GALA LAUREAȚILOR…”ART & LIFE”/2017/partea 3

 GALA LAUREAȚILOR…”ART & LIFE”/2017/partea 2     f6684c56  Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii! Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.

     Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor… „

Pe când meditam la aceste scrise… a sunat telefonul… De la marginea lumii, copilul meu, Cristina, îmi aducea la cunoștință …o veste cruntă, iar pe de altă parte, pe mesaj privat  (în același timp)…primeam poza diplomei oferită de LSR, la propunerea dlui președinte Al. Florin Țene.

21764090_1818786104805400_6486918_o

         În acele clipe, de grea cumpănă, am încremenit… Vestea unui diagnostic, al cărui nume îți zburlește pielea, a zguduit, din temelii, familia noastră, inima mea fragilă… Până ieri, 19.09, am stat cu sufletul la gură...și am răsuflet ușurați, când Cristina m/a anunțat că nu s/a confirmat diagnosticul…la biopsie...I/am mulțumit Lui Dumnezeu!

          Drept urmare, azi, pot mulțumi LSR, implicit dlui președinte Al. Florin Țene și să le spun că mă simt onorată …

Iertați/mă, nu știu să spun cuvinte mari, dar mă bucur sincer…

000b68a9cf1c3616b3ba1648767ebd2b

      Acum meditez la: „Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar,  golit de căldura inimii şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de  „toamnă”,  se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale…”

51dced36d2442405a895d3e87324932f

  S/aveți o toamnă frumoasă, prieteni!

Floarea Cărbune

20.09.2017

Sursă poze:Google

Anunțuri

I am a flower in the desert of the world…

Toată viața mea a fost o luptă, cu mine însămi, cu ispitele, și pentru supraviețuire…

Lumea este un deșert, în care puțini supraviețuiesc întregi la minte și la trup. În  acest deșert… este un cal sălbatic(visul meu/ visul tău), un cal al nisipurilor, pe care am vrut să/l îmblânzesc, să/l supun voinței mele și  să mi/l fac prieten. Am văzut, cum unii au înaintat nepăsători, fără stavili în cale, trăindu/și visul… Eu nu am putut,  am rămas o biată floare…pe o dună izolată. Uneori, mi/a fost sete, alteori, mi/a fost dor, nopțile… am înghețat de frig, iar ziua m/am topit de căldură…De/a lungul vieții, petalele mi s/au ofilit,  una , câte una…

Sunt o floare în deșert, și nu mai am puterea să lupt…giphy

Am obosit,

Floarea Cărbune

 

Sting/Desert rose

I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand
I dream of fire
These dreams are tied to a horse that will never tire
And in the flames
Her shadows play in the shape of a man’s desire
This desert rose
Each of her veils, a secret promise
This desert flower
No sweet perfume ever tortured me more than this
And as she turns
This way she moves in the logic of all my dreams
This fire burns
I realise that nothing’s as it seems
I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand
I dream of rain
I lift my gaze to empty skies above
I close my eyes, this rare perfume
Is the sweet intoxication of her love
I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand
Sweet desert rose
Each of her veils, a secret promise
This desert flower
No sweet perfume ever tortured me more than this
Sweet desert rose
This memory of Eden haunts us all
This desert flower, this rare perfume
Is the sweet intoxication of the fall.

Sursă poze:Google

Pictorul

Pictorul,

Deşteptat în zorii lumii,

A dorit desăvârşirea,

Astfel, el pictă femeia,

Şi pe pânză trase linii

Adunând pe ea lumina

Unor sâni rotunzi şi grei.

Din apusuri ce-ntârzie,

Şi din tuşe-nfiorate

Prinde nimb şi întrupare

O splendoare străvezie …

Pictorul: „Am visat desăvârşirea …

Şi-am visat-o ca femeie”.

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

 

The tear of faith

Lacrima credinţei


E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.

E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare…

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google





LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

PRIBEGIA…

miercuri, 29 iulie 2009 la 15:47

:)
Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată…
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor hlamidă aurie
Ce se întinde…
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie,
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă…
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează…
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată,
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar…
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă…
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit,
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău
Tu uită-l!
Străină pribeagă ai fost,
Acum eu îţi sunt adăpost,
Prieten şi umăr la greu
Eu, îţi promit, voi fi mereu.
(flora)


Comentarii 31

GÂNDURI ÎMPĂRTĂŞITE…

(Gânduri împărtăşite consătenilor mei, celor deschişi la minte).

