PRIBEGIA…

miercuri, 29 iulie 2009 la 15:47

:)
Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată…
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor hlamidă aurie
Ce se întinde…
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie,
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă…
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează…
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată,
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar…
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă…
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit,
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău
Tu uită-l!
Străină pribeagă ai fost,
Acum eu îţi sunt adăpost,
Prieten şi umăr la greu
Eu, îţi promit, voi fi mereu.
(flora)


Comentarii 31

GÂNDURI ÎMPĂRTĂŞITE…

(Gânduri împărtăşite consătenilor mei, celor deschişi la minte).

COPIII

„…Viaţa  fără copii mi-ar fi fost searbădă, copiii au reprezentat ancorele mele în viaţa aceasta, întrucât, niciodată,  nu m-am simţit „de-a timpului” sau „de-a lumii”… în care vieţuiesc, având senzaţia că trăiesc într-o lume paralelă. Dintotdeauna am avut o altă scală pentru valori…

Am încercat să dobândesc respectul şi dragostea copiilor mei,  pe care să le port ca pe nişte “trofee”, răsplată a “datoriei” de mamă, îndeplinită cu onoare. N-am vrut ca, la maturizarea fiilor şi fiicelor, să ajung a roşi. Deşi mi se reproşează severitatea,  pe care o recunosc de fiecare dată când se iveşte discuţia, niciodată nu vor putea afirma că i-am minţit. Nu am fost părintele-„teorie”, ci părintele-“faptă”. Le-am cunoscut “dotarea” nativă şi, ca un bun psiholog şi pedagog, i-am orientat spre lucrurile bune, fără ca ei să simtă că sunt “manipulaţi”.Nu le-am interzis fumatul, dar le-am vorbit despre nocivitatea lui. Băieţii mei nu fumează şi nici nu drăcuie, dar îşi apără demnitatea cu dârzenie…

Vis-a-vis de cei care au intrat sau vor mai intra în familia noastră, în calitate de gineri sau nurori, îi tratez ca şi pe copiii mei. Tuturor am a le împărtăşi un secret. O fac cu dorinţa de a-i ajuta să înţeleagă anumite lucruri care privesc  relaţia şi comunicarea cu partenerul şi cu familia acestuia, respectiv eu şi ceilalţi fraţi, cumnaţi şi cumnate. Şi reciproca este valabilă…Ca mamă i-am iubit pe copii, necondiţionat, fără a face vreo diferenţă între ei. În plus, i-am crescut şi educat cu ideea de „clan”, fără vrajbă între fraţi.

CALEA

 

Călăuziţi cu grijă şi pricepere, au putut găsi Calea pe care să păşească ţinând capul sus şi spatele drept…

Ei ştiu că există un nou început, după fiecare furtună din viaţa lor…Şi pot să se bucure de verdele brazilor, de “petalele” curcubeului, de răsăritul soarelui, de plajă, de mare şi pescăruşi…

Până şi nepoţii ştiu că în roşul macilor, în firul de grâu şi în albul virginal al zăpezii este viaţă şi transformare; că totul este supus metamorfozei …o transcendere a omului şi a naturii. În Universul acesta, vast, Omul este unic. Ca om, părinte şi bunică îmi fac griji  pentru ziua de mâine şi, trag un semnal de alarmă….Respect cultura, tradiţiile şi religia fiecărui popor, pentru că am conştiinţa universalităţii… fiind un locuitor al acestei planete.

 

Am putea, deja, începe schimbarea în gândire, să nu tot mai amânăm “clipa. Am putea începe să “construim”, dar nu arme-jucării, pentru micuţii la al căror viitor ar trebui să ne gândim. Sunt de-ajuns două milenii de “orbecăială” şi de “călcat din lac în puţ”.Încă nu ştim a preţui viaţa; încă uităm că depindem unii de alţii, fire invizibile legându-ne, cu voia sau fără voia noastră. Viaţa e un dar desăvârşit! Nu ne rămâne decât s-o trăim,  în deplină armonie.

