Lumini şi Umbre

        „Umbra” nu este pentru a te vătăma, ci pentru a-ţi arăta unde eşti incomplet… „Umbra” poate fi vindecată când este acceptată, spun înţelepţii. Când este vindecată, se transforma în „iubire”.
Când te vei accepta aşa cum eşti şi-i vei accepta şi pe ceilalţi aşa cum sunt, fără a încerca să schimbi lumea în care trăieşti, e semn că te iubeşti îndeajuns încât să fii „fericit”şi împăcat cu tine însuţi.
Luminile şi umbrele te învăluie adeseori. Ele se schimbă în funcţie de ceea ce gândeşti sau de cum te simţi. Nu întâmplător se afirmă: „suntem ceea ce gândim”! Lumina se transforma în „umbră” când eşti trist, urăşti sau eşti invidios etc.
Lumina şi Iubirea să te învăluie, dragă cititorule!
(Floarea Cărbune-„Rădăcini”(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), 2010.
Sursă poze:Google

viata_dupa_moarte_exista_sau_nu 1 3 14228890060b2052e8 dark_angel_inside_feather_man_shadow_hd-wallpaper-1855641 fc2dbef0260fd54ac9fe2c7c6d090d32 ichim8 image largeoriginal shadowShapeslights-and-shadows-21741930

Zborul spre Sine…

Zborul spre Sinea superioară…
Motto:
Ne apropie zborul,
Al tău, spre înălţimi,
Al meu, spre în-adâncuri.

În drumul meu către „mine”…mai întâlnesc pe unii care „urcă”. Ne dăm bineţe, schimbăm impresii, apoi fiecare îşi continuă „urcuşul”. Am iubit dintotdeauna zborul, avântându-mă în tăriile cerului mai aproape de Curcubeu. Am fost albatros, zburând cutezător deasupra nemărginirii albastre, între două lumi albastre, a Cerului şi cea a Mării; albatros, poposind pe catargul vapoarelor, având aripile muiate în spuma mării, perlate cu minuscule cristale de sare din valurile înspumate în care s-a scăldat. Alteori, căpătam aripi de vultur îndrăzneţ, avântându-mă spre piscurile înzăpezite ale munţilor, tinzând spre soare pentru a mă purifica în dulcea lui lumină aurie. Cel mai tare m-am avântat când iubirea mi-a atins aripile inimii, transformându-le în aripi magice, asemănătoare celor ale îngerilor. Era zborul meu spre Albastrul Infinit! Erau clipe de dumnezeire, când exclamam:
Doamne,
încerc să te ating,
dar mâna mea
nu poate cuprinde Infinitul
Acum, zborul este spre mine însămi, spre Sinea superioară!
„Doar un luptător poate rezista pe drumul cunoaşterii, căci arta lui constă în a găsi un echilibru între spaima de a fi om şi minunea de a fi om.”(Carlos Castaneda).

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

adlhgmru

1354347v81efwizr2VALURI

Swan_Lake_by_VanillaKitsune263748835263748835

angel_fly

angel_flyfkuturaşfkuturaşfkuturaş

 

