Pisoiaşul (poezie pentru copii)

Imagine

Pisu meu este frumos
Cu ochi verzi şi luminoşi,
Un ghem mare şi pufos…
Te priveşte, te pândeşte
Şi mereu te păcăleşte.
Însă eu sunt mai şireată,
Nu-i dau papă ziua toată,
Că se-ngraşă, vai de el…

Pisul meu este frumos,
Jucăuş şi drăgăstos.

(Poezie creată de  nepoţica mea, Alexia Badea)

ImagineImagineImagineImagine

Copilăria(reflecţii)

Imagine

   Motto:

„Copilăria este inima tuturor vârstelor.”-Lucian Blaga

După mine, copilăria este cea  mai frumoasă perioadă din viaţa omului şi a omenirii. E tărâmul magic pe care  totul este posibil, unde putem visa cu ochii deschişi, putem râde şi plânge în acelaşi timp. La fel de posibil este să întâlnim personajele din poveşti, sau să avem prieteni imaginari, prieteni cărora să le povestim, şi cu care să ne jucăm.

Copilăria este momentul vieţii când trăim la intensitate maximă, iar entuziasmul ei ne face să credem că nu există piedică pe care să n-o învingem, şi nici prag peste care să nu trecem. Şi asta, deoarece,  până la 7 ani,  suntem aproape de tainele Universului, percepându-i semnele şi limbajul.      Până la această vârstă(alţii chiar şi mai târziu),  putem comunica cu Natura, descifrând cu uşurinţă  limbajul secret al lucrurilor care ne înconjoară. Fie că este vorba de jucării sau masa şi scaunul pe care le folosim. Acum, putem călători pe spatele pajurei din poveste, trecând de pe un tărâm pe altul, văzând şi cunoscând secrete pe care maturii nu le înţeleg.

Nu există taină pentru copil!Chiar de nu apelează la cuvânt, copilul poate transmite mesaje celor din jur. Ochii lui vorbesc, şi zâmbetul deasemeni. Toate gesturile copilului sunt simboluri prin care comunică. Puiul de om se înţelege cu puiul oricărui animal, fie el domestic, sau sălbatic.

Toate acestea mi-au fost revelate trăind la sat, iubind Naturaşi ascultând spusele bătrânilor. Era vremea când ţăranul înţelegea glasul câmpiei şi al ciocârliei ce se avânta în tării, dar şi glasul florilor deschise şi al lucrurilor ce păreau mute…

(Floarea Cărbune-„RĂDĂCINI”)

Imagine

Sakura-cireşul japonez

Imagine

Sakura

Motto:

“Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul”(Proverb japonez)

Sakura este floarea favorită a poporului şi emblema caracterului japonez; frumuseţea şi fragilitatea ei simbolizează existenţa precară a samuraiului pe pământ. Atât de fragile, florile de cireş sunt, în orice clipă, gata să se despartă de viaţă la cea mai mică adiere de vânt, la prima chemare a naturii, asemenea samuraiului care rămâne întotdeauna loial, fiind mereu pregătit să-şi dea viaţa pentru un ideal, trăind liber, indiferent de problemele pe care le implică libertatea sa. Floarea de cireş este floarea naţională, neoficial, a Japoniei. Există multe varietăţi de cireşi în Japonia, majoritatea înflorind doar pentru câteva zile, primăvara. Japonezii sărbătoresc perioada respectivă a anului cu „hanami” (admirarea florilor de cireş), dar şi ca pe un bun prilej de întâlnire şi de distracţie la umbra cireşilor în floare. Rozul florilor se combină foarte bine cu verdele crud al ierbii. Oamenii sunt frumos îmbrăcaţi, unii în strai tradiţional. Femeile sunt foarte cochete, îmbrăcând tradiţionalele kimonouri în culori ce rivalizează cu florile.

