WOLD WOMEN, TRADITIONS TO ROMANIANS

TUȘA SIA

Babele
(Tradiţii la români)

Drapel Romania

@copyright

La început de martie, vremea este capricioasă, cu ploi, lapoviţă sau chiar ninsori şi viscol. În popor se spune că sunt „Zilele Babelor.” Între 1 şi 8 Martie este timpul când să-ţi alegi “baba”. Tradiţia spune că aşa cum va fi “baba”în ziua pe care ţi-ai ales-o, aşa o să-ţi meargă tot anul. Există multe variante privind mitul “babelor”. Cea mai cunoscută variantă este cea legată de mitul Babei Dochii. Una dintre legende spune că Dochia avea o noră căreia îi cerea să ducă la îndeplinire lucruri imposibile, cum ar fi fost: să-i aducă fragi pe 1 Martie, sau să spele lâna, dar nu oricum, ci din albă s-o facă neagră. Nora reuşea să îndeplinească dorinţele babei, ajutată fiind de Sfântul Petru. Când a primit fragii de la noră, Dochia a crezut că a venit Primăvara. Ea îşi puse 12 cojoace şi duse oile sus, la munte. Acolo este cald, iar baba începe să dea jos cojoacele până rămâne numai în ie. Când rămâne în ie, începe un viscol aducând Gerul care o îngheaţă pe Dochia, transformând-o în stană de piatră.
Deşi oamenii îi reamintiseră că în Martie vremea e schimbătoare, ea n-a vrut să ţină cont de sfatul bine intenţionat al oamenilor… Încăpăţânarea şi inima rea i-au adus pieirea.
În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tuşa Sia. Tuşa Sia era înaltă, slabă, cu faţa uscăţivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap şi cu fustă neagră, asemănătoare cu portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prinţesă-Anastasia, şi ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi putut critica. Veşnic pusă pe harţă, tuşa Sia, cu luleaua în gură şi cu bâta în mână, de care se sprijinea, iar când era necăjită, altoia, porcul din curte sau vaca din grajd, blagoslovindu-i cu un blestem: ”fira-ţi voi ai daţilor!- că mi-aţi mâncat viaţa!”
Tuşă Sio, mi-ai colorat zilele copilăriei, dar şi pe cele ale copiilor mei. Astăzi, când reuşim să ne adunăm în jurul mesei, la sărbători, unul dintre noi înveseleşte atmosfera , imitându-te: ”fira-ţi ai daţilor, aţi terminat Moldova şi Mangalia, şi acum aţi venit să înnebuniţi Puranii! Staţi că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar şi pentru cele de azi, pline de amintiri şi nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni – rătăciţi pe „Insula Dobrogea”, îţi sărutăm mâna şi obrazul ridat, atât de curat şi frumos altădată. Ai fost şi ai rămas „Sfânta Vineri” în memoria noastră, pentru că în fiecare zi de vineri ţineai post negru până la apusul soarelui. Ştiu, eşti printre îngeri şi adeseori mi te arăţi în vis. Pentru mine e ca şi cum ai fi aici. Fie-ţi sufletul împăcat şi liniştit! Luceafărul să-ţi lumineze calea…
Ah, vreau să-ţi mai spun ceva: sper ca Sf. Petru să-ţi fi dat o dispensă pentru comportarea merituoasă pe Pământ, şi să-ţi fi îngăduit să mai tragi, când şi când, din lulea.
(Tuşa Sia a trăit în Purani de Videle, mai sunt locuitori ai satului… care şi-o amintesc)

AUTHOR: Floarea Cărbune- „Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele)”, Editura Lidana, Suceava, 2010

THE LEGEND OF DRAGOBETE

ob_a6fccc_127aac35

ATENȚIE:

       „Babele sunt personaje din folclorul popular românesc. Babele erau considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii. În Dicționarul de simboluri și arhetipuri culturaleIvan Evseev arată că „în mitologia calendaristică sunt prezente în forma Zilelor Babelor (1-9/12 martie), marcând timpul schimbător și capricios de primavară (…) ascendența principiului feminin în viața naturii, societății și psihologiei individuale[1].

