Princess Lia

7fbeb0cb9b888c1345e92b3a02fd9891--antique-books-vintage-books

AUTUMN CLAD IN DIAMONDS

Prinţesa Lia

       Păşind prin iarba plină de rouă, ducând în mâini coşuleţul cu fructe roşii şi dulci, din copacul „norocului”, zâna n-a observat capcana întinsă de un vânător. Laţul i s-a prins de picior, trântind-o la pământ. Coşuleţul i-a căzut din mână, iar fructele, atât de preţioase, s-au împrăştiat prin iarba umedă. Cu greu a reuşit să-şi dezlege piciorul, apucându-se apoi să adune fructele ce trebuiau duse la ospăţul de botez al fiicei reginei zânelor, micuţa Lia. Cu chiu, cu vai, s-a prezentat la timp, aşezând pe tipsia de argint, din faţa reginei, cele mai gustoase şi parfumate fructe aducătoare de noroc, celui ce se va înfrupta din ele.

      În poiana în care zâna fusese prinsă în laţ, zilnic, un băiat care locuia în căsuţa de lângă pădure, Ilieş, ieşea la joacă însoţit de căţeluşul său. Venea pentru a culege frăguţe dulci, proaspete şi parfumate. În acea zi, a zărit, printre boabele de rouă, două fructe necunoscute pe care le-a cules cu grijă şi le-a pus în coşuleţ. La scoală, el fusese învăţat să semene seminţe de flori, de legume sau copaci.

       Când a ajuns acasă, băiatul a mâncat fructele împreună cu familia, apoi a semănat sâmburii, pe fiecare în câte un ghiveci. Cu grijă a aşezat ghivecele la scara de la intrarea în casă, de o parte şi de alta a ei. Peste câteva săptămâni seminţele au încolţit, iar băieţelul avea grijă să le ude la timp.         Cu timpul, tulpiniţele fragede au crescut, luând formă de copaci, iar copilul le-a plantat în dreptul geamului, de la camera în care dormea. Pomii s-au înălţat şi o dată cu ei a crescut şi Ilieş. În fiecare vară, coroanele pomilor erau pline de fructe şi de păsări ce cântau, care mai de care mai frumos, mai ales pe înserat.

        Într-o noapte cu lună plină, prinţesa Lia se plimba cu prietenele sale prin poiana în care, cu ani în urmă, o zână îşi prinsese piciorul în laţ. De undeva, de la marginea pădurii, se auzeau cântece de păsări măiastre, iar prinţesa, curioasă, s-a îndreptat spre locul acela. Tot urmând glasul păsărelelor, a ajuns la casa lui Ilieş. Zâna s-a apropiat prudentă de căsuţă şi a privit pe geamul slab luminat, unde a văzut un flăcău frumos ca un zeu. Pe loc s-a îndrăgostit de el şi nu l-a mai părăsit.

       Lia a devenit un om de-al locului, care i-a învăţat pe săteni să-şi cultive grădinile cu legume, zarzavaturi şi flori, în straturi frumos ordonate. Toamna, i-a povăţuit cum să-şi organizeze livezi în propriile curţi, sfătuindu-i să se hrănească cu fructe proaspete, evitându-le pe cele de la supermarket-uri, ofilite şi fără gust. Ea le-a insuflat curajul reînvierii tradiţiilor şi a purtării costumelor populare, la aniversări şi sărbători. Lucrul acesta a atras mulţi turişti străini, ceea ce a adus belşug în viaţa sătenilor, dar şi un schimb cultural între etnii.
Pentru că verile erau foarte călduroase, prinţesa i-a îndemnat pe săteni să-şi facă iazuri în fundul curţilor pentru peşti, dar şi pentru scalda copiilor. În câţiva ani, locuitorii acelei localităţi au ajuns bogaţi, fericiţi, prietenoşi şi comunicativi, păsându-le unora de alţii, ceea ce se cheamă „
spiritul de solidaritate umană”. Oameni din alte sate au venit să înveţe din experienţa sătenilor fericiţi, dar să şi cumpere puieţi din „pomul norocului”, pe care să-i planteze în grădinile lor.