Deşi festivalurile se petrec în comunităţi unde participă toată lumea, de la mic la mare, „hanami” are ceva special. De ea te poţi bucura şi în solitudine… Cei mai sensibili dintre japonezi preferă să admire florile în linişte, prin contopirea cu întregul. O astfel de persoană, un pianist – Papito (numele de scenă) – povestea că se contopeşte cu efemera şi gingaşa floare de cireş până acolo încât devine parfumul ei, ceva de neatins, dar a cărui prezenţă este simţită… Uneori, este atât de inspirat  că simte în suflet melodia frumuseţii supreme şi a bucuriei sublime. Omul din el dispărând în parfum şi în sunete…

Sakura este poem de iubire, haiku sublim şi dragoste de viaţă:

“Cei doi, priviţi de departe,

parcă vorbesc aprins

despre flori de cireş;

dar în adâncul inimii

ascund şi altfel de simţiri”…

(Li no Tsurayuki (872-945)

Celebrată de multe secole, floarea de cireş constituie încă prilej de inspiraţie în arta japoneză, începând cu folclorul (muzica), pictura… până la haiku. Mugurele, floarea, fructul, apar în cele mai diverse aspecte. Explozia primăverii se revarsă în cascade de flori de cireş, alb şi roz :

“Copilul se dă în leagăn

în mână cu un ram înflorit

de cireş”.

(haiku-japonez)

 În trecut, japonezii îşi marcau teritoriile cucerite prin plantarea cireşilor, aceştia constituind „pecetea” suzeranităţii lor.

Întrucât sărbătoarea “florii de cireş” are loc la date diferite, am avut prilejul să vizitez câteva oraşe care se disting prin frumuseţea grădinilor publice:

În „Parcul Inohana” din oraşul Chiba, nu departe de Kamogawa unde eram cazaţi, s-a organizat renumitul: „Cherry Blossom Festival”. „Parcul Inohana” este cunoscut prin numărul mare de cireşi unde, primăvara, localnicii,  dar şi turiştii se desfată admirând florile de cireş. „Castelul Chiba” este iluminat pe toată durata festivalului, dând ocazia iubitorilor de frumos să admire priveliştea fantastică a florilor de cireş profilate pe cerul nopţii. Într-o seară,  priveam fascinaţi cum se strecurau, printre ramuri şi flori, razele lunii. Deodată, când vântul s-a furişat printre flori, cireşii au prins a se înfiora. Au căzut şi câţiva picuri răzleţi de ploaie. Cred că bolta cerească îşi scutura roua pe pământ… aşa cum cireşii îşi scutură florile în bătaia vântului. Mătase şi diamante se aştern pe covorul crud al ierbii. Florile de cireş nu simbolizează doar puritatea şi efemeritatea ci şi sosirea primăverii. Şi, odată cu venirea primăverii, pe data de 6 aprilie începe un nou an şcolar (învăţământul japonez este altfel organizat decât cel românesc).

În rândurile de mai jos voi descrie ceea ce am simţit eu vis-à-vis de această superbă sărbătoare, primele dintre preferatele mele:

Sakura matsuri este sărbătoarea florii de cireş japonez, prilej de relaxare şi distracţie pe iarbă, pe sub copacii înfloriţi. Cireşii îşi etalează splendorile ca la paradă, de la albul pur-virginal până la rozul diafan; de la floarea simplă până la uimitoarea floare bătută precum floarea de bujor. Natura surclasează şi de această dată, măiestria creatorilor de frumos. Este o frumuseţe divină, stropită cu o cromatică uluitoare ce-ţi picură în suflet emoţie, bucurie, dar şi gândul că viaţa omului este efemeră… precum fragila floare de cireş.

