PRIBEGIA…

miercuri, 29 iulie 2009 la 15:47

:)
Iubesc Câmpia
C-o dragoste ciudată…
Mi-i dragă pacea ei
Statornic aşezată
Cu datinile-i sfinte
Din timpuri ce-au apus
În dorurile inimii
Cu toate mi s-au strâns.
Iubesc
Nopţile-i cu lună plină
Când înfloresc florile-n grădină
Iar greierii cântă de zor
La măiastrele viori.
Mi-s dragi
Dulcea legănare a pădurii
Şi a holdelor hlamidă aurie
Ce se întinde…
Cât vezi cu ochii pe câmpie,
Şi casele adunate laolaltă
Ca sfatul bătrânilor de altădată.

O, draga mea Câmpie,
Iubită mamă, drăgăstoasă
Iubesc la tine dărnicia
Şi copilăria mea frumoasă…
Adeseori, când te revăd
În ochii tăi îmi scald privirea
Şi în limbajul tainic de-altădată
Începem convorbirea.
Copilul care-am fost
Te-mbrăţişează cu dor
Apoi visează…
În vis el vede-o sărbătoare,
E hora din Poiană
Unde fete frumoase
În cozi cu câte-o floare
Vorbesc despre iubire,
Sunt vesele, dansează.

Mă simt o frunză
Ce, odată,
S-a desprins
Dintr-un bătrân stejar,
Zburând prin lume
Pe aripi de vânt hoinar…
De ger şi de-arşiţa dorului uscată
Până la Marea Neagră am ajuns
De furtunile vieţii purtată.
Am poposit pe ţărm
Unde un mândru palmier
Se înălţa semeţ
Cu frunze-n evantai.
Iar briza mării
Duios îl dezmierda.

Revăd frunza,
Apropiindu-se sfioasă
Frunza pribeagă ce
Palmierului i-a spus:
La tine-am poposit
După o lungă pribegie
Căci de părinţi eu m-am desprins
Din fragedă copilărie.
De mică rătăcesc
Străină prin lume,
Te rog, în frunzişul tău
Aş vrea să mă-adăpostesc.
Am nevoie de odihnă…
În fiecare seară
Am să-ţi spun poveşti
Din drumu-mi cunoscute.

Sunt mândru copac
De Dumnezeu hărăzit
Spre cer să mă-nalţ,
Prin evantaie verzi
Să-i sorb Lumina.
De soare sunt iubit,
Iar marea-i cu unda rece
Zilnic, îmi scaldă rădăcina.
Vino, străino,
Adună-ţi puterea, răbdarea,
Primeşte răcoarea
Frunzişului meu,
Trecutul tău
Tu uită-l!
Străină pribeagă ai fost,
Acum eu îţi sunt adăpost,
Prieten şi umăr la greu
Eu, îţi promit, voi fi mereu.
(flora)


Comentarii 31

PERSONAJELE AU COBORÂT DIN SCRIERI …

PURANI DE VIDELE

(Partea a doua)

SALCIE

Am avut cândva un vis, în care personajele din ilustraţiile unei cărţi prindeau viaţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu câteva personaje din scrierile mele, când am ajuns la Purani de Videle, pe 21 mai 2016.

L-am întâlnit  pe Costică zis „Şaibă”(Militaru Constantin).

COSTICĂ MILITARU

El este băiatul din dreapta fotografiei, cel desculţ. Eu sunt fata bălaie, lângă mine este sora mea(Georgeta), iar lângă ea, Lucian Ene.

pozadefamilie

Despre ei vorbesc, fără a-i nominaliza, în „Rădăcini”, pag.45:

 

„S-a stârnit furtuna! Cerul e acoperit de nori plumburii, nori negri, ce dau impresia unei turme de bivoli ce înaintează, greoi şi în dezordine, mânaţi de biciul năprasnic al vântului stârnit din senin. Pomii se îndoaie, fructele cad, ferestrele deschise, se izbesc cu zgomot de pereţii casei. A căzut un geam, ce abia se mai ţinea în câteva cuişoare, făcându-se ţăndări pe prispa casei. S-au dezlegat porţile Cerului, ploaia cade, deasă şi caldă. Apa se scurge prin şanţuri cărând la vale, crenguţe rupte şi frunze, paie şi pene. Fulgerele şi tunetele se apropie de sat. Mă bucur că suntem acasă cu toţii. Mămica îşi face cruce, murmurând: Doamne, ai grijă de noi! Suntem înfricoşaţi de sălbatica manifestare a Naturii. Numai câmpia surâde, înflorind la îmbrăţişarea ploii de vară.

ploaie

E cald! E fioros! E măreţ! E sălbatic, dar natural! E o zi de vară cu ploaie. După numai două ore,  ploaia a încetat, au apărut Curcubeul şi Soarele.

