De ziua ta, Cristina…

12196271_915314068560656_3059805710605157403_n

         Cristina-preţioasă precum un diamant, s-a născut pe data de 22 septembrie, ora 18,30 în Comuna Todireşti, având, doar 2,900 kg. Ea a venit odată cu toamna…

       Când eram însărcinată cu ea, am visat un copac înalt, înalt, viguros, plin de flori albe. De n-aş fi crezut în vis, cred că m-aş fi pierdut cu firea văzându-mi puiul atât de mic şi de plăpând. N-aveam încă 24 de ani, dar născusem trei copii în trei ani. Ea fiind a treia.

     Gingăşia ei am completat-o cu numele minunat pe care i l-am pus –Cristina de la Cristos. E un nume ce i-a purtat noroc fiicei mele, care s-a dovedit a fi plină de compasiune, oricând gata să facă un sacrificiu, pentru familie îndeosebi. Este generoasă nepurtând ranchiună, un “stâlp” al familiei pe care contez! Ea este “mesagerul” nostru din viitor… trăind într-o ţară cu 7 ore înaintea noastră, şi cu cel puţin 100 de ani avans …din celelalte puncte de vedere.

        Cristina mi-a dăruit o “comoară” de nepoţel, pe Dimitrios, şi mi-a îndeplinit visul de a călători pe alte meleaguri. Fiind o fire ambiţioasă, cu multă judecată, am considerat că i se potriveşte rolul de “Călăuză” al Clanului. Ea ne-a ajutat să prosperăm! Ei i-am dăruit “Ametistul”, piatra răbdării, credinţei, devotamentului şi spiritualităţii…

Cristina a…dar mai bine…să vorbească pozele…

E iarăși toamnă!

toamnele

Celei de departe

poezie

Mama/21.09.2017

 

La mulți ani, Cristina!

Mulți ani, cu sănătate, pace sufletească, împliniri, iubire și lumină…Flori, pe calea vieții…

21616205_10213910359854099_6019948807449642356_n

LA MULȚI ANI!

Anunțuri

FAMILIA MEA…

15202701_10210969092764260_6168924847380140628_n

FEMEIA ÎN ARTA LUI LUMII

Motto:

“Naşterea noastră e doar somn şi uitare:

Sufletul ce cu noi răsare, astrul vieţii noastre

Altundeva a apus

Şi vine de departe:

Nu în uitare deplină

Şi nici în goliciunea absolută,

Ci păşind pe nori de slavă ne desprindem

Din Dumnezeu care este casa noastră:

Raiul ne ocroteşte în copilărie”.

(William Wordsworth)

La început…am fost doi, Eu și El…

11811295_10207175053955661_5811832232895614447_n

      Am înflorit în primăvara vieţii noastre, rodind şase fructe exotice ce ne-au înfrumuseţat şi îmbogăţit viaţa.

             Copiii au împlinit existenţa noastră de oameni şi familişti. Prin ei n-am rămas nişte copaci răzleţiţi ci am devenit o grădină plină de copaci înfloriţi. Bucuria din glasul copiilor semăna cu bucuria fluturilor şi a albinelor ce zburau printre florile grădinii noastre.

        Cu cât florile dăruiau mai multă dulceaţă cu atât mai mult ne bucuram, multiplicându-ne experienţele de viaţă, învăţând valoarea iubirii şi a compasiunii. Copiii, ne-au modelat caracterele menţinându-ne tineri şi în pas cu noul. N-am ruginit în prejudecăţi, iar ei au crescut liberi, bucurându-se de darurile cu care divinitatea i-a înzestrat. Şase copii, şase temperamente diferite, oferindu-ne lecţii de pedagogie şi psihologie, pe viu. Ne-au pus la-nvăţat! Prin ei am atins un nou nivel de înţelegere al vieţuirii.

       Mă simt sora lor mai mare menţinându-mi spiritul tânăr, lecţiile lor mi-au uşurat comunicarea cu nepoţeii în prezenţa cărora mă simt în elementul meu, fiind eu însămi: tolerantă, veselă, copilăroasă şi pusă pe şotii alături de Dimi şi Alexia care au o energie şi imaginaţie debordante.

COMORILE MELE, DIMI ȘI ALEXIA(D.A.)

15107358_10210959992376756_58593482026652173_n

Copiii sunt testamentul iubirii!

Floarea Cărbune

.

E ZI DE SĂRBĂTOARE, ÎNCEPE ȘCOALA!