Mă izolez sub corola înmiresmată a unui cireş şi preţ de câteva clipe, aflându-mă într-o meditaţie binefăcătoare, mă străfulgeră crâmpeie de viaţă trăite până acum, cu bucuriile şi cu tristeţile ei, cu oameni mult dragi mie. Pentru clipa prezentă, de o frumuseţe copleşitoare, îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist. Îi mulţumesc fiicei mele Cristina care, prin bagheta magică a sufletului ei generos, mi-a oferit momente din viaţă, unice şi nevisate; îi mulţumesc lui Shinya, soţul ei, un om de o rară nobleţe sufletească, pentru că, graţie lui, sunt aici. În Japonia, m-am redescoperit, m-am străluminat, mi-am aflat şi o altă menire pe acest pământ. Sublimul nu-l pot exprima în cuvinte, doar îl văd, îl admir,  îmi răscoleşte toate simţurile… Oare de ce metamorfoza mugurelui florii de cireş o asemui cu o „călătorie” a omului pe Pământ?!

Mugurele… să fie oare copilul fragil şi inocent?!

Bobocul de floare… să fie oare adolescentul vulnerabil încă la ger şi intemperii?!

Splendida floare de cireş… să fie oare tinereţea cu frumuseţea ei?!

Roşul înfocat al boabei de cireş… să fie oare a doua tinereţe încărcată de un molipsitor optimism?!

Mă opresc aici cu etapele vieţii, e mai prudent. Dar nu mă pot opri în a vedea, paradoxal poate, o asemuire între frumuseţea dumnezeiască a florii de cireş şi puterea, curajul încercat al legendarului samurai, pecetea luptătorului dintotdeauna învingător. Ies de sub vraja puternicului războinic pentru a reveni la hipnotizanta floare de cireş. Ciudat este cum şi femeile japoneze, pe care le privesc acum, par a fi flori de cireş: cu buzele roşii, obrajii albi, mătăsoşi, pudraţi cu multă migală şi artă…

 În mulţimea pestriţă, veselă, observ un fotograf şi o pictoriţă, care lucrează. Mă întreb dacă şi ei văd ceea ce văd eu şi regret că nu pot picta frumosul ce ne înconjoară.

Poeme-fluvii s-au scris, dedicate gingaşei flori, şi pictori faimoşi şi-au pus harul în slujba ei. Cel mai cunoscut este „Hiroshige”, ale cărui opere celebre sunt şi azi admirate. Eu închin florii de cireş, ca omagiu, cu suflet emoţionat şi recunoscător, câteva modeste gânduri:

Ninge pe covorul de iarbă,

Se scutură florile-n grabă

Prin zborul dragoste-lumină…

În suflet am pace sublimă,

Căci mâine cireşele coapte

Vor fi…doar un vis printre şoapte!

Numele meu în kanji este „Hana”, adică Floare(a).

(Floarea Cărbune-Japonia. Mister şi Fascinaţie)

Imagine

FLORI DE MĂR-PRIMĂVERILE COPILĂRIEI MELE…

ImagineImagineImagine

ImagineImagineImagineImagine

Flori de măr…din grădina raiului
(PURANI DE VIDELE)
Primăvara, când înfloresc pomii fructiferi, salcâmii ce străjuiesc curţile şi liliacul, care nu lipseşte din nicio gospodărie, satu – Purani de Videle- este învăluit într-un parfum suav ce-şi schimbă nuanţa la fiecare adiere a vântului, localitatea semănând cu grădina raiului. În luna aprilie înfloreau merii, împodobind curţile şi grădinile cu flori delicate de un alb pur sau flori ale căror petale erau irizate cu roz.
Mărul, cu florile şi fructele lui, are rosturi magice şi semnificaţii deosebite, în tradiţia multimilenară a multor popoare ale lumii, dar şi la români. Mărul apare în miturile şi legendele Greciei antice, iar în Biblie, ca „pom al cunoaşterii” etc…Este un sacrilegiu sa tai un măr până nu plantezi altul în loc, de fapt ,e păcat să tai orice pom fructifer…
Se spune că fiecare „neam” are un „pom” al său, al neamului meu este mărul, pentru că ne reprezintă, foarte bine, ca simbol.
(Floarea Cărbune-„Rădăcini”)ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineFLORI DEImagine MĂR-ImagineGALEImagineRIE POZEImagine