De legenda Babei Dochia sunt legate numele culmii Babele din masivul Bucegi și ale primelor nouă zile ale lunii martie.

Baba CloanțaBaba Hârca, Baba-Mija sunt personaje din basmele și legendele populare, având înfățișarea unor femei bătrâne și fiind considerate ființe cu puteri supranaturale.”(WIKIPEDIA

VEZI ȘI:

https://www.romaniatv.net/babele-2018-cum-alegi-baba-1-martie-2018-traditii-martie-mesaje-1-martie-2018_406588.html

Sursă poze: Google

LEGEND OF THE TRINKET

Drapel Romania

1 MARTIE 2019-ROMANIAFlowers.

Tired of the fiest on his honour , on the 24th February, Dragobete had a rest on a fir tree bed under an old oak. Dragobete , or Stormy , is the love god at Romanians, everybody knows it. Even the children. He was not sleeping when someone tapped him on the shoulder. Looking behind he saw a branch hooked of his cloth.
-What is this? What happened? The young asked surprised.
-Don`t be afraid, it`s time to tell you a secret, the old tree told him.
-Can`t you postpone? I`m tired. I want a rest.
-No, I can`t. Tomorrow I`ll be sacrified, the people surround me will cut me because I am too old. The people don`t respect the forest, they don`t consider it sacred, as their forerunners did and I don`t want to be lost the story.
-Which one?
The Legend of the Trinket. Do you know it?
-No, I didn`t hear it.
-Now listen to it, but don`t interrupt me not to lose the thread of the story.
-I`ll listen to you attentively, you know I think much of you.
When there happened what I want to tell , the forest was as a temple and among its vivid pillars the wandering wind penetrated gaily bearing the stories from one ground edge to the other. So, the story arrived at me. Not to be lost, I`ve hidden it in the roots like a precious treasure. A secret treasure for the people followers who lived on these saint places –the Dacians.
Some days later from the Love Fiest, the fiest devoted to you , Dragobete. The twilight surrounded slowly the forest , the snow began to melt, and the forest scents charmed and troubled the people with serene heart.All the people were waiting even I felt a thrill inside. Drasgobete listened charmed. His eyes were half shut and the heart pulsated madly. As in a dream he heard the story going on. What I`m going to story happened long ago in a night of February. There were some hours and people had to pass over the threshold to the next month-March.The Mount was bathed in the silver rays of the Moon. And the stars brightness reflected in thousands crystals of the snow. Sometimes the silence was interrupted by an unexpected fall of a fir cone. I have not been sleeping yet I meditated at the Spring coming. Then I was young , my buds were ready to get leaves, already, somewhere in the valley cornel trees flourished. And staying and thinking I felt a warmy wind, which penetrated among fir trees shaking the snow on the branches. There is the dawn, the sky began to be reddish to the East , a sign that there was no more until the sun was rising. Sincerely speaking I didn`t feel when night was over , the last night of the February . When I have recovered it was already the 1st March.
Still dizzy I heard a sound that was strange in the silence before the sun rising. Firstly I thought it was the wind but the sound resembled to a groan, someone was asking for help. I didn`t see but the snow blanket set all over. Could have been the murmur of the brook at the rock foot? Could have been the wind that gamboled among the trees crowns? I couldn`t realize .
When the sound became lower I noticed by my trunk , a very beautiful virgin. She was delicate , with a white face as the marble, with goldish hair on the shoulders, long and blond eyelashes which hid two eyes, blue as the violets. Her leg was short and delicate and the whole being emanated heat, love and a discreet scent . On her shoulders she wore a mantle in the emerald colour, on which flowers, butterflies, and birds, as vivid ones, were painted and on her head she wore an eternal flowers crown. She seemed from another world. I felt her body to be hot and.. oh, my Lord , for a moment I thought I am a man but when I wanted to embrass her, I realized I was powerless. The flood of the inner substance ran madly, from roots to the top. I needed some moments to recover. Then I realized the sound came from a white bell, risen above the snow and what appeared to be a groan was , in fact, the triumph song. The delicate bell pierced the snow in order to announce the Spring coming.
-Do you understand, Dragobete? The girl that embrassed my trunk , transferring of her heat, was a Fairy. The Spring Fairy. The splendid song was heard by her , but poor snowdrop, this was the name of the bell, rose under a thorny bush. Happily and full of compassion for the frail snowdrop she began to get off the thorny branches. Winter , put on nerves, called for the north wind which breathed over the snowdrop .. and froze it. The mild Spring covered the frail bell with its warmed palms. But , not being attentively the Fairy hurt in a thorn and a drop of blood got on the snowdrop. The heat of the blood gave powers to the flower to recover. So , winter was overcome. Since then , the red in the Trinket cord symbolizes the Spring blood…got down on the snow whiteness.
The wise people say in the meaning of the legend there is the truth. Who wants to know it, may know

