Pictorul

Pictorul,

Deşteptat în zorii lumii,

A dorit desăvârşirea,

Astfel, el pictă femeia,

Şi pe pânză trase linii

Adunând pe ea lumina

Unor sâni rotunzi şi grei.

Din apusuri ce-ntârzie,

Şi din tuşe-nfiorate

Prinde nimb şi întrupare

O splendoare străvezie …

Pictorul: „Am visat desăvârşirea …

Şi-am visat-o ca femeie”.

Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

 

FEMEIA ÎN ARTA LUI LUMII

Iubirea…în artă şi poezie

Motto:
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el.
( Michelangelo Buonarotti)

Deşi e veche de când lumea, Iubirea e veşnic tânără… Nu există om care să nu fi trăit una sau mai multe poveşti de dragoste, pentru că inima fiecăruia tânjeşte după iubire. Magica Iubire se iveşte din senin şi, uneori, când nu te aştepţi. Iubirea ţi se strecoară pe nesimţite în inimă şi te învăluie ca o vrajă ce vine din adâncuri. Iubirea i-a inspirat pe artişti de-a lungul timpului, îi mai inspiră încă…Despre Iubire au vorbit filosofii antici, iar muzicienii şi poeţii au cântat-o, unii cu inima sfâşiată de dorinţe, alţii din dezamăgire…

Parafrazându-l pe Aristotel, putem afirma că nu există dragoste în general, ci doar îndrăgostiţi, pe când, Iubirea este Viaţă, iar Viaţa este Iubire…cosmică.

Admiraţie neştiută”

Pictorul este un artist al Iubirii şi al Spiritului, la fel ca şi poetul. El creează, în fiecare clipă, opere ce îndeamnă sufletul spre Visare. Potrivit înţelepţilor, „viaţa este vis iar visul este viaţă.” Artistul care creează din Iubire şi cu Iubire face ca visul lui să devină o capodoperă nemuritoare, Iubirea fiind un Panaceu universal. Suntem născuţi din iubire şi pentru a iubi. În adâncul inimii noastre… există o scânteie magică, scânteia magică a Speranţei, a unui vis frumos ce ne învăluie şi ne mângâie sufletele. Ea este prezentă în fiecare bătaie a inimii noastre. Iubirea se citeşte în ochi şi în bătăile inimii …dincolo de vorbe şi de gesturi…

Dragostea mea,

Când mă privesc în oglindă,
Te văd pe tine,
Ochii-ţi strălucesc ca două stele,
Şi inima-ţi  bate

În ritmul alei mele.
Mă privesc în oglindă,
Şi chipul dragostei îl văd
În ochii tăi lucitori
Precum Luceafărul din zori.

(Floarea Cărbune-Amintirile vieţii)

Sursă poze:Google

VARĂ TÂRZIE…

„PRIMĂVARA” VIEŢII…


Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum, fiecare etapă, a vieţii omului, are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!

Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, atunci când toţi aceşti copaci, trebuiau să intre în “hibernare”…Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Tocmai aceste contradicţii ale naturii, trebuie să ne dea vitalitatea de a face, din „toamna vieţii”noastre, un nou început. Un început de “eră”, dar şi o trăire a momentului. Şi, chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet… “toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem, şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.

Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie, şi atâtea minuni se petrec…Uneori, “ea” este o “vară” întârziată. Şi, în “toamna” vieţii noastre… putem avea “primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii, şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de “toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această “vară” târzie…”Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara… încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din “pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte, cu razele-i argintii, oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului. 

Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă, prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată, şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă, şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.

Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei, şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii. Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic… precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.
Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.

Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa. Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite, şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina….mângâierea, viaţa.
Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul:
În primăvara sufletului meu
Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
Mi se părea că o să vii mereu,
Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
Revino, acum, în primăvara mea,
Să simt iar gustul verii renăscut,
Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
Să nu gândim la iarnă, la trecut.

LA MULŢI ANI CELOR CE POARTĂ NUMELE DE MARIA, MARIN ŞI DERIVATE ALE ACESTORA!

