Pictura lui Mihai Cătruna este „LICOARE FERMECATĂ”

Anunțuri

SUBTILITATE ŞI GRAŢIE…

Adevăratul artist poate fi recunoscut după impresia pe care o lasă în sufletul omului. Pictorul îşi îndeplineşte menirea când tablourile sale pătrund până în straturile profunde ale inimii, atingându-i coarda sensibilă. La fel şi poetul prin stihurile sale. Chiar şi cel care citeşte sau recită o poezie îi dă valoare prin inflexiunile vocii sale. În pictură şi în poezie există anumite stări sau trăiri care nu pot fi explicate în cuvinte. Acestea sunt mistere pe care numai un suflet sensibil le poate percepe şi descifra. Prin aceste spuse, vreau să subliniez faptul că, în poezie şi pictură, nu totul ţine de reguli. Preţios este mesajul transmis…
„FLĂCĂRI ŞI PERLE” de Mihai Cătruna

„Flăcări şi perle”
(de Floarea Cărbune )

Privesc cu uimire
Nepământenele flori,
Ce din penelul tău
Răsărit-au ca prin vrajă
Pentru a deschide universuri.
Stă în harul tău divin
De a face mugurele să înflorească
Pentru că numai mâinile tale
Îi dau viaţă prin culoare…

Florile nepământene
Corolele şi-au deschis
Sub magia culorii.
Măiestrit ai făcut
Să se învoalte florile
Ca nişte cupe de cleştar
Al căror parfum izbucnit din culoare,
Învăluie perlele diafane
Dezvăluind un tainic sentiment.

Pentru o clipă, nepământenele flori
Mi-au atins sufletul…
Doar ele mi-au redescoperit
Tainica potecă a iubirii…
Prin pajişti cu fragede flori.
(Floarea Cărbune-Speranţele vieţii)

Deşi vremurile s-au schimbat şi odată cu ele şi moravurile, arta nu trebuie să se schimbe odată cu ele. Ca urmare, să ne lăsăm în voia a tot ceea ce ne cucereşte sufletul şi să ne bucurăm, din plin, de clipa de graţie. Important este să-i atragi atenţia privitorului (pictura) şi să-i produci bucurie cititorului(poezia). Cu alte cuvinte, să placi şi să emoţionezi…
„O inimă” spunea…….ascultăm prin suflet… privim cu sufletul…trăim în suflet…şi ne risipim când nu mai avem suflet.”
Floarea Cărbune

BOBOTEAZA

Boboteaza este sărbătoarea creştină care ne aminteşte de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos. În Biblie se spune că, atunci când Sfântul Ioan l-a botezat pe Mântuitor, Cerurile s-au deschis, Sfântul Duh a coborât pe pământ, Iisus s-a descoperit lumii ca fiu a Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel preiubit!”
Boboteaza, celebrată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare sărbatoare populară, un moment favorabil descântecelor si altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate pâna în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice si a le proteja de dăunători Se credea că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează şi despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi, preotul merge la gospodari acasă, pentru a le stropi şi binecuvânta casa, curtea şi pe membrii familiei respective, cu apă sfinţită.Pe 5 ianuarie, fetele mari cer, de la preotul care vine cu botezul prin gospodării, câte o crenguţă de busuioc pe care şi-o pun noapte sub pernă, pentru a-şi visa ursitul. În noaptea către Bobotează, fetele înfăşurau firul de busuioc cu beteală argintie şi-l agăţau într-un pom fructifer-măr.Dacă busuiocul din pom era împodobit, a doua zi, cu chiciură, însemna că ursitul va fi bogat, dacă nu, va fi sărac. Se zice, că în această zi, o dată cu sfinţirea apei (aghiazma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. După slujba de sfinţire a apei , fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasul cu care vine de acasa.Bunicul meu lua “aiasma” într-o sticlă, la care punea, în loc de dop, un scaiete. Un anume scaiete…Ajunşi acasă, sătenii stropesc cu apa sfinţită, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa si interiorul casei, dau la cei bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a copilului nou-născut, este parte componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece, se stropeşte cu ea prin casă în caz de furtună şi trăsnete etc. Mie-mi plăcea să stropesc cu “aiasmă”.Bunicul ţinea căldăruşa cu “aiasmă”iar eu mănunchiul de busuioc, legat cu fir roşu, cu care stropeam peste tot.Cel mai mult îmi plăcea să stropesc văcuţa care ne dădea lapte şi oile din târlă.Uneori, în târlă era şi câte un mieluţ cu care mă jucam.Avea, la gât un ciucure roşu şi o acioaie şi ne jucam, mieluţul behăind fericit. Mama oaie, venea imediat în preajma noastră…Când vedea că puiul ei se joacă cu un pui de om, pleca liniştită să-şi ronţăie fânul.
De atunci şi până azi, nu pot mâca nicidecum carne de miel.
Tăierea unui miel mi se pare un sacrilegiu. E, doar părerea mea, pe care o afirm cu sinceritate.
(Flora)