AUTOR: Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

Poiana-Lacului 1-martie 1-martie-martisor1 2j64yh 14_Martisor_Celendo 180481_166250020093849_166248700093981_399300_4858132_n ad78bd2ad70e1467d7def1c40ecb07f8 felicitare-de-martisor-ghiocei-quilling ghiocei1 ghiocei.in.zapada-HN926577HO Flowers. ghiocel GHIOCEL ghiocel hartie martisor 1 martie i love martisor banner martisor martisor martisor02_173 martisor13 Martisor2013-copiiph.ro_LEGENDA MĂRȚIȘORULUI-1 MARTIE LA ROMÂNI

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI-1 MARTIE LA ROMÂNI

Drapel Romania

Legenda mărţişorului

Autor: Floarea Cărbune

COPAC

Ilustraţii de MIRELA RUSU PETE

           Obosit de petrecerea dată în cinstea lui pe 24 februarie, Dragobete se odihnea pe un pat de cetină, aflat sub poala unui bătrân stejar. Dragobete, zis şi Năvalnic, este zeul iubirii la români, o ştie tot omul. Până şi copiii o ştiu.
Încă nu adormise, când a simţit că cineva îl bate pe umăr. Privind în spate, a zărit o creangă agăţată de straiul său.
– Ce-i, ce s-a întâmplat? a întrebat voinicul surprins.
– Nu te speria, e timpul să-ţi împărtăşesc o taină, l-a liniştit bătrânul arbore.
– Nu poţi amâna? Sunt obosit, vreau să mă odihnesc.
– Nu, nu pot amâna. Mâine voi fi sacrificat, sătenii mă vor tăia pe motiv că sunt prea bătrân. Oamenii nu mai respectă pădurea, n-o mai consideră sacră, aşa cum au considerat-o strămoşii lor şi nu vreau să se piardă povestea.
– Ce poveste?
– Legenda mărţişorului. O ştii?
– Nu n-am auzit-o.
– Atunci ascult-o, dar să nu mă întrerupi, că  pierd firul poveştii.
– Te ascult cu atenţie, ştii că te preţuiesc!
– În vremea când s-au petrecut cele ce urmează a-ţi împărtăşi, pădurea era un templu, prin ale cărui coloane vii, vântul hoinar se strecura voios, purtând poveştile de la o margine de pământ, la alta. Aşa a ajuns povestea şi la mine. Ca să nu se piardă, am ascuns-o în rădăcini, ca pe o comoară de preţ. O comoară tainică pentru urmaşii poporului care vieţuia pe aceste sfinte meleaguri – dacii.
Trecuseră câteva zile de la Sărbătoarea Iubirii, sărbătoarea închinată ţie, Dragobete. Înserarea învăluise pe nesimţite pădurea, zăpada începea să se topească, iar miresmele pădurii îi fermecau şi-i tulburau pe cei cu inima sensibilă. Întreaga suflare era în aşteptare, chiar şi eu simţeam un freamăt în adâncuri.
Dragobete asculta vrăjit. Avea ochii închişi pe jumătate, iar inima îi bătea nebuneşte.Ca prin vis, el auzea povestea ce curgea lin.
– Ceea ce îţi voi povesti, s-a întâmplat într-o noapte îndepărtată… de februarie. Mai erau câteva ceasuri şi omenirea avea să treacă pragul în următoarea lună, martie. Muntele era scăldat în razele argintii ale lunii, iar strălucirea stelelor se reflecta în miile de cristale ale zăpezii. Uneori, liniştea era întreruptă de căderea câte unui con de brad. Nu adormisem încă, meditam la venirea primăverii. Eram tânăr pe atunci, mugurii mei se grăbeau să înfrunzească, deja, undeva, pe vale, înfloriseră cornii. Şi, stând aşa pe gânduri, am simţit o pală de vânt căldicel, care se strecura printre brazi scuturând zăpada de pe ramuri. Mijea de ziuă, cerul începuse a se înroşi spre răsărit, semn că până la ivirea soarelui nu mai era mult. Drept să-ţi spun, nici n-am simţit când a trecut noaptea, ultima noapte a lui februarie. Când mi-am revenit, era deja 1 martie.
Încă ameţit, am auzit un sunet ce părea straniu în liniştea de dinaintea apariţiei soarelui. La început, am crezut că e vântul, dar sunetul semăna cu un vaier, parcă cineva cerea ajutor. Nu vedeam decât plapuma zăpezii aşternută peste tot în jur. Să fi fost şopotul izvorului de la piciorul stâncii? Să fi fost vântul ce se zbenguia printre coroanele copacilor? Nu mi-am putut da seama.

