Romania – “The hot snow from home“/bilingual

 

Motto:

¨Mums are the place where love

rises from the ground,

where happiness sounds like a song, of bells in honor of our birth.

Mothers are our longing for home.¨

(P. Coelho)

        In winter, I remember beautifully spent moments: the Christmas tree´s scent, the children carols, the snowmen… I see my tired mother cooking pound cakes, looking from time to time up to the icon of Jesus. I was watching her surrepticiously, she was happy, thanking God for everything. I remember the winters when I was playing with my brothers, sledding all day. In this season, I feel closer to my childhood, I feel the need to become a child again. Here, in Japan, I live with winter memories. The memories of a happy child, singing carols to the people, with red frozen cheeks…but warmed up by my mother´s arms.

My family

For a few years, I have been spending my winter holidays in Japan, far away from my family, telling stories to my child and husband about Romanian traditions, about my family and my past winters spent in Romania.

A lot of time without tasting my mother´s cakes, without clinking glasses of champagne, without children carols, without the ships´sirens in the port… I don´t have my brothers close anymore, I have only my dear memories which became my Christmas tree, here, in Japan. I don´t have my mum – my tree´s star, to fill the table with ¨tree ornaments¨. It´s just me, a child, and a winter´s anguish.

„JUST FOR YOU, JAPAN!(bilingual anthology)-Scraps

How Romanians Celebrate Christmas and New Year:

Traditions and Folk Traditions

Photo source: Google

Autor: Cristina Cărbune(Inoguchi

Asakusa/Japan

România- „Zăpada caldă de acasă”

1

Motto:

Mamele sunt locul unde dragostea răsare din pământ,

şi fericirea cântă asemenea clopotelor, în onoarea naşterii noastre. Mamele sunt dorul nostru de acasă“.

(P.Coelho)

        Iarna, îmi revin în memorie amintiri atât de dragi: mirosul bradului de Crăciun, copiii colindând, omuleţii de zăpadă. O văd pe mama făcând cozonaci, obosită, privind, din când în când, icoana lui Iisus. O priveam pe furiş, era fericită, îi mulţumea lui D-zeu pentru tot ceea ce îi dăruise. Îmi aduc aminte cum mă jucam cu fraţii mei, întreaga zi afară, cu zăpadă, cu săniuţele. Iarna, sunt mai aproape de copilăria mea, simt nevoia să fiu din nou copil. Iarna, în Japonia, trăiesc numai din amintiri. Amintirile aparţin unui copil fericit, colindând pe la casele oamenilor, roşu în obraji, îngheţat de frig… dar încălzit de braţele mamei.

De câţiva ani, petrec sărbătorile de iarnă în Japonia, departe de ai mei, povestind copilului meu şi soţului, despre tradiţiile româneşti, despre familia mea, despre iernile din România.

Nu am mai gustat, de multă vreme, cozonacii mamei, nu am mai ciocnit o cupă de şampanie la cumpăna dintre ani, copiii nu-mi mai cântă colinde, sirenele vapoarelor nu mai sună în port. În jurul mesei nu mai sunt fraţii mei să depănăm amintiri dragi, amintiri, care în Japonia mi-au devenit brad de Crăciun. Nu mai e mama, steaua din vârful bradului, să-mi umple masa cu “globuri”. Sunt doar eu, un copil şi nostalgia unei ierni.

ROMÂNIA-COLINDĂTORI ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI

colindatori-carolers

(Sursă poză-Google)

          De atunci au trecut câteva luni, a venit, iarăşi, Primăvara. În România au răsărit ghioceii, în Japonia au înflorit prunii. Mi-e dor de ghioceii abia iviţi din zăpadă.