Numele zânei devenite pământene, se traduce astfel: L= lumină, I= iubire, A= armonie, iar satul respectiv poartă numele de „Purani de Videle” în România mileniului 3.

Omul sfinţeşte locul!

Autor: Floarea Cărbune

Sursă foto:Google

transparent_autumn_leaves_decoration_png_clipart_image

Anunțuri

The emerald island

Insula de smarald

Tărâmul poveștilor

Dragi copii, a fost o vreme când vieţuitoarele pământului se simţeau în libertate, trăind fericite pe crestele munţilor sau în pădurile de la câmpie. Chiar şi micuţele insecte zburau nestingherite, întrucât nu existau otrăvuri care să le curme viaţa şi aşa destul de scurtă. Licuricii zburau printre crengile copacilor, împânzind pădurea cu steluţe umblătoare. Zburau atât de lin, încât nu li se percepea zborul, se vedeau doar sclipiri argintii în nopţile întunecoase. Într-o noapte, tocmai când luna era acoperită de un nor, un licurici se chinuia să escaladeze lujerul unei flori. Bătea vântul şi micuţa gâză încerca să se adăpostească în pocalul argintiu al florii ce răspândea un parfum delicat în toată grădina. În cele din urmă, cu chiu cu vai, a reuşit să urce pe o petală, făcând-o să tresară pe zâna ce se odihnea în potirul florii.

– Bună seara, Florys!

– De ce te-ai speriat? întrebase firicelul de glas.

Zâna rămasă uimită că micuţa gâză îi ştia numele, întreabă:

– De unde-mi cunoşti numele?

– Te cunosc de când mi-ai salvat viaţa de la înec, în timpul unei vijelii ce îndoia crengile copacilor până la pământ. Eşti Florys, zâna cea bună, Regina nopţii şi a iubirii, cea care locuia pe Insula de Smarald din inima oceanului. Te caut de atâta timp, şopti licuriciul. Unde ai dispărut?

– Am rătăcit drumul spre casă, deşi mi-a fost dor de insulă, răspunse ea cu lacrimi în ochi. M-am lăsat sedusă de frumuseţea unui muritor ce m-a înşelat dându-mi să beau o licoare vrăjită care mi-a adus uitarea. Poţi să-mi spui cum mai arată Insula de Smarald? întrebă Florys.

– Da! De aceea te caut de atâta timp, insula îţi duce dorul…

       Cândva, pe insulă creşteau curmali, viţă de vie, smochini, arbuşti cu flori parfumate şi fructe gustoase. Printre ierburile înalte se strecura un pârâu cu ape reci şi cristaline. Odată cu plecarea zânei, insula a început să pălească, corăbierii o ocoleau, nu mai poposeau ca altădată pentru a se ospăta cu fructele dulci şi proaspete, aflate din abundenţă aici. Nu mai era insula fericirii ca pe vremea când locuia acolo, aerul nu mai mirosea a iarbă crudă şi a briză proaspătă în zori, delfinii nu mai înotau în jurul ei. Nici păsările nu mai poposeau aici, pescăruşii îşi mutaseră cuiburile pe alte insule, florile se ofiliseră, iar pădurea se usca de dorul reginei florilor.

– Întoarce-te, Florys! Urmează-mă, îţi voi arăta drumul spre casă.

       Odată cu reîntoarcerea zânei pe insulă, a revenit şi bucuria. La surâsul fericit al suavei zâne, copacii şi arbuştii au reînviat, pădurea a înverzit, umplându-şi poienile cu mii de flori care-ţi furau privirea îmbătându-te cu parfumul lor magic. Totul era ca mai înainte, insula semăna iarăşi cu un petec de rai…Pe înserate, pădurea se umplea de luminiţe strălucitoare, de parcă stelele coborâseră printre ramurile copacilor. Ele înveseleau nopţile zânei căreia îi revenise memoria şi bucuria de a trăi.

De fericire, se scălda până-n zori în apele călduţe ale oceanului, pentru că nicăieri nu este mai bine ca acasă.

