TOAMNA…ÎNAINTE DE COLECTIVIZARE(PURANI DE VIDELE)

 

        Toamna, frunzele îşi schimbau culoarea. Semănau cu părinţii noştri, oameni maturi. Prima lună de toamnă era minunată! Copacii din pădure îşi schimbau straiele. Cornii se încărcau de rubine strălucitoare pe care le culegeam punându-le la uscat, pe pod. Uneori, sâmbăta şi duminica rămâneam acasă, pentru că vitele erau hrănite cu nutreţ. Sâmbăta era zi de baie şi primenit hainele, iar duminica mergeam la biserică.
Duminica, după-amiază, stăteam pe prispa casei privind bătătura care mi-era foarte dragă. Îmi plăcea să urmăresc zborul frunzelor desprinse din pomi. Mai ales, atunci când adia câte un vânticel poznaş, asemenea unui copil căruia îi plăcea să se joace cu ele. Culegeam cele mai frumos colorate frunze şi le puneam în cărţi, la presat. Mi se părea că le prelungesc viaţa, dar ţin şi toamna pe loc.
Toamna era un anotimp al fericirii. Era anotimpul culegerii roadelor, anotimpul ce-i răsplătea pe cei harnici. Părinţii erau satisfăcuţi de rodul muncii lor, la fel şi noi, copiii. Ei vindeau din surplusul de grâne şi ne cumpărau cărţi şi caiete pentru şcoală.
Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, când am mers cu vaca la păscut, pe rugii murelor de pe răzor se întindeau plase de păianjen bătute-n diamante de rouă. Am rămas surprinsă în faţa frumuseţii neasemuite a murelor înrourate, îmbrăcate în plase diamantine, pe cât de sublime, tot pe atât de fragile. Prietena care mă însoţea, *Cala( Bratu Niculina pe numele de fată ) a rămas la fel de uimită ca şi mine, apoi ne-am apucat de mâini şi am început a cânta:
Plouă,
Plouă cu pânze de păianjen,
Plouă cu rouă,
Părul de pe răzor
Ne-ncântă cu paleta de culori,
O adevărată simfonie-n zbor.
Curcubee se-ascund în roua de pe mure,
Vine vârtejul dinspre pădure,
Cad frunzele,
Cântă paparudele…
Hii, hii, hii…Şi ne mânjeam cu suc de mure pe faţă. Apoi….Apoi, peste câteva zile s-a aşternut covor de frunze pe uliţele satului Purani de Videle. Eram încă vesele! Ni se părea că frunzele galben-maronii sunt îndrăgostite de vânt. Credeam că acesta este motivul pentru care părăseau copacii. Când se isca câte un vârtej de frunze ni se umpleau ochii cu praf de pe uliţă…
Ce păcat, n-am observat când… frunzele au căzut, una câte una şi din „Copacul vieţii”…
*Matei Doina este vorba de sora bunicii soţului tău.

Floarea Cărbune, Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), 2010.
Sursă poze:google şi wikipedia
PS: DRAGI PURĂNENI, CEI CARE AVEŢI POZE CU PĂRINŢII, FRAŢII SAU BUNICII, LE PUTEŢI ADĂUGA ÎN ACEST ALBUM.
Vă mulţumesc anticipat,
A voastră consăteancă,

Floarea Cărbune…  
Sursă poze:Google
 
Anunțuri

Sfântul Serafim de Sarov

Sfaturi:

” Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele. Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță. Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei. Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului. Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă. Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi. Taci mult, vorbește puțin – și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.”

Sfântul Serafim de Sarov

 

The tear of faith

Lacrima credinţei


E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.

E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare…

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google





LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

HANDS

Mâinile

Mă fascinează mâinile mele,
mâinile care au mângâiat,
au alinat dureri,
şi au crescut vlăstare-copii.
Cu drag au muncit mâinile mele.

Privesc palma stângă,
cu atenţie o privesc,
de emisfera dreaptă este legată
şi seamănă
cu frunza de viţă-de-vie palmată.

Ca pe o hartă, în palmă,
sunt încrustate linii şi munţi:
linia vieţii, a inimii, a capului şi a norocului;
munţii lui Jupiter, Saturn, Marte, apoi
muntele lui Apollo, Mercur şi al Lunii…

Braţul meu cu palma-frunză
prins de-un arbore creşte-
arborele neamului,
iar dincolo de arbore
cresc rădăcini
ale vieţii, ale sorţii şi ale inimii,
şi dincolo de rădăcini,
viţe-de-vie ale vieţii
contopite cu pământul strămoşesc.

În palma dreaptă,
ţin strâns frâiele destinului,
cu dragoste le ţin,
până când mă voi dizolva
în viul vieţii eterne…
(Flora C.)