Ştiu că, de sărbători, mama a frământat şi copt cozonaci, a privit icoana lui Iisus şi a plâns. Nu i-a văzut nimeni lacrimile, le frământase împreună cu aluatul. Numai un copil, ce o privea pe furiş, a mângâiat-o uşor, şoptindu-i: “zăpada e rece, dar ghioceilor le ţine de cald; nu întotdeauna recele înseamnă uitare, nu întotdeauna depărtarea înseamnă rece; eu sunt “zăpada” pentru ghiocei… eu sunt “zăpada” pentru tine ….voi fi mereu lângă voi!”

 

Anunțuri

Letter open(Scrisoare deschisă…)Echoes

..40 years since Yokohama (Japan) and Constanta (Romania) have become twin cities-bilingual

 

Dragă doamnă Floarea Cărbune,

      Vă trimit aceste rânduri ca un semn de apreciere a eforturilor făcute de dvs.,în cealaltă jumătate a globului,pentru ca să fie cunoscute cultura românilor, frumoasele lor obiceiuri din familie și societate,dragostea de țară și popor. Ați încercat să le amintiți și în ultima lucrare,antologia bilingvă „Just for you, Japan!”  dedicată și japonezilor ș românilor care și-au întemeiat familii mixte acolo, și în special generației urmatoare. Timp de 5 ani, ati dus cărți din țară în Japonia, și le-ați donat comunității de români din Nagoya, ca să îi poată învăța pe copiii lor ce legaturi spirituale avem: noi fiind cuplați la energia telurică și ca țări de pe paralela 45.

      În Țara Soarelui Răsare va continua munca frumoasa dvs. fiică Cristina, casatorita Inoguchi și apoi le va veni rândul nepoților care vor spune povești și din folclorul japonez, și din folclorul românesc. „Românul s-a nascut poet”, cum ne-a spus Vasile Alecsandri, cel care cu mult zel a adunat și tipărit prima mare culegere de poezii populare în care sunt cântate toate sentimentele oamenilor de la noi. Includem și intraductibilul cuvânt „dor”, și iată, exemplificăm: un dor de mama(Floarea Cărbune)străbate pământul, iar acolo îl așteaptă rudele, care vor învăța și ele dorul și consecințele lui în plan afectiv. Perceperea este condiția întelegerii oricărei opere ,după care receptarea ei rațională, estetică,emoțională vor face legături puternice, trainice, de la cauza la efect.

      Și soțul meu, care a avut o bursă de 6 luni în Japonia pe probleme de genetică și ameliorarea plantelor, dar și eu, studiez poemele japoneze( de aproape 40 de ani) vă felicităm pentru demersurile dvs. legate de relațiile culturale între cele două țări.

     Ne bucurăm că și juriile din Japonia, în semn de apreciere, au păstrat pe diplomele acordate romanilor însemne ale spiritualității din ambele tări.

Cu urări de sănătate și succes,

Cornelia Atanasiu, august 2017

În foto, de la stânga la dreapta: Bogdan I. Pascu cu soţia, Valentin Nicoliţov, Cornelia Atanasiu şi Vasile Modovan

2312137898_7564782c55_b

Cine este doamna Cornelia Atanasiu?

Cornelia Atanasiu, born in Târgovişte (1945) followed the primary, gymnasium and high school classes in her native town.

The High School was just across the King’s Court and she always admired the “Chindia” Tower.

She is horticulturist engineer (1967) and doctor in agronomy (thesis on Botany – 1979).

She has worked 18 years as scientific researcher at the Research Institute of Vegetable and Flower Growing – Vidra, on the field, in the glasshouse, laboratory and phytotron.

She has created new varieties, having original methods of investigation in microscopy, meristems cultures and technologies.

She has published scientific descriptive or technological works in magazines, brochures and books.

Ever since adolescence she also loved literature and participates even now in the activity of more literary circles, societies and associations.

She has published poems, short prose, essays in anthologies, magazines and books.

She was awarded both professional and literary.

Poeme într-un vers/Poems in one line

Carpe diem

Pe mii de voci livada ne cântă dimineața.

Limbile de foc

Vorbesc ori dansează și umbre împrăștiind?

Îndârjire

Cui pumnii strânși aleargă, iar de-i deschide-s goi.