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poye: Google

 

 

 

 

 

 

 

 

The butterfly in love

Craiul îndrăgostit

Tărâmul poveștilor

        De curând, m-am mutat la Valu lui Traian, într-o căsuţă cochetă căreia, buna mea prietenă, poeta Georgeta Olteanu, i-a spus, când a văzut-o prima dată, „Cetatea Soarelui”, întrucât este îmbrăcată în ceramică portocalie. Pentru că îmi plac florile şi fructele, am avut grijă ca în primăvară, să semăn cât mai multe şi diverse seminţe de flori, dar să şi plantez câţiva butaşi de căpşuni, zmeură, mur, coacăz şi agriş. Acum, grădiniţa mea este plină de flori, care mai de care mai frumoase: petunii cu petale catifelate, regina nopţii cu parfum delicat, trandafiri nobili şi crăiţe cochete, îmbrăcate în rochiţe la fel de elegante ca şi cele ale dansatoarelor spaniole. Dimineaţa şi în amurg, harnicele albine culeg în coşuleţe, nectar şi polen pe care îl transportă la stupi. Pe lângă ele, pe corolele florilor se mai găsesc viespi cu acul înfricoşător, dar şi fluturi, cavaleri şăgalnici, în căutare de dulceaţa iubirii…
În după-amiaza aceasta(31.08.2011), în timp ce admiram florile care îmi trimiteau parfumul lor suav la fiecare adiere a vântului, mi-a atras atenţia un fluture căruia i-am spus, în glumă, „
îndrăgostitul tomnatic”. Vara aceasta, florile mele au fost vizitate de fluturi cu aripile pictate în culori vii şi pastelate, fiind cu mult mai frumoşi decât acest „îndrăgostit ciudat” ce are aripile nisipii. Făptura lui este o capodoperă, suavele-i aripioare fiind adevărate minuni ale naturii. Preţ de câteva minute, i-am admirat mişcările graţioase. La început, a zburat din floare în floare, de la petunii la zorele, de la ele… la florile domneşti, iar de aici… la crăiţe. Zborul lui unduios semăna cu un tainic dans al iubirii, un ritual al dragostei. Era vesel şi vibra de iubire la fiecare sărutare. Într-un târziu, ameţit, s-a oprit pe floarea unei crăiţe cărămizii.


Oricât de atentă i-am urmărit dansul, n-am reuşit să-i descifrez misteriosul mesaj. Dar crăiţa s-a înclinat delicat sub îmbrăţişarea lui, de parcă ea ar fi înţeles sublima chemare a dragostei. Astfel, am putut să-l privesc mai îndeaproape. Aripile lui păreau suflate cu pulbere de stele… căci aveau scânteieri diamantine. Nu ştiu prin ce minune, dar nisipiul s-a transformat într-o nuanţă de albastru-cenuşiu, asemănătoare ceţurilor nordice. Şi, cu fiecare bătaie a lor, culoarea devenea mai intensă. Admiram o minune a naturii, fragilă şi delicată. În îmbrăţişarea-i tandră, fluturele părea că se contopise cu crăiţa. Atunci, mi-am spus: poate că şi el este un crai! Am să-i schimb numele şi am să-i spun, „
craiul îndrăgostit”. Când îşi contempla cu iubire crăiţa, i-am făcut câteva poze pentru a imortaliza clipa sublimă. Fluturele acesta este un îndrăgostit cu atitudine, un Don Juan zburător…Frânt, de atâta zbor şi căutare, Craiul a găsit, în sfârşit, ceea ce căuta, ataşându-se tot mai mult de floarea iubită…
Mantia nopţii a coborât peste tărâmul Cetăţii Soarelui, învăluindu-l în trena-i ţesută cu stele. În zori, l-am găsit în acelaşi loc, înconjurat de diamante strălucitoare în care se oglindea creând senzaţia unui roi spectaculos de fluturi…

                                      Astfel, trecu fericit în cealaltă dimensiune…

Autor: Floarea Cărbune

Sursă poze: Google

divider flowers (1)

