SÂNZIENELE….

Sânzienele

„Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte şi de echilibru, când  se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că,  mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul),  cei norocoşi pot întâlni Sânzienele”.


Ştiau bătrânii a povesti pe vremea copilăriei mele, petrecută într-un sat din Teleorman. Duminica şi în zilele de sărbătoare, bătrânii satului, femei şi bărbaţi,se adunau într-o poiană. Bătrânii, în “ceata” lor iar bătrânele într-un grup separat de al bărbatilor.. Fiecare grup avea lucruri tainice de împărtăşit, aşa că stăteau cât mai la distanţă, unii de alţii. Poiana semăna cu “poiana lui Iocan” descrisă, atât de plastic, de M.Preda în Moromeţii.
Până la vârsta de 11 ani… n-am lipsit de la întrunirile bătrânelor satului. Eram singurul copil care era lăsat în preajma lor, pentru că nu le deranjăm şi nici nu le întrerupeam din povestit. Stăteam cuminte într-un colţ şi ascultam poveşti pline de talc. Deşi erau femei fără carte, ştiau a povesti minunat. Povesteau atât de frumos, încât, adeseori, mă lua somnul sau visam cu ochii deschişi, personajele despre care ele povesteau. Pentru mine, poveştile erau adevărate si, nu m-am îndoit, niciodată, că ar fi altfel.
Alături, în ceata bătrânilor, cel care era abonat la “jurnal”(ziar) citea câte un articol, apoi începeau dezbaterile. După ce terminau cu politica, începeau “judecata”, “gura satului” fiind cel mai de temut “tribunal” şi cea mai severă opinie publică, căreia nu-i scăpa niciun amănunt din cele petrecute in sat. Bătrânii erau mai gălăgioşi, mai ales când mai aveau şi câte o litră de ţuică cu ei. Ţuica de corcoduşe le dădea chef de vorbă.
Eram atât de impresionată de poveştile auzite, încât, noaptea, mă visam pe tărâmurile despre care tocmai auzisem povestindu-se. Eu credeam în zâne, în zmei(se zvonea că într-un sat vecin-Baciu, s-ar fi arătat un zmeu). Una dintre poveştile care m-a impresionat cel mai mult era cea despre Sânziene sau Drăgaice cum li se zice la noi, în Muntenia.
Noaptea sânzienelor este cea dinspre 23 spre 24 iun. Tusa Sia povestea că a văzut sânzienele pe vremea când era o fetişcană… ce tocmai ieşise la horă. Povestea că, împreună cu alte 6 fetişcane, plecaseră după cules sânziene, voiau să împletească cununi din sânziene pentru ca să-şi afle, fiecare dintre ele,ursitul. Nu ştie cum s-a întâmplat, dar tusa Sia s-a rătăcit de restul fetelor şi a ajuns într-o poiană ce strălucea sub razele lunii. Atunci a văzut florile galben-aurii, cu inflorescenţe mărunte, pline de polen aromind puternic a câmp şi a miere… Era o poiană numai cu flori de sânziene iar… la cea mai mică adiere de vânt, din ele se scutura o ploaie fină de aur, făcând-o să strănute de se auzea ecoul în toată pădurea. Şi, mi-a jurat, că în noaptea aceea, a văzut zânele… cu ochii ei
Florile de sânziene sunt iubitoare de soare, iar viaţa le este scurtă. Imaginea delicată le-a făcut „doamnele florilor”, „sfintele zeiţe” sau „zâne”, poate şi pentru că parfumul lor nu seamănă cu al nici unei alte flori, atât de suav şi nepământean este…
De la bunica ei, tusa Sia, cunoştea povestea despre aceste fete frumoase-sânzienele.
Legenda spunea că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune de lecuit toate bolile. Bătrânii credeau că, în noaptea Sânzienelor , zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină…