Iosif_Berman_-_Copii_jucându-se_pe_uliţele_inundate

(Poză de Iosif Berman)

Uneori, după ploaie, ne adunam pe uliţă, cu fraţii şi vecinii, unde făceam  „tunuri” din pământul ud care se modela precum  argila. Ne luam la întrecere între noi, dorind să aflăm  al cărui “tun” va pocni mai tare!?

Iată ”reţeta” pentru confecţionarea  unui tun:

Luam un bulgăre de lut moale de mărimea unei tărtăcuţe. După ce îl frământam ca pe  aluatul de pâine,  făceam un fel de cilindru, scobit în interior, cu înălţimea de câţiva centimetri. Îl lucram cu atenţia olarului când creează un lucru de valoare. Când era destul de larg, iar fundul mai subţire decât pereţii, scuipam înăuntru şi „spoiam”  interiorul. Îl ridicam cu atenţie, ţinându-l în palmă apoi îl izbeam pe un loc drept, cu gura în jos. Aerul din interior îşi făcea loc prin partea subţire (fundul) a tunului, “explodând” zgomotos. N-am făcut tetanos şi nici nu m-am tăiat în vreun ciob. Pe atunci, nu se aruncau cioburile pe uliţele satului.

Deh, acestea erau jocurile noastre, dragi nepoţi, în zilele când ploua după săptămâni de secetă. Nu vă recomand să procedaţi astfel. Natura era blândă cu noi, iar ţărâna era curată. Când cineva se tăia cu secera, turna ţărână pentru oprirea sângelui.

Alte vremuri, aceeaşi Natură, dar nepângărită de tot felul de chimicale. Bunicul îmi spunea cu blândeţe că Natura a fost creată ca să ne ajute, să ne menţinem viaţa prin tot ceea ce Ea ne oferă cu dărnicie. La rândul nostru, avem obligaţia s-o respectăm. Nimeni nu are voie să-i încalce legile. ”

Costică Militaru este nepotul pitorescului personaj „tuşa Sia” din capitolul „Babele”, „Rădăcini”, pag.89-90.

„În mintea mea de copil, o asemuiam pe baba Dochia cu tuşa Sia.

BABA

Tuşa Sia era înaltă, slabă, cu faţa uscăţivă, brăzdată de riduri,cu ie albă înflorată, cu batic negru pe cap  şi cu fustă neagră,  asemănătoare cu  portul bătrânelor grecoaice de azi. Avea nume de prinţesă-Anastasia şi ochiul treaz de soacră, căreia nu-i scăpa nimic din ceea ce ar fi putut critica. Veşnic pusă pe harţă, tuşa Sia, cu luleaua în gură şi cu  bâta în mână, de care  se sprijinea, iar când era necăjită, altoia, porcul din curte sau vaca din grajd,  blagoslovindu-i cu un blestem:”fira-ţi voi ai  daţilor, mi-aţi mâncat sufletul!”

Tuşă Sio, mi-ai colorat zilele copilăriei, dar şi pe cele ale copiilor mei. Astăzi, când reuşim să ne adunăm în jurul mesei, la sărbători, unul dintre noi înveseleşte atmosfera , imitându-te:”fira-ţi ai daţilor, aţi terminat Moldova şi Mangalia, şi acum aţi venit să înnebuniţi Puranii! Staţi că pun eu bâta pe voi!” Pentru acele clipe, dar şi pentru cele de azi, pline de amintiri şi nostalgii, trezite în inima clanului nostru de Robinsoni, rătăciţi pe „insula Dobrogea”, îţi sărutăm mâna  şi  obrazul ridat, atât de curat şi frumos altădată. Ai fost şi ai rămas „Sfânta Vineri” pentru noi, pentru că în fiecare zi vineri ţineai post negru până la apusul soarelui. Ştiu, eşti printre îngeri şi  adeseori mi te arăţi în vis. Pentru mine e ca şi cum ai fi aici. Fie-ţi sufletul împăcat şi liniştit! Luceafărul să-ţi lumineze calea…

Ah,  vreau să-ţi mai spun ceva: sper ca Sf. Petru să-ţi fi dat o dispensă pentru comportarea merituoasă pe Pământ şi să-ţi fi îngăduit să mai tragi, când şi când, din lulea. Te iubesc! Să ai odihnă şi pace, că tare harnică ai fost, aici, pe Pământ… unde toţi te-au considerat „Crăiasa” „colţului”/uliţa… nostru/noastră.”

PS: Ştie cineva ce-i dorul şi ce înseamnă…a te rătăci de „cârd” şi a te simţi singur, chiar de eşti înconjurat de oameni …străini?