 Sursă poze:Google

Autumn Symphony in Japan

(Fragmente din JAPONIA- MISTER ŞI FASCINAŢIE)
Simfonia Toamnei

În Japonia, ţară cu patru anotimpuri, Toamna este la fel de fascinantă, ca şi Primăvara. Afirm aceasta, întrucât japonezii fac adevărate pelerinaje în parcuri sau păduri, pentru a admira apropierea Toamnei, anunţată de sublima Simfonie a culorilor, ce dau o frumuseţe ireală copacilor al căror frunziş era verde până mai ieri.

Prietena ce mă însoţeşte îmi şopteşte la ureche pentru a nu strica, parcă, magia clipei: „Admirarea frunzelor toamna se practică în Japonia de sute de ani, fiind sinonină cu „hanami”, admirarea florilor de cireş, Primăvara. Există un itinerar al acestui pelerinaj, pentru că Toamna soseşte mai întâi în Nord, Insula Hokkaido, înaintând treptat spre Sudul şi apoi Centrul Japoniei”.

Este trecut de ora prânzului, iar eu mă plimb pe aleile parcului lăsându-mă dezmierdată de adierea vântului tomnatic. Furată de frumuseţea peisajului, port un dialog interior cu mine însămi, spunându-mi că Toamna, inclusiv Toamna vieţii, este anotimpul „belşugului” spiritual, dar şi al roadelor din livezi şi de pe câmp… Bogăţia de culori alcătuieşte de la sine o Simfonie armonioasă… încât rămân mută în faţa acestei frumuseţi dumnezeieşti. Îmi vine greu să cred că tot ceea ce văd este real. Mai degrabă, cred că cineva misterios a combinat culorile de la tonurile pale la cele mai aprinse pasteluri, cum arareori întâlneşti, de la verdele în degrade… până la galbenul aprins, de la portocaliu la ruginiu, aduse până la desăvârşire. Sunt peisaje de o frumuseţe copleşitoare, divină, trezind în inima mea pacea, iubirea, liniştea, armonia. Această frumuseţe este învăluită în parfumul Crizantemei Regale, o floare ale cărei splendori te cuceresc pentru totdeauna.

Ca să înţeleg Simfonia toamnei, prietena mea, ca o bună cunoscătoare, mi-a ghidat paşii către parcurile şi localităţile în care toamna devine oaspetele dorit şi aşteptat. Intenţia ei este de a-mi arăta cum Natura transformă verdele copacilor în culori nebănuit de spectaculoase – de la verdele pinilor, la auriul copacilor gingko şi până la rubiniul arţarilor ce par în vâlvătaie, adevărate miracole pe care penelul toamnei le pictează spre delectarea şi încântarea sufletului omenesc…

Cu toamna în geamantane am pornit veseli spre România.

Japonia este o ţară mirifică, deţinătoare a unei tradiţii foarte vechi, transmisă din generaţie în generaţie, cu respect şi deosebită atenţie, până în zilele noastre. Se mai spune despre Japonia că este “ Ţara Soarelui Răsare”, deoarece Niponii consideră că aparţin regatului solar al zeiţei soarelui Amaterasu – OmikamiAmaterasu fiind denumită “Marea Zeiţa”, strălucitoarea Cerului care era atât defrumoasă, încât zeii au hotărât să o urce pe scara Cerului, unde să rămână pentru totdeauna, iar strălucirea ei să aparţină veşnic pământului.

Japonezii sunt posesorii unei culturi deosebite şi a unei moşteniri culturale fără pereche. Priviţi din exterior, e greu să-i înţelegi ca să-i poţi caracteriza ca popor. Sunt demni, amabili şi îşi ţin promisiunile făcute, cuvântul dat fiind lege pentru ei. Niponii mai au încă acel cult al onoarei moştenit de la samurai. „Codul Bushido” se practică şi azi. Sunt muncitori, punctuali, pricepuţi, răbdători şi perseverenţi, pun munca pe primul plan, asigurând familiei confortul necesar. Sunt sensibili şi sufletişti; pentru ei nu exista cuvântul “nu pot”. Sunt mândri că sunt japonezi, adoră armonia! Ca urmare, evită cearta; dacă ceva nu le place sau nu le convine, din ceea ce le spui, o să-i vezi zâmbind, ascunzând cu abilitate ceea ce simt sau gândesc în acel moment. Străinii nu pot percepe adevăratele sentimente ale japonezilor şi nici nu pot citi in inima pecetluită a acestora.

Sayonara!

Floarea Cărbune

Sursă foto:Google, dar și poze personale