Carpe diem

With thousandvoices the

orchard meets us at dawn

Flames of Fire

Do they speak or dance spreading around shadows?

Grimness

With clenched fists he runs , when opened they are

Translate:  Stelian Apostolescu)   

.

De aceeaşi autoare:

CORNELIA ATANASIU, 1999 – De sub tăceri (micropoeme), Ed. Vasile Cârlova, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 1999 – Somnul cumpenelor (versuri), Ed. Vasile Cârlova, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 2004 – Din cuiburi de lumină (micro-poeme), Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 2005 – În umbra spicului (versuri), Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 2006 – Cade oglinda / The minor is falling (haiku-haiga), (ed. trilingvă: română-engleză-japoneză), (versiunea în limba engleză Florin Daniel Onea, versiunea în limba japoneză Ana-Maria Florescu, ilustraţia aparţine autoarei), Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, JULES COHN BOTEA, VASILE MOLDOVAN, 2006 – Lumina din oglindă (studii), ed. I, Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 2008 – Alb şi negru: haiku – haiga – fotohaiku – haibun (ilustraţia aparţine autoarei, traducerea în japoneză – Ana Maria Florescu, traducerea în engleză – Florin Daniel Onea), Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, 2009 – Praguri / Thresholds (micropoeme – ediţie bilingvă: traducere în engleză – Stelian Apostolescu), Ed. Atar, Bucureşti.

CORNELIA ATANASIU, JULES COHN BOTEA, VASILE MOLDOVAN, 2010– Lumina din oglindă (studii), ed. a II-a, Ed. Verus.

CORNELIA ATANASIU, 2012 – Miniaturi / Miniatures (versiunea în engleză – Stelian Apostolescu) Ed. Verus.

CORNELIA ATANASIU, 2015 – Iscodind albastrul / Spying into the blue, Ed. Societăţii Scriitorilor Români.

CORNELIA ATANASIU, 2016 – 25 de ani la Societatea Română de Haiku, Ed. Societăţii Scriitorilor Români.

* * * – Caligrafiile clipei, (antologie realizată de Cornelia Atanasiu) – 29 poeţi cu date bio-bibliografice, tri-pentastihuri, poeme într-un vers), Ed. Vasile Cârlova, Bucureşti, 1999.

* * * – Caligrafiile clipei (antologie – 29 autori), ed. a II-a, (coordonator Cornelia Atanasiu), Ed. Atar, Bucureşti, 2004.

* * * – Cântecul apelor (antologie realizată de Cornelia Atanasiu – 36 poeţi; tristihuri, pentastihuri, poeme într-un vers) Ed. Atar, Bucureşti, 2004

* * * – Fiica stelelor: haibun din album (antologie realizată de Cornelia Atanasiu – 19 autori), Ed. Atar, Bucureşti, 2009.

Are lucrări în peste 40 de antologii din ţară şi străinătate.