VA URMA…

Floarea Cărbune-„Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), Editura Lidana, Suceava, 2010

Sursa unor poze:Google

DORUL

Dorul

Se spune că acest cuvânt,  „dor”,  n-ar avea corespondenţă în alte limbi, ci este specific românului căruia i l-a dăruit ciocârlia aducând din tării un crâmpei de cer albastru,  împletit cu cântul măiestrit din naiul lui Gheorghe Zamfir. Sau poate invers, Gheorghe Zamfir a împletit crâmpeiul de cer cu iubirea din inima lui, transpunând-o pe strunele vrăjite ale naiului. Nici cel care  mi-a povestit ,nu-şi mai reamintea cum stăteau lucrurile, atât de vechi e acest simţământ,  dimpreună cu rădăcina lui.
Am cunoscut „dorul” şi-l mai simt încă… E ca o tânguire a inimii, o melodie nostalgică… cântată la corzile ei sensibile. E ca o durere dulce, o durere ce vine din străfunduri,  având rădăcinile în ancestral, o căutare a „ceva” ce nu poate fi definit. Pentru că dorul nu m-a părăsit niciodată, am pus existenţa lui pe seama faptului că de la 11 ani sunt plecată de acasă,  pribegind de ici… colo. Din Teleorman în Moldova,  apoi în Dobrogea, la Mangalia şi Costanţa, apoi la Valu lui Traian… unde sunt şi astăzi.

Când eram mai mică sau foarte tânără, credeam că „dorul” se va ostoi odată cu revenirea pe meleagurile natale, Purani de Videle. Dar când ajungeam acolo,  nu mai regăseam atmosfera mirifică, uliţele copilăriei nu mai aveau farmecul de altădată şi nici lacul cu sălcii umbroase,  unde vara prindem ţipari, nu mai era împodobit de corolele galbene ale florilor de nufăr. În nopţile cu lună plină,  nu mai auzeam ţârâitul greierilor sau…poate urechea mea nu mai percepea acel „ceva” misterios,  cald,  protector şi intim, parfumul copilăriei inocente. Oamenii nu mai erau aceiaşi ca pe vremea copilăriei  şi nici părinţii nu mai erau la fel de calzi, de veseli şi de apropiaţi. Grijile le apăsau umerii, paşii le erau mai domoli,  iar bucuriile din ce în ce mai rare. Doar pădurea era neschimbată, îmbiindu-mă ca şi altădată cu triluri dulci de păsărele, cu frăguţe rubinii scăldate în rouă, cu mure negre precum noaptea, dulci-acrişoare şi zemoase. Îi căutam umbra şi potecile de fiecare dată când ajungeam acasă, scormonind pe sub frunze şi ierburi, doar-doar… voi găsi urmele paşilor copilului de altădată.
Mi-a fost dat să cunosc despărţiri multe şi am pus dorul pe seama lor. Mai târziu,  le-am numit  nelinişti metafizice… Acum, femeie matură, simt încă acel  dor…Mi s-a întâmplat ca, în ultimul timp, sănătatea să-mi fie fragilă,  iar în momentele de panică,  mă copleşea acelaşi  dor sfâşietor…  dor de părinţii trecuţi dincolo,  mai ales dorul de mamă, dor de frate şi de soră, dor de ceea ce am fost – un copil vesel şi pur, mereu optimist. Sunt clipe, când simt nevoia unei îmbrăţişări, ceva ce nu poate fi definit,  dar care să-mi dea siguranţă şi să-mi asigure protecţie…o îmbrăţişare care se apropie  mai mult de îmbrăţişarea mamei din primul an de viaţă, de tic-tac-ul inimii ei, liniştitor… căldura inimii de mamă! M-aş mulţumi, fie  şi numai pentru câteva clipe, să-mi odihnesc capul,  îngreunat de povara gândurilor,  în poala ei,  iar măicuţa să-mi mângâie părul cum făcea şi altădată…
Simt chemarea inimii! Şi dorul copilului  divin, din sufletul meu, specific fiecăruia dintre noi… dor de-o îmbrăţişare caldă şi protectoare, mută,  dar drăgăstoasă!

Să preţuim fiecare clipă a vieţii, este ireversibilă…

Floarea Cărbune-„Gânduri în amurg”, Editura RAFFET, 2014

Sursă poze:Google

1divider1-53

JAPONIA,15 MARTIE-2011, LA „TAGATA FERTILITY FESTIVAL”

JAPONIA, 15 MARTIE-2011, LA „TAGATA FERTILITY FESTIVAL”

(La 4 zile după tsunami din 11 martie 2011)