Sânzienele sunt nişte făpturi ireale, fantastice, frumoase, făpturi luminoase de aer, albe, binefăcătoare, mutându-se de la un loc la altul, cântând pe sus, cu glasuri fuioare de vânt uşoare în timpul zilei iar noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează sub razele lunii, nemaiauzit de armonioas.”
Pentru că sunt din altă lume şi sunt atât de frumoase, „cine le vede nu le crede şi cine le-aude nu le răspunde “. Fetele tinere din sat, pleacau în grupuri să culeagă florile galbene de pe câmpuri sau din poienile pădurii. În timp ce culegeu florile, cântau… împletindu-şi, fiecare, propria coroniţă, pe care o închina soarelui şi şi-o aşează apoi pe cap. Flăcăii satului preferau să pună un fir de sânziană în fereastră, lăsând-o deschisă în timpul somnului… Ei aşteptau ca,la miezul nopţii, Sânzienele să le aducă pe floare un fir de păr sau un alt semn care să le dea un indiciu despre cea ursită.
Ştiu că ,într-o vară, s-a râs mult pe seama unui flacaiandru-Stelică… care tocmai ieşise la horă…Fratele lui, om însurat, a luat un fir de păr din pieptănul de os al bunicii şi l-a pus pe sânziana lui Stelică. A doua zi, Stelică a rămas şocat când a văzut că ursita lui va fi o babă. Doamne, cât s-a mai râs pe seama lui!
Bătrânii sărbătoreau, cu multă evlavie, şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iun, care coincidea cu sărbătoarea Sânzienelor.
Despre noaptea ce precede această zi se credea că este magică – minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele negative, putându-se manifesta în orice clipă.

În noaptea de Sânziene, femeile pornesc spre locuri ştiute numai de ele, pentru a aduna ierburi de leac. Multe dintre florile şi ierburile care se culeg în această zi, se duc la biserică, cu credinţa că , fiind sfinţite le va creşte puterea de lecuire.
Mai târziu am aflat că:
“Cerul se înalţă şi el după soare şi ziua se transformă în eternitate. Timpul se face bun, îngăduitor, creşte şi cuprinde gândul omului, purtându-l peste câmpurile şi poienile pline de flori de sânziene parfumate cu miros de Rai. Este momentul în care orice muritor care bate la vămile nevăzutului şi neştiutului poate să intre, doar purtând pe cap o coroniţă galbenă de flori sau folosind un fir de sânziană. Sărbătoarea este una cu totul specială, ţinând o noapte şi o zi. Iar noaptea de Sânziene este una cu adevărat magică. Este noaptea focurilor de vară, fiindcă este vară în cer şi vară pe pământ, este vară în suflete şi trupuri, este anotimpul dragostei şi al vieţii plenare”. Am citit apoi, „Noaptea de sânziene” a lui M.Eliade şi „Nopţile de sânziene” ale lui M.Sadoveanu. Azi, te poţi documenta, foarte uşor, despre orice… dar pe vremea copilăriei mele….
Mai nou am găsit o versiune a mitului:
“Iana Sânziană locuieşte “în prundul mării” (sau în “ostrovul mării”), la Mânăstirea Albă , zidită pentru ea, ca dar de nuntă, de Sfântul Soare, care a căutat-o vreme îndelungată… prin lună şi prin stele”.
Iată un descântec de dragoste, al cărui autor nu-l cunosc:
Noaptea Sânzienelor,
Între cer şi pământ
Iubite de Lună şi vânt,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zâne cântând.
Cunune-mpletesc…
…din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspăt culese…
Din rouă de seara…
Cunune-mpletite.
Soarele şi Luna…
de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una

Un ritual secret…  pentru „noaptea de sânziene”, împărtăşit, în mare taină,  de tuşa  Sia:

Florile de scaieţi, tunse de puf, sunt atârnate, peste noapte, de streaşină sau se pun în balcon dacă nu este acoperit sau pe pervazul ferestrei, să fie luminate de razele lunii dar să cadă şi rouă pe ele. Şi, după cât creşte puful dimineaţa, se stabileşte cantitatea de noroc a celui ce a făcut ritualul…
Eu am făcut această experienţă şi, s-a dovedit a face predicţii bune. Mă refer, la faptul că s-au adeverit în cursul anului respectiv…
Floarea Cărbune