Când sunetul era gata să se stingă, am zărit, rezemată de trunchiul meu, o fecioară neasemuit de frumoasă. Era delicată copila, cu chip alb de marmură, cu părul de aur unduindu-i-se pe umeri, cu gene lungi şi blonde, ce ascundeau doi ochi de culoarea toporaşilor. Piciorul îi era mic şi delicat, iar întreaga-i făptură emana căldură, iubire şi un parfum discret. Pe umeri avea o mantie în culoarea smaraldului, pe care erau pictate flori, fluturi şi păsări ce păreau vii, iar pe cap purta o coroană de flori nemuritoare. Părea venită din altă lume. Îi simţeam trupul fierbinte şi… Doamne, pe moment, am crezut că sunt om, dar când am vrut s-o îmbrăţişez, mi-am dat seama că sunt neputincios. Fluviul sevei îmi alerga, nebuneşte, din rădăcini până în creştetul coroanei. Mi-a trebuit ceva timp ca să-mi revin… Atunci, am realizat că sunetul venea dinspre un clopoţel alb, ridicat deasupra zăpezii, iar ceea ce părea vaier, era, de fapt, cântul biruinţei. Clopoţelul delicat străpunsese stratul de zăpadă din dorinţa de a vesti venirea primăverii.
Înţelegi, Dragobete? Copila ce-mi îmbrăţişa trunchiul, transferându-mi din căldura ei, era o zână. Zâna Primăvară. Melodia suavă a fost auzită şi de ea, dar bietul ghiocel, căci aşa se numea firavul clopoţel, răsărise sub o tufă spinoasă.
De bucurie şi plină de compasiune pentru ghiocelul atât de plăpând, ea s-a apucat să îndepărteze ramurile spinoase ce-l umbreau. Înfuriată, Iarna a chemat crivăţul care a suflat asupra ghiocelului… şi l-a îngheţat. Blânda Primăvară a acoperit clopoţelul fragil, cu palmele ei încălzite. Dar, din nebăgare de seamă, zâna s-a rănit într-un spin şi o picătură de sânge s-a prelins pe ghiocel. Căldura sângelui a dat puteri florii să reînvie.      Astfel, Iarna a fost învinsă. De atunci, roşul din şnurul Mărţişorului simbolizează sângele Primăverii… căzut pe albul zăpezii.
Înţelepţii spun că în tâlcul legendei se află adevărul. Şi cine vrea să-l afle, îl află…

Autor: Floarea Cărbune

FETELE

legenda-ghiocelului

Ilustrație de Mirela Pete

MĂRȚIȘOARE:

Sursă poze: Google

ROMANIA

romania mea

SE APROPIE 1 MARTIE…

ob_a6fccc_127aac35

 

