„JAPONIA”…ŞI ROMÂNII POT FI DEMNI, NU?!!!

Poveste din mileniul 3…
Moto:
„Înainte de Iluminare, tai lemne şi cari apă…
După Iluminare…tai lemne şi cari apă…
Lucrurile mărunte…contează!”
(Proverb budist)

Era anul 2000, trecuseră 11 ani de la aşa-zisa revoluţie şi, tot nu ne revenisem…Ca mamă cu 6 copii şi bunică a unui nepoţel(Dimi, fiul Cristinei, pe jumătate grec, născut în anul 1997)am avut de întâmpinat multe greutăţi dar şi de luat decizii majore, fiind „căpitanul” corabiei… familiei mele.
În anul 1997, printr-o manevră diabolică, fiica mea, Mariana, contabilă la „Echipament” la L.M.”Al. I. Cuza-Constanţa, a fost pusă pe liber…Astfel, m-am văzut nevoită să dau M.Ap.N, în judecată. Pentru că viaţa îmi devenise un calvar în cadrul acelei unităţi militare, unde lucram ca „personal didactic auxiliar(bibliotecar) şi ca să nu încalc R.O.I(Regulamentul de Ordine Interioară) în care se prevedea, printre altele, faptul de a nu ne adresa ziarelor sau televiziunii, fiind pasibili de a ni se desface contractul de muncă(conform unui articol pe baza căruia nu mai aveai posibilitatea de a mai fi angajat în altă parte), mi-am dat „demisia”.
„Demisia” am început-o cu aceste cuvinte:” Consider,
că este sub demnitatea mea, de a mai lucra într-o unitate militară unde, „falsul în acte publice”, a devenit lege iar minciuna, virtute…”Şi tot aşa… până la sfârşit! Demisia mi-a fost acceptată, imediat. De la 1 ianuarie 1998, m-am angajat ca „asistent personal” al fiicei mele cu dizabilităţi”(cel de-al 6-lea copil)…
În decembrie 2000(e.n) deşi cred că era „î.H., Shinya, un japonez matur şi om de caracter, a venit să-mi ceară mâna fiicei mele, Cristina. Ei se cunoşteau din ianuarie- 2000, Cristina vizitase de câteva ori Japonia şi cunoştea care este viaţa acolo. În primul moment, m-am bucurat…Cristina, avea să scape de necazuri, dar…când a fost să plece, inima de mamă a suferit o durere cruntă. Un „pui” avea să zboare, din cuib, tocmai în Ţara Soarelui Răsare. M-am gândit… ce să-i ofer ca dar, un dar care să-i poarte noroc şi s-o protejeze…Primisem, de ziua mea, o icoană de la o prietenă, Denisia Perhaiţa, o icoană frumoasă, încărcată de energie pozitivă. Pe dosul icoanei, i-am scris: Cristina, n-aş dori să fii pusă, niciodată, în situaţia mea, situaţie în care gândesc astfel: Dacă pleacă e greu, iar…dacă nu pleacă… va fi şi mai greu! Şi a plecat Cristina…
Cititorule, drag prieten român, ai fost pus în situaţia aceasta, vreodată?! Eram singură, în 1990 divorţasem…De fapt, tatăl copiilor ne părăsise…Pentru că…nu, întotdeauna, un copil „handicapat”…apropie cei doi părinţi…Astfel „povara” supravieţuirii a căzut nu numai pe umerii mei ci şi a fraţilor ei, care, azi, sunt invidiaţi pentru că au învăţat ceva din „lecţia aceasta” şi…se descurcă bine. Nimeni, dintre cei invidioşi, nu se gândesc cât de marcaţi am fost, ca familie cu un „handicapat”(retardat psihic şi motor) în vremurile care au trecut şi care mai sunt încă… În ciuda greutăţilor, voinţa şi tenacitatea i-au ajutat să-şi aranjeze vieţile, frumos… Nu ne-am plâns niciodată şi am mers înainte cu demnitate. „Lecţia” de viaţă ne-a „trezit” pe toţi ai casei…Dar ce fac eu?! Este vorba de Cristina, de Dimi, de Shinya…
În anul 2002 l-am însoţit pe Dimi în călătoria spre Ţara lui Soare Răsare. A fost prima mea călătorie în Japonia iar despărţirea de el, n-a fost uşoară.
Azi, în deceniul 2 al mileniului 3, Japonia a fost lovită de o nenorocire, nemeritată, zic eu…Multe românce se întorc în ţară…Una dintre prietenele Cristinei, Mihaela din Argeş, căreia i-a botezat băiatul, pe jumătate japonez, s-a întors în România…Am comentat cu Cristina acest lucru…N-am îndrăznit să-i cer să vină şi ea cu Dimi…acasă. Înainte de a apuca să spun ceva, Cristina mi-a luat-o înainte şi mi-a spus: „Mamă n-aş putea să-l părăsesc pe Shinya…Ştii că ne-a ajutat la greu, că e atât de bun cu Dimi pe care îl consideră ca pe fiul lui, acum e şi Kotoha (fiica lui Shinya din prima căsătorie, a cărei mamă a murit) la noi, pentru că în zona unde locuia, au ieşit nişte bombe la suprafaţă, în urma cutremurului. Consider că ar fi un gest de trădare şi laşitate să-i părăsesc acum…Şi nu numai faţă de ei ci şi faţă de Japonia care ne-a „adoptat” pe mine şi pe Dimi. În paşapoartele noastre, scrie, la fiecare în parte, „Copil al Japoniei”…Gândeşte-te, Japonia este „mama” noastră adoptivă…N-o pot părăsi!”
– Of, Cristina…
– Da, mamă! Am încredere în Dumnezeu, iar dacă mi-a sosit ceasul…pot muri şi în România. Replică… la care… am rămas fără grai…
Tu, ce ai face în locul meu, prietene?!
Eu o înţeleg pe Cristina, îi înţeleg modul de a privi lucrurile dar inima de mamă… Şi românii pot fi demni, nu?!!!!
În timp ce scriam am primit un răspuns de la Cristina la offline-ul pe care i-l lăsasem în legătură cu ceea ce spun televiziunile de aici:
Offline: florenda27 (3/17/2011 10:33:16 AM): Criss, se tot anunţă pericole chiar şi pt Tokyo…
…………………………………………- …………………………………………- ..
Cristina (3/17/2011 10:39:46 AM): ok, maman, eu am încredere in Japan; mai vb că am treabă, acum…
florenda27 (3/17/2011 10:39:53 AM): ok!
florenda27 (3/17/2011 10:39:56 AM): pa, pa!

