Nedumerire

371745-2995x2490

 

Cum să-i explici orbului
Cum e noaptea, orbului din naştere
Luxuriantele culori ale primăverii
Împlinirea curcubeului?

Cum să-i explici surdului
Din naştere, cum e noaptea liniştită,
Gingăşia violoncelului
Sau ameninţarea tunetului?

Cum să-i explici, bietului,
Născut cu sângele de peşte
Taina minunii pământului
Numită Iubire?

Sfântă mână

Imagine

(Omagiu adus femeii)

„O! Mâini ale femeilor pământeme,
Voi sub orice stea şi cer,
Primăvara mirosiţi a lujer,
Iarna a zăpadă, şi vara a pâine.

Sfântă să fie a femeii mână
În care-i ascunsă, nu din trădare,
Din toate timpurile lunga durere,
Şi bucuria ce-i totdeauna de-o clipă.

În tine-i cuprinsă toată melodia
Cântecele de bucurie şi de durere,
Şi a voastră nemărginită putere.
Fii sfântă! Gingăşie a mâinilor de femeie.”
(Sumi Hana)

Tainica iubire

Imagine

E ora de amiază,
Maiestuos,
Azurul se înclină
Spre Mare,
Cu trupul său de Lumină
Vibrând de iubire .
Din Înalt, când se aruncă,
Îndrăgostite valuri
I se supun ca la poruncă.

Şi blând ca zefirul
Ce-adie pe undă,
Cu blândeţea iubirii adânci
Le inundă.

Aici, la Ţărm
Unde Necuprinsul albastru începe,
Iubirea dansează liberă
Pe puntea valurilor.

Aici, unde nimbul Soarelui
De crestele valurilor s-a spart,
Împrăştiind pulberi de aur,
Aici, îndrăgostiţii dansează
Pe oglinzile valurilor
De nimeni, nimeni, tulburaţi.

(Floarea Cărbune)

Vicente-Romero-Redonto.-ZHivopis-portretyi-zhenshhin.-Kartina-shestnadtsatayaVicente-Romero-Redonto.-ZHivopis-portretyi-zhenshhin.-Kartina-dvenadtsatayaeb8e8cb8965f

Iubirea noastră

iubirea-inaltaNoaptea,
precum un fluviu cu ape cristaline,
ducea spre veşnicie
iubirea noastră,
corabie de aur şi rubine,
cu toate pânzele desfăşurate
pe calea spre Eternitate.

Sub înfloriri de roze
romantice-n visare,
am străbătut milenii
trecând peste hotare
de lumi celeste…

Iubirea noastră sublimă
îşi risipea în noapte
dulceaţa-i divină
şi la marginea lumii
sosise tinereţea noastră
să ne vadă, precum un şoim,
din înălţimi albastre.
(Floarea Cărbune)

Tainica iubire

EL ŞI EA
E ora de amiază,
Maiestuos,
Azurul se înclină
Spre Mare
Cu trupul său de Lumină
Vibrând de iubire .
Din Înalt, când se aruncă,
Îndrăgostite valuri
I se supun ca la poruncă.

Şi blând ca zefirul
Ce-adie pe undă,
Cu blândeţea iubirii adânci
Le inundă.

Aici, la Ţărm
Unde Necuprinsul albastru începe
Iubirea dansează liberă
Pe puntea valurilor.

Aici, unde nimbul Soarelui
De crestele valurilor s-a spart,
Împrăştiind pulberi de aur,
Aici, îndrăgostiţii dansează
Pe oglinzile valurilor
De nimeni, nimeni, tulburaţi.
(Floarea Cărbune)

Eu ştiu femeia…

iubire
Eu ştiu femeia. Ea-i râu,
împlinită în linişte şi lumină
negrăbită şi nu largă-n brâu,
dar nu poţi să-i atingi adâncurile cu mâna.

Se-ntâmplă ca oamenii în forfoteala lor,
pe negândite, aşa simplu, uitau,
în drumul lor o coteau spre ea,
spre liniştea şi răcoarea ei.

Dar mintea le-o biciuia
golful adânc azuriu,
şi dacă în el s-a-necat careva,
altul, curajosul, a învăţat să înoate.
(Floarea Cărbune)

Iubirea noastră

1538805_481759571930538_246355694_n 961623fe

Noaptea,
precum un fluviu cu ape cristaline,
ducea spre veşnicie
iubirea noastră,
corabie de aur şi rubine,
cu toate pânzele desfăşurate
pe calea spre Eternitate.

Sub înfloriri de roze
romantice-n visare,
am străbătut milenii
trecând peste hotare
de lumi celeste…

Iubirea noastră sublimă
îşi risipea în noapte
dulceaţa-i divină
şi la marginea lumii
sosise tinereţea noastră
să ne vadă, precum un şoim,
din înălţimi albastre.

(Floarea Cărbune)

Iubire nepământeană

SF.VALENTIN

Mă chemi în miez de noapte
Şi-n zori, câteodată,
Cu glas plin de ispite.
O, magica mea muză,
Te iubesc!
Cum marea-şi iubeşte valurile
Şi cum soarele adoră cerul.
Te-aştept! Întoarce-te la mine!
De tine mă leagă firele vieţii,
Mă leagă anotimpurile
Şi-atâtea mistere despre tot ce sunt şi eşti,
Eternitatea ce ne-a purtat paşii
Prin spaţii îndepărtate,
Dar şi zborul solitar!
Într-o zi, mi-ai spus:
„Din Înalt venim amândoi!
Tu, înger întrupat,
Eu, îngerul din Cer”.
Zice poetul:
„Prin vieţi, în sfera Pământului
Zăbovit-am clipe…
Eu, poet! Tu, înger!
Pe fruntea mea, Timpul
Îşi sapă albia râurilor.
Tu nu ai vârstă, nemuritoare muză,
Nălucă mi-eşti, şi nu femeie…”

(Floarea Cărbune)

Man