Sâmbătă, 8 septembrie 2012 la 09:37

Floarea Cărbune/Gânduri în amurg

Sursă poze:Google

FEMEIE, DE ZIUA TA…

 

  • FEMEIE, DE ZIUA TA…


    Când mi-am lipit tâmpla de sufletul lumii am tresărit auzind muzica culorilor…în aşteptarea primăverii. Privesc crengile înmugurite dantelându-le cu dorul meu de viaţă. Ca prin minune, mugurii se transformă în frunze şi flori. Simt adierea zefirului ce poarta pe aripile sale parfumurile suave ale blândei zâne-Primăvara. Niciodată mângâierea primăverii nu mi s-a părut mai dulce şi mai caldă… ca în aceste zile de martie. Mi-s ochii verzi precum iarba… de când Primăvara mi i-a risipit pe cărări şi în coroanele copacilor.

    Aştept de mult venirea berzelor… căutând cu înfrigurare urma zborului lor pe bolta cerească. Prin geamul întredeschis pătrund miresmele primăverii…

    În văpaia lunii un arbore bătrân înfloreşte şi el…

    Bună dimineaţa!
    Deschide-ţi fereastra inimii, şi lasă drum liber primăverii învăluită în miresmele florilor, primele raze de soare să-ţi alinte privirile, iar vântul, uşor, de martie… să-ţi aducă mirosul proaspăt al zambilelor, un zâmbet cald să-ţi înflorească pe buze. Parfumul florilor de primăvară, roua dimineţilor calde, adierea vântului blând al celui mai frumos anotimp, toate acestea să-şi găsească locul în sufletul tău. Lasă Primăvara să-ţi păşească-n suflet, las-o să-ţi cuprindă obrajii, să-ţi învăluie inima, dansează cu ea în lumina soarelui, şi las-o să-ţi inunde sufletul cu zâmbete, tandreţe şi iubire…
    Să fiţi iubite dragi nestemate ale lumii, voi mame, surori, prietene, logodnice! Voi daţi sens vieţii!
    La mulţi ani!

    Femeie,
    Suavă eşti
    Cu sânii, potire de crin,
    Pe care atâţia bărbaţi îi admiră,
    Iar mie…ca pictor,
    O adâncă iubire-mi inspiră.

    Sub umbrele blândului asfinţit,
    Eşti mândră şi ciudată,
    Ţi-e inima arzândă,
    Şi trupul ţi-e de jar.

    Rob pe vecie, ursit făpturii tale,
    Mă-nchin
    Ca-ntr-un templu
    Şi-mi plec privirea
    În faţa ochilor tăi limpezi,
    Plini de dorinţi eterne.


  • Autor:Floarea Cărbune

  • Sursă poze:Google

  • LEGENDA GHIOCELULUI

 

Ziua Femeii…

 

  • ZIUA FEMEII


    Ninge… Ninge timid şi graţios! Mai întâi o petală, un strop de rouă, două petale…Ca, mai apoi, un “nor” de petale alb şi roz să se aştearnă în calea mea.
    Da, ninge cu petale de migdal şi cais. O adevărată simfonie în degrade.
    Cu fiecare petală ce-mi mângâie tandru faţa simt fiori ce-mi străbat întreaga fiinţă până la matricea ancestrală a existenţei mele. Aş vrea să mă îmbrac în alb şi roz, să am părul verde…. să fiu un copac în primăvară. ”Copacul vieţii”! Ninge în martie-201! Martie este luna “purificării” noastre prin postul trupului dar, mai ales, al sufletului. Ce poate fi mai simplu şi firesc decât aceşti “umili” şi “pioşi” paşi spre “regenerarea” şi “reînvierea” noastră?! Într-un surâs, un zâmbet de copil sau într-un bob de rouă descoperi frumuseţea vieţii, sensul şi rostul nostru de a exista… ninge ca-n poveşti, alb şi „roz „cu parfum de primăvară în adierea sărată a brizei mării. Miroase a mare! Este Ziua Femeii şi, milioane de flori vor invada natura Planetei…
    Răcoarea sărată a mării îmi “zgribuleşte” sufletul, sunt şi eu o “floare”. Cu numele simplu de “Floarea”. Un nume simplu ca Primăvara…
    Ninge… Închideţi ochii pentru o clipă şi lăsaţi “ninsoarea” petalelor să vă copleşească , deschideţi-vă inima spre bucurie şi afectivitate… Îngerii cântă pentru noi, pulberea stelelor ne poleieşte sufletele minunate: noi ,femeile, întreţinem viaţa pe pământ…Nouă ni se cuvin toate florile vieţii. Şi tot nouă, respectul şi adoraţia…. La mulţi şi frumoşi ani, minunate femei, printre care mă număr şi eu-mamă a 6 copii!
    Flora