Iubirea_un_DAR

Frate, omule, suntem legaţi:eu de tine , tu de mine şi amândoi de tot ceea ce ne înconjoară inclusiv Cerul şi  planetele, stelele, luna şi soarele încât şi, o simplă defrişare de pădure, sau o benzinărie construită între blocuri( emanând gaze ce pun în pericol viaţa omului) pot duce la un dezechilibru cu consecinţe nefaste.

         Omule- frate, noi suntem viaţă, cântec, poezie,  dans şi parfum; în noi sunt stelele, Cerul şi planetele. Brâncuşi a “dispărut” în sculpturile sale nemuritoare iar George Enescu s-a dizolvat în muzica pe care a creat-o; la fel şi Eminescu, al cărui Spirit e viu, în nemuritoarele sale versuri.  Inimile lor au devenit o singură bătaie de inimă; să ne acordăm inima la inima lor; să creăm şi nu să distrugem.

Fii onest cu tine şi, Universul îţi va răspunde pe măsură!”

(Floarea Cărbune-„Rădăcini”, pag. 156-157).

Sursa pozelor:Google

PERSONAJELE AU COBORÂT DIN SCRIERI …

PURANI DE VIDELE

(Partea a doua)

SALCIE

Am avut cândva un vis, în care personajele din ilustraţiile unei cărţi prindeau viaţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu câteva personaje din scrierile mele, când am ajuns la Purani de Videle, pe 21 mai 2016.

L-am întâlnit  pe Costică zis „Şaibă”(Militaru Constantin).

COSTICĂ MILITARU

El este băiatul din dreapta fotografiei, cel desculţ. Eu sunt fata bălaie, lângă mine este sora mea(Georgeta), iar lângă ea, Lucian Ene.

pozadefamilie

Despre ei vorbesc, fără a-i nominaliza, în „Rădăcini”, pag.45:

 

„S-a stârnit furtuna! Cerul e acoperit de nori plumburii, nori negri, ce dau impresia unei turme de bivoli ce înaintează, greoi şi în dezordine, mânaţi de biciul năprasnic al vântului stârnit din senin. Pomii se îndoaie, fructele cad, ferestrele deschise, se izbesc cu zgomot de pereţii casei. A căzut un geam, ce abia se mai ţinea în câteva cuişoare, făcându-se ţăndări pe prispa casei. S-au dezlegat porţile Cerului, ploaia cade, deasă şi caldă. Apa se scurge prin şanţuri cărând la vale, crenguţe rupte şi frunze, paie şi pene. Fulgerele şi tunetele se apropie de sat. Mă bucur că suntem acasă cu toţii. Mămica îşi face cruce, murmurând: Doamne, ai grijă de noi! Suntem înfricoşaţi de sălbatica manifestare a Naturii. Numai câmpia surâde, înflorind la îmbrăţişarea ploii de vară.

ploaie

E cald! E fioros! E măreţ! E sălbatic, dar natural! E o zi de vară cu ploaie. După numai două ore,  ploaia a încetat, au apărut Curcubeul şi Soarele.

Iosif_Berman_-_Copii_jucându-se_pe_uliţele_inundate

(Poză de Iosif Berman)

Uneori, după ploaie, ne adunam pe uliţă, cu fraţii şi vecinii, unde făceam  „tunuri” din pământul ud care se modela precum  argila. Ne luam la întrecere între noi, dorind să aflăm  al cărui “tun” va pocni mai tare!?

Iată ”reţeta” pentru confecţionarea  unui tun:

Luam un bulgăre de lut moale de mărimea unei tărtăcuţe. După ce îl frământam ca pe  aluatul de pâine,  făceam un fel de cilindru, scobit în interior, cu înălţimea de câţiva centimetri. Îl lucram cu atenţia olarului când creează un lucru de valoare. Când era destul de larg, iar fundul mai subţire decât pereţii, scuipam înăuntru şi „spoiam”  interiorul. Îl ridicam cu atenţie, ţinându-l în palmă apoi îl izbeam pe un loc drept, cu gura în jos. Aerul din interior îşi făcea loc prin partea subţire (fundul) a tunului, “explodând” zgomotos. N-am făcut tetanos şi nici nu m-am tăiat în vreun ciob. Pe atunci, nu se aruncau cioburile pe uliţele satului.