„UNIVERSUL POVEŞTILOR” LA BUCUREŞTI…

BIBLIOTECA METROPOLITANĂ „MIHAIL SADOVEANU”-DUBLĂ LANSARE DE CARTE

Sâmbătă, 11 iunie 2011, a fost o zi cu soare în natură şi în suflete, o zi în care „arderile” emoţionale au adus evenimentului culoarea trăirilor la dimensiuni înalte. Ziua de 11 iunie, a marcat o dublă lnsare de carte, în cadru festiv.

În prima parte a activităţii s-a lansat volumul „Luminişuri” de Elena Buică, româncă stabilită la Toronto, Canada.
Cu o eleganţă aleasă de spirit, distinsa doamnă Elisabeta Iosif-preşedintele LSR-Filiala Bucureşti, a „orchestrat” întrunirea literară, cu firească ospitalitate românească, inducând întregii asistenţe, acea stare de spirit de emulaţie, interesantă şi reconfortantă în acelaşi timp.


Evenimentul a fost onorat prin prezenţa unor personalităţi din ţară şi din diasporă, cunoscute lumii literare( Republica Moldova şi New York), care au participat la dezbateri, apreciind cartea dnei Elena Buică-„Luminişuri”, în care autoarea a reînviat o lume aproape uitată, cu întâmplări şi tradiţii specifice tărâmului natal, în speţă Ţigăneşti, jud.Teleorman.

– În partea a doua, s-a prezentat volumul de poveşti şi povestiri pentru copii „Universul Poveştilor”, un volum colectiv de proză, coordonat de poeta bucovineană, Simina Silvia Şcladan.
„Universul Poveştilor” este o carte inedită, atât prin întâlnirea în paginile ei a două generaţii de vârste, cât şi prin originalitatea imaginarului transpus pe hârtie.

(COPIII PREMIAŢI ŞI AUTORI I CARE AU PRIMIT DIPLOME DE EXCELENŢĂ)

În sală, au fost prezenţi o parte dintre autorii din volum: Simina Silvia Şcladan-coordonatoarea volumului, Georgeta Olteanu, Floarea Cărbune, Georgeta Nicoleta Chiroiu, Elena Stan şi, desigur, gazda noastră, dna Elisabeta Iosif şi nu în ultimul rând, pictorul Mihai Cătruna.
O surpriză plăcută a fost prezenţa actriţei Doina Ghiţescu care, cu un talent absolut remarcabil, a fermecat publicul prin lectura a două texte -poveşti.


Dna Elisabeta Iosif a conferit premiile revistei „Cetatea lui Bucur” celor două autoare-copii, prezente la eveniment: Dina Şcladan- Suceava şi Alexia Badea-Constanţa. Premiile au constat în diplome şi cărţi.
La sfârşit, ne-am despărţit cu regretul că timpul a trecut prea repede, dar mai bogaţi sufleteşte, trăind o experienţă spirituală ce merită a fi repetată. Ne-am făcut prieteni noi!


Prietenia este un dar de preţ pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă, oamenilor. La Bucureşti ne-am simţit printre prieteni. Fire nevăzute ne-au adunat într-un buchet multicolor de stiluri şi simţiri.
Vă mulţumim, dragi prieteni bucureşteni!
Au consemnat,
Georgeta olteanu şi Floarea Cărbune

