Nedumerire

371745-2995x2490

 

Cum să-i explici orbului
Cum e noaptea, orbului din naştere
Luxuriantele culori ale primăverii
Împlinirea curcubeului?

Cum să-i explici surdului
Din naştere, cum e noaptea liniştită,
Gingăşia violoncelului
Sau ameninţarea tunetului?

Cum să-i explici, bietului,
Născut cu sângele de peşte
Taina minunii pământului
Numită Iubire?

Sfântă mână

Imagine

(Omagiu adus femeii)

„O! Mâini ale femeilor pământeme,
Voi sub orice stea şi cer,
Primăvara mirosiţi a lujer,
Iarna a zăpadă, şi vara a pâine.

Sfântă să fie a femeii mână
În care-i ascunsă, nu din trădare,
Din toate timpurile lunga durere,
Şi bucuria ce-i totdeauna de-o clipă.

În tine-i cuprinsă toată melodia
Cântecele de bucurie şi de durere,
Şi a voastră nemărginită putere.
Fii sfântă! Gingăşie a mâinilor de femeie.”
(Sumi Hana)

Tainica iubire

Imagine

E ora de amiază,
Maiestuos,
Azurul se înclină
Spre Mare,
Cu trupul său de Lumină
Vibrând de iubire .
Din Înalt, când se aruncă,
Îndrăgostite valuri
I se supun ca la poruncă.

Şi blând ca zefirul
Ce-adie pe undă,
Cu blândeţea iubirii adânci
Le inundă.

Aici, la Ţărm
Unde Necuprinsul albastru începe,
Iubirea dansează liberă
Pe puntea valurilor.

Aici, unde nimbul Soarelui
De crestele valurilor s-a spart,
Împrăştiind pulberi de aur,
Aici, îndrăgostiţii dansează
Pe oglinzile valurilor
De nimeni, nimeni, tulburaţi.

(Floarea Cărbune)

Vicente-Romero-Redonto.-ZHivopis-portretyi-zhenshhin.-Kartina-shestnadtsatayaVicente-Romero-Redonto.-ZHivopis-portretyi-zhenshhin.-Kartina-dvenadtsatayaeb8e8cb8965f

Iubirea noastră

iubirea-inaltaNoaptea,
precum un fluviu cu ape cristaline,
ducea spre veşnicie
iubirea noastră,
corabie de aur şi rubine,
cu toate pânzele desfăşurate
pe calea spre Eternitate.

Sub înfloriri de roze
romantice-n visare,
am străbătut milenii
trecând peste hotare
de lumi celeste…

Iubirea noastră sublimă
îşi risipea în noapte
dulceaţa-i divină
şi la marginea lumii
sosise tinereţea noastră
să ne vadă, precum un şoim,
din înălţimi albastre.
(Floarea Cărbune)

Tainica iubire

EL ŞI EA
E ora de amiază,
Maiestuos,
Azurul se înclină
Spre Mare
Cu trupul său de Lumină
Vibrând de iubire .
Din Înalt, când se aruncă,
Îndrăgostite valuri
I se supun ca la poruncă.

Şi blând ca zefirul
Ce-adie pe undă,
Cu blândeţea iubirii adânci
Le inundă.

Aici, la Ţărm
Unde Necuprinsul albastru începe
Iubirea dansează liberă
Pe puntea valurilor.

Aici, unde nimbul Soarelui
De crestele valurilor s-a spart,
Împrăştiind pulberi de aur,
Aici, îndrăgostiţii dansează
Pe oglinzile valurilor
De nimeni, nimeni, tulburaţi.
(Floarea Cărbune)

Eu ştiu femeia…

iubire
Eu ştiu femeia. Ea-i râu,
împlinită în linişte şi lumină
negrăbită şi nu largă-n brâu,
dar nu poţi să-i atingi adâncurile cu mâna.

Se-ntâmplă ca oamenii în forfoteala lor,
pe negândite, aşa simplu, uitau,
în drumul lor o coteau spre ea,
spre liniştea şi răcoarea ei.

Dar mintea le-o biciuia
golful adânc azuriu,
şi dacă în el s-a-necat careva,
altul, curajosul, a învăţat să înoate.
(Floarea Cărbune)