Deh, acestea erau jocurile noastre, dragi nepoţi, în zilele când ploua după săptămâni de secetă. Nu vă recomand să procedaţi astfel. Natura era blândă cu noi, iar ţărâna era curată. Când cineva se tăia cu secera, turna ţărână pentru oprirea sângelui.

Alte vremuri, aceeaşi Natură, dar nepângărită de tot felul de chimicale. Bunicul îmi spunea cu blândeţe că Natura a fost creată ca să ne ajute, să ne menţinem viaţa prin tot ceea ce Ea ne oferă cu dărnicie. La rândul nostru, avem obligaţia s-o respectăm. Nimeni nu are voie să-i încalce legile. ”

Costică Militaru este nepotul pitorescului personaj „tuşa Sia” din capitolul „Babele”, „Rădăcini”, pag.89-90.

„În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tuşa Sia.

BABA

Tuşa Sia era înaltă, slabă, cu faţa uscăţivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap  şi cu fustă neagră,  asemănătoare cu  portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prinţesă-Anastasia şi ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi putut critica. Veşnic pusă pe harţă, tuşa Sia, cu luleaua în gură şi cu  bâta în mână, de care  se sprijinea, iar când era necăjită, altoia, porcul din curte sau vaca din grajd,  blagoslovindu-i cu un blestem:”fira-ţi voi ai  daţilor, mi-aţi mâncat sufletul!”

Tuşă Sio, mi-ai colorat zilele copilăriei, dar şi pe cele ale copiilor mei. Astăzi, când reuşim să ne adunăm în jurul mesei, la sărbători, unul dintre noi înveseleşte atmosfera , imitându-te:”fira-ţi ai daţilor, aţi terminat Moldova şi Mangalia, şi acum aţi venit să înnebuniţi Puranii! Staţi că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar şi pentru cele de azi, pline de amintiri şi nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni, rătăciţi pe „insula Dobrogea”, îţi sărutăm mâna  şi  obrazul ridat, atât de curat şi frumos altădată. Ai fost şi ai rămas „Sfânta Vineri” pentru noi, pentru că în fiecare zi vineri ţineai post negru până la apusul soarelui. Ştiu, eşti printre îngeri şi  adeseori mi te arăţi în vis. Pentru mine e ca şi cum ai fi aici. Fie-ţi sufletul împăcat şi liniştit! Luceafărul să-ţi lumineze calea…

Ah,  vreau să-ţi mai spun ceva: sper ca Sf. Petru să-ţi fi dat o dispensă pentru comportarea merituoasă pe Pământ şi să-ţi fi îngăduit să mai tragi, când şi când, din lulea. Te iubesc! Să ai odihnă şi pace, că tare harnică ai fost, aici, pe Pământ… unde toţi te-au considerat „Crăiasa” „colţului”/uliţa… nostru/noastră.”

PS: Ştie cineva ce-i dorul şi ce înseamnă…a te rătăci de „cârd” şi a te simţi singur, chiar de eşti înconjurat de oameni …străini?

VA URMA…

Floarea Cărbune-„Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), Editura Lidana, Suceava, 2010

Sursa unor poze:Google

DESTĂINUIRE(fragment)

inflorire

Pentru mine, scrisul este o terapie a sufletului. Ca urmare,  îmi place să mă pierd în anonimat. Nu agreez mulţimile zgomotoase şi nici lumina reflectoarelor. Încerc să păstrez distanţa între mine şi deşertăciunile acestei lumi. Laudele false îmi repugnă, iar onorurile nemeritate mă întristează. Privesc viaţa cu ochi de copil pentru a nu-mi altera sufletul, iar când sunt rănită… îmi „ling” rănile în „bârlogul” meu,  şi plâng cu lacrimi nevăzute. Natura are taine pe care nu i le-am desluşit încă. Şi, deşi am înaintat în vârstă, încă mă mai minunez la fiecare răsărit şi apus de soare. Când am ocazia, împărtăşesc aceste bucurii cu cei din jurul meu, îndeosebi oameni simpli şi copii.

