Tired of the fiest on his honour , on the 24th February, Dragobete had a rest on a fir tree bed under an old oak. Dragobete , or Stormy , is the love god at Romanians, everybody knows it. Even the children. He was not sleeping when someone tapped him on the shoulder. Looking behind he saw a branch hooked of his cloth.
-What is this? What happened? The young asked surprised.
-Don`t be afraid, it`s time to tell you a secret, the old tree told him.
-Can`t you postpone? I`m tired. I want a rest.
-No, I can`t. Tomorrow I`ll be sacrified, the people surround me will cut me because I am too old. The people don`t respect the forest, they don`t consider it sacred, as their forerunners did and I don`t want to be lost the story.
-Which one?
The Legend of the Trinket. Do you know it?
-No, I didn`t hear it.
-Now listen to it, but don`t interrupt me not to lose the thread of the story.
-I`ll listen to you attentively, you know I think much of you.
When there happened what I want to tell , the forest was as a temple and among its vivid pillars the wandering wind penetrated gaily bearing the stories from one ground edge to the other. So, the story arrived at me. Not to be lost, I`ve hidden it in the roots like a precious treasure. A secret treasure for the people followers who lived on these saint places –the Dacians.
Some days later from the Love Fiest, the fiest devoted to you , Dragobete. The twilight surrounded slowly the forest , the snow began to melt, and the forest scents charmed and troubled the people with serene heart.All the people were waiting even I felt a thrill inside. Drasgobete listened charmed. His eyes were half shut and the heart pulsated madly. As in a dream he heard the story going on. What I`m going to story happened long ago in a night of February. There were some hours and people had to pass over the threshold to the next month-March.The Mount was bathed in the silver rays of the Moon. And the stars brightness reflected in thousands crystals of the snow. Sometimes the silence was interrupted by an unexpected fall of a fir cone. I have not been sleeping yet I meditated at the Spring coming. Then I was young , my buds were ready to get leaves, already, somewhere in the valley cornel trees flourished. And staying and thinking I felt a warmy wind, which penetrated among fir trees shaking the snow on the branches. There is the dawn, the sky began to be reddish to the East , a sign that there was no more until the sun was rising. Sincerely speaking I didn`t feel when night was over , the last night of the February . When I have recovered it was already the 1st March.
Still dizzy I heard a sound that was strange in the silence before the sun rising. Firstly I thought it was the wind but the sound resembled to a groan, someone was asking for help. I didn`t see but the snow blanket set all over. Could have been the murmur of the brook at the rock foot? Could have been the wind that gamboled among the trees crowns? I couldn`t realize .

When the sound became lower I noticed by my trunk , a very beautiful virgin. She was delicate , with a white face as the marble, with goldish hair on the shoulders, long and blond eyelashes which hid two eyes, blue as the violets. Her leg was short and delicate and the whole being emanated heat, love and a discreet scent . On her shoulders she wore a mantle in the emerald colour, on which flowers, butterflies, and birds, as vivid ones, were painted and on her head she wore an eternal flowers crown. She seemed from another world. I felt her body to be hot and.. oh, my Lord , for a moment I thought I am a man but when I wanted to embrass her, I realized I was powerless. The flood of the inner substance ran madly, from roots to the top. I needed some moments to recover. Then I realized the sound came from a white bell, risen above the snow and what appeared to be a groan was , in fact, the triumph song. The delicate bell pierced the snow in order to announce the Spring coming.
-Do you understand, Dragobete? The girl that embrassed my trunk , transferring of her heat, was a Fairy. The Spring Fairy. The splendid song was heard by her , but poor snowdrop, this was the name of the bell, rose under a thorny bush. Happily and full of compassion for the frail snowdrop she began to get off the thorny branches. Winter , put on nerves, called for the north wind which breathed over the snowdrop .. and froze it. The mild Spring covered the frail bell with its warmed palms. But , not being attentively the Fairy hurt in a thorn and a drop of blood got on the snowdrop. The heat of the blood gave powers to the flower to recover. So , winter was overcome. Since then , the red in the Trinket cord symbolizes the Spring blood…got down on the snow whiteness.
The wise people say in the meaning of the legend there is the truth. Who wants to know it, may know

AUTOR: Floarea Cărbune


Sursă poze:Google

Legenda Mărțișorului

Pentru toți prietenii mei câte un mărțișor.


Legenda mărţişorului


Ilustraţie de MIRELA PETE

           Obosit de petrecerea dată în cinstea lui pe 24 februarie, Dragobete se odihnea pe un pat de cetină, aflat sub poala unui bătrân stejar. Dragobete, zis şi Năvalnic, este zeul iubirii la români, o ştie tot omul. Până şi copiii o ştiu.
Încă nu adormise, când a simţit că cineva îl bate pe umăr. Privind în spate, a zărit o creangă agăţată de straiul său.
– Ce-i, ce s-a întâmplat? a întrebat voinicul surprins.
– Nu te speria, e timpul să-ţi împărtăşesc o taină, l-a liniştit bătrânul arbore.
– Nu poţi amâna? Sunt obosit, vreau să mă odihnesc.
– Nu, nu pot amâna. Mâine voi fi sacrificat, sătenii mă vor tăia pe motiv că sunt prea bătrân. Oamenii nu mai respectă pădurea, n-o mai consideră sacră, aşa cum au considerat-o strămoşii lor şi nu vreau să se piardă povestea.
– Ce poveste?

