnesc
Pe Cale…
Când Soarele apune,
Apropierea Nopţii
Nu mă mai înspăimântă ca altădată,
Când teama de coşmaruri
Mă ţinea trează până în zori.
Stau în vârful Copacului Lumii,
Arborele Vieţii
Privind cu claritate
Tot ceea ce mi se înfăţişează.

Rând pe rând, visele mele
Au devenit realitate,
Unul câte unul.
Timpul nu mai este stăvilar,
Ci aripă cutezătoare în zbor.
Viaţa mea s-a schimbat,
Dând sens efemerei mele existenţe.
………………………

Când privesc în jur
Mă simt ca în Rai…
Am descoperit sensul iubirii.
Să-l descriu în cuvinte,
Nu am grai,
Dar, privindu-mi ochii,
Vei înţelege:
Iubirea se scaldă în ei,
În irişii mei de smarald!
Floarea Cărbune
P.S.-Premianţii de la cele două şcoli (clasele I-VIII) au primit ca premii, cărţile donate de mine.
PRIMARUL LOCALITĂŢII PURANI NU S-A IMPLICAT!

„ANCESTRALE CHEMĂRI” ŞI „RĂDĂCINI”- LANSARE DE CARTE

VOLUMUL DE POEZII,”ANCESTRALE CHEMĂRI”

COPERTA: MIHAI CĂTRUNA-GRAFICIAN

PE DATA DE 11.06.2010 VA AVEA LOC LANSAREA CĂRŢII „RĂDĂCINI”, ÎN LOCALITATEA PURANI DE VIDELE, JUD. TELEORMAN, LA ŞCOALA GENERALĂ CU CLASELE I-VIII, ORELE 10:00


MIHAI CĂTRUNA, GRAFICIAN-COPERTA ŞI POSTERUL

Deci:
„Linişte! Vrem să ne aruncăm privirea într-un suflet.
Oarecum în zbor, în tăcere şi numai pe întinderea câtorva
pagini deoarece suntem foarte ocupaţi.”
(Thomas Mann)
.

DIN VOL. DE POEZII „ANCESTRALE CHEMĂRI”

Femeie,

Suavă eşti
Cu sânii, potire de crin,
Pe care atâţia bărbaţi îi admiră,
Iar mie…ca pictor,
O adâncă iubire-mi inspiră.

Sub umbrele blândului asfinţit,
Eşti mândră şi ciudată,
Ţi-e inima arzândă,
Şi trupul ţi-e de jar.

Rob pe vecie, ursit făpturii tale,

Mă-nchin

Ca-ntr-un templu

Şi-mi plec privirea

În faţa ochilor tăi limpezi

Plini de dorinţi eterne.

