VARĂ TÂRZIE…

„PRIMĂVARA” VIEŢII…


Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum, fiecare etapă, a vieţii omului, are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!

Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, atunci când toţi aceşti copaci, trebuiau să intre în “hibernare”…Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Tocmai aceste contradicţii ale naturii, trebuie să ne dea vitalitatea de a face, din „toamna vieţii”noastre, un nou început. Un început de “eră”, dar şi o trăire a momentului. Şi, chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet… “toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem, şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.

Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie, şi atâtea minuni se petrec…Uneori, “ea” este o “vară” întârziată. Şi, în “toamna” vieţii noastre… putem avea “primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii, şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de “toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această “vară” târzie…”Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara… încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din “pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte, cu razele-i argintii, oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului. 

Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă, prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată, şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă, şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.

Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei, şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii. Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic… precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.
Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.

Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa. Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite, şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina….mângâierea, viaţa.
Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul:
În primăvara sufletului meu
Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
Mi se părea că o să vii mereu,
Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
Revino, acum, în primăvara mea,
Să simt iar gustul verii renăscut,
Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
Să nu gândim la iarnă, la trecut.

LA MULŢI ANI CELOR CE POARTĂ NUMELE DE MARIA, MARIN ŞI DERIVATE ALE ACESTORA!

Sâmbătă, 8 septembrie 2012 la 09:37

Floarea Cărbune/Gânduri în amurg

Sursă poze:Google

Valurile vieţii

37829427_13550173_22023505

În zori,
Fereastra sufletului meu s-a deschis –
E fereastra prin care privesc oceanul vieţii;
Valurile lui urcă şi coboară;
Se zbuciumă valurile –
Naşterea şi Moartea
Urcă şi coboară în ritmul lor
Din Cer predestinat.
Sufletul meu,
Neobosit albatros, îşi deschide aripile
Plutind deasupra oceanului vieţii,
Sărutând luceferii.

Inima-mi şopteşte:
„Se-apropie noaptea, femeie,
Şuviţele părului tău încărunţesc…
Auzi?
Se scurge nisipu-n clepsidră,
Tu nu percepi mesajele de dincolo
În zborul solitar şi îndrăzneţ?”
Eu inimii-i răspund:
„Ce dacă păru-mi cărunţeşte,
Voi fi la fel de tânără sau bătrână
Precum e Timpul cu ale sale anotimpuri.”

Mi-e sufletul pribeag
Şi năzuieşte spre neştiute depărtări,
Aşa cum pasărea din colivie
Visează imaginare evadări.
În setea mea de nemărginire,
Îmi caut odihna în alte sfere,
Poate în Nemurire…

37829427_488750_22023572

37829427_3828484_22023518

37829427_5324874_22023507

37829427_9463075_22023526

FEMEIE…

10275386_10204260125084261_7007908967629059545_o
Femeie,
Cu trupul alb şi fin,
Cu delicat parfum de crin,
În fiecare clipă mă stârneşti,
Şi carnea-mi răscoleşti adânc
Cu voluptate , foc şi gheaţă.

Femeie,
Trupul tău e fructul interzis,
Şi-n faţa lui
Cad în genunchi şi murmur:
„Pot lumi să piară,
Şi munţi să se scufunde,
Tu Dumnezeu îmi eşti:”Început/Sfârşitul!”

Femeie,

În faţa ta… mă plec.
(Floarea Cărbune)

jucăriejuc.2

 

juc.3

tablouri_surrealism_catruna_mihai_fata_morgana tablouri_surrealism_catruna_mihai_nimfa

(Tablouri de Mihai Cătrună)

wall19 barreroe3 c06233a1 DIVIDIER e0d1436969ef

Bărbate,

Fii înţelept,

Fii nebun,

Fii tandru cu mine,

Fii egoist,

Fii crud,

Fii copilăros,

Fii orice,

Doar să fii al meu,

Numai al meu să fii!!!

marie-andree-vip-blog-com-928820q0q1co0jzDxuBGKWbSYAtAPgvWYzCI67UHk6h5BuecH7Km0_312l=w300-h186-p-no 3-2 082 175 3601  8811 9002017  angeli cuorigiardino divisore divisore20argento dospajaritosvolando Essere+di+luce+603+liv+r++599596_453247578062636_1282150460_n glitter_32    luce-anima-ok  pendentecandeladorata unicorno0[1] unicorno1 Unicorno 09 Unicorno della foresta unicorno sfumato_thumb[8] unicorno_acqua

Patimă de Femeie

Când o femeie îţi vorbeşte,
Ascult-o cu atenţie,
Priveşte-i gesturile, ochii, buzele,
Căci toate vor să-ţi spună:
„De pasiune, inima mi-e plină
Şi de dorinţi nebune,
Al meu, numai al meu aş vrea să fii,
Vreau dragoste şi vreau afecţiune.
Îţi dăruiesc nopţile mele,
şi visele toate,
Iubeşte-mă cu patimă,
Nu voi pleca din viaţa ta.

Te sorb din privire,
Dă-mi inima ta,
Şi dragostea ta, mi-o dă,
Fii aproape de mine!
Te doresc în fiecare clipă,
În fiecare clipă mi-e dor păgân de tine,
Dă-mi nopţile tale,
Cum ţi le dau şi eu.
Focul mi-a cuprins trupul,
Fii zefirul ce mă răcoreşte!
Iubeşte-mă şi mângâie-mă drăgăstos,
Patima domoleşte-mi,
Fii cât mai aproape de mine
Şi vei vedea culoarea pasiunii mele,
Ce-i de un roşu sângeriu,
Ca rubinul ce picură din buza ta,
Din buza ta, din care însetată am muşcat,
Ca dintr-o fragă parfumată, coaptă…
Vreau să ne contopim,
O singură fiinţă-n iubire să fim!”

Când o femeie îţi vorbeşte,
Ascult-o cu atenţie
Şi înţelege că ea aşteaptă,
Ca primul pas, tu să îl faci…
(Flora)

SĂRBĂTORI FERICITE!