România,11 septembrie, 2017

incepe-scoala

Anul acesta, la fel ca și în alți ani, îmi simt inima tresăltând de bucurie: Începe Școala!
Prin fața ochilor mi se derulează clipele sfinte din prima zi de școală. Adică, emoțiile și nerăbdarea din sufletele copiilor mei, a altor copii, a mea însămi…din anii inocenței și ai bucuriei.
Prima zi de școală, e o zi importantă, nu numai pentru elevi și părinți, ci și pentru educatori(cadrele didactice).·Azi, toți sunt tineri, suntem tineri, indiferent de vârstă. Eu tremur de emoții pentru nepoțeii mei, Carlo și Constantin cel Mare, pentru Alexia, dar și  pentru toți copiii acestei țări, România…

Dragi cadre didactice, împărtășiți lumina din sufletele voastre tuturor copiilor, fără rezerve și discriminări.
        Copiii sunt speranța lumii, brațele ce vor crea o lume nouă, iar dascălii îndrumătorii, maeștrii lor, călăuze spre Lumină…
Mă plec în fața voastră! Prețuire!
Floarea Cărbune
(fost cadru didactic, mamă, bunică și prietenă a tinerilor)…

Sursă poze:Google

PENTRU VOI, DRAGI EDUCATORI, UN UNIVERS DE FLORI…

PRIBEGIA…

miercuri, 29 iulie 2009 la 15:47

:)
Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată…
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor hlamidă aurie
Ce se întinde…
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie,
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă…
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează…
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată,
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar…
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă…
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit,
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău
Tu uită-l!
Străină pribeagă ai fost,
Acum eu îţi sunt adăpost,
Prieten şi umăr la greu
Eu, îţi promit, voi fi mereu.
(flora)


Comentarii 31

GÂNDURI ÎMPĂRTĂŞITE…

(Gânduri împărtăşite consătenilor mei, celor deschişi la minte).

COPIII

„…Viaţa  fără copii mi-ar fi fost searbădă, copiii au reprezentat ancorele mele în viaţa aceasta, întrucât, niciodată,  nu m-am simţit „de-a timpului” sau „de-a lumii”… în care vieţuiesc, având senzaţia că trăiesc într-o lume paralelă. Dintotdeauna am avut o altă scală pentru valori…

Am încercat să dobândesc respectul şi dragostea copiilor mei,  pe care să le port ca pe nişte “trofee”, răsplată a “datoriei” de mamă, îndeplinită cu onoare. N-am vrut ca, la maturizarea fiilor şi fiicelor, să ajung a roşi. Deşi mi se reproşează severitatea,  pe care o recunosc de fiecare dată când se iveşte discuţia, niciodată nu vor putea afirma că i-am minţit. Nu am fost părintele-„teorie”, ci părintele-“faptă”. Le-am cunoscut “dotarea” nativă şi, ca un bun psiholog şi pedagog, i-am orientat spre lucrurile bune, fără ca ei să simtă că sunt “manipulaţi”.Nu le-am interzis fumatul, dar le-am vorbit despre nocivitatea lui. Băieţii mei nu fumează şi nici nu drăcuie, dar îşi apără demnitatea cu dârzenie…

Vis-a-vis de cei care au intrat sau vor mai intra în familia noastră, în calitate de gineri sau nurori, îi tratez ca şi pe copiii mei. Tuturor am a le împărtăşi un secret. O fac cu dorinţa de a-i ajuta să înţeleagă anumite lucruri care privesc  relaţia şi comunicarea cu partenerul şi cu familia acestuia, respectiv eu şi ceilalţi fraţi, cumnaţi şi cumnate. Şi reciproca este valabilă…Ca mamă i-am iubit pe copii, necondiţionat, fără a face vreo diferenţă între ei. În plus, i-am crescut şi educat cu ideea de „clan”, fără vrajbă între fraţi.

CALEA

 

Călăuziţi cu grijă şi pricepere, au putut găsi Calea pe care să păşească ţinând capul sus şi spatele drept…

Ei ştiu că există un nou început, după fiecare furtună din viaţa lor…Şi pot să se bucure de verdele brazilor, de “petalele” curcubeului, de răsăritul soarelui, de plajă, de mare şi pescăruşi…

Până şi nepoţii ştiu că în roşul macilor, în firul de grâu şi în albul virginal al zăpezii este viaţă şi transformare; că totul este supus metamorfozei …o transcendere a omului şi a naturii. În Universul acesta, vast, Omul este unic. Ca om, părinte şi bunică îmi fac griji  pentru ziua de mâine şi, trag un semnal de alarmă….Respect cultura, tradiţiile şi religia fiecărui popor, pentru că am conştiinţa universalităţii… fiind un locuitor al acestei planete.