Consătenilor mei, şi copiilor acestora,  le-am dăruit  mici comori din prinosul muncii mele. Pe când eram elevă în clasa a-V-a, părinţii mei nu aveau bani să-mi cumpere manuale şi caiete pentru şcoală. Eu n-am uitat asta! Cu fiecare carte dăruită, inima îmi tresaltă de bucu- rie; o carte în casa unui om… înseamnă o luminiţă adusă în acea casă.

În dorinţa mea de a ne face cunoscuţi, am dus mesajul scriitorilor români până în Ţara Soarelui Răsare. În 2009, la Tokyo, am făcut lansarea antologiei „Izvoarele vieţii”:

50 DE ANI DE PRIETENIE ROMÂNO – JAPONEZĂ

            (Septembrie 1959-Septembrie 2009)

Pentru că suntem în plină criză politică, mărturisesc că  sunt apolitică, dar mă dor nedreptăţile făcute fiecărui om nevinovat. Mă dor încă…durerile bunicilor şi părinţilor mei. Cicatricele rănilor,  de altădată,  sângerează cu fiecare neputinţă şi îngenunchere a fiecărui semen al meu, fie el  trăitor la oraş sau la sat. Încă mai sper că armonia şi bunăstarea vor reveni pe aceste ţinuturi, iar oamenii îşi vor deschide inimile, vor deveni mai buni şi mai cooperanţi. Sper să fie reactualizată  credinţa că:”unde-s doi puterea creşte”( în săvârşirea binelui, desigur).

Dacă îmi doresc ceva pentru acest popor? Îmi doresc separarea puterilor în stat şi respectarea instituţiilor statului; legi aplicate corect, spitale şi şcoli moderne, „Mens sana in corpore sano” funcţionează şi azi.

2009-Festivalul naţional de literatur㠓Eusebiu Camilar – Magda Isanos” de la Suceava şi Udeşti.

1835348-feat
presa [ ]

Laureţii… printre ei şi eu…

Laureatii

În ceea ce priveşte satisfacţia materiala a poetului…nu, nu se poate trăi din scris, dar putem scrie şi oferi lumina scrisului în toate colţurile ţării, ceea ce este mai important decât banii câştigaţi. Şi acesta este un „câştig” ce va fi „rambursat” în timp.  Poate peste 2-3 generaţii, am această certitudine. Nici Eminescu n-a avut satisfacţia muncii sale. Şi ca el, atâţia creatori din toate colţurile lumii. Bine, nu vom deveni toţi „luceferi”, dar măcar nişte „licurici”  ar fi de dorit. Licuricii dau farmec nopţilor întunecate, aduc speranţa, predispun la bucurie şi visare…Da, satisfacţia este pur spirituală.

Suntem un popor de oameni inteligenţi şi frumoşi, dar sărăcia, disperarea şi neputinţa au pervertit sufletele multora dintre noi.  Un scriitor poate face minuni dacă îşi iubeşte poporul. Scrisul pătrunde în suflet şi poate transforma conştiinţe. Oamenii se pot metamorfoza în momentul „trezirii”. Le trebuie un „declic”, şi acesta poate fi un mesaj scris, poezie sau proză…Arta, în general, trezeşte naţiunile.

Politicienii? Nu vreau să deranjez pe nimeni,  sincer, nu cred în politicieni. În schimb,  apreciez omul inteligent şi de înaltă ţinută morală, fie el şi politician.

Mi-e dor de linişte în ţară, de ogoare mănoase, de oameni veseli şi harnici. Mi-e dor de Lumină!

Mă despart de tine, cititorule, cu emoţie în suflet, dar  şi cu o mare curiozitate:

Mă întreb, cine eşti tu

Cel care citeşti ceea ce am scris.