Darul îngerului

Darul îngerului

1
Într-o noapte, m-a vizitat un înger cu aripi albe, strălucitoare şi ochii precum bolta azurie a cerului de unde venea. Lăsasem geamul deschis la balcon şi cred că a intrat pe fereastră, strecurându-se printre draperii odată cu parfumul florilor de tei şi aromele sărate ale nopţii de vară, aduse de vânt tocmai din largul mării.
Îngerul stătea în mijlocul camerei, ţinând în căuşul palmelor un „sâmbure” de Lumină.
Buimăcită de somn, l-am întrebat:
– Slăvite înger, ce-i cu „sâmburele” acesta strălucitor… de-ţi ia ochii? Ce vrei să faci cu el?!
– Venisem să-l dăruiesc pământenilor ale căror suflete devin tot mai cenuşii în goana lor după lucruri deşarte. Dar unii voiau să facă bijuterii din el, alţii doreau să-l vândă, iar cineva… să-l încuie într-un safe, să fie doar al lui. M-a mâhnit profund faptul că oamenii au pierdut înţelesul lucrurilor simple şi pure precum Iubirea, Toleranţa, Compasiunea şi Lumina.
– Eu ce pot face, drag înger?!
– Dacă ţi-l dăruiesc ţie, cum îl vei folosi? Ce vei face cu el?
– Nu ştiu !
– Gândeşte-te bine, e şansa ta !
Privind „sâmburele” de Lumină, mi-am văzut sufletul ca într-o oglindă magică-acea diafană imagine a sufletului uman şi a scânteii divine din el. În clipa aceea, mi-a fost clar ce voi face cu preţiosul „sâmbure”. Am ştiut că-l voi purta în inimă pentru totdeauna, că voi cutreiera lumea, strângând în el foşnetul sărat şi briza răcoroasă a mării, verdele liniştit al pădurilor mângâiat de trilul păsărelelor, mirosul fânului cosit şi ţârâitul greierilor în nopţile de vară cu lună plină. Voi aduna valsul fulgilor de nea şi scânteierile de argint ale zăpezii, roua de pe flori, răcoarea ploii şi urma curcubeului pe cer, pe care le voi reda în scris spre bucuria oamenilor.
Mai ştiu că tot ceea ce voi scrie, va purta îngemănate Lumina şi Iubirea, Compasiunea şi Toleranţa. Sper ca oamenii să se bucure şi să soarbă esenţa din fiecare sentiment transcris. Şi, aşa, într-o zi, toţi vor conştientiza „scânteia divină” din sufletul lor şi vor afla că suişul la Cer este posibil când fiecare va deveni scară de Iubire şi Lumină… pe care îngerii să coboare printre oameni sau să se întoarcă la ceruri.
E timpul ca oamenii să descopere Iubirea şi Lumina ce le poartă în Inimă încă de la naştere, ca dar de la Dumnezeu.
Floarea Cărbune

adlhgmru

Sursă poze:

u2uohmp

Google

..TĂRÂMUL POVEȘTILOR

BlueAngel Castele angyp angel_fly 3475113 3475056 ROMÂNIA 260136_130884583661578_100002201124145_242284_2598305_n 28649_122691617771854_100000930482462_116944_5849738_n 3 2 1 3 270_2

Ochi de copil

Ochi de copil

1
De priveşti lumea prin ochii de copil, o să-ţi pară totul nou, frumos şi magic. Dacă vei depune un mic efort, vei reuşi să priveşti lumea cu inocenţă. Pentru asta, sinele tău trebuie să se transforme permanent, să se metamorfozeze zi de zi. Pictorul, scriitorul, balerinul nu sunt receptori pasivi, ei imprimă ”lucrarea” pe care o fac, cu spiritul lor, dându-i viaţă, unicitate şi mister…
Privind lumea cu inocenţă, lumea prinde viaţă! Pentru că ochiul nostru însufleţeşte tot ceea ce atinge cu privirea. Frumuseţea se află pretutindeni în jur, trebuie doar să învăţăm a o vedea…De fapt, priveşte cu inocenţă şi vei da viaţă! Vei reveni la inocenţă când vei reuşi să vezi iubirea ce respiră în fiecare părticică din „creaţie”. Atunci vei realiza că un pom nu e numai un pom, doar frunze şi crengi şi nici pasărea, doar fulgi şi pene…     Pomul şi pasărea sunt expresie a câte unui spirit şi a unei frumuseţi infinite. La fel şi o stâncă, un râu, o floare… În inima lui Dumnezeu, pomul sau floarea, sau stânca, sau râul, sunt copii dragi lui, la fel de dragi cum îi suntem şi noi, oamenii.
În starea de inocenţă, lucrurile sunt proaspete. Copilul priveşte cu multă curiozitate tot ceea ce-l înconjoară, dând atenţie fiecărui firicel de iarbă şi fiecărei gâze care i se află în preajmă…Pentru copil, nu există „praf” pe lentile, pentru El, lumea sclipeşte de noutăţi…Curăţă lentilele de praf şi vei deveni o fiinţă în care sălăşluiesc, Lumina şi Iubirea! Emoţiile unui copil sunt involuntare, de aceea sunt atât de sincere. Priviţi în ochii lui… Se vede o bucăţică din rai…
Copilul nu judecă, el doar se bucură…

