Copacul-inimă

 

  • Copacul-inimă


    Sunt copacul – inimă
    Ce-şi trage seva din adâncuri.
    Primăvara,
    Culori de catifea
    Îmi înfloresc pe ramuri.
    În adâncul fiinţei mele,
    Cântec de iubire răsună.
    Un cântec ce vieţuieşte
    În sămânţa roadelor mele.
    Dragostea lor, mătase diafană,
    Îmi învăluie tulpina
    Şi zboară odată cu fluturii
    Şi cu petalele florilor,
    Amestecându-se
    Cu albastrul Curcubeului.
    Din inima sacră a trunchiului meu,
    Cresc frunze şi flori
    Cu faţa către Dumnezeu.

    O privire arunc în adâncuri,
    În templul sufletului meu,
    Unde un cântec de harpă s-aude,
    Cântat de mâini nevăzute,
    Un cântec închinat lui Dumnezeu.

    Parfum amărui şi verde
    Urcă pe Coloana Infinitului
    Până sus, spre Albastru.
    Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
    Prelungindu-se până la stele.
    Din ele cresc ramuri
    Înmugurind spre soare.

    Sunt acum,
    Copacul – inimă
    Cu rădăcinile în Cer
    Şi ramurile în Pământ,
    Cuprins de vârtejul ameţitor
    Al vieţii…
    Sunt un arc între Cer şi Pământ,
    Precum Curcubeul este
    Un arc prin care curge neîntrerupt
    Viaţa, iubirea, speranţa…

  • Floarea Cărbune

  • Sursă poze:Google




 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s