Of love -Happy Valentines Day-Man

.

Mi-eşti drag şi-ţi ascult paşii
Cum se-apropie tăcuţi
Aşa cum se furişează primăvara
În livezile ce peste noapte
Irump în cascade de flori.
Parfumul lor îmbătător ne poartă
Spre bucurii fără de margini.

Eu sunt o melodie,
O şoaptă de iubire
Ce m-am dăruit ţie,
Şi te-am rugat
Din culori să mă zămisleşti.

Te-am lăsat să mă răsfiri
În fâşii de vise
Pe care să le-arunci spre Infinit,
Să-mi risipeşti gândurile-n zări,
Precum umbrela de păpădie
Ce sub adierea vântului,
Se preface în zeci de fluturi zburători.

 

 
Autor: Floarea Cărbune

P.S: „În Iubire trebuie să dai…Să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti avânturile, să-ţi trăieşti durerea…Să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, apoi, apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi, un timp… şi apoi să râzi…”

.3196305423_1_4_ycdww1yd

 

NU MI-AM DAT VOIE SĂ PLÂNG

III

Motto:

Geniul este persistenţa copilăriei în maturitate.”(Garabet Ibrăileanu)

       Îmbătată de atâtea miresme, privesc nostalgică nucul din grădina unchiului Radu, care a crescut odată cu picii de pe uliță. Un patriarh, ce a devenit nostalgic ca și mine. S-a aplecat atât de mult asupra uliței, încât pare că o îmbrățișează protector. Între ei s-a creat o tandră camaraderie și amândoi iubesc copiii. Nu a fost copil, care să nu poposească sub bătrânul nuc și să nu se bucure, vara de umbră, iar toamna de fructele lui.     

      Chiar și oamenii în toată firea se opreau și culegeau nucile căzute pe iarbă. Nimeni nu se supăra, rămâneau destule și pentru tușa Titina, nevasta unchiului Radu, care avea un obicei, ce devenise un adevărat ritual. În fiecare toamnă, într-o anume zi, numai de ea hotărâtă, îi punea pe nepoți să-i „bată” nucul, apoi să le adune nucile de pe jos.

         Dacă a doua zi era duminică, o vedeai pe banca de la poartă, înconjurată de femei ce stăteau pe iarbă, la picioarele ei, ascultându-i spusele. Devenise un obicei, de a ține „prelegeri” privind nucile. S Spunea aceleași lucruri de fiecare dată, arareori intervenea câte o variațiune. Și asta, doar, dacă cineva din „public” îi punea întrebări. Parcă o aud:„Ai, fa maică, mâncați nuci că vă fac bine.”

      Uneori se întâmpla, ca o femeie, o „doamnă„ venită de la oraș, s-o iscodească:

  – De unde știi matale astea?

   – Le știu de la Marioara tușii Miții, care vine în fiecare toamnă, de la oraș, să-i dau nuci și alte alea din grădină.

– Țață Titino, Marioara e doctor?

– Făi fată, „vorbi și nea Ion că și el e om”, vorba Leanii, aci de față. Spune-le tu, Leano, cine e Marioara.

Leana era mama mea și era nerăbdătoare să ia „cuvântul” și să le scuture un pic, pe „neastâmpărate”. Așa că, începu mămica…cu o glumă:

– „Babelor slabelor”, Marioara de la București e verișoara mea , mama ei și tăticu au fost frați. Tușa Mița a învățat de la mama lor, mama Mara, la ce sunt bune buruienile de leac și cum să descânte. De la ea am învățat și eu să descânt, încă de când eram copil și dormeam împreună. E o poveste lungă, o să v-o spun în altă duminică. Mai bine tăceți și ascultați ce spune Titina. Apoi, pe același ton glumeț, mămica o îndeamnă pe vorbitoare:- – –       – „Hai ,”doamnă”, spune ce mai ai de spus despre nuci.

– Păi ce să mai am, nu văzuși cum mă întrerupse Floarea?

– Așa-i, tușă Leano, îi întări spusele Valerica Radii lui Împușcă-urs.

Înțepată, Floarea Cilichii ripostează:

 – Ce vă agitați ca niște gâște? Îmi place cum vorbește țața Titina și mi-e drag s-o ascult. Venii acasă că mi-era dor de voi.

Din colțul ei, sare iarăși Valerica, verișoara „Vali”, cum o alint eu, care are și ea gură mare:

 – Floareo, mai mănâncă un miez de nucă și taci din gură.