Femeie, bibelou de porțelan

Sper că dimineaţă … ai deschis ochii cu un zâmbet pe buze şi cu bucuria în suflet …asa cum o fac şi eu venind spre tine, cititorule, ca sa-ti dăruiesc o zi magică de primăvară.
E Primăvară! E Primăvară, exclamă ghioceii, zambilele şi mâţişorii de la salcie…Dar tu ce simţi?! Tu, cel care citeşti…E Primăvară ca anotimp… dar simţi în inimă şi Primăvara vieţii?! Simţi Iubirea?!
În Primăvara vieţii, Iubirea este un miracol, un ocean nesfârşit şi zbuciumat , un ocean cu fluxuri şi refluxuri…Deşi e veche de când lumea, Iubirea e veşnic tânără…Ca şi inima ta, a mea, a tuturor…Nu există om să nu fi trăit una sau mai multe poveşti de dragoste, pentru că inima fiecăruia tânjeşte după Iubire….Magica Iubire se iveşte din senin şi, uneori, când nu te aştepţi…Iubirea nu ţine cont de mugurii vieţii sau de ghioceii de la tâmple…Iubirea se strecoară pe nesimţite în inima ta, a mea, a lui…şi ne învăluie ca o vrajă…
Iubirea este un miracol! Iubeşte şi…lasă-te iubit!
Inima nu are riduri, doar cicatrici!
Femeie
(Imn închinat Femeii)
Femeie,
Cuvânt cu-ncărcătură sfântă,
Simbol al frumuseţii,
Al gingăşiei şi al fertilităţii,
Mă fascinezi şi mă subjugi,
Şi mă cobori şi mă ridici.

Femeie,
Preafrumoasă-Floare,
Ce zămisleşti eterna tinereţe,
Aduni în creuzetul din petale
Mister, Iubire şi Lumină,
Şi-apoi, le dăruieşti, senină.

Femeie,
Enigmă etern nedescifrată,
Ai cunoscut amara-dulce-nlănţuire
Între durere-fericire,
Şi totuşi, dragostea o dărui,
Milenii de milenii…

Femeie,
Flacără vie, împurpurată,
Torţă de mâna bărbatului purtată,
Mă rog
La Dumnezeu
Să Luminezi mereu…

http://ro.netlog.com/flora_48/photo/setid=30278…-

Autor Floarea Cărbune
lebede

8 MARCH, INTERNATIONAL DAY FEMALE

Femeia-metafora vieţii, cu trup modelat de sculptori celeşti şi suflet angelic. Te cheamă şi te ispiteşte să-i înţelegi misterul, voluptatea, inocenţa, maternitatea. Citindu-i misterul şi dezlegându-i enigma, vei găsi toate răspunsurile pe care… omenirea le caută încă din zorii vieţii. În trupul ei stă ascunsă, ca într-un sanctuar, sămânţa vieţii, în ochii ei, frumuseţea lumii, în spiritul ei, nemurirea!Trupu-i, ca o amforă, a fost dăltuit în marmură, cântat pe muzica diafană a îngerilor, descris de poeţi celebri, unii dintre ei dându-şi viaţa din dragoste pentru ea, pentru femeia – matricea vieţii.
Conştientă de propria-i frumuseţe, păşeşte în viaţă, plutind precum zeiţele care, uneori, au manifestat gelozie pe nurii unei pământene.

 

 

LA MULŢI ANI, FEMEIE!!! 
O, tu, femeie,
Misterioasă făptură,
Eşti rodul mâinilor cereşti,
Dar şi al celor omeneşti.
Trupul tău, enigmatic şi divin
Din culori şi din lumini
E plămădit

O, tu, femeie,
Frumoasă făptură,
De veacuri, poeţii
Îţi închină iubirea…

O, tu, femeie,
Frumoasă făptură
(Floarea Cărbune)

 

Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate , foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
„Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:”Început/Sfârşitul!”

Femeie,

În faţa ta… mă plec.
(Floarea Cărbune)

HAPPY BIRTHDAY, WOMAN … FROM ALL EARTH!