P.S.-cer iertare fiilor mei pentru această destăinuire dar…povara din inima mea de mamă… e greu de dus…

Floarea Cărbune






Kotoha este fata cu tricou negru.
P.P.S.-AICI NU ESTE VORBA DE O TÂNGUIRE CI DOAR DE O RELATARE A UNOR FAPTE DE VIAŢĂ…


Anunțuri

JAPONIA…SĂ ÎNVĂŢĂM DIN LECŢIA DATĂ

SĂ ÎNVĂŢĂM DIN LECŢIA DATĂ DE COPIII ŞI NEPOŢII NOŞTRI…

POVESTE SCRISĂ DE O MAMĂ…TRĂITOARE ÎN MILENIUL 3…
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi…nu s-ar povesti. A fost odată, în lumea dezorientată a mileniului 3, o ţărişoară binecuvântată de Dumnezeu, în care oamenii îşi vedeau liniştiţi de viaţa lor. Primiseră educaţie în sensul muncii şi al disciplinei, al prieteniei, demnităţii şi loialităţii. Puterea lor stătea în „grup”, în independenţă, ingeniozitate şi amabilitate. Ţara era înconjurată de ape, Oceanul îi scălda liniştit ţărmul. Ba chiar se lăsase îmblânzit, când oamenii acelei ţări au construit o autostradă chiar pe sub apele lui, dintr-un golf. Împăratul acelei ţări era fericit să-şi vadă poporul harnic, mulţumit de viaţa pe care o ducea. Oamenii din toată lumea veneau să admire şi să se bucure de frumuseţile de basm ale munţilor, unii consideraţi de popor, munţi sacri. Templele, altarele shintoiste cu ritualurile lor, festivalurile, grădinile, amabilitatea locuitorilor şi mâncărurile gătite ca la curţile împărăteşti, atrăgeau străinii cu miile. Printre ei se aflau oameni care iubeau şi admirau, sincer, ţara şi poporul dar…Mai erau şi minţi diabolice care nu acceptau ca un popor, atât de numeros, cu suflet curajos de samurai, să trăiască în armonie pe o fâşie de pământ, scuturată zilnic de cutremure şi, adeseori, măturată de taifunuri…
Într-o zi, Natura a dorit să dea o pildă omenirii, zguduind din rărunchi fâşia de pământ numită Ţara Soarelui Răsare…Ea a vrut să demonstreze că lucrul făcut cu temeinicie poate face faţă încercărilor…N-am fost la faţa locului, dar mulţi cred că duşmanii din umbră, ai poporului paşnic, au făcut să se răzvrătească şi măruntaiele Oceanului, până atunci destul de binevoitor…Şi aşa a început…Catastrofa…
Paşnicul popor din Ţara Soarelui Răsare a încercat să facă faţă, demn şi curajos, provocării. Şi-a pus la adăpost locuitorii rămaşi fără locuinţe, autorităţile au ţinut la curent , sincer, populaţia, cu tot ceea ce se întâmplă , îndemnând-o la calm…Populaţia a înţeles situaţia şi şi-a văzut de viaţă, dar…”Corbi” veniţi de peste mări şi ţări, binevoitori în aparenţă, au început să falsifice ştirile, să semene panică în întreaga lume… Panica a ajuns şi în România iar eu, povestitorul, am simţit frica viscerală ce mi-a devorat fiinţa, de la aşa- zisa revoluţie şi până azi… În timpul „revoluţiei” , eram personal civil, angajat într-o unitate militară aparţinând de M.Ap.N, fiul cel mare era militar în termen în trupele de securitate (M.A.I.) iar soţul era ofiţer de marină în cadrul M.Ap.N…Groaza din acele zile a reînviat, urmărind ştirile de la posturile de televiziune din ţară…Din această cauză mi-a pierit liniştea, am început să am coşmaruri şi să-mi fie teamă pentru viaţa familiei fiicei mele din Japonia. Panica mi-a întunecat mintea…