Mi-eşti drag deşi nu te cunosc

Şi, peste timp, îţi dăruiesc

                                    Crâmpeie din sufletul meu…

(Floarea Cărbune-„DINCOLO DE CUVÂNT”(antologe), Editura ARHIP ART Sibiu, 2012.

Originala.COPERTADINCOLODECUVANT

 Sursă poze_Google

 

 

 

PERSONAJELE AU COBORÂT DIN SCRIERI…

Purani de Videle- 21 MAI 2016

Salix_x_sepulcralis_7845

Am avut cândva un vis, în care personajele din ilustraţiile unei cărţi prindeau viaţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu unele dintre personajele mele, când am ajuns la Purani de Videle, pe 21 mai 2016.

Au prins contur, mai întâi ele:

   Dumitru Alexandra alias Lisandra lui Micoi (în stânga pozei) şi Popa Floarea alias Floarea Cilichii(în dreapta pozei).

lisandra

       La prima vedere, tanti Lisandra,  pare o femeie obişnuită, dar privindu-i ochii îţi dai seama de profunzimea spiritului ei. Are o voce melodioasă şi-un trup de copiliţă. Căsuţa în care locuieşte pare ruptă din poveşti. Grădina este mărginită de apele calme ale Glavaciocului, iar dincolo de malurile lui se întinde pădurea. E o poezie! Sau un tablou aranjat de cei mai pricepuţi meşteri:pădurea, Glavaciocul, păsările pădurii, nucul din curte, bătrân şi darnic… rămâne, doar, să ştii să trăieşti clipa. Mulţumesc,  tanti Lisandra!  Eşti o femeie cu har, dar şi generoasă! Îţi doresc ani mulţi cu sănătate!

Tanti Lisandra mi-a împărtăşit descântecul şi taina turnării cositorului la copii împotriva fricii.

MITOLOGIE ROMÂNĂ

TURNATUL COSITORULUI ÎMPOTRIVA FRICII

“Cunoscută încă din Evul Mediu, metoda era folosită de  „alchimiştii” care încercau să  obţină aur din  plumb prin metamorfoze  numai de ei cunoscute. Cositorul topit se toarnă în apă rece, iar  în funcţie de figurile solidificate se fac predicţiile privind cauza sperieturii.

Metoda se aseamănă cu turnatul şi predicţia în ceara de albine topite apoi  turnate într-un vas cu apă, la fel ca şi cositorul.

Mai jos, voi reda jumătate din descântec:

Turnatul cositorului

Tu, cositor din Ţarigrad,

Eu, (numele celei ce toarnă) astăzi m-am apucat

Cu sfânta Luni şi te-am descântat

De făcături, de farmece, de argintul viu,

de boală, de cuţit, de junghiuri,

de ceartă, de supărare.

C-oi fi dat de fermecătoare,

de vrăjitoare, de vecină,

de surată, de cumnată,

……………………

Doamne ajută!”

Descântecul  este  cules de la Dumitru Alexandra căreia i se mai spune şi  Lisandra  lui Micoi( născută pe 03.09.1938 în com. Purani) care a avut bunăvoinţa să mi-l încredinţeze spunându-mi că l-a învăţat de la o băbuţă din localitatea Talpa, baba Gherghina.

Dragă cititorule, ţi-am prezentat credinţele populare din zona mea, localitatea Purani, jud. Teleorman. Asta nu înseamnă că dau întâietate descântătorului şi nu medicului. Având probleme cu cel de-al şaselea copil, încă de la naştere, am fost  nevoită să apelez şi la astfel de practici. Uneori, chiar medicii îţi recomandă: „mai ia-o şi prin babe”…

Restul e….no comment!

Avem atâţia medici dăruiţi cu har de la Dumnezeu, în faţa cărora mă înclin adresându-le un îndemn: ÎNDRĂZNIŢI!”

Vezi:Floarea Cărbune- „Rădăcini-Purani de Videle, leagănul magic al copilăriei mele”, pag.135-136, Editura Lidana, Suceava, 2010.