 

 

 

 

De ziua ta, Cristina…

12196271_915314068560656_3059805710605157403_n

         Cristina-preţioasă precum un diamant, s-a născut pe data de 22 septembrie, ora 18,30 în Comuna Todireşti, având, doar 2,900 kg. Ea a venit odată cu toamna…

       Când eram însărcinată cu ea, am visat un copac înalt, înalt, viguros, plin de flori albe. De n-aş fi crezut în vis, cred că m-aş fi pierdut cu firea văzându-mi puiul atât de mic şi de plăpând. N-aveam încă 24 de ani, dar născusem trei copii în trei ani. Ea fiind a treia.

     Gingăşia ei am completat-o cu numele minunat pe care i l-am pus –Cristina de la Cristos. E un nume ce i-a purtat noroc fiicei mele, care s-a dovedit a fi plină de compasiune, oricând gata să facă un sacrificiu, pentru familie îndeosebi. Este generoasă nepurtând ranchiună, un “stâlp” al familiei pe care contez! Ea este “mesagerul” nostru din viitor… trăind într-o ţară cu 7 ore înaintea noastră, şi cu cel puţin 100 de ani avans …din celelalte puncte de vedere.

        Cristina mi-a dăruit o “comoară” de nepoţel, pe Dimitrios, şi mi-a îndeplinit visul de a călători pe alte meleaguri. Fiind o fire ambiţioasă, cu multă judecată, am considerat că i se potriveşte rolul de “Călăuză” al Clanului. Ea ne-a ajutat să prosperăm! Ei i-am dăruit “Ametistul”, piatra răbdării, credinţei, devotamentului şi spiritualităţii…

Cristina a…dar mai bine…să vorbească pozele…

E iarăși toamnă!

toamnele

Celei de departe

poezie

Mama/21.09.2017

 

La mulți ani, Cristina!

Mulți ani, cu sănătate, pace sufletească, împliniri, iubire și lumină…Flori, pe calea vieții…

21616205_10213910359854099_6019948807449642356_n

LA MULȚI ANI!

FAMILIA MEA…

15202701_10210969092764260_6168924847380140628_n

FEMEIA ÎN ARTA LUI LUMII

Motto:

“Naşterea noastră e doar somn şi uitare:

Sufletul ce cu noi răsare, astrul vieţii noastre

Altundeva a apus

Şi vine de departe:

Nu în uitare deplină

Şi nici în goliciunea absolută,

Ci păşind pe nori de slavă ne desprindem

Din Dumnezeu care este casa noastră:

Raiul ne ocroteşte în copilărie”.

(William Wordsworth)

La început…am fost doi, Eu și El…

11811295_10207175053955661_5811832232895614447_n

      Am înflorit în primăvara vieţii noastre, rodind şase fructe exotice ce ne-au înfrumuseţat şi îmbogăţit viaţa.

             Copiii au împlinit existenţa noastră de oameni şi familişti. Prin ei n-am rămas nişte copaci răzleţiţi ci am devenit o grădină plină de copaci înfloriţi. Bucuria din glasul copiilor semăna cu bucuria fluturilor şi a albinelor ce zburau printre florile grădinii noastre.

        Cu cât florile dăruiau mai multă dulceaţă cu atât mai mult ne bucuram, multiplicându-ne experienţele de viaţă, învăţând valoarea iubirii şi a compasiunii. Copiii, ne-au modelat caracterele menţinându-ne tineri şi în pas cu noul. N-am ruginit în prejudecăţi, iar ei au crescut liberi, bucurându-se de darurile cu care divinitatea i-a înzestrat. Şase copii, şase temperamente diferite, oferindu-ne lecţii de pedagogie şi psihologie, pe viu. Ne-au pus la-nvăţat! Prin ei am atins un nou nivel de înţelegere al vieţuirii.

       Mă simt sora lor mai mare menţinându-mi spiritul tânăr, lecţiile lor mi-au uşurat comunicarea cu nepoţeii în prezenţa cărora mă simt în elementul meu, fiind eu însămi: tolerantă, veselă, copilăroasă şi pusă pe şotii alături de Dimi şi Alexia care au o energie şi imaginaţie debordante.

