SAKURA MATSURI-SĂRBĂTOAREA FLORII DE CIREŞ

Este sărbătoarea florii de cireş japonez, prilej de relaxare şi distracţie pe iarbă, pe sub cireşi. Cireşii îşi etalează splendorile ca la paradă, de la albul pur- virginal, până la rozul diafan; de la
floarea simplă, până la uimitoarea floare bătută precum floarea de
bujor. Natura surclasează de această dată măiestria creării frumosului
de către om. E o frumuseţe divină stropită cu o cromatică
uluitoare,ce-ţi picură în suflet emoţie, bucurie, dar şi gândul că viaţa
omului este efemeră, precum fragila floare de cireş.

Mă izolez sub corola înmiresmată a unui cireş şi preţ de câteva clipe. Aflându-mă într-o meditaţie binefăcătoare, mă străfulgeră
crâmpeie de viaţă trăite până acum,cu bucuriile şi cu tristeţile ei, cu
oammeni mult dragi mie. Îmi revin, îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist,
că trăiesc clipa prezentă de o frumuseţe copleşitoare. Îi mulţumesc
Cristinei care, prin bagheta magică a sufletului ei generos, mi-a oferit
momente din viaţă unice şi nevisate; îi mulţumesc lui Shinya, soţul ei,
un om de o rară nobleţe sufletească, pentru că, graţie lui sunt aici.
În Japonia, m-am redescoperit, m-am străluminat, mi-am aflat şi o altă
menire pe acest pământ.

Sublimul nu-l pot exprima în cuvinte,doar îl văd,îl admir, îl simt, îmi răscoleşte toate simţurile. Poate că fotografiile vor fi mai
grăitoare, poate că inefabilul din mesaje şi simboluri devine mai
descifrabil fără cuvinte.

Oare de ce metamorfoza mugurului florii de cireş o asemui cu o „călătorie”a omului pe pământ?!


Mugurul să fie oare copilul fragil şi inocent?!


Bobocul de floare să fie oare adolescentul vulnerabil încă la ger şi intemperii?!


Spelendida floare de cireş să fie oare tinereţea cu frumuseţea ei?!
Însângerata boabă de cireş să fie oare a doua tinereţe
încărcată de un molipsitor optimism?!
Mă opresc aici cu etapele vieţii, e mai prudent!…
Dar nu mă pot opri în a vedea, paradoxal poate, o asemuire între frumuseţea dumnezeiască a florii de cireş şi puterea, curajul încercat
al legendarului samurai, pecetea luptătorului dintotdeauna învingător.
Ies de sub vraja puternicului războinic şi revin la hipnotizanta floare
de cireş. Ciudat cum şi femeile japoneze pe care le privesc acum par a
fi flori de cireş cu buzele roşii, obrajii albi, mătăsoşi, pudraţi cu
multă migală şi artă prin pudra de orez. În mulţimea pestriţă, veselă,
observ un fotograf şi o pictoriţă, care lucrează. Mă întreb dacă şi ei
văd ceea ce văd eu, şi regret că nu pot picta frumosul ce ne înconjoară.

Poeme fluvii s-au scris, dedicate florii de cireş şi pictori faimoşi şi-au pus harul în slujba florii de cireş. Unul dintre ei fiind
Hiroshige ale cărei opere celebre sunt şi azi admirate. Eu îi închin,
florii de cireş, ca omagiu, cu suflet emoţionat şi recunoscător, câteva
modeste gânduri:

Ninge pe covorul de iarbă,
Se scutură florile-n grabă
Prin zborul dragoste-lumină…
În suflet am pace sublimă,
Căci mâine cireşele coapte
Par a fi doar un vis printre şoapte!
(flora)
Numele meu în japoneză ar fi Hana, adică Floare(a).
Floarea Cărbune

SAKURA MATSURI-SĂRBĂTOAREA CIREŞILOR ÎN FLOARE

SAKURA MATSURI

Este sărbătoarea florii de cireş japonez, prilej de relaxare şi distracţie pe iarbă, pe sub cireşi. Cireşii îşi etalează splendorile ca la paradă, de la albul pur- virginal, până la rozul diafan; de la floarea simplă, până la uimitoarea floare bătută precum floarea de bujor. Natura surclasează de această dată măiestria creării frumosului de către om. E o frumuseţe divină stropită cu o cromatică uluitoare,ce-ţi picură în suflet emoţie, bucurie, dar şi gândul că viaţa omului este efemeră, precum fragila floare de cireş.

Mă izolez sub corola înmiresmată a unui cireş şi preţ de câteva clipe. Aflându-mă într-o meditaţie binefăcătoare, mă străfulgeră crâmpeie de viaţă trăite până acum,cu bucuriile şi cu tristeţile ei, cu oammeni mult dragi mie. Îmi revin, îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist, că trăiesc clipa prezentă de o frumuseţe copleşitoare. Îi mulţumesc Cristinei care, prin bagheta magică a sufletului ei generos, mi-a oferit momente din viaţă unice şi nevisate; îi mulţumesc lui Shinya, soţul ei, un om de o rară nobleţe sufletească, pentru că, graţie lui sunt aici. În Japonia, m-am redescoperit, m-am străluminat, mi-am aflat şi o altă menire pe acest pământ.