(DIALOG CU MARY SHIBATA):
florenda27 (3/17/2011 4:01:01 PM): îmi poţi trimite şi mie pozele acelea?
sasory2005 (3/17/2011 4:01:06 PM): da
florenda27 (3/17/2011 4:01:11 PM): te rog
sasory2005 (3/17/2011 4:02:16 PM): acesta este grupul celor care se ocupa de ceremonie
florenda27 (3/17/2011 4:05:30 PM): f.frumos…
sasory (3/17/2011 4:05:56 PM): f multă lume, nu am poze f reuşite
florenda27 (3/17/2011 4:06:16 PM): când a fost festivalul?
sasory(3/17/2011 4:06:18 PM): nu ma asteptam, erau veniti din toata japonia
florenda27 (3/17/2011 4:06:21 PM): pe ce dată?
sasory (3/17/2011 4:06:31 PM): 15 martie
florenda27 (3/17/2011 4:07:16 PM): în ce oraş?
sasory (3/17/2011 4:07:47 PM): papusa se numeşte „toshigamisama”
sasory (3/17/2011 4:08:26 PM): este cea care protejeaza „gingea”
sasory (3/17/2011 4:08:33 PM): locul
sasory (3/17/2011 4:09:53 PM): nu ştiu dacă se observă, de sus se aruncă cu „omochi”
florenda27 (3/17/2011 4:10:15 PM): ce este „omochi”?
sasory (3/17/2011 4:10:34 PM): iar copacul acela roz a fost făcut bucaţi şi dat la oameni, drept „omamori”(talismane).
sasory (3/17/2011 4:11:02 PM): „omochi”- orezul acela moale
florenda27 (3/17/2011 4:11:02 PM): talisman
sasory (3/17/2011 4:11:06 PM): da
florenda27 (3/17/2011 4:11:13 PM): Marina ce mănâncă?
florenda27 (3/17/2011 4:11:55 PM): ceva sub formă de…..

P.S.-ŞTIU, UNORA LE E FRICĂ SĂ COMENTEZE ACESTE SCRISE…
M-AM SĂTURAT DE FRICA INDUSĂ: MI-E FRICĂ DE ALIMENTELE PE CARE LE MĂNÂNC, DE APA PE CARE O BEAU, DE DOCTORII CARE NU-ŞI FAC DATORIA, DE PROFESORII care…(să nu fiu înţeleasă greşit, vă rog)…DE FUNCŢIONARII „CORUPŢI”…. NI S-AU INDUS ATÂTEA FRICI ÎNCÂT, VORBA LUI EMIL CIORAN:”M-AM SĂTURAT SĂ MAI NEG, NEGAŢIA” iar …EU M-AM SĂTURAT SĂ-MI MAI FIE FRICĂ ……FIINDCĂ ŞTIU CĂ PROFESORII ŞI MEDICII ÎŞI FAC DATORIA, FUNCŢIONARII DEASEMENEA, NUMAI PARLAMENTARII SUNT „ÎNGERI”


IATĂ CE-MI SCRIE FIICA MEA, CRISTINA:
Cristina (3/18/2011 1:40:31 PM): nu pot sa fug maman; e ţara care m- a ajutat, ne a ajutat când m-aş întoarce crezi că aş mai putea să-i privesc pe oamenii ăştia în ochi , pe Oto?! Dimi la fel, la şcoală, nici nu vrea să audă de fugă; el vrea să rămână lângă colegii lui. Mai bine trecem acum prin greu; nu vreau să fugim şi să trăim, pe urmă, toată viaţa, ca nişte laşi. Colegii lui Dimi unde fug maman?
Last message received on 3/18 at 1:40 PM
florenda27 (3/18/2011 1:44:16 PM): aşa este!
florenda27 (3/18/2011 1:44:21 PM): iartă-mă…
florenda27 (3/18/2011 1:47:39 PM): sunt mândră de voi…
Cristina (3/18/2011 1:54:07 PM): d zeu a avut grijă de noi ; o să aibă şi de acum încolo; am incredere în Japonia!
florenda27 (3/18/2011 1:54:23 PM): ai dreptate
florenda27 (3/18/2011 1:54:53 PM): sunt mândră de tine şi de nepoţelul meu!
Cristina (3/18/2011 2:00:18 PM): lasă maman că totul o să fie bine
florenda27 (3/18/2011 2:00:36 PM): am încredere….
Cristina (3/18/2011 2:10:34 PM): acum ce bani facem în bar îi adunăm citeva luni şi o să-i trimitem acolo să ajutăm oamenii, muzicienii la fel, îşi lasă salariile să le trimitem acolo…
florenda27 (3/18/2011 2:10:59 PM): frumos gest!
Cristina (3/18/2011 2:12:06 PM): atât putem şi noi că suntem toţi oameni
Cristina (3/18/2011 2:36:30 PM): azi, la tv arătau de acolo din zonele afectate; au început şcoala copiii de vârsta lui Dimi; băieţii între ei se îmbrăţişau se mângâiau pe fată; m- a impresionat foarte mult
florenda27 (3/18/2011 2:37:07 PM): hmm, frumos caracter au niponii!
Cristina (3/18/2011 2:37:23 PM): îsi spuneau unul altuia, bine că traieşti!
Cristina (3/18/2011 2:37:59 PM): frumoşi oameni
florenda27 (3/18/2011 2:38:13 PM): într-adevăr!
florenda27 (3/18/2011 2:38:39 PM): o prietenă de-a mea zicea că japonezii sunt extratereştri
Cristina (3/18/2011 2:38:54 PM): colegii ţin foarte mult, unii la alţii
Last message received on 3/18 at 2:38 PM
florenda27 (3/18/2011 2:40:54 PM): e f.bine pentru ei! Asta e adevărata prietenie…
Cristina (3/18/2011 2:41:56 PM): japonezii nu sunt laşi
florenda27 (3/18/2011 2:42:11 PM): m-am convins de asta..
Cristina (3/18/2011 2:43:03 PM): si azi s-au rugat toţi pt mortii lor, în linişte…
florenda27 (3/18/2011 2:43:30 PM): ce frumos!
P.P.S.-Mary şi Cristina nu ştiu că eu public fragmente din convorbirea cu ele…
LE CER IERTARE!