     Autor:Floarea Cărbune

  • Sursă poze: Google

 

REVELAŢIE…

 

  • Revelaţie


    Până în ziua
    În care am înflorit,
    Născându-mă pe acest pământ
    Spiritul meu rătăcea
    La-ntâmplare printre Galaxii.
    Tu mi-ai ales copacul
    Pe ramura căruia
    În Primăvara toamnei
    Am înflorit.
    Spre bucuria mea,
    Mi-ai dăruit nemărginirea albastră,
    Şi, deşi atât de fragilă,
    Floarea gingaşă de măr
    S-a preschimbat în trunchi…
    Floarea Cărbune






    P.S. Primele 3 picturi, de sub versuri, aparţin pictoriţei Vali Irina Ciobanu.

  • Vis


    Eram pe un câmp de maci,
    Şi visam că părăsesc această lume…
    Ca un şoim spre cer mă avântam,
    Şi dincolo de lună, voiam să zbor,
    Spre lumile celeste, şi spre hotarul lor.

    Purtând cu el credinţa şi iubirea,
    Sufletul se scaldă-n diafan văzduh,
    Despică nesfârşirea cuprins de bucurie
    Deasupra, peste mări, peste valuri sparte,
    Şi peste nori, şi curcubeu, şi mai deaparte.

    O noapte-ntreagă-am colindat
    Galaxiile, în lung şi-n lat…
    În zori, când m-am trezit, stupoare,
    Venise toamna…”coana mare”…
    Cu poala plină cu nuci şi amărui migdale.
    FRUMOS CÂNTĂ PIANUL…





  • Narura, Iubirea divină…


    Natura e o carte uriaşă
    Pictată de Creator cu gândul,
    Şi templu e, cu vii statui
    Ce-i reprezintă felurite chipuri…

    Tu eşti al Domnului copil,
    Cu suflet pur, şi inima fierbinte,
    Privindu-te, dumnezeirea mă pătrunde,
    Şi prin iubire-mi dă hrană, viaţă, nemurire…

    În ochii tăi albaştri ca seninul
    Zăresc Divinitatea care ne conferă
    Doar prin iubire propria-I natură…
    Şi doar aşa… descopăr ce e adânc în fire!
    Floarea Cărbune
    AUDIŢIE ŞI VIZIONARE PLĂCUTE!





  • Codrule, frate…



    Codrule, frate…
    Trist şi obosit de viaţă
    Vin la tine cu credinţă
    După sfat şi mângâieri.
    Spune-mi mie, dragă frate,
    Iarna, când îţi moare totul
    Cum renaşti, şi cum mai speri?
    Primăvara, cum te vindeci în lumină?
    Esenţa de răşini lecuitoare
    Cum o picuri să-ţi întremi
    Răni adânci ce dor din vremi?
    Codrule, să iubesc vreau, şi să sper
    Că-s un arbor, ce sub trăsnet
    Încă tinde rugi spre cer
    Şi ascult pios, cucernic,
    Crezul sevei, sfânt şi dulce…






    AUDIŢIE ŞI VIZIONARE PLĂCUTE!

    P.S.Uneori mă simt tristă şi descurajată. Şi mă pierd în labirinturile acestei lumi haotice. Atunci mă reîntorc la locurile copilăriei unde mă aşteaptă pădurea, Glavaciocul, Câmpia…

  • Naiadele şi Marinarul

    (POEZIE DEDICATĂ DLUI COMANDOR VASILE CHIRILĂ , COMANDANTUL GARNIZOANEI MANGALIA)

    Pe valuri nemărginite de ocean,
    Plutesc ispititoare sirenele goale
    Şi trupurile ude sclipesc în lună,
    Prin zbuciumatul, transparentul val.

    Tu, marinare, auzi prin vuiet de talazuri
    Cum ademenitor, naiadele te cheamă?
    Îţi murmură şăgalnice ispite
    Şi inima de dragoste le freamătă.

    Sub mătăsoasa volbură de apă,
    Sirenele-şi răsfiră gingaş părul.
    Sedus de-atâta frumuseţe,
    Aruncăle-n adânc inelul…

    Şi-atunci, din albele spume,
    La tine să vină o zână,
    Şi inima, şi mintea să-ţi fure,
    Şi timona corăbiei din mână.