1

În dreapta fotografiei este Popa Floarea alias Floarea Cilichii, una dintre cele 4 fete care se jucau pe uliţa satului…în „Legenda ghiocelului”(Vezi:”De la Soare Răsare la Soare Apune”, pag. 130,  Editura Rafet, 2016).

legenda ghiocelului

Ilustraţie de Mirela Pete

Fragment:

„Eram copil în vremea când am auzit frumoasa legendă pe care am să v-o împărtăşesc şi vouă. Un copil zburdalnic, care alerga pe uliţele satului cât era ziulica de lungă. Deşi eram doar patru fete…eu, sora mea, Georgeta, Floarea Cilichii şi Floarea lui Costică al Tănasii, făceam o hărmălaie precum un cârd de gâşte. Vremea era frumoasă, iar noi nu ne mai săturam de joacă. Nici nu ştiu când a coborât perdeaua înserării.

De undeva, ca de pe celălalt tărâm, mă aud chemată:

– Floricăăăă, hai la masă!

Era vocea bunicului Marin, puţin îngrijorat că nu mă zărea.

– Vin, vin acuş, bunicuţule!”

 

 VA URMA…

 Sursă la unele poze:Google

DRAGI PURĂNENI(PURANI DE VIDELE)

Dragi purăneni,
Am postat aceste materiale pentru voi. Dorinţa mea este de a mă cunoaşte mai bine.
Se pare că voi primi o „distincţie”, de aceea vă invit pe data de 21 mai, la hramul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Vreau să vă dăruiesc o carte …ca omagiu adus localităţii, dar şi mamei mele, Elena, căreia îi plăcea să citească. Cei mai în vârstă o cunosc pe Leana lui Mâner. Ei, eu sunt fiica ei cea mare. Sunt Florica de la Moldova…cum mă ştiau unii, apoi am devenit Florica de la Constanţa, după cum mă ştiu alţii.
Sunt câţiva băieţi din Purani… care au făcut armata la Marină şi care…au trecut prin casa noastră, soţul meu fiind ofiţer de marină.
Ei au uitat, eu nu am uitat, doar am memorie afectivă… 🙂

Şi-apoi…uitarea face parte din legile omeneşti.
Comandorul Cărbune Constantin a trecut în lumea celor drepţi.
Iată ce scrie un fost militar de la Marină care…nu este din Purani:

  • Cine spune ca lumea-i mare, se inseala. Este mica! Pentru ca-ntre anii ’82-’84, am facut armata la marina, in Mangalia la unitatea 02078 unde activa sotul Dvs, capitanul Carbune ., iar cand m-am lasat la vatra era capitan de rangul trei.
    A fost un om care mi-a marcat viata prin bunatatea lui. Dvs erati bibliotecara la blioteca marii unitati si aveati locatia la 02054. Luam carti de la Dvs… Am recitit atunci pentru a patra oara , „Padurea spanzuratilor” a lui Liviu Rebreanu. Se dadea o batalie in mine pentru ca nu stiam cat este umilire, cat datorie patriotica si cat nedreptate din ceea ce mi se intampla. Nu mi-a placut armata.
            Cand am iceput sa citesc blogul, pana sa ajung la final unde am vazut cu ce nume semnati, gandul mi-a fugit la familia Carbune, la sotul Dvs.
    Tin minte… eram in perioada de instructie si faceam repetitii pe dana de la 02078 pentru depunerea juramantului.
    Fusesem ales de catre sotul Dvs pentru a vorbi in numele soldatilor de anul intai, iar la finalul acelui cuvant, am rostit multimii, poezia „Decebal catre popor” a lui Cosbuc.
         Eram in biroul sotului Dvs. Pentru ca masa o aveam la uscat si nu la nava, la gustarea de la ora 10:00, sotul Dvs.a renuntat la gustarea sa si mi-a dat-o mie , care eram lihnit de foame. Stiti foarte bine ca norma de hrana dintre uscat si ambarcat , era diferita. Timp de doi ani, am invatat destule de la el. Stia ca nu-i inghit pe comunisti. Nici el nu-i inghitea, doar facea o munca pentru a-si creste copiii. De la el am invatat o expresie… L-am intrebat odata daca se teme de ceva si mi-a raspuns:
    „ma tem doar de incultura si de sergentul de politie!”
    Tare mult as vrea sa-mi spuneti mai multe despre capitanul Carbune.
    Postez public aceste date, pentru ca cineva de pe aici va acuza pe nedrept cum ca ati fi fost comunista candva si acum basista.
    Eu sunt basist pana la capat. Nu pentru ca-i frumos, nu pentru ca-i destept, nu pentru ca o s-o ducem mai bine, ci pentru ca cine a infruntat marea si-a reusit sa se intoarca la tarm, este barbat.