Vezi articolul original 701 cuvinte mai mult


Autor: Floarea Cărbune

Illustration of Mirela Pete 


For centuries, our nation’s traditions have been preserved in memory of the people in different stories, songs and legends. Some were transmitted orally, others were sculptured into rocks, bringing evidence over centuries about this industrious, brave people, passionate when they love. Because today it is the Feast of Love, I tell you the legend of Dragobete who, according to the elderly, was the son of a lovely woman, Dochia by name. It is believed that she 70 was the daughter of Decebalus (King of the Dacians) and … that even Trajan, the Roman emperor wanted her as a wife. Those who saw her, with blond hair in braids that were hanging down her back, with eyes as blue as the sky, with a white face like marble and red lips with strawberry scent, were stunned by her beauty. She lived in a hut at the foot of the mountain and had a flock of sheep which she took out daily to pastures in meadows with fresh grass.

One day, charmed by the magic of delicate colours of flowers and their intoxicating scents, she fell asleep on the lake shore where she took the sheep to drink water. It was a night with full moon and Dochia fell asleep on a bed of flowers, smiling in her sleep. Around midnight, when the girl was asleep, a cloud of fog rising from the bottom of the mountain-valley covered the moonlight and wrapped in a tender hug the body of the sleeping Virgin … The next day, when she opened her eyes, it was high noon. Awakened as from a long sleep, she looked around her, and everything seemed changed. On her lips…still wearing the delicate fragrance of a kiss. Not knowing what was wrong with her, she looked in the mirror of the lake and the forest began to roar and a tender sound of a flute could be heard in the distance …

Life continued its normal course, but Dochia did not know what was happening to her body, which was changing from one day to another…. After 9 months, since the occurrence of the cloud of fog, on February 24th, her child, Dragobete was born. Fatal sisters and godmothers were four fairies: Spring, Summer, Autumn and Winter. Each of them brought him what they thought was more beautiful and useful in life. Spring sowed in his heart love giving him flowers, freshness and youth without old age. Summer was not far behind and gave the child the warmth of love, the fulfillment of appreciation and the sweetness of fruit. The Autumn Fairy brought him a flute that would keep him company, but also to cheer up the people with his songs. Finally, the Winter godmother gave him a garment woven with shimmering white diamonds. As a belt, she gave him a red one … sown with snowy white pearls. The coat was designed in such a way that it grew together with the lad, remaining white as snow, no matter how many times it would be worn. 71 When he turned 19 , Dragobete had his hair as black as the night and green eyes as silky grass on the mountain, his word was as sweet as honey and his kiss burnt like hot coal. He was a jolly fellow who played the flute and loved girls who looked at him as if he were a God. The virgins who met him and felt his enchanted gaze and sometimes his fiery kiss, felt sure he had come from another world. The elderly said that there might be a spark of truth in the assertion of the girls. Because nobody knew who his father was, it was rumored that he was conceived by the Mountain Spirit with Dochia, when he turned into mist … The truth is that for a time no one ever saw him again, neither did they hear the song of the flute.

On the top of the mountain, in a cave on whose walls there grew, „Stone Flowers” in white, blue, gray, pink and purple bunches , there lived a wise old man. While feeding the sheep in the meadow where he had been conceived, the boy found himself face to face with the wise old man who called him by his name and urged him to follow him. Astonished in surprise, Dragobete followed without saying a word. Becoming his apprentice, he learned the hidden knowledge of reading in the Secret Book of Nature. Thus, he recognized medicinal herbs, he knew how to speak to birds , understood the magical signs of the forest, not being any longer afraid of wild beasts.

When he returned to the world, he was received with open arms. More than ever, he awakened love in the girls’ heart, traveling at the speed of thought and appeared where he was called … The men too liked him. Nobody knew the secret that made men like him and not be jealous of him. That is, until one day, when an old man revealed the secret. When he was a lad, on the evening of February 23rd Dragobete appeared in a dream to three young lads, ready to marry and taught them the secrets of love. Everything was done under oath … The old man broke the silence, since he was over 100 years old, and deemed no longer to be under oath. 72

Legend says that after hundreds of years of life on earth, while the Romanians learned to love the people of this land, and teaching was transmitted from father to son and from mother to daughter, the Mountain Spirit called the child to its breast. At the request of the father, the Mother of God transformed him into a magical plant called Hart’s Tongue. And in the third millennium, some girls even women of this people still believe in the magic power of the Hart’s Tongue. They carry at their bosom a silk purse where they keep it. It’s a sign of appreciation and remembrance of who Dragobete was, “God” of Love for the Romanians. Are you wondering what happened to Dochia? Bad people tell that she had turned into a stubborn and wicked old woman. They say that in March she had put on nine coats on herself and had climbed the mountain with the flock of sheep . Because it was hot, she began to take off her fur coats , one by one, and on a frosty night she turned to stone together with her flock. Others, wiser, argue that Dochia went to her beloved Ceahlău Mount and asked him to turn her into a block of stone … to be together forever.