Fiica mea, Cristina, după 10 ani de convieţuire alături de japonezi a învăţat să gândească şi să se comporte precum ei. Aşa se face că nu a cerut expatrierea şi nici pe mine nu m-a alarmat, dimpotrivă…Astfel a procedat şi Mary Shibata ( „fiica” mea spirituală)din Nagoya…şi, poate, şi alte românce de care nu ştiu.Cinste fetelor!
Acum, eliberată de frică, văzând ultima ştire de la tv. (azi, 18.03.2011) precum că există pericol de radiaţie a produselor importate din Japonia…mi-am dat seama de „conspiraţia” marilor puteri, în faţa cărora şi politicienii noştri fac sluj( nu fac politică dar am dreptul să-mi exprim părerile, conform Constituţiei în vigoare)… O „conspiraţie” mârşavă… la adresa paşnicei şi independentei ţări a Soarelui Răsare. Mă întreb, de ce guvernul nostru şi cei de la „protecţia consumatorilor” nu verifică astfel, toate produsele de import(încărcate de hormoni şi E-uri toxice) din supermarketuri.
Mame, din toată lumea, nu vă lăsaţi manipulate de televiziuni şi politicieni…
O Mamă …din România.
Floarea Cărbune

JAPONIA,15 MARTIE-2011, LA „TAGATA FERTILITY FESTIVAL”





(CORESPONDENŢĂ DE LA MARY SHIBATA):
florenda27 (3/17/2011 4:01:01 PM): îmi poţi trimite şi mie pozele acelea?
sasory2005 (3/17/2011 4:01:06 PM): da
florenda27 (3/17/2011 4:01:11 PM): te rog
sasory2005 (3/17/2011 4:02:16 PM): acesta este grupul celor care se ocupa de ceremonie
florenda27 (3/17/2011 4:05:30 PM): f.frumos…
sasory (3/17/2011 4:05:56 PM): f multă lume, nu am poze f reuşite
florenda27 (3/17/2011 4:06:16 PM): când a fost festivalul?
sasory(3/17/2011 4:06:18 PM): nu ma asteptam erau veniti din toata japonia
florenda27 (3/17/2011 4:06:21 PM): pe ce dată?
sasory (3/17/2011 4:06:31 PM): 15 martie
florenda27 (3/17/2011 4:07:16 PM): în ce oraş?
sasory (3/17/2011 4:07:47 PM): papusa se numeşte „toshigamisama”
sasory (3/17/2011 4:08:26 PM): este cea care protejeaza „gingea”
sasory (3/17/2011 4:08:33 PM): locul
sasory (3/17/2011 4:09:53 PM): nu ştiu dacă se observă, de sus se aruncă cu „omochi”
florenda27 (3/17/2011 4:10:15 PM): ce este „omochi”?
sasory (3/17/2011 4:10:34 PM): iar copacul acela roz a fost făcut bucaţi şi dat la oameni, drept „omamori”.
sasory (3/17/2011 4:11:02 PM): „omochi”- orezul acela moale
florenda27 (3/17/2011 4:11:02 PM): talisman
sasory (3/17/2011 4:11:06 PM): da
florenda27 (3/17/2011 4:11:13 PM): Marina ce mănâncă?
florenda27 (3/17/2011 4:11:55 PM): ceva sub formă de…..