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

 !!dolphin mask-2 14ufaqd14ufaqd 15czxtv15czxtv 100_0401 899fca26  1685793vcuo5jm7ag899fca26minizecureil001bd9 1696362u84zgiu9iz 2872435476_8208c3deb7 caprioara compositions-florales-autres-fleurs-nimes-france-3472101093-124827 Donald-Zolan-Colors-of-Spring Donald-Zolan-Daisy-Days Donald-Zolan-Forests-in-Fairy-tales

ftshl-wildrosesmp8-smdyn008_original_199_164_gif_2586341_2ef34706bccdc7381e9c9f48b8a6a69fdyn008_original_199_164_gif_2586341_2ef34706bccdc7381e9c9f48b8a6a69f   rainbows461minizecureil001bd9 squirellminizecureil001bd9 thumbnailminizecureil001bd9 u2uohmpu2uohmp

Golful liniştit

mareea

Golful liniştit
Astăzi, sunt mult prea zbuciumată de gălăgia ce alungă liniştea de la porţile sufletului meu. Mi-e dor de armonie, de acele zile când liniştea coboară lin din lumină, alungând furtuna şi panica stârnite în suflet. Mi-e sufletul un porumbel călător care-şi caută echilibrul, scrutând orizontul, acea linie care uneşte Cerul cu Pământul şi seamănă cu linia vieţii, atât de întortocheată uneori.
Au trecut anotimpurile peste lume, multe primăveri şi toamne am străbătut, dar drumul spre linişte, nicicând nu l-am mai regăsit. Am pierdut-o pe cărările întortocheate ale vieţii, în nopţile zbuciumate de griji, când somnul, pasăre capricioasă, zbura de la mine şi mintea mi-era preocupată doar de traiul zilnic şi de „cutremurele” ce zguduiau, din temelii, lumea în care trăisem până atunci, dezechilibrându-mă.
Obişnuiam ca în fiecare toamnă, să urmăresc zborul păsărilor călătoare, aşteptându-le venirea, sperând că vor aduce odată cu primăvara şi liniştea de care aveam atâta nevoie. Între timp, viaţa mea s-a aranjat, dar, oricât m-aş zbate, nu mai găsesc drumul spre ea. Uneori, mi se pare că o zăresc firavă şi neclară pe potecile vieţii ce se întretaie, alcătuind desene enigmatice în această sălbăticie a mileniului trei.
Timpul s-a scurs pe nesimţite, dar căutările mele n-au dat roade. Stând în bătaia vântului, la marginea albastrelor ape neliniştite ale oceanului vieţii, zadarnic am aşteptat să-mi regăsesc buna prietenă, liniştea. Am străbătut potecile pădurii unde, altădată mă mângâia cu voalurile sale mătăsoase, făcându-mi inima să cânte de bucuria de a fi. Astăzi, copacii, la umbra cărora poposeam împreună, îşi pleacă ramurile spunându-mi că nu te-au zărit. Privesc oglinda lacului ca şi altădată… când era de-ajuns să te chem în gând, iar nuferii înfloreau sub ochii mei, la porunca ta. Zadarnic te chem acum cu parfumul florilor de primăvară sau cu cel al crizantemelor de toamnă! Nu vii, nu mai vrei să vii, deşi poarta inimii mele ţi-e deschisă…M-ai părăsit, lăsându-mă neapărată în faţa tumultului vieţii, singură cu fiorii reci ai amurgului. Nu mai cunosc blândele amurguri ale sfârşitului de vară şi ale începutului de toamnă. Mi-ai ascuns cărările tainice care duceau spre tine, de aceea nu reuşesc să te regăsesc. Ochii, cu vederea slăbită, nu mai pot urmări cărarea-ţi secretă, ce se pierde sub covorul de frunze îngălbenite ale toamnelor trecute. Te caut cu disperare, linişte, mi-e dor de tine, mi-e tare dor! Caut un liman unde să pot respira şi iubi, semăna şi culege, risipi şi aduna, munci şi odihni, un loc curat şi liniştit după care tânjesc…
În toamna aceasta a început să-mi picure rouă-n sânge, tainică precum o şoaptă de iubire. Sunt lacrimile mele reţinute de-a lungul anotimpurilor, dar te-am regăsit, linişte…Te-am regăsit în „golful liniştit” din inima mea. Ploaia, care tocmai a trecut, a reînviat verdele speranţei în sufletul meu, aducându-mi-te… Sunt iar ca altădată, bucuria de a trăi îmi zburdă prin vene. Pot iarăşi cânta şi dansa precum Zorba Grecul ce lua viaţa de la capăt în fiecare dimineaţă, părându-i-se totul nou şi pur, ca la-nceputuri!