Sursă poze: M. Shibata


Comentarii 62

Trebuie sa te conectezi pentru a scrie un comentariu. Daca inca nu ai un cont, inregistreaza-te acum!

  • 46 loreley_4 29 martie 2011

    … draga de tine… Nu doar copii, ci si mamica lor are un suflet la fel de curat si… e la fel de curajoasa… Mare dreptate si mult adevar ai descris in aceste randuri curate, deschise catre noi, cei care probabil ca avem posibilitatea sa vedem si auzim doar un aspect al stirilor, care din pacate, asa cum mentionezi si tu… si stim de altfel multi dintre noi…, ca de multe ori dezinformeaza…, sau ascund cea mai mare parte care ar pune intr-o cu totul alta lumina situatia… Intleleg foarte bine fetele… Mi-am reamintit si eu de timpul revolutiei… Hotararea pe care o luam in viata in legatura cu locul in care o sa ne petrecem viitorul este influentata de iubire… Acolo unde o avem alaturi suntem acasa…, desi se spune ca acasa e doar un singur loc… Exista iubiri care ne sprijina sa ne simtim acasa chiar si acolo unde e totul daramat in jurul nostru… Lumina vine din interior si… iubirea o primim pe cai asa de diferite sau mici amanunte asa de importante sufletului… Iubirea ta ajunge si la Chris si la Dimi… , dar in acelasi timp si iubirea tarii care i-au gazduit… Inteleg asa de bine aceste sentimente… si tu sti si de ce… Cand faci un astfel de pas…, faci parte din doua lumi… Si acasa va fi mereu amandoua… Aveti grija de voi si multumesc de acest mesaj… Nu am mai reusit sa intru de mult pe net si… ma bucur ca ai lasat aici raspuns la ce as fi dorit sa intreb…, sa aflu…, la nelinistile in legatura cu situatia tarii…
    Te imbratisez cu drag, Cami*


  • 60 song4myself 29 martie 2011

    :)


  • 70 TAUNUL 21 martie 2011

    flora_48:
    TAUNUL:
    Îmi pare rău şi sunt cu gândul şi sufletul la japonezi, aşa cum aş fi fost alături de orice altă naţie la un aşa mare necaz. Toţi oamenii sunt egali, încă de la naştere, în faţa Creatorului suprem!
    Japonezii merită tot respectul. Au fost model în foarte multe domenii ale vieţii sociale.
    Să nu uităm nenorocirea din al doilea război mondial şi să ne rugăm ca necazul să nu se repete. Dacă acele reactoare erau în alte zone supuse la ce a fost supusă Japonia, teritoriile acelea ar fi fost distruse, ca şi populaţia aferentă. România ar fi fost defişată cu aşa instituţii ale statului. Uitaţi-vă câtă încredere au japonezii în conducătorii lor! Uitaţi-vă la educaţia populaţiei nipone!!
    Drag prieten, părerea mea o ştii…Cunoşti Japonia…pt că ai călătorit virtual pe urmele paşilor mei, citindu-mi cartea…Am multe de spus… dar mă opresc aici…Îţi mulţumesc pentru comentariu! Mă bucur pt că exişti! :)

    Da, cunosc multe aspecte, din trecut şi din prezent. În plus, cunosc şi din viitor, potrivit imaginaţiei mele bazată pe ceea ce ştiu… O imaginaţie care nu-mi dă pace… A fost cutremur „curat” oare? NU a fost provocat?! Japonezii au ajuns la vârful tehnologiei visat de alte state şi au pus stăpânire pe mari pieţe, inclusiv pe o parte din teritoriile statelor cu pretenţii de lider mondial…. Uncutremur se poate provoca. Cu precizie, am impresia. Ca şi cel ca re a provocat tsunami în Indonezia… Nu ştiu cum se face, dar la aşa mari catastrofe, cetăţeni ai unui anumit stat nu sunt afectaţi. Nu sunt pe acolo. De unde ştiu ei să părăsească în linişte şi la timp zona periculoasă? Mă-ntreb şi eu, zic ca prostu’, nu dau cu paru’!
    Ceea ce provoacă cutremur, aduce de la sine tsunami şi încălzeşte apa din mare în zona epicentrului… :) Iar epicentrul a fost chiar centrala aceea nucleară care a făcut explozie din cauza problemelor de răcire… Păi, cu ce să răcească dacă apa de mare era aproape fierbinte?! :)