P.S.-ŞTIU, UNORA LE E FRICĂ SĂ COMENTEZE ACESTE SCRISE…
M-AM SĂTURAT DE FRICA INDUSĂ:MI-E FRICĂ DE ALIMENTELE PE CARE LE MĂNÂNC, DE APA PE CARE O BEAU, DE DOCTORII CARE NU-ŞI FAC DATORIA, DE PROFESORII care…(să nu fiu înţeleasă greşit, vă rog)…DE FUNCŢIONARII „CORUPŢI”…. NI S-AU INDUS ATÂTEA FRICI ÎNCÂT, VORBA LUI EMIL CIORAN:”M-AM SĂTURAT SĂ MAI NEG, NEGAŢIA” iar …EU M-AM SĂTURAT SĂ-MI MAI FIE FRICĂ ……FIINDCĂ ŞTIU CĂ PROFESORII ŞI MEDICII ÎŞI FAC DATORIA, FUNCŢIONARII DEASEMENEA, NUMAI PARLAMENTARII SUNT „ÎNGERI”


IATĂ CE-MI SCRIE FIICA MEA, CRISTINA:
Cristina (3/18/2011 1:40:31 PM): nu pot sa fug maman; e ţara care m- a ajutat, ne a ajutat când m- aş întoarce crezi că aş mai putea să-i privesc pe oamenii ăştia în ochi , pe oto?! Dimi la fel, la şcoală, nici nu vrea să audă de fugă; el vrea să rămână lângă colegii lui. Mai bine trecem acum prin greu; nu vreu să fugim şi să trăim, pe urmă, toată viaţa, ca nişte laşi. Colegii lui Dimi unde fug maman?
Last message received on 3/18 at 1:40 PM
florenda27 (3/18/2011 1:44:16 PM): aşa este!
florenda27 (3/18/2011 1:44:21 PM): iartă-mă…
florenda27 (3/18/2011 1:47:39 PM): sunt mândră de voi…
Cristina (3/18/2011 1:54:07 PM): d zeu a avut grijă de noi ; o să aibă şi de acum încolo; am incredere în Japonia!
florenda27 (3/18/2011 1:54:23 PM): ai dreptate
florenda27 (3/18/2011 1:54:53 PM): sunt mândră de tine şi de nepoţelul meu!
Cristina (3/18/2011 2:00:18 PM): lasă maman că totul o să fie bine
florenda27 (3/18/2011 2:00:36 PM): am încredere….
Cristina (3/18/2011 2:10:34 PM): acum ce bani facem în bar îi adunăm citeva luni şi o să-i trimitem acolo să ajutăm oamenii, muzicienii la fel, îşi lasă salariile să le trimitem acolo…
florenda27 (3/18/2011 2:10:59 PM): frumos gest!
Cristina (3/18/2011 2:12:06 PM): atât putem şi noi că suntem toţi oameni
Cristina (3/18/2011 2:36:30 PM): azi, la tv arătau de acolo din zonele afectate; au început şcoala copiii de vârsta lui Dimi; băieţii între ei se îmbrăţişau se mângâiau pe fată; m- a impresionat foarte mult
florenda27 (3/18/2011 2:37:07 PM): hmm, frumos caracter au niponii!
Cristina (3/18/2011 2:37:23 PM): îsi spuneau unul altuia, bine că traieşti!
Cristina (3/18/2011 2:37:59 PM): frumoşi oameni
florenda27 (3/18/2011 2:38:13 PM): într-adevăr!
florenda27 (3/18/2011 2:38:39 PM): o prietenă de-a mea zicea că japonezii sunt extratereştri
Cristina (3/18/2011 2:38:54 PM): colegii ţin foarte mult, unii la alţii
Last message received on 3/18 at 2:38 PM
florenda27 (3/18/2011 2:40:54 PM): e f.bine pentru ei! Asta e adevărata prietenie…
Cristina (3/18/2011 2:41:56 PM): japonezii nu sunt laşi
florenda27 (3/18/2011 2:42:11 PM): m-am convins de asta..
Cristina (3/18/2011 2:43:03 PM): si azi s- au rugat toţi pt mortii lor, în linişte…
florenda27 (3/18/2011 2:43:30 PM): ce frumos!
P.P.S.-Mary şi Cristina nu ştiu că eu public fragmente din convorbirea cu ele…
LE CER IERTARE!

FEMEIA ŞI BĂRBATUL…DOUĂ SUFLETE GEMENE

Iubirea…

Dragostea dintre un bărbat şi o femeie este ceva intim…sacru. În acele clipe ancestrale, cei doi iubiţi se transfigurează devenind o singură fiinţă.