Să-mi laşi grădina dansului din mine,
Să-mi cânte-n ritm fierbinte printre flori.
Să-mi laşi un vis sortit să mă aline
Şi să-mi aducă-n suflet noi fiori.
*
Şi nu-mi lăsa zăpezi sau gheţuri triste,
Când lumea va voi să ne despartă.
Că nu mai ştiu cărare … să existe,
Să-mi pot schimba din nou această soartă.

Nu căuta liniştea în afara ta, ea este în inimă…în colţul cel mai umbrit. Fă lumină şi o vei găsi !!!
Floarea Cărbune

0_69139_5642e8aa_l

Sursă poze:Google

printesa_toamnei1

Fairy-Book-fairies-20490270-445-456

toman-in-parc

agmisc20

DRAGOBETE`S LEGEND

Reflecţii

Lumea e un deşert
În care te pierzi
Orbit de miraje.
În marea de nisip,
Printre dune şi cactuşi,
Încrâncenată înaintez
Şi sub tălpile mele
Fuge fierbinte nisipul,
Fuge fără întoarcere…
Ce bine spus-a înţeleptul:
„Vanitas vanitatum et omnia vanitas!”
Cu alte cuvinte:
“Deşertăciune a deşărtăciunilor…
Totul este deşertăciune!”

(Floarea Cărbune)

Sursă poze:Google

6a00e554e88723883301a511ad66d6970c-pi

Possibly some type of Mammillaria

anza-cactus-flowers-mound article-1344413-0CA597C7000005DC-213_468x452 bachs-flowers-001

The flowers of a barrel cactus develop quickly in response to the yearly monsoon rains in Tucson, Arizona. August, 2014. Photograph by Susan E. Swanberg

desert-flower DETA-100540

SONY DSC

fishhook_8924s

Toamna

CAD FRUNZELE...

Sub cerul în amurg
de-octombrie-n grădină,
se scutură de frunze
copacii de lumină
şi nucul îşi aruncă
tristeţea-ngălbenită;
gutuile-aurii şi calde tufănele
scânteie printre frunze
ca parfumate stele.

Grădina, în somn adânc,
sub verdele de aur,
de toamnă-i prăbuşită,
arar şi-aprinde tufănica
o lampă pe tulpină
şi cade-o galbenă gutuie
din creanga obosită.

În sufletul misterios al Toamnei,
e cald şi bine…
ascunsă în seminţe adormite,
se plămădeşte dalba Primăvară.
(Floarea Cărbune)

Sursă poze:Google

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

9s_New_York_Botanical_Garden_646-983x746 5671558_7e0e479ba1 anemone+mums+4000x3000 autumn-free-1 IMG_0140 kiku1

Copie a 269035_orig 4eccc23e662d4be59f0e22cc9a0bfac1 652x450_093589-cele-mai-frumoase-flori-de-toamna-pentru-gradina-ta 2130647450104979362vQinvh_ph aaa3_16289

LIMBAJUL NATURII… PRIN OCHII COPILULUI DE ALTĂDATĂ.