  • 55 peteanmaria 20 martie 2011

    Dumnezeu sa ii ajute pe toti cei care au nevoie. Acesta cutremur ii va apropia pe toti cei care au trecut peste acesta. Sper ca sa iti de-a puterea necesara si sa vezi ca mai tarziu familia ta va fii mult mai puternica. Sa ai grija de tine deoarece cei dragi au nevoie de bunica, mama lor! :) :) :)


  • 55 flora_48 20 martie 2011

    Lied_1:
    flora_48:
    Lied_1:
    Interesantă şi emoţionantă postare.Cred că înţeleg sentimentele care vă animnă…….frica este bună dar nu când devine maladivă.După, este un coşmar….din păcate trăim ceea ce trăim şi vina roamnilor cea mai mare este că nu se informează.
    Frica ne este inoculată cu bună ştiinţă… Japonezii au fost educaţi să nu se teamă de ceva evident(moartea) dar să-şi trăiască viaţa frumos…Şi ei ştiu să se bucure din plin de asta:muncesc când este de muncit şi se distrează când este de distrat…Niciodată, nu amestecă lucrurile între ele…Vă dăruiesc, cu drag, o floare, stimată doamnă!

    Eu, vă dăruiesc în schimb, inima mea.
    Mă înclin în faţa acestui dar atât de preţios! Mulţumesc! :)


  • 67 Lied_1 20 martie 2011

    flora_48:
    Lied_1:
    Interesantă şi emoţionantă postare.Cred că înţeleg sentimentele care vă animnă…….frica este bună dar nu când devine maladivă.După, este un coşmar….din păcate trăim ceea ce trăim şi vina roamnilor cea mai mare este că nu se informează.
    Frica ne este inoculată cu bună ştiinţă… Japonezii au fost educaţi să nu se teamă de ceva evident(moartea) dar să-şi trăiască viaţa frumos…Şi ei ştiu să se bucure din plin de asta:muncesc când este de muncit şi se distrează când este de distrat…Niciodată, nu amestecă lucrurile între ele…Vă dăruiesc, cu drag, o floare, stimată doamnă!

    Eu, vă dăruiesc în schimb, inima mea.


  • 55 flora_48 20 martie 2011

    LadyM00N:
    :) :)

    :) :)


  • 55 flora_48 20 martie 2011

    Lied_1:
    Interesantă şi emoţionantă postare.Cred că înţeleg sentimentele care vă animnă…….frica este bună dar nu când devine maladivă.După, este un coşmar….din păcate trăim ceea ce trăim şi vina roamnilor cea mai mare este că nu se informează.

    Frica ne este inoculată cu bună ştiinţă… :)Japonezii au fost educaţi să nu se teamă de ceva evident(moartea) dar să-şi trăiască viaţa frumos…Şi ei ştiu să se bucure din plin de asta:muncesc când este de muncit şi se distrează când este de distrat…Niciodată, nu amestecă lucrurile între ele…Vă dăruiesc, cu drag, o floare, stimată doamnă!
    :)


  • 55 flora_48 20 martie 2011

    iatanflorica:
    PAREREA MEA, DACA CONTEAZA, ESTE CA FATA DUMITALE SA SE INTOARCA IN TARA. AMMERICANI VAD CA SIAU, ANUNTAT OAMENI CARE TRAIESC ACOLO SA SE INTOARCA ACASA LA EI,FATA DUMITALE DE CE NU SAR INTOARCE? SAI DEA DUMNEXEU NOROC.

    Dnă Florica, fiica mea e majoră şi ştie ce face! În plus, este acolo şi vede care este realitate…Ca mamă, am respectat, întotdeauna, deciziile copiilor mei…Dacă am avut ceva de spus, le-am spus, dar în cele din urmă , ei au hotărât…Vă mulţumesc pentru grijă şi dfatul prietenesc! Toate cele bune! :) :)


  • 55 flora_48 20 martie 2011

    bogdanflorenta:
    Emotionant si demn de respect acest popor incercat…E bine sa nu ne intrebam de ce? D-zeul nostru si a lor stie……dar puterea lor de renastere este tot de la D-zeu si din educatia lor…Mi-a placut atitudinea fiicei d-voastra ,din care reiese recunostina ei fata de poporul care i-a intins o mana de ajutor,este si o femeie puternica,iar d-voastra o buna mama!
    Trebuie sa invatam si noi ce inseamna bunatatea rabdarea recunostiinta si multe altele….EU SPER inca….Va multumim pt.postare