    Pe sub luceferi-cunună,
    Pe tine întreg să te fure,
    Iar mica ta corabie s-alunece
    Spre alte orizonturi, dar fără de tine.

    Această poezie are o poveste scurtă:
    Pe 27.08.2012, am participat la decernarea premiilor oferite de Starpress. Activitatea a avut loc la Mangalia. Printre invitaţi se afla şi un marinar-militar, un comandor. Am lucrat la Marină, iubesc marea şi pe marinari…Aşa că…m-am apropiat de dl comandor şi l-am întrebat cum se numeşte… pentru că nimeni nu-i pronunţase numele deşi era un invitat…
    Simplu şi concis , ca orice marinar, s-a prezentat: Vasile Chirilă…
    Eu i-am întins mâna şi i-am spus: Sunt Floarea Cărbune! Vă spune ceva acest nume?
    – Da, „mama eroină”…

    P.S. În lipsa pozei cu dl Comandor…o postez pe aceasta. Aici ..apare şi dl. Fl. Al. Ţene, Preşedintele LS-România.

    VIZIONARE ŞI AUDIŢIE PLĂCUTE!




  • Visul pictorului


    Pictorul
    Deşteptat în zorii lumii,
    A dorit desăvârşirea,
    Astfel, el pictă femeia,
    Şi pe pânză trase linii
    Adunând pe ea lumina
    Unor sâni rotunzi şi grei.
    Din apusuri ce-ntârzie,
    Şi din tuşe-nfiorate
    Prinde nimb şi întrupare
    O splendoare străvezie…

    Pictorul
    „A visat desăvârşirea…
    Şi-a visat-o ca femeie”.





  • Trezeşte-te, române!



    Mi-e inima potir de-argint
    Ce-adună-n el speranţa vieţii
    Când roua cade peste flori
    În faptul dimineţii…

    Mi-e inima liră vrăjită
    Ce peste veacuri dă ecou
    Prin plâns şi râs, trecute neamuri
    Trezesc în mine cântec nou.

    Şi tot ce mi se-nvolbură prin vine,
    Durere, ură, nădejde ori iubire,
    E din strămoşi venit un glas prin mine,
    Ce către cei prezenţi… credinţă şi demnitate cere.
    Române,
    Decât pe cerul sorţii
    Rătăcitor neîmplinit prin stele,
    Luceafăr e mai bine…să pieri
    Ofrandă luminii care vine.

    Ridică-te şi umblă,
    Urmează-ţi visul, în adevăr trăieşte,
    Sub paşii tăi sunt urme sfinte…
    Sosit e timpul, trezeşte-te, române!
    29 iulie 2012
    AUDIŢIE PLĂCUTĂ!-GHEORGHE ZAMFIR




  • Lacrima credinţei


    E noapte albastră de vară,
    Cu cer senin şi stele vii,
    Pe raza argintie-a lunii
    O perlă limpede coboară,
    În care râde-un strop de cer.

    E-a lumii lacrimă dintâi,
    Ce a-ndrăznit timid să vie
    În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
    Credinţa să o reînvie.

    A adăstat o clipă, sub razele de lună,
    Pe geana nopţii tremurând,
    De unde pleacă-un drum spre cer
    Şi-un drum anevoios spre lume.

    A curs apoi, în noaptea ei,
    Arând în carnea cerului cărare,
    Cum ară în adânc de scoici
    Nepreţioasele mărgăritare…





    VIZIONARE PLĂCUTĂ!

  • Omule…

    Omule,
    Ramură a Timpului înflorit
    La vocea Soarelui răsărit,
    În inima mărilor ai fost plămădit,
    Dulcea şi Pura Lumină te-a însufleţit.

    Tu
    Eşti stăpânul Lumii pe Pământ
    Şi la fiecare Început
    Binecuvântezi
    Neprihănita înflorire în Iubire.

    Tu,
    Voce a lui Dumnezeu
    Ţi-ai acordat sufletul
    La muzica sferelor,
    Lăsându-l să călătorească
    În spaţii siderale,
    Prin pulberi de stele strălucitoare.
    E muzica sufletelor- pereche
    Ce se caută prin veacuri
    Încă de la Începuturi,
    Străbătând orizonturi întinse
    Şi Cerurile toate.