COPIII

„…Viaţa  fără copii mi-ar fi fost searbădă, copiii au reprezentat ancorele mele în viaţa aceasta, întrucât, niciodată,  nu m-am simţit „de-a timpului” sau „de-a lumii”… în care vieţuiesc, având senzaţia că trăiesc într-o lume paralelă. Dintotdeauna am avut o altă scală pentru valori…

Am încercat să dobândesc respectul şi dragostea copiilor mei,  pe care să le port ca pe nişte “trofee”, răsplată a “datoriei” de mamă, îndeplinită cu onoare. N-am vrut ca, la maturizarea fiilor şi fiicelor, să ajung a roşi. Deşi mi se reproşează severitatea,  pe care o recunosc de fiecare dată când se iveşte discuţia, niciodată nu vor putea afirma că i-am minţit. Nu am fost părintele-„teorie”, ci părintele-“faptă”. Le-am cunoscut “dotarea” nativă şi, ca un bun psiholog şi pedagog, i-am orientat spre lucrurile bune, fără ca ei să simtă că sunt “manipulaţi”.Nu le-am interzis fumatul, dar le-am vorbit despre nocivitatea lui. Băieţii mei nu fumează şi nici nu drăcuie, dar îşi apără demnitatea cu dârzenie…

Vis-a-vis de cei care au intrat sau vor mai intra în familia noastră, în calitate de gineri sau nurori, îi tratez ca şi pe copiii mei. Tuturor am a le împărtăşi un secret. O fac cu dorinţa de a-i ajuta să înţeleagă anumite lucruri care privesc  relaţia şi comunicarea cu partenerul şi cu familia acestuia, respectiv eu şi ceilalţi fraţi, cumnaţi şi cumnate. Şi reciproca este valabilă…Ca mamă i-am iubit pe copii, necondiţionat, fără a face vreo diferenţă între ei. În plus, i-am crescut şi educat cu ideea de „clan”, fără vrajbă între fraţi.

CALEA

 

Călăuziţi cu grijă şi pricepere, au putut găsi Calea pe care să păşească ţinând capul sus şi spatele drept…

Ei ştiu că există un nou început, după fiecare furtună din viaţa lor…Şi pot să se bucure de verdele brazilor, de “petalele” curcubeului, de răsăritul soarelui, de plajă, de mare şi pescăruşi…

Până şi nepoţii ştiu că în roşul macilor, în firul de grâu şi în albul virginal al zăpezii este viaţă şi transformare; că totul este supus metamorfozei …o transcendere a omului şi a naturii. În Universul acesta, vast, Omul este unic. Ca om, părinte şi bunică îmi fac griji  pentru ziua de mâine şi, trag un semnal de alarmă….Respect cultura, tradiţiile şi religia fiecărui popor, pentru că am conştiinţa universalităţii… fiind un locuitor al acestei planete.

 

Am putea, deja, începe schimbarea în gândire, să nu tot mai amânăm “clipa. Am putea începe să “construim”, dar nu arme-jucării, pentru micuţii la al căror viitor ar trebui să ne gândim. Sunt de-ajuns două milenii de “orbecăială” şi de “călcat din lac în puţ”.Încă nu ştim a preţui viaţa; încă uităm că depindem unii de alţii, fire invizibile legându-ne, cu voia sau fără voia noastră. Viaţa e un dar desăvârşit! Nu ne rămâne decât s-o trăim,  în deplină armonie.

Iubirea_un_DAR

Frate, omule, suntem legaţi:eu de tine , tu de mine şi amândoi de tot ceea ce ne înconjoară inclusiv Cerul şi  planetele, stelele, luna şi soarele încât şi, o simplă defrişare de pădure, sau o benzinărie construită între blocuri( emanând gaze ce pun în pericol viaţa omului) pot duce la un dezechilibru cu consecinţe nefaste.

         Omule- frate, noi suntem viaţă, cântec, poezie,  dans şi parfum; în noi sunt stelele, Cerul şi planetele. Brâncuşi a “dispărut” în sculpturile sale nemuritoare iar George Enescu s-a dizolvat în muzica pe care a creat-o; la fel şi Eminescu, al cărui Spirit e viu, în nemuritoarele sale versuri.  Inimile lor au devenit o singură bătaie de inimă; să ne acordăm inima la inima lor; să creăm şi nu să distrugem.

Fii onest cu tine şi, Universul îţi va răspunde pe măsură!”

(Floarea Cărbune-„Rădăcini”, pag. 156-157).

Sursa pozelor:Google

Simfonia toamnei

 

  • Simfonia toamnei


    O TOAMNĂ MAGICĂ…S-AVEŢI! ASCULTAŢI GLASUL PĂDURII, DAR ŞI AL PIANULUI… :)

    Se aşterne bruma pe câmpie,
    Toamna se-apropie timidă şi târzie
    Şi-mi dăruie aerul rece al dimineţii
    Ca să-mi învioreze paşii vieţii.

    Poteca, un covor de frunze plutitor,
    Îmi aminteşte că totu-n viaţă-i trecător…
    În jurul meu e Toamnă şi e soare,
    O Toamnă blândă, aurită, visătoare.

