Iubite

Iubite,
M-aş putea pierde
în braţele tale,
aş închide ochii,
şi nimeni
nu mă va mai găsi.

Ţine-mă strâns,
cât mai strâns…
trupurile noastre-
boabe de rouă-
se topesc în Infinit.

Floarea Cărbune

The Japanese New Year (正月 Shōgatsu) -partea a I-a

Anunțuri

Grandparents

Bunicii

Bunicii
Pe vatra veche,
jarul de sub cenuşă
aşteaptă răbdător
venirea bunicilor
plecaţi
în vizită la îngeri.

E iarnă.
Noaptea, târziu,
cineva
s-a oprit
în pragul inimii mele.

Bunicii
au sosit
de pe tărâmul îndepărtat
al viselor.
Sunt iarăşi copil,
lemnele
ard vesele
pe vatra veche.
(Floarea Cărbune)

Sursă poză: Google

BUNICIILacrima de iubire

Pictorul

Pictorul,

Deşteptat în zorii lumii,

A dorit desăvârşirea,

Astfel, el pictă femeia,

Şi pe pânză trase linii

Adunând pe ea lumina

Unor sâni rotunzi şi grei.

Din apusuri ce-ntârzie,

Şi din tuşe-nfiorate

Prinde nimb şi întrupare

O splendoare străvezie …

Pictorul: „Am visat desăvârşirea …

Şi-am visat-o ca femeie”.

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

 

DRAGOSTEA

Dragostea
Este un fluture,
Ce zboară din floare-n floare,
Iubind toate florile
Pe care le sărută.

Dragostea
Este ca un fluture.
Dacă-l vei strânge prea tare,
Îi vei zdrobi trupu-i plăpând
Şi aripa-i de catifea…
Eliberează-l,
Şi va trăi!

Autor:Floarea Cărbune

Sursă foto:Google

The tear of faith

Lacrima credinţei


E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.

E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare…

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google





LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

PRIBEGIA…

miercuri, 29 iulie 2009 la 15:47

:)
Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată…
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor hlamidă aurie
Ce se întinde…
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie,
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă…
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează…
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată,
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar…
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă…
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit,
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău
Tu uită-l!
Străină pribeagă ai fost,
Acum eu îţi sunt adăpost,
Prieten şi umăr la greu
Eu, îţi promit, voi fi mereu.
(flora)


Comentarii 31