Percep şi înţeleg mai bine limbajul copacilor, al florilor şi al gâzelor… decât al oamenilor, care mă intrigă pe zi ce trece. Ca atare, ador pomii, florile, gâzele, ador azuriul cerului, luna şi stelele. Abia târziu, la maturitate, mi-am dat seama că ador armonia, adică… sunetele şi culorile naturii, roua şi curcubeul, parfumul şi limbajul subtil în care îmi vorbeşte.
Lumea are mai multe dimensiuni, alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care se folosesc de porţi de trecere din lumea lor eterică în lumea noastră fizică: spiritele pădurii, spiriduşi, elfi jucăuşi, piticii adăpostitori de comori, maeştri neîntrecuţi în prelucrarea aurului, zânele ş.a. Elfii trăiesc în adâncituri de stânci, ieşind la plimbare doar noaptea.
Fiinţele invizibile sunt mai avansate decât noi, vorbesc cu stelele, comunică telepatic cu mediumii şi copiii. Este dificil pentru cel care nu are „ochiul şi urechea minţii” deschise, de a vedea invizibilul şi a auzi neauzitul… Ca oameni, avem acces la înaltele dimensiuni de conştiinţă. Acest „har”este parte a fiinţei noastre înnăscute, dar, fiind în stare latentă, trebuie să fie cultivat şi dezvoltat. Putem deveni conştienţi de oricare dintre aceste dimensiuni, prin îndreptarea atenţiei către ele. Atenţia noastră concentrată asupra unui lucru, ne face să fim conştienţi de el, să intrăm în relaţie cu existenţa lui.
Dacă nu vom fi atenţi, ne vor scăpa amănuntele şi nu vom observa că… „ceva” se petrece. Rămâne doar magia nopţii de vară şi foşnetele nedesluşite ale întunericului care ne împresoară, ne învăluie şi ne afundă în mister, o ţesătură magică, fosforescentă , făcută din praf de stele, în care aerul vibrează la cântecul a mii de greieri.
În nopţile cu lună plină, nopţi pline de taine şi mister, se deschide o poartă , în lumina splendidă a lunii, o poartă spre altă realitate, mereu prezentă dar rareori conştientizată de om. O întreagă lume nevăzută mişună pe sub frunze, prin iarbă, pe stânci sau pe potecile pădurii, o lume intr-o mişcare continuă. Pădurea pare o mare de smarald, în care atâtea flori delicate îşi împrăştie parfumurile …Toate acestea se împletesc într-o îmbrăţişare permanentă şi totală, semn al armoniei din natură. Când eram copil credeam în poveştile legate de zâne, pitici, elfi, personaje de pe alte tărâmuri. Existenţa lor mi se părea ceva obişnuit. Şi a vorbi cu florile, copacii şi păsările, mi se părea, la fel de natural, precum comunicarea cu ceilalţi copii. Ştiam că, în spatele fiecărei existenţe, se află un „glas”, o „conştiinţă”, că Natura este plină de farmec şi de inteligenţă.
Când eram copil, păsărelele veneau în corcoduşul de lângă prispă şi în trandafirii din faţa casei, unde cântau, special pentru mine… Primăvara, în ulmul de la colţul casei cântau turtureaua, pupăza şi, uneori, cucul. Chiar şi azi am vrăbiuţe care-mi vin la geam, ciripind vesel deşi stau la bloc. La uşa casei de la intrare am un cuib de rândunele, la etajul patru. Am şi un prieten pescăruş care mă vizitează zilnic, uneori, uitându-se printre jaluzele, căutându-mă cu privirea sa inteligentă precum cea a unui om.
Omul poate sa fie, în acelaşi timp, în lumea reală, cea de toate zilele, în „interior” sau poate călători în lumea spiritelor. E de-ajuns să închidem ochii şi, instantaneu, ajungem într-o altă lume, fără spaţiu sau timp, o lume fantastică, pe care un copil o explorează cu uşurinţă, tratând-o ca pe ceva firesc şi natural. Înţelegerea acestor lucruri e mai simplă şi mai clară pentru el… decât pentru un matur marcat de „educaţia” primită. Iubirea este peste tot şi în toate…în stele, în pământ, în floarea din ghiveci, în arbori şi insecte…
……………………………….Fără iubire n-ar exista viaţă!

coeurdecountry125640379531_art

Floarea cărbune

Sursă poze:google

16  475010nw15gbkh91 68350329 68352304 68358084 68389171 68812537 68812635 68817466 68817844 68838964475010nw15gbkh9168838964475010nw15gbkh91475010nw15gbkh9168838964 100679850_o 132802795_10800237_17838995 chateau-2  chateau-2dance_in_the_moon_31000giff Fair-fairies-19775344-280-31868838964 Fairy-fairies-20581082-600-732 flowerfairycutout golden-autumn-birch-trees roses-24roses-24 sunsetting68838964