LANSARE DE CARTE LA PURANI DE VIDELE, JUD.TELEORMAN

TRIPLĂ LANSARE DE CARTE LA PURANI DE VIDELE


Sâmbătă, 11 iunie 2011.
Încărcată spiritual, în urma evenimentelor de la Bucureşti, mă îndrept cu emoţie şi bucurie către ţinutul natal. Maşina cu care ne deplasăm aleargă grăbită pe autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce ne-am rătăcit prin localitatea Bolintin Deal.
De la Roata spre Poeni privesc fascinată Câmpia. De o parte şi de alta a şoselei, lanurile de grâu au căpătat culoarea aurului, spicele sunt gata de a-şi dărui comoara. La fel şi orzoaica! Ca un omagiu adus semănătorului, orzoaica şi-a înclinat spicul în semn de respect şi recunoştinţă faţă de truditor şi Câmpie.
Se apropie vremea secerişului… E luna lui Cireşar! Privesc cu dor şi admiraţie, Câmpia cu sânul roditor, şi mă gândesc cu emoţie la ziua de 13 iunie când, în zonă, se practică tradiţia ce poartă numele de „spălatul de picioare”. Zi în care, datorită unor coincidenţe sau…datorită Cerului, poate, la Purani va avea loc tripla lansare de carte şi acordarea diplomelor de premiere a celor doi copii din zonă dar şi a poetei Gheorghiţa Durlan, directoarea şcolii.

      De-a lungul drumului parcurs-în timp şi spaţiu-am imortalizat, cu ajutorul camerei, lanurile de grâu, orzoaică, florile sălbatice, sondele harnice ce extrag ţiţeiul din pântecul câmpiei, lacul străjuit de sălcii pletoase şi acoperit de linte, o pasăre albă plutind pe unda lui…Am ajuns la Poeni unde vom sta câteva zile, la nepoţii mei, Florea(Cercel) şi Mioara Burcea, pe strada Găzarului.
Şi, cum a doua zi era duminică, ne-am culcat devreme pentru că mâine, alături de nepoţica mea, Alexia Badea şi tatăl ei, Iulian, vom merge la casa părintească, casă ridicată de părinţii mei, Ion şi Elena Dumitrache (plecaţi la îngeri), casă în care locuiesc fraţii mei, Gheorghe Dumitrache şi Georgeta Iordache.
Duminică, 12 iunie 2011
Este Duminica a 8-a după Paşti, Duminica Rusaliilor…
În drumul spre casa părintească din Puranii de Jos, mă opresc la Puranii de Sus, unde fac o vizită familiei Romică şi Gheorghiţa Durlan. Nici nu ne-am aşezat bine la vorbă, că a apărut şi draga mea învăţătoare, Nina Durlan. Fiind moşii de vară, „draga mea” a venit cu coşniţa încărcată de bunătăţi…Mărturisesc, că am mâncat singură o farfurie plină cu orez fiert cu lapte. Şi, Doamne, ce bun a fost! Ce gust minunat, gustul copilăriei…Şi „draga învăţătoare”…m-a mângâiat cu atâtea cuvinte frumoase!


Sărut mâna, draga mea învăţătoare, NINA DURLAN!

De aici, am pornit mai departe. După biserica „Constantin şi Elena”, la distanţă mică …am fost nevoiţi să trecem printr-un portal, „tunelul timpului”, alcătuit din plopi bătrâni, umbroşi şi maiestuoşi ce străjuiesc şoseaua. Este o „trecere” iniţiatică pentru mine…trecerea de la maturitate la copilărie…pentru că redevin copilul de altădată.
La Puranii de Jos eram aşteptaţi de cei dragi. Se ştia de venirea noastră, astfel că am primit „împărţanie” de la Mirela Mihalache (fiul ei este premiat în „Universul poveştilor”).Mirela este copil al satului la fel ca şi mine. Acum locuieşte şi munceşte la Videle.
                                                                            (MIRELA MIHALACHE-VIDELE)

De peste drum, m-a chemat tuşa Titina (81 de ani) aşa că trec drumul şi-i fac o vizită. Tuşa Titina îşi aminteşte de vremea când eram copii şi ne spăla pe picioare alături de soacra sa, tuşa Dobra, moaşa satului. O întreb pe tuşa ce semnificaţie are tradiţia „spălatului de picioare”şi, dezarmant de sinceră, tuşa îmi răspunde:
– Nu ştiu maică, aşa l-am moştenit!
Spre amintire , am făcut o poză cu tuşa Titina şi fiul ei cel mare, Lucian Ene, venit şi el de la Bucureşti.