 

Am putea, deja, începe schimbarea în gândire, să nu tot mai amânăm “clipa. Am putea începe să “construim”, dar nu arme-jucării, pentru micuţii la al căror viitor ar trebui să ne gândim. Sunt de-ajuns două milenii de “orbecăială” şi de “călcat din lac în puţ”.Încă nu ştim a preţui viaţa; încă uităm că depindem unii de alţii, fire invizibile legându-ne, cu voia sau fără voia noastră. Viaţa e un dar desăvârşit! Nu ne rămâne decât s-o trăim,  în deplină armonie.

Iubirea_un_DAR

Frate, omule, suntem legaţi:eu de tine , tu de mine şi amândoi de tot ceea ce ne înconjoară inclusiv Cerul şi  planetele, stelele, luna şi soarele încât şi, o simplă defrişare de pădure, sau o benzinărie construită între blocuri( emanând gaze ce pun în pericol viaţa omului) pot duce la un dezechilibru cu consecinţe nefaste.

         Omule- frate, noi suntem viaţă, cântec, poezie,  dans şi parfum; în noi sunt stelele, Cerul şi planetele. Brâncuşi a “dispărut” în sculpturile sale nemuritoare iar George Enescu s-a dizolvat în muzica pe care a creat-o; la fel şi Eminescu, al cărui Spirit e viu, în nemuritoarele sale versuri.  Inimile lor au devenit o singură bătaie de inimă; să ne acordăm inima la inima lor; să creăm şi nu să distrugem.

Fii onest cu tine şi, Universul îţi va răspunde pe măsură!”

(Floarea Cărbune-„Rădăcini”, pag. 156-157).

Sursa pozelor:Google

PERSONAJELE AU COBORÂT DIN SCRIERI …

PURANI DE VIDELE

(Partea a doua)

SALCIE

Am avut cândva un vis, în care personajele din ilustraţiile unei cărţi prindeau viaţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu câteva personaje din scrierile mele, când am ajuns la Purani de Videle, pe 21 mai 2016.

L-am întâlnit  pe Costică zis „Şaibă”(Militaru Constantin).

COSTICĂ MILITARU

El este băiatul din dreapta fotografiei, cel desculţ. Eu sunt fata bălaie, lângă mine este sora mea(Georgeta), iar lângă ea, Lucian Ene.

pozadefamilie

Despre ei vorbesc, fără a-i nominaliza, în „Rădăcini”, pag.45:

 

„S-a stârnit furtuna! Cerul e acoperit de nori plumburii, nori negri, ce dau impresia unei turme de bivoli ce înaintează, greoi şi în dezordine, mânaţi de biciul năprasnic al vântului stârnit din senin. Pomii se îndoaie, fructele cad, ferestrele deschise, se izbesc cu zgomot de pereţii casei. A căzut un geam, ce abia se mai ţinea în câteva cuişoare, făcându-se ţăndări pe prispa casei. S-au dezlegat porţile Cerului, ploaia cade, deasă şi caldă. Apa se scurge prin şanţuri cărând la vale, crenguţe rupte şi frunze, paie şi pene. Fulgerele şi tunetele se apropie de sat. Mă bucur că suntem acasă cu toţii. Mămica îşi face cruce, murmurând: Doamne, ai grijă de noi! Suntem înfricoşaţi de sălbatica manifestare a Naturii. Numai câmpia surâde, înflorind la îmbrăţişarea ploii de vară.

ploaie

E cald! E fioros! E măreţ! E sălbatic, dar natural! E o zi de vară cu ploaie. După numai două ore,  ploaia a încetat, au apărut Curcubeul şi Soarele.

Iosif_Berman_-_Copii_jucându-se_pe_uliţele_inundate

(Poză de Iosif Berman)

Uneori, după ploaie, ne adunam pe uliţă, cu fraţii şi vecinii, unde făceam  „tunuri” din pământul ud care se modela precum  argila. Ne luam la întrecere între noi, dorind să aflăm  al cărui “tun” va pocni mai tare!?