Cherry_Blossom_Spring_Branch_PNG_Clip_Art

THE LEGEND OF DRAGOBETE

THE LEGEND OF DRAGOBETE

dragobete

Illustration of Mirela Pete Rusu

For centuries, our nation’s traditions have been preserved in memory of the people in different stories, songs and legends. Some were transmitted orally, others were sculptured into rocks, bringing evidence over centuries about this industrious, brave people, passionate when they love. Because today it is the Feast of Love, I tell you the legend of Dragobete who, according to the elderly, was the son of a lovely woman, Dochia by name. It is believed that she
69
was the daughter of Decebalus (King of the Dacians) and … that even Trajan, the Roman emperor wanted her as a wife. Those who saw her, with blond hair in braids that were hanging down her back, with eyes as blue as the sky, with a white face like marble and red lips with strawberry scent, were stunned by her beauty. She lived in a hut at the foot of the mountain and had a flock of sheep which she took out daily to pastures in meadows with fresh grass. One day, charmed by the magic of delicate colours of flowers and their intoxicating scents, she fell asleep on the lake shore where she took the sheep to drink water. It was a night with full moon and Dochia fell asleep on a bed of flowers, smiling in her sleep. Around midnight, when the girl was asleep, a cloud of fog rising from the bottom of the mountain-valley covered the moonlight and wrapped in a tender hug the body of the sleeping Virgin … The next day, when she opened her eyes, it was high noon. Awakened as from a long sleep, she looked around her, and everything seemed changed. On her lips…still wearing the delicate fragrance of a kiss. Not knowing what was wrong with her, she looked in the mirror of the lake and the forest began to roar and a tender sound of a flute could be heard in the distance … Life continued its normal course, but Dochia did not know what was happening to her body, which was changing from one day to another…. After 9 months, since the occurrence of the cloud of fog, on February 24th, her child, Dragobete was born. Fatal sisters and godmothers were four fairies: Spring, Summer, Autumn and Winter. Each of them brought him what they thought was more beautiful and useful in life. Spring sowed in his heart love giving him flowers, freshness and youth without old age. Summer was not far behind and gave the child the warmth of love, the fulfillment of appreciation and the sweetness of fruit. The Autumn Fairy brought him a flute that would keep him company, but also to cheer up the people with his songs. Finally, the Winter godmother gave him a garment woven with shimmering white diamonds. As a belt, she gave him a red one … sown with snowy white pearls. The coat was designed in such a way that it grew together with the lad, remaining white as snow, no matter how many times it would be worn.
70
When he turned 19 , Dragobete had his hair as black as the night and green eyes as silky grass on the mountain, his word was as sweet as honey and his kiss burnt like hot coal. He was a jolly fellow who played the flute and loved girls who looked at him as if he were a God. The virgins who met him and felt his enchanted gaze and sometimes his fiery kiss, felt sure he had come from another world. The elderly said that there might be a spark of truth in the assertion of the girls. Because nobody knew who his father was, it was rumored that he was conceived by the Mountain Spirit with Dochia, when he turned into mist … The truth is that for a time no one ever saw him again, neither did they hear the song of the flute. On the top of the mountain, in a cave on whose walls there grew, „Stone Flowers” in white, blue, gray, pink and purple bunches , there lived a wise old man. While feeding the sheep in the meadow where he had been conceived, the boy found himself face to face with the wise old man who called him by his name and urged him to follow him. Astonished in surprise, Dragobete followed without saying a word. Becoming his apprentice, he learned the hidden knowledge of reading in the Secret Book of Nature. Thus, he recognized medicinal herbs, he knew how to speak to birds, understood the magical signs of the forest, not being any longer afraid of wild beasts. When he returned to the world, he was received with open arms. More than ever, he awakened love in the girls’ heart, traveling at the speed of thought and appeared where he was called … The men too liked him. Nobody knew the secret that made men like him and not be jealous of him. That is, until one day, when an old man revealed the secret. When he was a lad, on the evening of February 23rd Dragobete appeared in a dream to three young lads, ready to marry and taught them the secrets of love. Everything was done under oath … The old man broke the silence, since he was over 100 years old, and deemed no longer to be under oath.

71
Legend says that after hundreds of years of life on earth, while the Romanians learned to love the people of this land, and teaching was transmitted from father to son and from mother to daughter, the Mountain Spirit called the child to its breast. At the request of the father, the Mother of God transformed him into a magical plant called Hart’s Tongue. And in the third millennium, some girls even women of this people still believe in the magic power of the Hart’s Tongue. They carry at their bosom a silk purse where they keep it. It’s a sign of appreciation and remembrance of who Dragobete was, “God” of Love for the Romanians. Are you wondering what happened to Dochia? Bad people tell that she had turned into a stubborn and wicked old woman. They say that in March she had put on nine coats on herself and had climbed the mountain with the flock of sheep . Because it was hot, she began to take off her fur coats , one by one, and on a frosty night she turned to stone together with her flock. Others, wiser, argue that Dochia went to her beloved Ceahlău Mount and asked him to turn her into a block of stone … to be together forever.