 .coeurdecountry125640379531_art

1 Iunie-Ziua Copilului(Remember)

Grădina fermecată
Astăzi, vă voi povesti despre o grădină mai puţin obişnuită, în care doar copiii pot pătrunde. Pe aleile ei, presărate cu nisip fin şi mărgăritare sclipitoare, păşesc îngerii. Fiecare tufiş este un mister, o lume aparte se ascunde printre crengi şi frunze, prin scorburilor bătrânilor copaci. Flori sunt peste tot: trandafiri, iasomie, crini, petunii, călţunaşi în cascade multicolore ce se întind chiar şi pe gard. Fiecare floare este o poezie, o odă a frumuseţii închinate vieţii. Lăudată fie mama Natură! Cascade de bulgăraşi de gheaţă sau de petunii în toate culorile, nemţişori şi crăiţe, toate-şi etalează frumuseţea delicată dăruind cu generozitate parfumul lor, Cavalerului Vânt, ce-l poartă pe aripă până dincolo de zări…
Dar ce se ascunde după tufişul de iasomie? E o zână! Am zărit-o jucându-se cu un fluturaş…
Frumoasă şi delicată, zâna se ascunde de mine, copilul curios, ce vrea să se joace cu ea.
Grădina bunicii este magică! Uimită, am strigat-o pe bunica, dar până să vină, zâna a şi dispărut…
– De ce a plecat aşa repede, o întreb pe bunica?!
– Pentru că ai făcut gălăgie. Zânele iubesc liniştea… Altădată să nu mai strigi!
Florile din grădina bunicii sunt prietenii mei de joacă, pe care am învăţat să-i îngrijesc cu drag.
Bătrâna iasomie mi-a povestit că florile sunt fiinţe vii, create pentru a înfrumuseţa Natura şi a mângâia inimile oamenilor, alungându-le tristeţea. Le poţi cultiva în grădina ta, în jardiniere, în ghivece, dar mai ales, în grădina sufletului tău… Viaţa lor e scurtă dar dăruirea… le este totală şi nu reţin nimic pentru ele.
– Copile drag, poţi să le admiri, să le mângâi şi să le miroşi dar lasă-le acolo unde sunt; De ce să le scurtezi viaţa, rupându-le? Pe cât de frumoase şi gingaşe sunt, pe atât de scurtă le este viaţa. Viaţa florilor este la fel ca şi atâtor alte fiinţe ce se nasc apoi se reîntorc de unde au venit.
– Acesta este ciclul natural al vieţii! mi-a şoptit, confidenţial, tufa de iasomie. Le poţi păstra frumuseţea culorilor şi gingăşia petalelor, pictându-le, a mai adăugat înţeleapta iasomie. Astfel, chiar şi iarna, când plapuma de nea acoperă pământul iar florile vor fi adormit de mult, tablourile pictate îţi vor încânta privirea şi încălzi sufletul.
Am rugat-o pe bunica să-mi dea voie în grădină iar bunica mi-a spus:
– Poţi merge ori de câte ori vei dori să vorbeşti cu florile… dar să ai grijă pe unde calci! În iarbă sunt zeci de vietăţi, atât de mici, încât arareori le vei observa de la distanţă.
Din ziua aceea, am fost foarte atentă pe unde păşesc, luând seama şi la florile atât de delicate ce-şi întindeau lujerele delicate până pe potecuţă.
Grădina era un alt tărâm pentru mine, unde aerul balsamic îmi umplea plămânii de sănătate şi voioşie. Atâtea zile luminoase, de dulci şi parfumate am petrecut aici! Fiecare colţ al grădinii, îmi oferea privelişti încântătoare. Dimineaţa, ascultam uguitul turturelelor ce-şi aveau cuibul în ulmul bătrân din fundul grădinii. La prânz, urmăream foşnetul de mătase al aripilor diafane ale fluturilor ce se odihneau în braţele florilor încărcate de miresme şi dulceaţă aromitoare.
Pe seară, sub mărul din grădină, cântecul sublim al unei păsări necunoscute , picura ca argintul viu, dansa deasupra grădinii, apoi se aşeza lin peste flori…
Alteori, ascultam glasul salcâmilor înalţi cu ramurile grele sub povara ciorchinelor de flori albe prin care alergau grăbite albinele, cu „coşurile” pline. Noaptea, înainte de culcare, ascultam şoapta ierbii, prin care se zbenguia vântul ştrengar şi închizând ochii mă lăsam învăluită de parfumul suav al florilor, de clinchetul clopoţeilor încărcaţi de rouă şi de lumina blândă a stelelor. Grădina, mi-a oferit muzica sa şi puterea de a visa… Culorile florilor erau sunete şi toate la un loc alcătuiau zeci de melodii îmbibate de iubire, melodii ce se întreceau în frumuseţe, cu trilul ciocârliei din zori. Toamna, muzica daliilor robuste se împletea cu cea a tufănelelor şi a crizantemelor în lungi şi minunate simfonii care îmi şopteau:
Tu, copile, ai observat
Floarea roşie de mac?
S-a ivit, aşa, deodată,
De soare binecuvântată.
Veşnic e îndrăgostită,
Şi pe poale e tivită
Cu dantelă-mpurpurată,
Cu iubire e brodată.