Ziua s-a încheiat frumos alături de fraţii mei…
Pe seară am plecat la Poeni, mâine va fi lansarea de carte

13.06.2011
E dimineaţă, îmi primenesc plămânii cu aerul încărcat de miresmele câmpului şi al crinilor înfloriţi la zi de sărbătoare …Plecăm spre Puranii de Sus după ce savurăm o cafea fierbinte şi înviorătoare. Pe drum, de la Poeni spre Purani, m-au cuprins emoţiile.
Ziua de azi este zi de sărbătoare legală, elevii şi profesorii sunt liberi. Şi totuşi…totuşi am găsit o sală plină cu elevi şi tineri profesori:)ra. Ene-prof. de Geografie, dra. Petrescu Patricia-prof. de Limba şi literatura română, dl. Tudor Mihai-prof. de Limba engleză şi dra. Vrăbiescu Nicoleta-prof. de Lb. franceză.
Am păşit cu emoţie, alături de dna Directoare Gheorghiţa Durlan, în sala încărcată de energie pozitivă, de flori şi de copii. De fapt, în Cabinetul de Limba şi literatura română unde, din fotografiile de pe pereţi, ne priveau scriitorii teleormăneni: M.Preda, Z.Stancu, dar şi M.Eminescu, I.L.Caragiale, I. Slavici ş.a.
1- CĂLĂTOARE ÎN ŢARA SOARELUI RĂSARE-AUTOR FLOAREA CĂRBUNE
În deschidere, „Zâna cu părul de aur” le vorbeşte celor prezenţi despre importanţa cărţilor în viaţa oamenilor, despre bucuria de a ne re-găsi unii în compania altora.
Profesoara şi poeta, a prezentat cartea mea,„Călătoare în Ţara Soarelui Răsare”, vorbind despre caracterul demn de admirat al japonezilor dar şi despre sistemul de învăţământ din Japonia, tematică dezbătură şi într-un Consiliu profesoral.
“FLOAREA CĂRBUNE – MESAGERA ŢĂRII SOARELUI RĂSARE
“Japonia este ţara marii armonii, a armoniei Prezentului cu Trecutul, a Modernului cu Tradiţionalul, a Cerului cu Pământul, a Materiei cu Spiritul, a Omului şi a Naturii, a Lotusului şi a Crizantemei”.
(Floarea Cărbune)
Floarea de cireş – SAKURA, se deschide special pentru noi!
Scriitoarea Floarea Cărbune, are meritul că pe unde păşeşte, lasă bucăţi din suflet şi se încarcă cu armonia locurilor prin care trece. Astfel, avem bucuria de a ne aduce şi a ne oferi din preaplinul sufletului ei, minunile unei ţări atât de frumoasă, atât de sofisticată şi miraculoasă, cum este Japonia. Citind jurnalele celor cinci călătorii ale autoarei, ai ocazia să te îmbogăţeşti nu numai cu date exacte, despre un tărâm al abundenţei, dar mai ales, vei cunoşte spiritul acestui popor.
“Mi-a fost dat să ajung în Ţara Soarelui Răsare respirându-i aerul, admirându-i cultura, adorându-i grădinile, adevărate opere de artă şi…de-ar fi numai atât, tot ar fi de-ajuns”.
Hana (Floarea), prin această carte, devine ghid într-o lume pe care mulţi dintre noi, nu vom avea posibilitatea să o cunoaştem real. Japonia se ataşează de suflet, ca o minune lăsată special să aducă lumină şi culoare, muzică sublimă, gest de prietenie, dorinţă nestăvilită de cunoaştere, de dragoste, de armonie. Vom iubi această ţară pe care autoarea Floarea Cărbune ne-o aduce cu multă dragoste prin paginile volumului prezent. Apoi, ne vom mira când ni se va face dor (!:) şi vom fi surprinşi să constatăm că doamna cu zâmbet de soare şi nume de floare, ne-a purtat cu atâta dibăcie în lumea acestei ţări minunate, încât vom avea senzaţia că noi, am mai trecut pe acolo….
Lectură plăcută! »
Gabriela Petcu
Redactor la ziarul “Curentul internaţional”