„RĂDĂCINI”-FRAGMENT

Hora din sat
Amintirilor copilăriei mele nu scapă nici hora,  un
obicei al satului,  prilej de bucurie al oamenilor simpli de la
ţară,  cu sufletul verde precum codrul de pe deal. De copil, mi-au
pătruns în inimă, vibrând a viaţă,  aceste obiceiuri cărora le
eram şi eu martoră.
Păstrez în inima mea chiotele flăcăilor clocotind de patimă,
mirosind a dragoste sălbatică ţâşnită din negura vremurilor
strămoşeşti. Pentru noi,  copilandrii de atunci,  hora era un joc
magic,  semănând cu roata vieţii. Flăcăii şi fetele erau plini de
vigoare,  dezlănţuindu-se în jocul „geamparalelor”de săreau
scântei din pintenii lor iar lăutarii erau artişti autentici.
La noi în Purani, Hora se ţinea în Poiană, unde era
„centrul sacru” al localităţii. Un flăcău se ocupa cu
organizarea ei duminică de duminică sau în zilele de
sărbători. Acest flăcău tocmea lăutarii cărora le dădea o
arvună. Băieţii trebuiau să plătească o taxă stabilită în
prealabil. Banii se adunau în timpul horei. Se dansa mult şi
cu foc, jucătorii parcă aveau aripi la picioare. De atâta joc se
ridica praful în Poiană dar asta nu deranja pe nimeni. Cei mai
încinşi dintre jucători se răcoreau cu apa rece a puţului din
Poiană sau cu îngheţată de la nea Grigore Băţ. Fetele se
îmbrăcau frumos, se pieptănau, împletindu-şi părul în cozi
lăsate pe spate sau strânse în cunună pe cap. Singura podoabă
era o floare prinsă în păr, sau aşezată cochet la ureche. În
plus, se parfumau cu apă de colonie. Aveau în permanenţă, la
brâu sau în sân, o batistă frumos brodată. Flăcăii se dichiseau
mai abitir decât o fată: foloseau apă de colonie din belşug şi
îşi ungeau părul cu ulei de nucă, pentru a-i da strălucire. Pe
vremea aceea, băieţandrii care semănau cu nişte cocoşei ce
învaţă să cânte, intrau în horă şi, din fugă, “smulgeau” florile
de la urechile celor mai frumoase domnişoare. Dacă un flăcău
îi “fura” batista unei domnişoare era semn că voia să se
întâlnească cu ea. Pe seară, fata ieşea la poartă când auzea
fluieratul flăcăului pe uliţă. Flăcăii şi fetele mari se distrau şi
seara după terminarea treburilor. Ieşeau la clic… Aveau
locuri speciale unde se adunau şi unde se cânta din caval, se
spuneau glume, se mai înghesuiau unii pe alţii, sărutându-se
sau străngându-se în braţe. Nu existau televizoare dar lumea
satului era fericită… în felul său. A doua zi, se trezeau în
zori, pornind la treburile pe care le aveau de făcut, în funcţie
de anotimp.
Cel mai vestit cântăreţ la fluier şi caval era nea
Gheorghe al Dudii (Soare). Să trăieşti nea Gheorghe, că
frumos mai cântai! Poiana era Vatra satului unde consătenii
mei se întâlneau ascultând lăutarii, muzicanţi fără pereche,
cântecul clarinetului lui nea Drişcu, se lua la întrecere cu
privighetorile… Hora în care se prindeau feciorii şi fetele,
când lină, când pătimaşă, trezea prin sunetele măiastre ale
instrumentelor muzicale, amintirile bătrânilor cu inima încă
tânără…
Atâta patimă puneau în joc fetele şi feciorii satului,
încât dorul şi cântecele de dragoste îi mişcau până în
străfundurile fiinţei lor. Printre cei mai iscusiţi dansatori erau
Ion al lui Căldăruş şi Marinică al lui Oprea Mogoş, iar dintre
fete Valerica lui „Împuşcă urs”( Grigore Ene). Când începeau
a juca, sângele pătimaş al neamului lui Ene se manifesta în
dansul lor sălbatic, soarele se oprea din mersul lui pe cer
pentru a-i privi.
Bătrânii, trecuţi de mult de patima tinereţii, priveau
cu nostalgie şi lacrimi în ochi, timpurile tinereţii lor reînviind
în dansul nepoţilor şi strănepoţilor. Cel mai frumos fecior de
la Horă, pe vremea adolescenţei mele, mi se părea a fi Gogu
lui Lache după care inima multor fete suspina. Gogu lui
Lache era mai frumos decât Giuliano Gemma (actor italian).
Hora satului era cercul magic în care se prindeau
flăcăii şi fetele, transmiţând elanul tinereţii tuturor celor
care-i priveau de pe margini. În horă, transfiguraţi de de
muzică şi dans, feciorii erau de nerecunoscut, păreau nişte
haiduci înfocaţi. Hora era locul unde fetele şi băieţii îşi
găseau jumătatea, întemeind familii durabile. La ora trei
după-amiază începea hora satului, în fiecare duminică. La
hora din duminica Floriilor ieşeau în “lume”, adică la horă,
tinerele fete candidate la măritiş. Mamele de băieţi ieşeau pe
băncuţa de la poartă sau în Poiană, scotocind cu privirea
printre fetele tinere şi frumoase, doar, doar şi-or alege vreo
noră. Aşa erau vremurile pe atunci, părinţii hotărau cu cine să
te căsătoreşti…

AUTOR,
FLOAREA CĂRBUNE

https://i2.wp.com/www.arania.ro/fundatia/images/horainvatrasatului.jpg