    Toamna, a anului pictorială Doamnă,
    Nu-mi picură în suflet teamă,
    Ci linişte înălţătoare şi raze de soare
    Să mă renasc în Primăvară, Floare…
    Floarea Cărbune





  • Valurile vieţii



    În zori,
    Fereastra sufletului meu s-a deschis –
    E fereastra prin care privesc oceanul vieţii;
    Valurile lui urcă şi coboară;
    Se zbuciumă valurile –
    Naşterea şi Moartea
    Urcă şi coboară în ritmul lor
    Din Cer predestinat.
    Sufletul meu,
    Neobosit albatros, îşi deschide aripile
    Plutind deasupra oceanului vieţii,
    Sărutând luceferii.

    Inima-mi şopteşte:
    „Se-apropie noaptea, femeie,
    Şuviţele părului tău încărunţesc…
    Auzi?
    Se scurge nisipu-n clepsidră,
    Tu nu percepi mesajele de dincolo
    În zborul solitar şi îndrăzneţ?”
    Eu inimii-i răspund:
    „Ce dacă păru-mi cărunţeşte,
    Voi fi la fel de tânără sau bătrână
    Precum e Timpul cu ale sale anotimpuri.”

    Mi-e sufletul pribeag
    Şi năzuieşte spre neştiute depărtări,
    Aşa cum pasărea din colivie
    Visează imaginare evadări.
    În setea mea de nemărginire,
    Îmi caut odihna în alte sfere,
    Poate în Nemurire…

    Floarea Cărbune



  • Îţi voi cânta în şoaptă…

    VIZIONARE PLĂCUTĂ-SUNET DE LIRĂ…


    Privirea mea, iscoditoare şi curioasă
    Încearcă să-ţi pătrundă gândurile,
    La fel cum cerul pătrunde marea
    Stârnind furtuni ce-i tulbură adâncurile.

    În preajma ta, sufletul meu se deschide
    Precum o albă şi magică orhidee.
    Ştiu că iubirea, izvor de suferinţă este,
    Dar inima-i sortită a se dărui…
    Chiar de se topeşte precum un bob de rouă.

    Ochii noştri se caută, buzele ni se ating,
    Un parfum delicat pluteşte prin aer,
    Iubirea noastră este simplă ca un cântec
    Cântat de Orfeu la lira-i vrăjită.

    Noaptea e adâncă, stelele sunt după nori,
    Vântul suspină, frunzele plutesc uşor,
    Odihşneşte-ţi capul pe sânul meu,
    Îţi voi cânta în şoaptă…
    Fermecătorul cântec al lui Orfeu.
    Floarea Cărbune

  • Te caut…


    VIZIONARE PLĂCUTĂ!

    Mi-e sufletul coardă de harpă
    Vibrând la orice adiere
    Şi la orice şoaptă
    De vânt adusă
    Pe-aripă de toamnă-ntârziată.

    Iubite,
    M-am rătăcit printre parfumuri,
    Printre frunze ruginite,
    Pe dealuri, munţi şi văi,
    Prin anotimpuri căutându-te…

    În lacrimă m-am transformat
    Şi ochii ţi i-am mângâiat, alinător,
    De-atâta dor, eu rouă-am devenit,
    Iar norii m-au plouat pe-obrazul tău,
    Şi-n ochii tăi am poposit.

    Tu m-ai cules uşor, m-ai sorbit,
    Te-ai răcorit şi-ai adormit…
    Parfumul toamnei ne-a învăluit
    Şi, într-un dans nebun, ameţitor,
    Visez
    Să ne topim în vers nemuritor.
    Floarea Cărbune





  • Vară târzie…

    „PRIMĂVARA” VIEŢII:


    Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum, fiecare etapă, a vieţii omului, are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
    Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!

    Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, atunci când toţi aceşti copaci, trebuiau să intre în “hibernare”…Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Tocmai aceste contradicţii ale naturii, trebuie să ne dea vitalitatea de a face, din „toamna vieţii”noastre, un nou început. Un început de “eră”, dar şi o trăire a momentului. Şi, chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet… “toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem, şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.

    Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie, şi atâtea minuni se petrec…Uneori, “ea” este o “vară” întârziată. Şi, în “toamna” vieţii noastre… putem avea “primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii, şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de “toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această “vară” târzie…”Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara… încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din “pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte, cu razele-i argintii, oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
    E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului.

    Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă, prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată, şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă, şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.

    Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei, şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii. Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic… precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.
    Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.

    Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa. Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite, şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina….mângâierea, viaţa.
    Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul:[/b]
    În primăvara sufletului meu
    Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
    Mi se părea că o să vii mereu,
    Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
    Revino, acum, în primăvara mea,
    Să simt iar gustul verii renăscut,
    Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
    Să nu gândim la iarnă, la trecut.

    LA MULŢI ANI CELOR CE POARTĂ NUMELE DE MARIA, MARIN ŞI DERIVATE ALE ACESTORA

  • Autor:Floarea Cărbune
  • Sursă poze:Google