2- „UNIVERSUL POVEŞTILOR”- volum colectiv ce reuneşte texte scrise de 77 de copii premiaţi şi 18 scriitori maturi, ce au primit Diplome de excelenţă. Scrierile au fost adunate şi tehnoredactate, cu dragoste şi migală, de scriitoarea Simina Silvia Şcladan. Poveştile oglindesc fapte de viaţă, vise proiectate într-un Univers unde Binele învinge întotdeauna Răul. Parcurgând filele acestui volum de poveşti, cititorul se va trezi în faţa unor situaţii inedite, pe tărâmuri diferite, într-o lume a copiilor, Lumea unde totul este posibil. Printre cei care au contribuit la alcătuirea acestei antologii se numără:Georgeta Olteanu, Floarea Cărbune, Bombonica Curelciuc, Elia Davis, Gheorghiţa Durlan,Elisabeta Iosif, S.S.Şcladan, Maria Tirenescu, Titina Nica Ţene, Raveca Vlaşin ş.a
“Volumul ”Universul poveștilor”, coordonat de poeta Simina Silvia Șcladan
vine ca o continuare a volumului de poezii și cântece pentru copii ”Universul
bucuriei” din binecunoscuta colecție de carte: ”Cărți și ganduri în dar” și cuprinde
lucrările premiate de către revistele literare de referință ale Ligii Scriitorilor Români:
”Agora literară” din Cluj, ”Moldova literară” din Iași și ”Cetatea lui Bucur” din
București.
Efervescența creatoare a micilor autori a fost absolut convingătoare prin
originialitatea și acuratețea limbii române folosite. Cei 77 de câștigători, prin
maniera de abordare, prin talentul lor, au șlefuit armonia exterioară a poveștilor, au
emis judecăți de valoare educativă privind tâlcurile cifrate ale imaginarului adus pe
hârtie. În plus, o parte din micii autori și-au ilustrat scrierile cu desene sugestive.
Prefața acestei inedite cărți, este semnată de ilustrul președinte al Ligii
Scriitorilor Românii, domnul Alexandru Florin Țene.
Prin valoarea educativă, estetică și literară,”Universul poveștilor” constituie
o exemplară sursă de îmbogățire a minții și spiritului cititorului copil de pretutindeni.
Lectură plăcută!”
Autorii
3- “CREZ”-autor GHEORGHIŢA DURLAN
Pentru paricipanţii la eveniment a fost o surpriză prezentarea cărţii de poezie , „Crez” scrisă de poeta Durlan Gheorghiţa.
Delicată ca o zână din poveşti, poeta picură scânteieri diamantine în versurile pline de prospeţime, dar şi de reflecţii adânci. În poeziile sale susură viaţa în florile albe din livadă, în parfumul delicat al grădinii, deşi, pe cerul senin, se ivesc, uneori, şi umbre…Viaţa nu este numai zâmbet!
Pe calea poeziei, Gheorghiţa Durlan călătoreşte în timp şi spaţiu, punându-şi întrebări esenţiale privind oglinzile, umbra şi măştile de după care ne ascundem. În versuri pline de culoare, este evocată copilăria, sunt evocaţi părinţii şi bunicii, oamenii satului şi frumuseţea naturii înconjurătoare.
Gheorghiţa Durlan, pedagog şi părinte, îşi deschide sufletul exprimându-şi gândurile încărcate de iubire dar şi de reculegere şi compasiune în faţa morţii- poezia „Lili”:
„S-a rupt din bolta inimii mele-o stea
Şi sus, pe bolta cerului, s-a ridicat a ta!”
Natura ce o înconjoară, la fel şi oamenii, îi trezesc sentimente adânci. În vipia verii, fântâna câmpului potoleşte setea celui ce:
„Coboară ciutura-n adâncu-i răcoros
Scoţând spre soare elixirul valoros,
Pe care om şi cal îl simt că dă putere.”
(Fântâna câmpului)
Cartea de poeme cu titlul atât de sugestiv „Crez”, este un loc sacru, un loc de rugăciune şi de meditaţie, pentru momentele de introspecţie. Sentimentele cunosc lumini şi umbre, suişuri şi coborâşuri, ca şi viaţa. Poemele sunt şlefuite precum un diamant, lumina care izvorăşte din ele este caldă, blândă, într-o curgere lină ca şi „Anotimpurile vieţii.” Remarcabile sunt versurile ce caracterizează cele două jumătăţi complementare, „El, Ea!”:
„El, o stâncă,
Ea, un val
Ea, liană,
El stejar…”
Valoarea estetică a versurilor este dată de măiestria poetei de a sugera trăirile prin metafore originale. În spatele fiecărui poem se simte prezenţa îngerului păzitor venit din copilărie, dar şi vocea raţiunii, glasul materiei, aflată într-o continuă metamorfoză. Versurile pline de expresivitate scăldate în roua dimineţii, impresionează adânc, prin prospeţime şi puritate.
„Perfectă operă a Domnului,”
Deşi poeziile sunt uşor de citit, dincolo de aparenţe se ascunde o lume de sentimente tulburătoare şi de reflecţii asupra vieţii. Sufletul poetei este cald, neliniştit dar de o mare puritate-suflet de copil. Cititorul se poate regăsi în curcubeul de simţiri reflectate de seninul cerului interior, îndemn la purificare şi regăsirea frumosului din Sine(E-ul superior al fiecăruia). Poezia seamănă cu poeta, fragilă, sensibilă, generoasă şi plină de iubire şi înţelepciune. Poeta îşi prezintă treptele vieţii cu seninătate iar versurile sale se infiltrează lin în inima cititorului.
În încheierea acestui frumos eveniment s-au înmânat Diplomele celor doi copii premiaţi: Drăgan Diana Florentina şi Mihalache Felix Alexandru cât şi Diploma de excelenţă, scriitoarei Gheorghiţa Durlan.
La sfârşit s-au făcut fotografii urmate de îmbrăţişări de rămas bun. Ne-am despărţit cu promisiunea ca la anul ne vom revedea în cadrul altui eveniment literar-cultural.