Iată ”reţeta” pentru confecţionarea  unui tun:

Luam un bulgăre de lut moale de mărimea unei tărtăcuţe. După ce îl frământam ca pe  aluatul de pâine,  făceam un fel de cilindru, scobit în interior, cu înălţimea de câţiva centimetri. Îl lucram cu atenţia olarului când creează un lucru de valoare. Când era destul de larg, iar fundul mai subţire decât pereţii, scuipam înăuntru şi „spoiam”  interiorul. Îl ridicam cu atenţie, ţinându-l în palmă apoi îl izbeam pe un loc drept, cu gura în jos. Aerul din interior îşi făcea loc prin partea subţire (fundul) a tunului, “explodând” zgomotos. N-am făcut tetanos şi nici nu m-am tăiat în vreun ciob. Pe atunci, nu se aruncau cioburile pe uliţele satului.

Deh, acestea erau jocurile noastre, dragi nepoţi, în zilele când ploua după săptămâni de secetă. Nu vă recomand să procedaţi astfel. Natura era blândă cu noi, iar ţărâna era curată. Când cineva se tăia cu secera, turna ţărână pentru oprirea sângelui.

Alte vremuri, aceeaşi Natură, dar nepângărită de tot felul de chimicale. Bunicul îmi spunea cu blândeţe că Natura a fost creată ca să ne ajute, să ne menţinem viaţa prin tot ceea ce Ea ne oferă cu dărnicie. La rândul nostru, avem obligaţia s-o respectăm. Nimeni nu are voie să-i încalce legile. ”

Costică Militaru este nepotul pitorescului personaj „tuşa Sia” din capitolul „Babele”, „Rădăcini”, pag.89-90.

„În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tuşa Sia.

BABA

Tuşa Sia era înaltă, slabă, cu faţa uscăţivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap  şi cu fustă neagră,  asemănătoare cu  portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prinţesă-Anastasia şi ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi putut critica. Veşnic pusă pe harţă, tuşa Sia, cu luleaua în gură şi cu  bâta în mână, de care  se sprijinea, iar când era necăjită, altoia, porcul din curte sau vaca din grajd,  blagoslovindu-i cu un blestem:”fira-ţi voi ai  daţilor, mi-aţi mâncat sufletul!”

Tuşă Sio, mi-ai colorat zilele copilăriei, dar şi pe cele ale copiilor mei. Astăzi, când reuşim să ne adunăm în jurul mesei, la sărbători, unul dintre noi înveseleşte atmosfera , imitându-te:”fira-ţi ai daţilor, aţi terminat Moldova şi Mangalia, şi acum aţi venit să înnebuniţi Puranii! Staţi că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar şi pentru cele de azi, pline de amintiri şi nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni, rătăciţi pe „insula Dobrogea”, îţi sărutăm mâna  şi  obrazul ridat, atât de curat şi frumos altădată. Ai fost şi ai rămas „Sfânta Vineri” pentru noi, pentru că în fiecare zi vineri ţineai post negru până la apusul soarelui. Ştiu, eşti printre îngeri şi  adeseori mi te arăţi în vis. Pentru mine e ca şi cum ai fi aici. Fie-ţi sufletul împăcat şi liniştit! Luceafărul să-ţi lumineze calea…

Ah,  vreau să-ţi mai spun ceva: sper ca Sf. Petru să-ţi fi dat o dispensă pentru comportarea merituoasă pe Pământ şi să-ţi fi îngăduit să mai tragi, când şi când, din lulea. Te iubesc! Să ai odihnă şi pace, că tare harnică ai fost, aici, pe Pământ… unde toţi te-au considerat „Crăiasa” „colţului”/uliţa… nostru/noastră.”

PS: Ştie cineva ce-i dorul şi ce înseamnă…a te rătăci de „cârd” şi a te simţi singur, chiar de eşti înconjurat de oameni …străini?

VA URMA…

Floarea Cărbune-„Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), Editura Lidana, Suceava, 2010

Sursa unor poze:Google

DESTĂINUIRE(fragment)

inflorire

Pentru mine, scrisul este o terapie a sufletului. Ca urmare,  îmi place să mă pierd în anonimat. Nu agreez mulţimile zgomotoase şi nici lumina reflectoarelor. Încerc să păstrez distanţa între mine şi deşertăciunile acestei lumi. Laudele false îmi repugnă, iar onorurile nemeritate mă întristează. Privesc viaţa cu ochi de copil pentru a nu-mi altera sufletul, iar când sunt rănită… îmi „ling” rănile în „bârlogul” meu,  şi plâng cu lacrimi nevăzute. Natura are taine pe care nu i le-am desluşit încă. Şi, deşi am înaintat în vârstă, încă mă mai minunez la fiecare răsărit şi apus de soare. Când am ocazia, împărtăşesc aceste bucurii cu cei din jurul meu, îndeosebi oameni simpli şi copii.