    Deşi nu te văd, ţi-aud chemarea
    Şoaptele sunt diafane
    Precum petalele trandafirilor galbeni
    Sub rouă- nfloriţi,
    Clinchetele lor se aseamănă
    Cu vraja sonoră a Clopoţeilor Tibetani


    Ţi-aud chemarea
    Şi- aripi îmi cresc să te urmez
    Când tu mă chemi,
    Prin Calea Lactee să zbor,
    Admirând Răsărituri de stele,
    Din lumi nevăzute,
    Lumi neştiute,
    Lumi fără durere.
    O, bucurie a Zborului,
    O, bucurie a Libertăţii
    Omule,
    Ramură a Timpului înflorit
    La vocea Soarelui răsărit
    Floarea Cărbune


  • Ochi de copil


    De priveşti lumea prin ochii de copil o să-ţi pară totul nou, frumos şi magic. Dacă vei depune un mic efort vei reuşi să priveşti lumea cu inocenţă. Pentru asta, “sinele” tău trebuie să se transforme permanent, să se metamorfozeze, zi de zi. Pictorul, scriitorul, balerinul nu sunt receptori pasivi, ei imprimă, ”lucrarea” pe care o fac cu spiritul lor, dându-i viaţă, unicitate şi mister…

    Privind lumea cu inocenţă, lumea prinde viaţă! Pentru că ochiul nostru însufleţeşte tot ceea ce atinge cu privirea. Frumuseţea se află în ochii privitorului. De fapt… priveşte cu inocenţă şi vei da viaţă! Vei reveni la inocenţă când vei reuşi să vezi iubirea ce respiră în fiecare părticică din “creaţie”.Atunci vei realiza că un pom nu e numai un pom, doar frunze şi crengi, şi nici pasărea doar fulgi şi pene….Pomul şi pasărea sunt expresie a câte unui spirit şi a unei frumuseţi infinite. La fel şi o stâncă, un râu, o floare….În inima lui Dumnezeu , pomul sau floarea sau stânca sau râul sunt copii dragi lui, la fel de dragi cum îi suntem şi noi oamenii.

    În starea de inocenţă lucrurile sunt proaspete. Copilul priveşte cu multă curiozitate ceea ce-l înconjoară dând atenţie fiecărui firicel de iarbă şi fiecărei gâze care i se află în preajmă…Pentru copil nu există “praf” pe lentile, pentru El, lumea sclipeşte de noutăţi…

    Curăţă lentilele de praf şi vei deveni o fiinţă în care sălăşluiesc: Lumina şi Iubirea!
    flora

  • Autorul textelor:Floarea Cărbune(Flora)
  • Sursă poze:Google

 

Trecea o femeie…

Venea o femeie…
Păşind uşor în lumină,
Dar norii pe cerul lăsat se-adună
Şi liniştea macilor fură.

Cad stropii de ploaie peste câmpie,
Castanii solemni, în depărtare,
Îşi sting felinarele,
Plouat şi întunecat rămâne templul
Castanilor din zare.

Dar ploaia s-a oprit,
Un vânt s-a pornit
Ca din senin,
Ştrengar i-a mângâiat femeii
Din holda de maci,
Dulcea unduire a coapselor de catifea,
Stropite cu petale îndrăgostite,roşii de maci.
Şi vântul a dus parfumul de petale-ndrăgostite,
Pe aripa lui, spre zări îndepărtate, nesfârşite…

Trecea o femeie prin holda de maci
Şi ochii ei, albaştri ca azurul,
Zăresc în urmă-i,
O fantomatică umbră:
E pictorul, rătăcitor prin lanuri,
Căutător de frumuseţi neprihănite,
Le caută de-o viaţă.

Femeia îl aşteaptă
Şi fruntea fericit el şi-o îngroapă,
În braţele cu dragoste încărcate…

Floarea Cărbune

Sursă poze:google

3230094-spring-flowers-poppy

подушка-красный мак--1 0b42a27e9528 99 2437 56218 302889-svetik 3230094-spring-flowers-poppy 4164327-2e2a5d33d41acb6a 9235755 11225740_10207174300656829_6365769954673464991_n 19133925_1204212219_76 58420532_maki1111 Cvetok-grez--Mak flower_poppy-flower--01_15-1920x1440 image_805171 mak10 Mak--cvetok-angelov maki mid_92657_1603 normal_Makovoe_pole red-poppy-flower-field-in-sunset-wallpaper-532ef5223caeb S7Xv5jsy6xg Маки и васильки-1