Tușa Titina își reia vorba și continuă:

– Fă, nucile sunt bune pentru sănătate. Seara, când vin de la deal și sunt obosită, îl pun pe Gheorghe să-mi spargă câteva, le mănânc cu pâine și-mi trece oboseala. Parcă întineresc, muncesc cu drag și acasă, că doar sunt atâtea treburi de făcut și pe bătătură. Iarna, când Lucică și Gheorghe răceau, le făceam ceai cu coji de ceapă și de nucă, îl îndulceam cu miere , îl beau călduț, și le trecea.

– De unde aveai matale miere? Ia spune, o întărâtă Vali.

– Mi-o aducea tușă-ta Vergina de la Baciu, o cumpăra de la unu Busuioc. Dacă nu știi, taci din gură! Iar asta, ce spune  Leana, cu descântecele, ea le știe mai bine. Cred că a descântat tot satul de „deochi” , de „întâmpinare„ de „frică” și de alte alea. Ehei, câte știe Leana…

Autor: Floarea Cărbune, „Rădăcini”, Editura Lidana, Suceava, 2010.

Va urma…

PRECIZARE:

Limbajul secret al apei

[articol publicat în Nr. 6,7 – noiembrie – decembrie 2008, al revistei Body, Mind, Spiriti]

„Masaru Emoto este un cercetător japonez ce a reuşit, prin tehnici de fotografiere rapidă, să pozeze structura apei în timpul îngheţării şi să evidenţieze astfel consecinţa directă a gândurilor pozitive şi negative asupra formării cristalelor de gheaţă. 

„Ce anume îi conferă apei capacitatea de a reflecta ce se află în sufletele oamenilor?”

La această întrebare se răspunde în cartea „Mesaje ascunse din apă” [2]. Emoto porneşte de la ideea că „toate lucrurile se află în vibraţie şi fiecare vibrează la propria frecvenţă” (inclusiv organismul uman), ipoteză acceptat şi de fizica cuantică: „Să ne închipuim că v-aţi putea reduce trupul la o mărime microscopică şi că aţi porni într-o explorare pentru a descoperii secretele acestui univers numit fiinţă umană. Aţi vedea în scurt timp că orice lucru nu este alcătuit din altceva decât din atomi, fiecare atom fiind un nucleu cu electroni ce se învârt în jurul lui. Numărul şi forma acestor electroni şi a orbitelor lor îi conferă fiecărei substanţe un set specific de frecvenţe vibraţionale. Aţi descoperi că, indiferent de substanţă, nimic nu este masă solidă”. De fapt lucrurile care ni se par nouă solide sunt în realitate mai mult de 99% ‘goale’. Chiar dacă noi vedem această pagină ca fiind nemişcată, la nivel atomic este o forfotă de nedescris. Este clar că simţurile noastre perceptive sunt limitate: „Ochii noştri pot vedea obiecte, însă nu pot vedea vibraţii”.

Vezi:http://www.victorchirea.ro/2012/01/limbajul-secret-al-apei/

PS: Atât mămica cât și tușa Titina s-au ridicat la Ceruri. Mai întâi mămica, în 2005, apoi tușa Titina…acum 3 ani, sper să nu greșesc. Am aflat că, anul trecut, s-a uscat și nucul…

NU MI-AM DAT VOIE SĂ PLÂNG

Tușa Titina… între nepot și fiu, sub nucul de la drum

tuȘa titina

       

uliȚa noastrĂ

ob_a6fccc_127aac35

NU MI-AM DAT VOIE SĂ PLÂNG

Motto:

„Geniul este persistenţa copilăriei în maturitate.”(Garabet Ibrăileanu)

II

Gata, a trecut mașina, fumul și praful s-au împrăștiat, iar peste uliță s-a așternut liniștea. Dacă pocnetele mașinii nu m-ar fi trezit din reverie, mi-aș fi continuat „zborul” . Așa, gâștele sălbatice au dispărut pe imensitatea albastră a boltei cerești.