LEGEND OF THE TRINKET

1Martiemartisor

Tired of the fiest on his honour , on the 24th February, Dragobete had a rest on a fir tree bed under an old oak. Dragobete , or Stormy , is the love god at Romanians, everybody knows it. Even the children. He was not sleeping when someone tapped him on the shoulder. Looking behind he saw a branch hooked of his cloth.
-What is this? What happened? The young asked surprised.
-Don`t be afraid, it`s time to tell you a secret, the old tree told him.
-Can`t you postpone? I`m tired. I want a rest.
-No, I can`t. Tomorrow I`ll be sacrified, the people surround me will cut me because I am too old. The people don`t respect the forest, they don`t consider it sacred, as their forerunners did and I don`t want to be lost the story.
-Which one?
The Legend of the Trinket. Do you know it?
-No, I didn`t hear it.
-Now listen to it, but don`t interrupt me not to lose the thread of the story.
-I`ll listen to you attentively, you know I think much of you.
When there happened what I want to tell , the forest was as a temple and among its vivid pillars the wandering wind penetrated gaily bearing the stories from one ground edge to the other. So, the story arrived at me. Not to be lost, I`ve hidden it in the roots like a precious treasure. A secret treasure for the people followers who lived on these saint places –the Dacians.
Some days later from the Love Fiest, the fiest devoted to you , Dragobete. The twilight surrounded slowly the forest , the snow began to melt, and the forest scents charmed and troubled the people with serene heart.All the people were waiting even I felt a thrill inside. Drasgobete listened charmed. His eyes were half shut and the heart pulsated madly. As in a dream he heard the story going on. What I`m going to story happened long ago in a night of February. There were some hours and people had to pass over the threshold to the next month-March.The Mount was bathed in the silver rays of the Moon. And the stars brightness reflected in thousands crystals of the snow. Sometimes the silence was interrupted by an unexpected fall of a fir cone. I have not been sleeping yet I meditated at the Spring coming. Then I was young , my buds were ready to get leaves, already, somewhere in the valley cornel trees flourished. And staying and thinking I felt a warmy wind, which penetrated among fir trees shaking the snow on the branches. There is the dawn, the sky began to be reddish to the East , a sign that there was no more until the sun was rising. Sincerely speaking I didn`t feel when night was over , the last night of the February . When I have recovered it was already the 1st March.
Still dizzy I heard a sound that was strange in the silence before the sun rising. Firstly I thought it was the wind but the sound resembled to a groan, someone was asking for help. I didn`t see but the snow blanket set all over. Could have been the murmur of the brook at the rock foot? Could have been the wind that gamboled among the trees crowns? I couldn`t realize .
When the sound became lower I noticed by my trunk , a very beautiful virgin. She was delicate , with a white face as the marble, with goldish hair on the shoulders, long and blond eyelashes which hid two eyes, blue as the violets. Her leg was short and delicate and the whole being emanated heat, love and a discreet scent . On her shoulders she wore a mantle in the emerald colour, on which flowers, butterflies, and birds, as vivid ones, were painted and on her head she wore an eternal flowers crown. She seemed from another world. I felt her body to be hot and.. oh, my Lord , for a moment I thought I am a man but when I wanted to embrass her, I realized I was powerless. The flood of the inner substance ran madly, from roots to the top. I needed some moments to recover. Then I realized the sound came from a white bell, risen above the snow and what appeared to be a groan was , in fact, the triumph song. The delicate bell pierced the snow in order to announce the Spring coming.
-Do you understand, Dragobete? The girl that embrassed my trunk , transferring of her heat, was a Fairy. The Spring Fairy. The splendid song was heard by her , but poor snowdrop, this was the name of the bell, rose under a thorny bush. Happily and full of compassion for the frail snowdrop she began to get off the thorny branches. Winter , put on nerves, called for the north wind which breathed over the snowdrop .. and froze it. The mild Spring covered the frail bell with its warmed palms. But , not being attentively the Fairy hurt in a thorn and a drop of blood got on the snowdrop. The heat of the blood gave powers to the flower to recover. So , winter was overcome. Since then , the red in the Trinket cord symbolizes the Spring blood…got down on the snow whiteness.
The wise people say in the meaning of the legend there is the truth. Who wants to know it, may know

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

1-martie1-martie-martisor12j64yh14_Martisor_Celendo180481_166250020093849_166248700093981_399300_4858132_nad78bd2ad70e1467d7def1c40ecb07f8felicitare-de-martisor-ghiocei-quillingghiocei1ghiocei.in.zapada-HN926577HOFlowers.ghiocelGHIOCELghiocel hartie martisor 1 martiei love martisor bannermartisormartisormartisor02_173martisor13Martisor2013-copiiph.ro_