    Şi eu vă mulţumesc pentru citire şi comentariu! Trebuie să luăm aminte…Doamne ajută! :) :)


 1 2 3 4 5
Evaluarea ta: 0

evaluare: 10,0 (11 evaluari)

Primăvara 2012

 

  • Paralelă, Japan-Purani de Videle)

    Cireşii au înflorit grăbiţi
    În Primăvara asta magică.
    Eu cerului trimis-am un mesaj
    Să cheme vântul călător,
    Dar a venit furtuna…
    Iar florile se scutur triste şi supuse.
    În digul de la Fukushima,
    Valuri neîmblânzite se izbesc,
    Tristeţea şi drama încă atotstăpânesc
    Fără cruţare în haosul din Univers.

    Noi ne-am plimbat în parcul
    De lângă râul Sumida
    Unde, sub un cireş în floare,
    Ne-am spus „sayonara”!
    Luându-ne la revedere…
    Dar eu ştiam că-i pentru totdeauna…

    Cântecul trist al insulei nipone,
    Într-o clipit-a inundat Oceanul,
    Dar aripi albastre, măiastre, de păsări
    Libere zboară, străjeri între zări.
    Florile de cireş s-au ofilit,
    În iarbă zac, ofrandă pe Pământ.

    Cu tine m-am plimbat
    În parcul de lângă râul Sumida
    Şi-acum ne despărţim,
    Însă eu ştiu…că-i pentru totdeauna…
    Sayonara Japan!
    Sayonara Cristina!
    ***
    Au înflorit cornii-n pădure
    Lângă Puranii mei de Videle,
    Şi coroanele-s cu aur poleite.
    Florile trimit vântului mesaje
    De-a le purta parfumu-n depărtare
    Pe-aripa lui grăbită şi sprinţară,
    Dar vântul este plecat,
    Şi a venit furtuna…
    Însă eu sper… că nu e pentru totdeauna.
    (Japan-16 mai 2012)

  • Floarea Cărbune

  • Sursă poze:Google




  • CĂLĂTOARIE SPRE ŢARA SOARELUI RĂSARE…


    Dragi prieteni,
    Vă rog să mă scuzaţi că nu pot răspunde mesajelor voastre. În ultimul timp am fost f.ocupată…
    Acum, îmi pregătesc bagajul pentru plecarea în Japonia. Voi pleca peste câteva zile. Mă voi gândi la voi şi…voi încerca să vă ţin la curent cu ceea ce voi face, interesant, acolo.
    În primul rând, voi participa la un concurs pentru care am primit o Invitaţie.

    La acest concurs vor participa câţiva artişti români, poeţi şi prozatori…alături de artişti japonezi.
    Până la primul contact, vă postez câteva poze cu „sakura”.

    În primăvara aceasta…voi prinde cireşii în floare, sper să fac multe poze frumoase.
    CRISTINA-FIICA MEA DIN JAPONIA

    DIMI-NEPOŢELUL MEU DIN JAPONIA

    S-auzim numai de bine,
    flora


    P.S: Vă mulţumesc pentru comentariile frumoase de până acum…S-aveţi o primăvară frumoasă, mai ales, în suflete!

 

Sosit-a dulcea Primăvară la Purani

Sosit-a dulcea Primăvară
Ah! Iubire,
Sufletul mi-e plin de tine!
Tu eşti vraja ce mă-ncântă
Şi de drag,
La piept aş strânge Universul.

Diafana Primăvară
Se revarsă tumultoasă
Şi din zori îndepărtate
Se-apropie în stol
Zglobii, gălăgioşi cocorii
Iar Glavaciocul susură domol.

Creşte iarba, covor moale,
Roua cade pe ogoare
Sună codru-n aşteptare,
Primăvara-i pe cărare
Înflorind florile-n cale
Şi zefirul, boare lină,
Ne răsfaţă în grădină,
Iar copacii din livadă
Straie verzi îmbracă-n grabă,
Ca stropiţi cu spumă crezi
Că sunt prunii în livezi.

Cade roua pe câmpie
În a florilor pocale,
Prospeţime, puritate,
Naşte bolta azurie.