Din cer, lumina se prelinge ca mierea proaspătă dintr-un fagure, mi-e bine și mă reașez cât mai comod pe băncuță, apoi îmi arunc  privirea în jur. Dispre pădure, miresmele toamnei ajung până la mine, mă învăluie și îmi ostoiesc inima. În vârful salcâmului de la poartă cântă o pasăre, n-o recunosc, dar îi admir viersul duios. Privesc și ascult!

frunze-leaves

Ce frumos plutesc frunzele din corcodușul de la drum…Urmăresc zborul uneia dintre ele, ce s-a desprins de pe ram, a plutit ca un fluturaș galben-verzui, apoi s-a așezat grațios peste alte frunze. Ce surprinzătoare este natura! Parcă și-a propus să mă-mbete cu aromele de struguri copți. Dinspre vii, mă asaltează miresmele…într-un evantai de nuanțe, adevărat festin al aromelor. Mireasma tămâioasei este puternică și obraznică, se impune mai mult decât celelate…

img_6057 - copy - copy

Ce surprinzătoare este natura! Cad pe gânduri…

Autor: Floarea Cărbune

NU MI-AM DAT VOIE SĂ PLÂNG

Va urma…

 

Licoare magică

 

Te-am zăvorât în inima mea,
Ca pe-o candelă într-un sanctuar.
Icoană îmi eşti, icoană primită în dar,
La care-ndelung mă rog,
Cerând îndurare,
Căci prin magie,
În inima mea te-am ademenit.

Ai fost grăunte de polen
În livada cu migdali înfloriţi,
Pe care, îndrăgostită l-am adunat
Şi-n taină deplină,
Licoare magică am fermecat.

Pulbere de stele, praf de dragoste,
Amestecate cu flacără şi fulger,
Toate născătoare de dragoste,
Doar pentru dragoste născătoare…

Vei rămâne zăvorât în inima mea,
Grăunte de polen pe staminele florii,
Rod vei deveni, şi vei renaşte în mine,
Rod al dragostei, plin de parfum şi iubire…

Te-am zăvorât în inima mea,
Ca pe-o candelă într-un sanctuar…

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poze: Google

Femeie…

 

Magic of the moment

Afară, întruna ninge
E frig și e noapte,

Încerc să dorm cu tine-n gând,
Să uit că ninge-afară,
Să uit că-i frig,
Să uit că plâng.
………………………
„Te iubesc”, timidă am şoptit,
Şi-n jurul nostru, tremură marea,
Talazul, căzând istovit,
Domol s-a retras,
Marea în adânc liniştind…


Floarea Cărbune

Sursă Poze: Google

      GOODBYE!

Man

3196305423_1_4_ycdww1yd

The tear of faith

Lacrima credinţei

E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.

E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare…

Autor: Floarea Cărbune
Sursă poze: Google

The winter holidays for Romanians – traditions & customs

În seara de 23 spre 24 decembrie

Prin troiene şi nămeţi,
Merg copii la colindeţi.
Cete de băieţi şi fete,
Să colinde pe-ndelete…
Cu trăistuţele pe spate,
Să le umple cu de toate,
Mere,nuci şi covrigi buni
C-aşa-i datina la români.

Abia aşteptam vacanţa de iarnă… Cea mai mare bucurie era să mergem cu colindeţele…Aşa se face că, de cu ziuă, îmi pregăteam traista şi un ciomag cu care să mă apăr de câinii, din curţile oamenilor care nu doreau colindătorii, lăsându-i slobozi pe uliţă. Toţi cei din ceata de colindători aveau traistă şi ciomag.

U Pe 23 decembrie, de cum se lăsa înserarea, plecam cu colindeţele ( cu colinda). Oamenii lăsau porţile deschise, legau câinii, şi ne aşteptau cu nerăbdare şi bucurie. Ei considerau colindul copiilor ca pe ceva magic, ce aducea binecuvântarea gospodăriei şi a gospodarilor, sporul în casă, rodnicia ogoarelor, pacea şi tihna bătrâneţii.

Noi ne apropiam de geamul luminat şi cântam:

Lămâiţă portocală,

Noi suntem copii de şcoală

Şi-am pornit a colinda,

Pe la case a ura,

Maica Domnului ne-ajută

La covrigi şi la nuci multe.

Ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi?

La anul şi la mulţi ani!

Oamenii ne dădeau colindeţe, covrigi, mere sau nuci, abia mai căram traista prin nămeţi, mai mult o târam de grea ce era…
Eram o copilă firavă dar inimoasă, mergeam la urat în ceata copiilor mari, nu acceptam să merg cu cei mici şi plângăcioşi.
Afară era ger, troienele erau mari, pe uliţe ne lătrau câinii, ciomegele fiind foarte preţioase. În plus, le mai foloseam şi ca bastoane pe nămeţii care, pe alocuri, erau înalţi cât casa.

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poze: Google

craciun_fericit

The winter holidays for Romanians – traditions & customs