––– Author’s note: August 15-th – The Assumption, the day when the hart’s tongue (a type of fern) is being picked up, the ultimate healing plant, which grows in forests, in places known just by old women, who use it as a means of disenchantment in love matters. The hart’s tongue is given to girls for them to keep it by their bosom ; there is a belief that it has magical powers of attracting the young lad’s love for the girl that wears it.

(Translated by Cristina Maria Pârvu)



Legenda a fost spusă le tvr1:



Autor: Floarea Cărbune

Ilustrații: Artista Mirela Pete


De veacuri, tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se în diverse poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, aducând mărturie peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi pătimaş în iubire. Pentru că azi este Sărbătoarea Iubirii, am să vă povestesc legenda lui Dragobete care, după spusele bătrânilor, era feciorul unei preafrumoase fete pe care o chema Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi…că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de nevastă. Cu părul bălai împletit, cu ochii precum cerul după ploaie, cu obrazul alb ca spuma laptelui şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, oricine o vedea rămânea vrăjit de frumuseţea ei. Dochia locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea la păscut în poienile cu iarbă fragedă.

dragobete flacau

Într-una din zile, fermecată de culorile florilor şi de miresmele lor, a înnoptat pe malul lacului în care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină şi Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. În miez de noapte, când dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii şi a învăluit într-o tandră îmbrăţişare trupul fecioarei adormite…A doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază. A a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze mai purta încă urma delicată a unui sărut. Neştiind ce i se întâmplase, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…


Viața şi-a continuat cursul normal, însă Dochia nu ştia exact ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba…din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu norul de ceaţă, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare şi naşe i-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Și zânele i-au adus în dar ceea ce au crezut că este mai prețios în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţe fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dăruit copilului căldura prieteniei, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier ca să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu…cusut cu perle. Straiul era astfel conceput, încât creştea odată cu flăcăul, rămânând alb, oricât l-ar fi purtat.


Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea, ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din fluier și iubea cu patimă fetele. Fecioarele care îl întâlneau şi îi simţeau privirea, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fecioare. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul unirii cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceaţă…Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit pe fecior şi nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului.

În creierul muntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau cristale în buchete albe, roşii, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept. Pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu Înţeleptul care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de spaimă și uimire, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice, al căror limbaj îi devenise cunoscut.


Când a revenit printre oameni, aceștia l-au primit cu braţele deschise. Acum, mai mult ca altădată, trezea o iubire înfocată în inima tuturor, călătorea cu viteza gândului şi se înfăţişa acolo unde era chemat…Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu cunoştea taina care îi făcea pe bărbaţi săl placă şi să nu fie geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit marele secret. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat şi-i învăţa secretele iubirii. Împărtășirea secretului se făcea numai sub jurământ. Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, avea peste 100 de ani şi se considera a fi dezlegat de juruinţă.

Legenda mai spune că după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită *Năvalnic. Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare primăvară… Chiar şi azi, în mileniul trei, unele fete şi tinere femei ale acestui popor mândru, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă la sân o punguţă de mătase în care ţin magicul năvalnic. E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români.

Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Dochia, mama lui Dragobete? Unii povestesc că ar fi devenit o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că în luna martie ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău şi i-a cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră…ca să fie veşnic împreună. Iubirea nu moare!

Vă mulțumesc, Floarea Cărbune

ATENȚIE:„Legenda lui Dragobete” a fost preluată de TVR1 și prezentată telespectatorilor.

O poți urmări aici:


Of love -Happy Valentines Day-Man


Mi-eşti drag şi-ţi ascult paşii
Cum se-apropie tăcuţi
Aşa cum se furişează primăvara
În livezile ce peste noapte
Irump în cascade de flori.
Parfumul lor îmbătător ne poartă
Spre bucurii fără de margini.

Eu sunt o melodie,
O şoaptă de iubire
Ce m-am dăruit ţie,
Şi te-am rugat
Din culori să mă zămisleşti.

Te-am lăsat să mă răsfiri
În fâşii de vise
Pe care să le-arunci spre Infinit,
Să-mi risipeşti gândurile-n zări,
Precum umbrela de păpădie
Ce sub adierea vântului,
Se preface în zeci de fluturi zburători.


Autor: Floarea Cărbune

P.S: „În Iubire trebuie să dai…Să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile… să-ţi trăieşti avânturile, să-ţi trăieşti durerea…Să înhaţi raza de bucurie care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi ţi-l cerşesc, apoi, apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi, un timp… şi apoi să râzi…”