PRINŢESA LIA

Păşind prin iarba plină de rouă, ducând în mâini coşuleţul cu fructe roşii şi dulci, din copacul “norocului”, zâna n-a observat capcana întinsă de un vânător. Laţul i s-a prins de picior, trântind-o la pământ. Coşuleţul i-a căzut din mână iar fructele, atât de preţioase, s-au împrăştiat prin iarba umedă. Cu greu a reuşit să-şi dezlege piciorul, apucându-se apoi să adune fructele ce trebuiau duse la ospăţul de botez al fiicei reginei zânelor, micuţa Lia. Cu chiu, cu vai, s-a prezentat la timp, aşezând pe tipsia de argint, din faţa reginei, cele mai gustoase şi parfumate fructe aducătoare de noroc celui ce se va înfrupta din ele.
În poiana în care zâna fusese prinsă în laţ, zilnic, un băiat care locuia în căsuţa de lângă pădure, Ilieş, ieşea la joacă însoţit de căţeluşul său. Venea pentru a culege frăguţe dulci, proaspete şi parfumate. În acea zi, a zărit printre boabele de rouă, două fructe necunoscute pe care le-a cules cu grijă şi le-a pus în coşuleţ. La scoală, el fusese învăţat să semene seminţe de flori, de legume sau copaci.
Când a ajuns acasă, băiatul a mâncat fructele împreună cu familia, apoi a semănat sâmburii, pe fiecare în câte un ghiveci. Cu grijă, a aşezat ghivecele la scara de la intrarea în casă, de o parte şi de alta a ei. Peste câtva săptămâni seminţele au încolţit, iar băieţelul avea grijă să le ude la timp. Cu timpul, tulpiniţele fragede au crescut, luând formă de copaci, iar copilul le-a plantat în dreptul geamului, de la camera în care dormea. Pomii s-au înălţat şi o dată cu ei a crescut şi Ilieş. În fiecare vară, coroanele pomilor erau pline de fructe şi de păsări ce cântau, care mai de care mai frumos, mai ales pe înserat.
Într-o noapte cu lună plină, prinţesa Lia se plimba cu prietenele sale prin poiana în care, cu ani în urmă, o zână îşi prinsese piciorul în laţ. De undeva, de la marginea pădurii, se auzeau cântece de păsări măiastre, iar prinţesa, curioasă, s-a îndreptat spre locul acela.Tot urmând glasul păsărelelor a ajuns la casa lui Ilieş. Fata s-a apropiat prudentă de căsuţă şi a privit pe geamul slab luminat, unde a văzut un flăcău frumos ca un zeu. Pe loc s-a îndrăgostit de el şi nu l-a mai părăsit. A devenit un om de-al locului, care i-a învăţat pe săteni să-şi cultive grădinile cu legume, zarzavaturi şi flori, în straturi frumos ordonate. Toamna, i-a povăţuit cum să-şi organizeze livezi în propriile curţi, sfătuindu-i să se hrănească cu fructe proaspete, evitându-le pe cele de la supermarket-uri, ofilite şi fără gust. Lia le-a insuflat curajul reînvierii tradiţiilor şi a purtării costumelor populare la aniversări şi sărbători. Lucrul acesta a atras mulţi turişti străini, ceea ce a adus belşug în viaţa sătenilor, dar şi un schimb cultural între etnii.
Pentru că verile erau foarte călduroase, prinţesa i-a îndemnat pe săteni să-şi facă iazuri în fundul curţilor pentru peşti, dar şi pentru scalda copiilor. În câţiva ani, locuitorii acelei localităţi au ajuns bogaţi, fericiţi, prietenoşi şi comunicativi, păsându-le unora de alţii, ceea ce se cheamă Spiritul de solidaritate uman. Oameni din alte sate au venit să înveţe din experienţa lor, dar să şi cumpere puieţi din „pomul norocului”, pe care să-i planteze în grădinile lor.
Numele zânei devenite pământene, se traduce astfel:L= lumină, I= iubire, A= armonie, iar satul respectiv se numeşte „Satul virtual” din România mileniului 3.

Anunțuri