COMORILE MELE, DIMI ȘI ALEXIA(D.A.)

15107358_10210959992376756_58593482026652173_n

Copiii sunt testamentul iubirii!

Floarea Cărbune

.

FEMEIA ÎN ARTA LUI LUMII

Iubirea…în artă şi poezie

Motto:
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el.
( Michelangelo Buonarotti)

Deşi e veche de când lumea, Iubirea e veşnic tânără… Nu există om care să nu fi trăit una sau mai multe poveşti de dragoste, pentru că inima fiecăruia tânjeşte după iubire. Magica Iubire se iveşte din senin şi, uneori, când nu te aştepţi. Iubirea ţi se strecoară pe nesimţite în inimă şi te învăluie ca o vrajă ce vine din adâncuri. Iubirea i-a inspirat pe artişti de-a lungul timpului, îi mai inspiră încă…Despre Iubire au vorbit filosofii antici, iar muzicienii şi poeţii au cântat-o, unii cu inima sfâşiată de dorinţe, alţii din dezamăgire…

Parafrazându-l pe Aristotel, putem afirma că nu există dragoste în general, ci doar îndrăgostiţi, pe când, Iubirea este Viaţă, iar Viaţa este Iubire…cosmică.

Admiraţie neştiută”

Pictorul este un artist al Iubirii şi al Spiritului, la fel ca şi poetul. El creează, în fiecare clipă, opere ce îndeamnă sufletul spre Visare. Potrivit înţelepţilor, „viaţa este vis iar visul este viaţă.” Artistul care creează din Iubire şi cu Iubire face ca visul lui să devină o capodoperă nemuritoare, Iubirea fiind un Panaceu universal. Suntem născuţi din iubire şi pentru a iubi. În adâncul inimii noastre… există o scânteie magică, scânteia magică a Speranţei, a unui vis frumos ce ne învăluie şi ne mângâie sufletele. Ea este prezentă în fiecare bătaie a inimii noastre. Iubirea se citeşte în ochi şi în bătăile inimii …dincolo de vorbe şi de gesturi…

Dragostea mea,

Când mă privesc în oglindă,
Te văd pe tine,
Ochii-ţi strălucesc ca două stele,
Şi inima-ţi  bate

În ritmul alei mele.
Mă privesc în oglindă,
Şi chipul dragostei îl văd
În ochii tăi lucitori
Precum Luceafărul din zori.

(Floarea Cărbune-Amintirile vieţii)

Sursă poze:Google

VARĂ TÂRZIE…

„PRIMĂVARA” VIEŢII…


Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum, fiecare etapă, a vieţii omului, are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!

Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, atunci când toţi aceşti copaci, trebuiau să intre în “hibernare”…Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Tocmai aceste contradicţii ale naturii, trebuie să ne dea vitalitatea de a face, din „toamna vieţii”noastre, un nou început. Un început de “eră”, dar şi o trăire a momentului. Şi, chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet… “toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem, şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.

Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie, şi atâtea minuni se petrec…Uneori, “ea” este o “vară” întârziată. Şi, în “toamna” vieţii noastre… putem avea “primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii, şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de “toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această “vară” târzie…”Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara… încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din “pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte, cu razele-i argintii, oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului. 

Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă, prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată, şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă, şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.

Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei, şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii. Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic… precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.
Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.

Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa. Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite, şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina….mângâierea, viaţa.
Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul:
În primăvara sufletului meu
Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
Mi se părea că o să vii mereu,
Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
Revino, acum, în primăvara mea,
Să simt iar gustul verii renăscut,
Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
Să nu gândim la iarnă, la trecut.

LA MULŢI ANI CELOR CE POARTĂ NUMELE DE MARIA, MARIN ŞI DERIVATE ALE ACESTORA!

Sâmbătă, 8 septembrie 2012 la 09:37

Floarea Cărbune/Gânduri în amurg

Sursă poze:Google