––– Author’s note: August 15-th – The Assumption, the day when the hart’s tongue (a type of fern) is being picked up, the ultimate healing plant, which grows in forests, in places known just by old women, who use it as a means of disenchantment in love matters. The hart’s tongue is given to girls for them to keep it by their bosom ;there is a belief that it has magical powers of attracting the young lad’s love for the girl that wears it.
(Translated by Frederica Dochinoiu  )

The International Contest „Art & Life”, Japan, 2016(2)

Din culisele The International Contest „Art & Life”, Japan, 2016

Motto:
„Copiii sunt mesaje vii, pe care le trimitem unor timpuri, timpuri, ce nu le vom mai apuca.”
(Neil Postman)

Din Italia, o fetiţă bălaie cu ochii, petală de cicoare, NICAPOPI NICOLE ELENA,  a impresionat juriul cu talentul oglindit în desenele sale. Tematica lucrărilor, combinaţia culorilor, lumina reflectată de acestea… au fost mesaje vii, ce s-au adresat ochiului şi inimii privitorului.

Premiul  obţinut îi reflectă talentul…

diploma-nicol

Ea este o fetiţă specială, un copil de cristal,  ce aparţine noii generaţii de copii, ce au populat Terra…în ultimii ani. Aceşti copii sunt încărcaţi de iubire, au „daruri” deosebite şi…te „citesc” dintr-o privire. Frumoasa copilă iubeşte şcoala,  îşi  adoră  părinţii, iubeşte inorogii, zânele, şi în aceeaşi măsură, pe Victoria, sora sa cea mică.

Din surse sigure,  am aflat că, această uimitoare fetiţă, cochetează cu scrisul, dansul, arta cinematografică şi baschetul.

Succes în viaţă, Nicole!

petale.

 

 

Preţuire!

Floarea Cărbune

 

DRUMUL CÂNEPII în Purani de Videle

Motto:

Mi-e dor de voi natale zări,
Cu ochii minţii vă privesc din depărtări…

 

 

       Iubesc, deopotrivă, oamenii satului, lunca, pădurea, izlazul şi râul Glavacioc, străjuit de sălcii pletoase, unde vara veneam la scăldat şi la prins peşte cu alăul sau cu mâna. Există o “tehnică” aparte în a prinde peştele cu mâinile: „măturam” fundul apei lângă mal, apoi ridicam mâinile pline cu mâl în care se prindeau  peşti, dar şi câte o lipitoare flămândă. Mi-era tare frică de aceste „lighioane”. Totuşi bătrânii le foloseau în tratarea anumitor boli. Tot aici îngropam cânepa la topit, pe vremea când oamenii cultivau cânepa folosită ca materie primă la diverse ţesături din care se confecţionau saci, cergi etc., obiecte utile în gospodăria ţăranului român.

 

Exista un loc anume, pe „vale”, locul  „cânepiştilor” unde, fiecare familie avea câţiva ari de teren,  pe care cultiva cânepa. După ce era culeasă, legată în snopi, lăsată la uscat, cânepa  era dusă la râu şi îngropată în nămol. Fiecare persoană îşi punea semn în dreptul unde era îngropată cânepa sa…care  se ţinea un număr de zile (aproximativ 2 săptămâni) la topit…după care era scoasă, spălată şi apoi pusă  la uscat pe malul râului. Fiecare snop era răsfirat şi pus în picioare la uscat.

Cânepa rămânea aici până se usca foarte bine. Nu exista frica de furt, oamenii erau  cinstiţi, fiecare avea cânepa sa. Când era bine uscată, era meliţată apoi  dărăcită (pieptănată) în darac ca şi lâna, era făcută fuioare şi toarsă pe o “furcă” specială. Iarna, se făceau clăci,  unde femeile şi fetele torceau cânepa. Era şi un bun prilej de glume, voia-bună însoţind fusul harnic ce torcea precum o pisică, sfâr, sfâr, sfâr…

În sat,  erau femei pricepute, printre care mămica şi bunicuţa chiar şi maia, care ţeseau,  în „război”,  pânza pentru cămăşi sau macate(un fel de cuverturi cu modele) de aşternut pe pat, preşuri de pus pe jos, carpete de împodobit pereţii casei şi şervete alese în război de pus la  icoanele de pe pereţi.

