DRUMUL CÂNEPII în Purani de Videle

Motto:

Mi-e dor de voi natale zări,
Cu ochii minţii vă privesc din depărtări…

 

 

       Iubesc, deopotrivă, oamenii satului, lunca, pădurea, izlazul şi râul Glavacioc, străjuit de sălcii pletoase, unde vara veneam la scăldat şi la prins peşte cu alăul sau cu mâna. Există o “tehnică” aparte în a prinde peştele cu mâinile: „măturam” fundul apei lângă mal, apoi ridicam mâinile pline cu mâl în care se prindeau  peşti, dar şi câte o lipitoare flămândă. Mi-era tare frică de aceste „lighioane”. Totuşi bătrânii le foloseau în tratarea anumitor boli. Tot aici îngropam cânepa la topit, pe vremea când oamenii cultivau cânepa folosită ca materie primă la diverse ţesături din care se confecţionau saci, cergi etc., obiecte utile în gospodăria ţăranului român.

 

Exista un loc anume, pe „vale”, locul  „cânepiştilor” unde, fiecare familie avea câţiva ari de teren,  pe care cultiva cânepa. După ce era culeasă, legată în snopi, lăsată la uscat, cânepa  era dusă la râu şi îngropată în nămol. Fiecare persoană îşi punea semn în dreptul unde era îngropată cânepa sa…care  se ţinea un număr de zile (aproximativ 2 săptămâni) la topit…după care era scoasă, spălată şi apoi pusă  la uscat pe malul râului. Fiecare snop era răsfirat şi pus în picioare la uscat.

Cânepa rămânea aici până se usca foarte bine. Nu exista frica de furt, oamenii erau  cinstiţi, fiecare avea cânepa sa. Când era bine uscată, era meliţată apoi  dărăcită (pieptănată) în darac ca şi lâna, era făcută fuioare şi toarsă pe o “furcă” specială. Iarna, se făceau clăci,  unde femeile şi fetele torceau cânepa. Era şi un bun prilej de glume, voia-bună însoţind fusul harnic ce torcea precum o pisică, sfâr, sfâr, sfâr…

În sat,  erau femei pricepute, printre care mămica şi bunicuţa chiar şi maia, care ţeseau,  în „război”,  pânza pentru cămăşi sau macate(un fel de cuverturi cu modele) de aşternut pe pat, preşuri de pus pe jos, carpete de împodobit pereţii casei şi şervete alese în război de pus la  icoanele de pe pereţi.

Pe atunci  i se spunea simplu cânepă şi nu canabis. Noi, copiii, mâncam seminţe de cânepă, fiind  tare plăcute la gust. Bunicuţa  făcea „jântiţă”. După ce pisa cânepa într-o piuă, o punea în apă,  apoi o strecura  iar zeama obţinută era fiartă până se ridica deasupra  o spumă îngroşată, un fel de cremă pe care o consumam ca atare.

În Moldova i se spune „julfă” şi se foloseşte la „pelincele” lui Iisus, un fel de turte foarte subţiri, coapte pe plită  peste care se toarnă julfa fierbinte. Se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Dacă în Orient a existat drumul mătăsii”, în zona mea a existat „drumul cânepii”.

Oare se mai ştie azi cât de mult se împletea cânepa cu viaţa ţăranului român care, din firele de cânepă, dar şi din cele de bumbac sau de in, îşi croia  haine  rezistente şi călduroase?!

hemp-bale-117k1

Din fibrele de cânepă se făceau funii trainice foarte necesare în gospodării.

 

Bunicii mei cultivau şi bumbac, care creştea  bine în Sud, unde vara este foarte cald. Căldura îi prieşte bumbacului. Florile de bumbac erau frumoase şi de diferite culori.

 

Unii dintre săteni cultivau şi tutun, fiind plătiţi în funcţie de calitatea foii de tutun.

 

Atât de blestemata foaie de tutun era folosită, în terapia populară, în bolile de plămâni. Deţin acest secret, de la vârsta de 6-7 ani, secret pe care vi-l împărtăşesc şi vouă cu drag:

– se iau, una sau mai multe foi de tutun care se ung cu miere apoi se aplică pe zona plămânilor.Se ţin toată noaptea prinse cu un prosop sau leucoplast. Dimineaţa, foaia se îndepărtează, iar pielea se spală şi se tamponează cu un prosop. Operaţiunea se repetă până la dispariţia bolii. Între timp se consumă lichide multe, îndeosebi ceaiul din soc, păpădie sau din flori de tei.

Atenţie: nu se renunţă la tratamentul dat de medic.

Floarea Cărbune-Rădăcini

Sursă poze:Google