Sublimul nu-l pot exprima în cuvinte,doar îl văd,îl admir, îl simt, îmi răscoleşte toate simţurile. Poate că fotografiile vor fi mai grăitoare, poate că inefabilul din mesaje şi simboluri devine mai descifrabil fără cuvinte.

Oare de ce metamorfoza mugurului florii de cireş o asemui cu o „călătorie”a omului pe pământ?!

Mugurul să fie oare copilul fragil şi inocent?!

Bobocul de floare să fie oare adolescentul vulnerabil încă la ger şi intemperii?!

Spelendida floare de cireş să fie oare tinereţea cu frumuseţea ei?!

Însângerata boabă de cireş să fie oare a doua tinereţe

încărcată de un molipsitor optimism?!

Mă opresc aici cu etapele vieţii, e mai prudent!…

Dar nu mă pot opri în a vedea, paradoxal poate, o asemuire între frumuseţea dumnezeiască a florii de cireş şi puterea, curajul încercat al legendarului samurai, pecetea luptătorului dintotdeauna învingător. Ies de sub vraja puternicului războinic şi revin la hipnotizanta floare de cireş. Ciudat cum şi femeile japoneze pe care le privesc acum par a fi flori de cireş cu buzele roşii, obrajii albi, mătăsoşi, pudraţi cu multă migală şi artă prin pudra de orez. În mulţimea pestriţă, veselă, observ un fotograf şi o pictoriţă, care lucrează. Mă întreb dacă şi ei văd ceea ce văd eu, şi regret că nu pot picta frumosul ce ne înconjoară.

Poeme fluvii s-au scris, dedicate florii de cireş şi pictori faimoşi şi-au pus harul în slujba florii de cireş. Unul dintre ei fiind Hiroshige ale cărei opere celebre sunt şi azi admirate. Eu îi închin, florii de cireş, ca omagiu, cu suflet emoţionat şi recunoscător, câteva modeste gânduri:

Ninge pe covorul de iarbă,

Se scutură florile-n grabă

Prin zborul dragoste-lumină…

În suflet am pace sublimă,

Căci mâine cireşele coapte

Par a fi doar un vis printre şoapte!

(flora)

Numele meu în japoneză ar fi Hana, adică Floare(a).

RĂDĂCINI

RĂDĂCINI

Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele

Să-ţi faci autobiografia, descriindu-ţi viaţa este un act de mare curaj. E ca şi cum,  secretele vieţii tale, etalate între coperţile unei cărţi, ar fi expuse în „vitrina” lumii ceea ce implică un risc. Cititorii le pot privi toate faţetele şi le  pot „cântări” din toate unghiurile, cu  condescendenţă sau indiferenţă.

Îţi trebuie curaj şi îndrăzneala de a risca pentru că….nu poţi prevedea cum vor primi cititorii truda muncii tale. Asemenea arheologilor pătimaşi şi îndrăgostiţi de meseria lor, am adunat cu migală cioburi răvăşite prin colţuri de memorie, răscolind şi alungând colbul de pe filele amintirilor îndepărtate. Am căutat şi am lustruit cu migala bijutierului, palide gânduri cât şi emoţiile sufleteşti acoperite de zgura timpului sau refulate în subconştient, pe care apoi  le-am inserat   între filele cărţii „Rădăcini”. Spun toate acestea deoarece inima şi memoria îmi sunt încărcate de mirajul locului copilăriei de când m-am născut şi până am plecat de acasă. În memoria mea s-au decantat amintirile, rămânând doar frumosul: hora din poiană, Glavaciocul ce toarce liniştit pe sub pletele sălciilor,  pădurea de pe deal,  mărgăritarele de pe Căldăraru, căluşul, umorul localnicilor,  hărnicia, demnitatea şi mândria sătenilor care mi s-au transmis şi mie şi pe care le port cu mine,  oriunde aş merge. Mulţumesc celor din rândul cărora m-am ridicat, fără ei n-aş fi fost nici eu şi nici cartea.

„Rădăcini”   este o metaforă care doreşte să ne re-amintească sorgintea fiecăruia, apartenenţa la un neam pe care se ţese respectul pentru valorile strămoşeşti ce vor fi dăruite urmaşilor. Ar putea fi o carte de memorialistică, o carte ce înmănunchează amintiri din istoria localităţii  Purani- cu tradiţiile şi obiceiurile localităţii-şi crâmpeie din propria copilărie, şcoala, viaţa de familie, copii, nepoţi ş.a.

Un capitol din această carte poartă numele de „Petale de Lumină” şi cuprinde eseuri şi reflecţiile autoarei asupra vieţii.


Autoarea

Ţin să mulţumesc, artistului  Mihai Cătruna pentru frumoasa şi sugestiva copertă a cărţii  dar şi graficienei  Niculina Vizireanu pentru    desenele  din interiorul cărţii. Nu pot trece peste numele celei care a muncit foarte mult la această carte, Simina Silvia Şcladan, poetă cunoscută dar şi prietenă,  care a depus talent şi suflet pentru reuşita acestei cărţi. Alături de numele ei mai adaug şi pe cel al: Georgeta Olteanu, Gabriela Petcu, Mihai Leonte, George Pena, Doina Bumbuţ, Mihail Ludmila şi prof. dr.în istorie Marin Alexandru Cristian.

Cu deosebită consideraţie,

Floarea Cărbune