Pe atunci  i se spunea simplu cânepă şi nu canabis. Noi, copiii, mâncam seminţe de cânepă, fiind  tare plăcute la gust. Bunicuţa  făcea „jântiţă”. După ce pisa cânepa într-o piuă, o punea în apă,  apoi o strecura  iar zeama obţinută era fiartă până se ridica deasupra  o spumă îngroşată, un fel de cremă pe care o consumam ca atare.

În Moldova i se spune „julfă” şi se foloseşte la „pelincele” lui Iisus, un fel de turte foarte subţiri, coapte pe plită  peste care se toarnă julfa fierbinte. Se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Dacă în Orient a existat drumul mătăsii”, în zona mea a existat „drumul cânepii”.

Oare se mai ştie azi cât de mult se împletea cânepa cu viaţa ţăranului român care, din firele de cânepă, dar şi din cele de bumbac sau de in, îşi croia  haine  rezistente şi călduroase?!

hemp-bale-117k1

Din fibrele de cânepă se făceau funii trainice foarte necesare în gospodării.

 

Bunicii mei cultivau şi bumbac, care creştea  bine în Sud, unde vara este foarte cald. Căldura îi prieşte bumbacului. Florile de bumbac erau frumoase şi de diferite culori.

 

Unii dintre săteni cultivau şi tutun, fiind plătiţi în funcţie de calitatea foii de tutun.

 

Atât de blestemata foaie de tutun era folosită, în terapia populară, în bolile de plămâni. Deţin acest secret, de la vârsta de 6-7 ani, secret pe care vi-l împărtăşesc şi vouă cu drag:

– se iau, una sau mai multe foi de tutun care se ung cu miere apoi se aplică pe zona plămânilor.Se ţin toată noaptea prinse cu un prosop sau leucoplast. Dimineaţa, foaia se îndepărtează, iar pielea se spală şi se tamponează cu un prosop. Operaţiunea se repetă până la dispariţia bolii. Între timp se consumă lichide multe, îndeosebi ceaiul din soc, păpădie sau din flori de tei.

Atenţie: nu se renunţă la tratamentul dat de medic.

Floarea Cărbune-Rădăcini

Sursă poze:Google

 

PERSONAJELE AU COBORÂT DIN SCRIERI…

Purani de Videle- 21 MAI 2016

Salix_x_sepulcralis_7845

Am avut cândva un vis, în care personajele din ilustraţiile unei cărţi prindeau viaţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu unele dintre personajele mele, când am ajuns la Purani de Videle, pe 21 mai 2016.

Au prins contur, mai întâi ele:

   Dumitru Alexandra alias Lisandra lui Micoi (în stânga pozei) şi Popa Floarea alias Floarea Cilichii(în dreapta pozei).

lisandra

       La prima vedere, tanti Lisandra,  pare o femeie obişnuită, dar privindu-i ochii îţi dai seama de profunzimea spiritului ei. Are o voce melodioasă şi-un trup de copiliţă. Căsuţa în care locuieşte pare ruptă din poveşti. Grădina este mărginită de apele calme ale Glavaciocului, iar dincolo de malurile lui se întinde pădurea. E o poezie! Sau un tablou aranjat de cei mai pricepuţi meşteri:pădurea, Glavaciocul, păsările pădurii, nucul din curte, bătrân şi darnic… rămâne, doar, să ştii să trăieşti clipa. Mulţumesc,  tanti Lisandra!  Eşti o femeie cu har, dar şi generoasă! Îţi doresc ani mulţi cu sănătate!