Pygmalion şi Galateea

Ciopleşte Pygmalion cu patimă,
În marmura albă,
Scânteia
Din inima colosului de piatră
Îl fascinează, îl îndeamnă
La neodihnă, dăruire şi iubire.
Cu ochii minţii,
O vede pe Galateea, nenăscută încă.

Cu inima şi dalta
Sculptează în speranţa
Că făptura împietrită,
Prin vraja iubirii lui
Va fi însufleţită.

Un ochi senin,
Un sân dezgolit,
Un trup de zeiţă tăcută
Se nasc treptat din alba marmură,
Stârnit de patimă nepotolită.

El însuşi uluit
De frumuseţea
Chipului ce-a plămădit,
Rugă fierbinte înalţă,
Apoi,
O boare, ca zefirul de dimineaţă,
Cu dragoste-i trimite
Şi Galateea prinde viaţă.

Divina iubire ce-au trăit,
Nu-ncape nici măcar în Infinit,
Căci secole,
A străbătut povestea lor,
Iubirea
Dintre Galateea şi Pygmalion.


FEMEIA ESTE UN MiRACOL DIVIN…
Femeia…
Femeie,
Suavă eşti
Cu sânii, potire de crin,
Pe care atâţia bărbaţi îi admiră,
Iar mie…ca pictor,
O adâncă iubire-mi inspiră.

Sub umbrele blândului asfinţit,
Eşti mândră şi ciudată,
Ţi-e inima fecioară,
Iar trupul ţi-e de jar.

Rob pe vecie, ursit făpturii tale,
Mă-nchin
Ca-ntr-un templu
Şi-mi plec privirea
În faţa ochilor tăi limpezi
Plini de dorinţi eterne.
Floarea Cărbune

LA MULŢI ANI DE ZIUA FEMEII! :)

ZIUA FEMEII…


Când mi-am lipit tâmpla de sufletul lumii am tresărit auzind muzica culorilor, aşteptând venirea Primăverii. Privesc crengile înmugurite dantelându-le cu dorul meu de viaţă. Ca prin minune, mugurii se transformă în frunze şi flori. Simt adierea zefirului ce poartă pe aripile sale parfumurile suave ale blândei zâne, Primăvara.
Niciodată mângâierea primăverii nu mi s-a părut mai dulce şi mai caldă ca în aceste zile de martie. Mi-s ochii verzi precum iarba de când Primăvara mi i-a risipit pe cărări, în iarba deasă dar şi în coroanele copacilor. Aştept de mult venirea berzelor, căutând cu înfrigurare urma zborului lor pe bolta cerească. Prin geamul întredeschis, pătrund miresmele primăverii…
În văpaia lunii, un arbore bătrân înfloreşte şi el… Printre frunze şi flori mă salută:
„Bună dimineaţa, femeie! E ziua ta! Este 8 martie! Deschide-ţi fereastra inimii şi lasă drum liber primăverii învăluită în miresmele florilor, primele raze de soare să-ţi alinte privirile, iar vântul, uşor de martie, să-ţi aducă mirosul proaspăt al zambilelor şi un zâmbet pe buze. Parfumul florilor de primăvară, roua dimineţilor calde, adierea vântului blând al celui mai frumos anotimp, toate acestea să-şi găsească locul în sufletul tău.…Lasă Primăvara să-ţi păşească-n suflet, las-o să-ţi cuprindă obrajii şi să-ţi învăluie inima, dansează cu ea în lumina soarelui şi las-o să-ţi inunde sufletul cu zâmbete şi iubire. Natura s-a-mpodobit pentru tine…ghiocei, violete, lăcrămioare, mâţişori de salcie… un manunchi de sentimente frumoase şi o mulţime de imbratisari… special pentru tine din partea celor dragi. Viaţa să-ţi fie mai senină decât azuriul cerului, floare a primăverii.Tu, floare între flori, delicată şi gingaşă precum zeiţele din Olimp…”
Pentru că sunt femeie iar „ziua noastră” se apropie cu repeziciune, doresc a felicita toate femeiele lumii, inclusiv pe mama mea. Ziua de 8 Martie este dedicată, în primul rând, mamelor. Femeia-mamă e cea care crează micracolul vieţii pe Pământ. Slăvită fii, femeie!
Să fiţi iubite dragi nestemate ale lumii, voi mame, surori, prietene, logodnice pentru că… voi daţi sens vieţii! La mulţi ani… de 8 Martie! [love] [inlove] [love]
Floarea Cărbune



[b]SĂ FIŢI ADORATE![/b]