La revedere… ţinut natal şi voi oameni dragi!
P.S. Grafica afişului a fost executată de artistul Mihai Cătruna
Floarea Cărbune
VIZIONARE PLĂCUTĂ

Marea


O, mare,
Mare albastră şi misterioasă,
Cu valuri sălbatice ce-nghit orizontul,
Glasul tău plin de ispite
Mă cheamă în depărtări.

Râu al nemărginirii,
Cine-ţi dăruieşte viaţă
În inima uscată a pădurii îngheţate?
Pământule-mamă, de câte milenii,
Cântecele mele îţi scaldă întinderile?
Pământule, Iubitule,
De-atâta vreme îţi cutreier cărările!

Iubesc această Lume
Încă din zorile Creaţiei,
Când în aurora sa
Viaţa mea semăna cu o floare.

O, mare, mare acoperită de văluri,
Sufletul poetului dansează,
Căci a străbătut Lumea
Cu ochii şi cântecele sale,
Cu bucuria l-a-nconjurat
Din toate colţurile Universului.

Poetul murmură:
„Iubirea mea, priveşte!
Am construit un templu
În vârtejul şi-n zgomotul vieţii.
Vino, Iubire!
Să trăim în nemărginirea Lumii,
Infinitului să ne dăruim!”

Pictură de MIHAI CĂTRUNA
P.S.-pentru prietenii care vizează la valurile albastre şi la nisipul fierbinte…