Tanti Lisandra mi-a împărtăşit descântecul şi taina turnării cositorului la copii împotriva fricii.

MITOLOGIE ROMÂNĂ

TURNATUL COSITORULUI ÎMPOTRIVA FRICII

“Cunoscută încă din Evul Mediu, metoda era folosită de  „alchimiştii” care încercau să  obţină aur din  plumb prin metamorfoze  numai de ei cunoscute. Cositorul topit se toarnă în apă rece, iar  în funcţie de figurile solidificate se fac predicţiile privind cauza sperieturii.

Metoda se aseamănă cu turnatul şi predicţia în ceara de albine topite apoi  turnate într-un vas cu apă, la fel ca şi cositorul.

Mai jos, voi reda jumătate din descântec:

Turnatul cositorului

Tu, cositor din Ţarigrad,

Eu, (numele celei ce toarnă) astăzi m-am apucat

Cu sfânta Luni şi te-am descântat

De făcături, de farmece, de argintul viu,

de boală, de cuţit, de junghiuri,

de ceartă, de supărare.

C-oi fi dat de fermecătoare,

de vrăjitoare, de vecină,

de surată, de cumnată,

……………………

Doamne ajută!”

Descântecul  este  cules de la Dumitru Alexandra căreia i se mai spune şi  Lisandra  lui Micoi( născută pe 03.09.1938 în com. Purani) care a avut bunăvoinţa să mi-l încredinţeze spunându-mi că l-a învăţat de la o băbuţă din localitatea Talpa, baba Gherghina.

Dragă cititorule, ţi-am prezentat credinţele populare din zona mea, localitatea Purani, jud. Teleorman. Asta nu înseamnă că dau întâietate descântătorului şi nu medicului. Având probleme cu cel de-al şaselea copil, încă de la naştere, am fost  nevoită să apelez şi la astfel de practici. Uneori, chiar medicii îţi recomandă: „mai ia-o şi prin babe”…

Restul e….no comment!

Avem atâţia medici dăruiţi cu har de la Dumnezeu, în faţa cărora mă înclin adresându-le un îndemn: ÎNDRĂZNIŢI!”

Vezi:Floarea Cărbune- „Rădăcini-Purani de Videle, leagănul magic al copilăriei mele”, pag.135-136, Editura Lidana, Suceava, 2010.

1

În dreapta fotografiei este Popa Floarea alias Floarea Cilichii, una dintre cele 4 fete care se jucau pe uliţa satului…în „Legenda ghiocelului”(Vezi:”De la Soare Răsare la Soare Apune”, pag. 130,  Editura Rafet, 2016).

legenda ghiocelului

Ilustraţie de Mirela Pete

Fragment:

„Eram copil în vremea când am auzit frumoasa legendă pe care am să v-o împărtăşesc şi vouă. Un copil zburdalnic, care alerga pe uliţele satului cât era ziulica de lungă. Deşi eram doar patru fete…eu, sora mea, Georgeta, Floarea Cilichii şi Floarea lui Costică al Tănasii, făceam o hărmălaie precum un cârd de gâşte. Vremea era frumoasă, iar noi nu ne mai săturam de joacă. Nici nu ştiu când a coborât perdeaua înserării.

De undeva, ca de pe celălalt tărâm, mă aud chemată:

– Floricăăăă, hai la masă!

Era vocea bunicului Marin, puţin îngrijorat că nu mă zărea.

– Vin, vin acuş, bunicuţule!”

 

 VA URMA…

 Sursă la unele poze:Google

JAPANESE GOLDEN WEEK

Săptămâna de Aur a Japoniei( Japan Golden Week).