Floare roşie de mac,
Tu doar ştii că eu te plac!
Nu te teme, nu te rup,
Te sărut doar, ai văzut?!

Florile sunt un dar preţios al naturii, putem să le admirăm în mediul lor natural, stropite cu roua din zori sau înveselite de razele soarelui. Admir în voie spectacolul de o frumuseţe grăitoare, vie…Păsările gânguresc pe ramurile pomilor din grădină, salutând primele raze ale soarelui.
E vară!
Soarele încă somnoros, sărută delicat florile încărcate de diamante strălucitoare. Privesc fascinată bobul de rouă din corola unui crin în care se răsfrânge o rază de soare…Şi …printr-o minune parcă, bobul de rouă a devenit Curcubeu irizat cu sclipiri de diamant. Păşesc desculţă pe iarba scăldată de rouă, ce abia se trezeşte… Aerul vibrează în jur de atâta emoţie şi frumuseţe sublimă…Grădina revine la viaţă. Se simte parfumul dulce-suav, al iasomiei…
M-am trezit în zori pentru a vedea zânele ce dorm peste noapte în potirele florilor, pe paturi de catifea parfumată… O lume întreagă dăinuieşte în grădina bunicii: o lume frumoasă, de vis, ce mă cheamă şi mă vrăjeşte prin splendorile ei. Mă simt atât de bine aici, încât mă contopesc cu visele frumoase, cu clipele fermecate de mirajul şi parfumul florilor.
Grădina bunicii m-a fermecat, pentru că este o „grădină fermecată”!
P.S.-acesta este darul meu pentru 1 Iunie-Ziua copiluluijasmine-flower-scris

Magia Toamnei

Magia Toamnei…

Magia toamnei

FRUNZE LEAVES
Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum fiecare etapă a vieţii omului are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!

superba 98b1
Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, tocmai atunci… când toţi aceşti copaci ar fi trebuit să intre în “hibernare”. Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Şi, aceste contradicţii ale naturii, ne invită la regenerare, împrumutându-ne energia de a face, din „toamna vieţii” noastre, un nou început, un început de „eră”, dar şi o trăire a momentului. Chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet „toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.

minizecureil001bd9FRUNZE LEAVESfogliaminizecureil001bd9foglia
Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie şi atâtea minuni se petrec…Uneori, „ea” este o „vară” întârziată. Şi, în „toamna” vieţii noastre… putem avea „primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de „toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această „vară” târzie… „Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din „pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte cu razele-i argintii oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului.

VALURI
Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.

VALURI
Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii! Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.

sunbeams
Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.petale-3

petale-2 petale-1
Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa! Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina, mângâierea, viaţa.
64559790_2_644x461_cirese-amare-fotografii
În primăvara sufletului meu
Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
Mi se părea că o să vii mereu,
Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
Revino, acum, în primăvara mea,
Să simt iar gustul verii renăscut,
Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
Să nu gândim la iarnă, la trecut.
Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul…

(Floarea Cărbune- Gânduri în amurg, 2014)

6d67j2fj

Sursă poze:Google

minizecureil001bd9.u2uohmpminizecureil001bd9  CAD FRUNZELE... fgfruitbar2 foglia FRUNZE LEAVES FRUNZE ŞI FLORI MERE2   printesa_toamnei1  soleil012 tree_96SOARELECIREŞE DULCI