Consătenilor mei, şi copiilor acestora,  le-am dăruit  mici comori din prinosul muncii mele. Pe când eram elevă în clasa a-V-a, părinţii mei nu aveau bani să-mi cumpere manuale şi caiete pentru şcoală. Eu n-am uitat asta! Cu fiecare carte dăruită, inima îmi tresaltă de bucu- rie; o carte în casa unui om… înseamnă o luminiţă adusă în acea casă.

În dorinţa mea de a ne face cunoscuţi, am dus mesajul scriitorilor români până în Ţara Soarelui Răsare. În 2009, la Tokyo, am făcut lansarea antologiei „Izvoarele vieţii”:

50 DE ANI DE PRIETENIE ROMÂNO – JAPONEZĂ

            (Septembrie 1959-Septembrie 2009)

Pentru că suntem în plină criză politică, mărturisesc că  sunt apolitică, dar mă dor nedreptăţile făcute fiecărui om nevinovat. Mă dor încă…durerile bunicilor şi părinţilor mei. Cicatricele rănilor,  de altădată,  sângerează cu fiecare neputinţă şi îngenunchere a fiecărui semen al meu, fie el  trăitor la oraş sau la sat. Încă mai sper că armonia şi bunăstarea vor reveni pe aceste ţinuturi, iar oamenii îşi vor deschide inimile, vor deveni mai buni şi mai cooperanţi. Sper să fie reactualizată  credinţa că:”unde-s doi puterea creşte”( în săvârşirea binelui, desigur).

Dacă îmi doresc ceva pentru acest popor? Îmi doresc separarea puterilor în stat şi respectarea instituţiilor statului; legi aplicate corect, spitale şi şcoli moderne, „Mens sana in corpore sano” funcţionează şi azi.

2009-Festivalul naţional de literatur㠓Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Suceava şi Udeşti.

1835348-feat
presa [ ]

Laureţii… printre ei şi eu…

Laureatii

În ceea ce priveşte satisfacţia materiala a poetului…nu, nu se poate trăi din scris, dar putem scrie şi oferi lumina scrisului în toate colţurile ţării, ceea ce este mai important decât banii câştigaţi. Şi acesta este un „câştig” ce va fi „rambursat” în timp.  Poate peste 2-3 generaţii, am această certitudine. Nici Eminescu n-a avut satisfacţia muncii sale. Şi ca el, atâţia creatori din toate colţurile lumii. Bine, nu vom deveni toţi „luceferi”, dar măcar nişte „licurici”  ar fi de dorit. Licuricii dau farmec nopţilor întunecate, aduc speranţa, predispun la bucurie şi visare…Da, satisfacţia este pur spirituală.

Suntem un popor de oameni inteligenţi şi frumoşi, dar sărăcia, disperarea şi neputinţa au pervertit sufletele multora dintre noi.  Un scriitor poate face minuni dacă îşi iubeşte poporul. Scrisul pătrunde în suflet şi poate transforma conştiinţe. Oamenii se pot metamorfoza în momentul „trezirii”. Le trebuie un „declic”, şi acesta poate fi un mesaj scris, poezie sau proză…Arta, în general, trezeşte naţiunile.

Politicienii? Nu vreau să deranjez pe nimeni,  sincer, nu cred în politicieni. În schimb,  apreciez omul inteligent şi de înaltă ţinută morală, fie el şi politician.

Mi-e dor de linişte în ţară, de ogoare mănoase, de oameni veseli şi harnici. Mi-e dor de Lumină!

Mă despart de tine, cititorule, cu emoţie în suflet, dar  şi cu o mare curiozitate:

Mă întreb, cine eşti tu

Cel care citeşti ceea ce am scris.

Mi-eşti drag deşi nu te cunosc

Şi, peste timp, îţi dăruiesc

                                    Crâmpeie din sufletul meu…

(Floarea Cărbune-„DINCOLO DE CUVÂNT”(antologe), Editura ARHIP ART Sibiu, 2012.

Originala.COPERTADINCOLODECUVANT

 Sursă poze_Google