Sosit-a dulcea Primăvară
Ah! Iubire,
Sufletul mi-e plin de tine!
Floarea Cărbune

Sursă poze:Google

IARNA LA SAT(PURANI DE VIDELE)

Iarna la sat era un anotimp de poveste. Ningea la câmpie şi fiecare fulg de nea era o speranţă a rodului visat. Ningea peste fructul nevăzut, existent în adâncul tainic al seminţei. În misterul ninsorii se regăsesc „duhul” câmpiei, după cum îmi spusese bunicuţu, dar şi pasărea de foc a speranţei şi renaşterii. Născut în inima câmpiei, înveţi să dezlegi taina din cumpăna apelor şi liniştea dulce a ţărânii. Fericită, în limpezimea copilăriei, visam la floarea de colţ crescută pe piscul muntelui (pe care mi-o dăruise un mocan, presată într-o carte), la răcoarea picăturilor de rouă şi la dulceaţa bobului de grâu copt.
Fulgi mari cădeau din cer ca o binecuvântare a câmpiei ce purta în pântecu-i generos şi rodnic, seminţele semănate de cu toamnă sau pe obrazu-i reavăn, grâul deja răsărit, verde şi puternic, precum perii din barba unui tânăr bărbat.
Binecuvântare era şi pentru noi, copiii, căci ne jucăm, de dimineaţa până seara, pe uliţele satului, chiuind fericiţi, uitând de mâncare şi odihnă… Intram seara, târziu, în casă, după ce adăpam vitele cărând găleţi cu apă până le potoleam setea. Altădată, ca să mai facă mişcare, le adăpam din jgheab, la puţul de devale, puţul de la „buric”. Iubeam animalele, ne hrăneau, laptele fiind baza alimentaţiei la ţară. Când voiam unt, bunicuţa punea lapte la prins, apoi îl bătea în putinei, adunând cu migală untul ce se ridica la suprafaţă.
Una din mâncărurile mele preferate, pe lângă plăcinta cu dovleac, era mămăliga cu unt, brânză şi ouă. Pe seară, după ce treburile în gospodărie erau potolite, se aprindea lampa în camera de locuit şi felinarul în tinda casei, ca să fie la îndemână când gospodarul mergea să mai verifice starea animalelor din grajd. Bunica avea grijă să bage dovleacul la copt, în sobă, sau să facă plăcinta cu mere sau cu brânză, seminţe coapte de dovleac sau de „soroaică”(floarea soarelui), boabe fierte sau „berbeci”(floricele).
Când asistam la „fabricarea” berbecilor „descântam”:
„ciorile pă paie,
berbecii să saie!”
Între timp, casa se umplea de oaspeţi (vecinii din jur) care veneau la povestit şi la înfruptarea din dovleacul copt sau plăcinţelele gustoase. Oamenii începeau a povesti tot felul de întâmplări, unele din timpul războiului, altele despre hoţii de cai de la Vătaşi sau despre vânarea lupului sur de către bunicuţu pe vremea când era pădurar.
Bunicul Marin era un bun povestitor şi un bun cântăreţ. Cânta la cobză, doine, balade şi cântece picurate din sufletul lui, cu dor şi nostalgie…Fiecare cântec era o poveste de viaţă.
În timp ce bunica Petra punea plăcintele la copt, bunicul şi vecinii care veniseră la poveşti, dădeau fitilul lămpii mai mare, îşi dregeau glasul şi, rând pe rând, începeau a povesti…Erau amintiri din războaie cu români curajoşi, poveşti despre haiducii care au existat cândva şi au lăsat, în urma lor, fapte de vitejie, exemple de urmat.
Da, cititorule, lumina venea de la lampa agăţată în perete. Ce dacă lumina lămpii era mai slabă, vederea oamenilor era mai bună, iar inima mai caldă.Oamenii se ajutau între ei şi nu treceau indiferenţi, unii pe lângă alţii.
Îmi reamintesc cum, într-o iarnă ca aceasta, când, parcă trăiam în ţinutul Reginei Zăpezii, câţiva vecini veniseră la bunicuţu care ştia a povesti frumos fiind şi un neîntrecut cântăreţ. Fiecare dintre oaspeţi s-a apucat să povestească lucruri pe care le trăise, amintiri din alte vremuri sau din timpul războiului. Erau aşezaţi în jurul mesei rotunde iar în dreptul fiecăruia se afla câte o ceaşcă cu ţuică fiartă.
Din când în când, câte unul din cei de faţă, ieşea pe afară să ia pulsul ninsorii. Prin deschizătura uşii, fulgii de nea intrau în tinda casei aduşi de câte o pală de vânt.
Bătea crivăţul!
Ţin minte că bunicul povestea despre o vânătoare de lupi…

Biserica din Purani în iarna lui 2016(Poză trimisă de o „consăteancă”, N.G.

BISERICA DIN PURANI

 

Sursă poze:Google:

Floarea Cărbune-„Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele)”, Editura Lidana, 2010.

https://i1.wp.com/api.ning.com/files/1MpTE0L5TkswFG2IwM7JfS8t5N1zUn0a6dqtbWpTRaaXpEI6Q-RVTVzQndM8vN4kxCxgoeuOuiEDqwzdV5ckaEYhY-qSUqcO/S6302383.jpg

https://i2.wp.com/www.prowallpapers.ro/wallpapers/cai_iarna_2-1280x800.jpg

https://pentruvoi.files.wordpress.com/2016/01/dcc7c-vrabiute__1202_01.jpg?w=813&h=610