           Da, aşa este! Printre comunişti erau şi „oameni”, după cum , şi azi, printre politicieni…mai sunt şi „oameni”. Sunt de aceeaşi părerea…privind marinarii. Da, îl respect pe omul Băsescu… pentru destoinicia lui de marinar care a înfruntat furia mării. Pentru cei care nu ştiu…un marinar adevărat…nu se dezminte niciodată, rămâne un Bărbat adevărat. ”


  • 55 flora_48 6 august 2012

    Vă mulţumesc pt frumoasele cuvinte spuse la adresa tatălui copiilor mei. Pentru dvs. am să postez, mai sus, poza familiei noastre …din anul 1984. Aşa, ca pentru aducere aminte. S-auzim numai de bine! :)


„Aşa cum am dat de înteles, între mine şi soţul dvs s-a legat o prietenie. Eram pasionat de literatură, de poezie, de teatru. Eram ca şi picat din cer în acel mediu. De multe ori, aşteptam să se facă ziuă pentru a veni soţul dvs la serviciu, pentru a schimba o vorbă, pentru a găsi un subiect de discuţie, altul decât armata. Şi, discutam multe împreună cu el. În acea perioadă, au fost doi oameni care m-au făcut să-mi menţin echilibrul ca să nu clachez. Unul din acei oameni era Eugen Popescu Cosmin, fost actor al teatrului dramatic din Galaţi, acum plecat şi el la stele, iar celalalt om, a fost soţul Dvs.
Sunt multe de spus, din acea perioadă, şi nu cred că timpul şi spaţiul mi-ar permite.
Ce vreau eu să ştiti, în schimb, este impresia şi părerea bună ce mi-aţi lăsat-o, ca familie, în primul rând, şi ca om… aici… mă refer la soţul Dvs.
Dacă în primul an de armată, la depunerea jurământului militar, cuvântul adresat mi-a fost cenzurat, în anul al doilea, Dl Cărbune m-a lăsat să-mi fac singur cuvântul şi el doar mi l-a aprobat. Căpătase încredere în mine şi mă aprecia. Asta a contat enorm de mult… pentru tânărul care eram atunci…”
Am postat o poza din acea vreme:
-MANGALIA, U.M. 02078-1984

SOLDATUL
PS: Familia Cărbune în anul 1984, anul când s-a născut Elena

1984

A voastră, Floarea Cărbune(Florica Dumitrache)

NOAPTE DE PRIMĂVARĂ… la Purani de Videle

 

Sunt cu bunica, la ţară,

În Purani de Videle,
La plimbare.
Acum e soare,
Dar amurgul se lasă,
Peste câmpie, peste case.
Eu şi bunica admirăm

Lumina portocalie din zare.
Coboară Soarele devale,
Şi noaptea ne-nvăluie.
„Uite,
Stelele ne salută de pe Cer!
Îmi spune bunica,
Şi luna apare
Priveşte Carul Mare!
Întinde-te pe iarbă,
Nepoată dragă
Şi-ascultă tăcerea!”
Fluturii se pierd în noapte
Dar apar licuricii.
Câtă magie, feerie!
„Uite,
Ochii tăi strălucesc
Precum stelele,
Îi spun bunicii.
Auzi şoaptele câmpiei?
În noaptea de vară
Un cântec de brotac
Se aude deodat`
Şi ţârâit de greiere…
E noapte cu lună plină,
O noapte magică,
Noapte de vară la câmpie”.
Alexia Badea & Floarea Cărbune
Sursă poze:Google