Offer_Banner_jp_goldenweek

Perioada de la 29 aprilie până în jurul datei de 5 mai este denumită „Săptămâna de aur a Japoniei” . Eventimentele care se desfăşoară în această perioadă sunt:

  • pe 29 aprilie este ziua de naştere a Împăratului Hirohito (perioada Showa) care a domnit între anii, 1926 – 1989 ;
  • pe 3 mai se serbează “ziua constituţiei”;
  • pe 4 mai se serbează « midori-no-hi » (ziua naturii, a renaşterii);
  • pe 5 mai este sărbătorită “ziua băieţilor”.
  • streamers

„Tango no sekku”(ziua băieţilor) sau „Kodomo No Hi”

     Dacă fetiţele au ziua lor(03.03), nici băieţii n-au fost uitaţi. Ziua băieţilor se sărbătoreşte pe 5 mai, atunci când începe vara, potrivit calendarului vechi lunar.         „Kodomo No Hi” este o sărbătoare naţională desfăşurată în Săptămâna de Aur a Japoniei. Cu această ocazie se săvârşesc o serie de ritualuri din dorinţa de alungare a spiritelor rele pentru ca băieţii să crească puternici şi fericiţi, iar ca să fie protejaţi de ghinion, băieţii îşi fac baie în apa în care se adaugă flori de iris sau infuzie din flori de iris („syobuyu”).

Întrucât irisul este considerat floarea protectoare, din el se fac cununiţe pe care băieţii le poartă la ceremonialul dedicat zilei lor. Unele familii agaţă buchete de iris la streaşina casei. Irisul simbolizează cavalerismul samuraiului, caracterul său integru, care stă drept în faţa vicisitudinilor vieţii, asemeni tulpinei de iris, în vârful căreia se înalţă, măreaţă, superba-i floare. Modul în care sunt dispuse frunzele, asemănător sabiei, sugerează bravura samuraiului.Din frunzele de iris,  tăiate mărunt şi amestecate cu sake, samuraii preparau o băutură miraculoasă care avea să le poarte noroc în timpul luptelor.

1

Ca decor de „ziua băieţilor” mai sunt folosiţi şi crapii din hârtie „koinobori”(crapul japonez, „koi”) care simbolizează puterea, regenerarea şi curajul, iar prin salturile pe care le fac, sugerează răzbirea în viaţă şi lupta cu vitregiile apei, fluxuri şi cascade, furtuni, pescari… Obiceiul este vechi şi datează din perioada Edo. Se consideră că aceste calităţi vor trece şi asupra băieţilor care vor deveni puternici, curajoşi şi disciplinaţi precum samuraii. Părinţii doresc ca, toate aceste însuşiri, să se transmită şi asupra băieţilor, ferindu-i de necazuri şi de boli.

O veche legendă chinezească vorbeşte despre un astfel de crap („koi”) care a avut curajul şi puterea de a înota împotriva cursului apei, în amonte, după care a devenit dragon – simbol al puterii, înţelepciunii şi protecţiei. Pentru participarea la ceremonial băieţii se îmbracă într-un kimono („kaori”), folosind şi o mască tradiţională de război. „Kaori” şi masca amintesc de vechii samurai, de curajul şi puterea lor. Taţii fac cadou fiilor,  păpuşi ce reprezintă samurai în miniatură.

La fel ca şi în România, există  mâncăruri speciale care se gătesc şi se consumă doar la sărbători. Mai jos voi vorbi despre:

 

Mâncărurile tradiţionale ale acestei sărbători:

  • „chimaki”- prăjiturele dulci din orez umplute cu fasole adzuki şi învelite în frunze de bambus sau de iris.
  • „kashiwamochi – prăjituri din orez umplute cu fasole adzuki (dulce) învelite în frunze din stejar “kashiwa”.

Perioada de şedere fiind de trei luni, am avut fericita ocazie să văd toate acestea, bucurându-mă alături de nepoţelul meu,  deşi,  la fel ca în poveste, „un ochi îmi râdea şi altul îmi plângea”… când mă gândeam că eu o să plec fără el. Dar pentru că îl iubesc,  m-am consolat cu gândul că va trăi într-o ţară civilizată.

Floarea Cărbune-Japonia, mister şi fascinaţie, editura pim, 2013

Sursă poze:Google