THE INTERNATIONAL CONTEST „ART & LIFE”, JAPAN-2016

Concurs 01.07- 30.07 2016

 

INVITAŢIE-4

Regulamentul concursului „Art & Life”, Japan-2016

Pe 01.07.2016, s-a dat startul concursului din Japonia „THE INTERNATIONAL CONTEST „ART 6 LIFE”- JAPAN -2016, Ediţia a IV-a.
Termenul limită de expediere a lucrărilor este 30. 07. 2016.

SECŢIUNI:

– Poezie;
– Roman;
– Haiku;
– Fotografie,
– Pictură;
– Grafică;
– Poveşti cu rimă;
– Poezie pentru copii;
– Ghicitori;
– Pamflet;
– Legende;
– Poveşti,
– Povestiri;
– Tradiții etc.

Condiţii de participare:

– Pot participa toţi creatorii de frumos, indiferent de vârstă;
– 3 (trei) este numărul de lucrări, cu care se va participa la secţiunile: poezie, haiku, pictură, grafică, poze artistice; ghicitori.
– La proză, indiferent de gen, va fi: 1 fragment din roman, 1 povestire, 1 poveste,1 legendă etc. Numărul de pagini scrise, la fiecare gen în parte, va fi între 2-3 pag. A4, font Times New Roman/ 12/ Normal;
– Lucrările se vor prezenta bilingv( româno-engleză sau alte limbi) în câte 3 exemplare.

– Pot fi trimise lucrări şi în limba română(mulţi scriitori s-au plâns că n-au posibilitatea traducerii);

– La scris folosiţi Times New Roman/ 12;
– Pe lucrarea de concurs… este obligatoriu să apară doar 2 precizări…În această ordine:
1-Motto-ul, unul singur, indiferent la câte secţiuni participaţi…
ŞI
2- Secţiunea de participare(Ex: Secţiunea-Poezie etc.)

Lucrările care nu vor respecta această cerinţă, nu intră în concurs;

– Numele participantului, adresa, nr de telefon, inclusiv mott-ul, vor fi introduse într-un plic sigilat, iar acesta se va introduce, alături de lucrări, în plicul mare;

– Puteţi participa la câte secţiuni doriţi, nu există restricţii.

PRECIZĂRI:
Trimiteţi lucrările pe adresa de email: florenda27@yahoo.com , dar şi prin poştă, la adresa de mai jos:

2- Lucrările pentru concurs vor fi expediate pe adresa:
CĂRBUNE FLOAREA

STR. VIITORULUI, NR.10 B

LOC. VALU LUI TRAIAN

JUD. CONSTANŢA

COD POŞTAL:907300

SUCCES!
Floarea Cărbune

ATENŢIUNE!!!

Data limită de expediere a lucrărilor va fi 30.07. 2016.

PS:PENTRU INFORMAŢII ÎN PLUS, VĂ ROG SĂ-MI SCRIEŢI LA VEDERE.

 

 

REPREZENTATIVĂ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s