DIALOG CU FLOAREA CĂRBUNE

957abf81e206

1-Reporter:
V-aţi născut la ţară şi amintiţi acest lucru ori de câte ori aveţi ocazia.
– Floarea C:
Da, m-am născut într-un loc de care mă simt legată. Însuşi numele lui are ceva aparte-Puranii(de Jos) sau Anii puri. Şi, într-adevăr, până la vârsta de 11 ani, am trăit într-un paradis cu oameni frumoşi. Oamenii locului de atunci, dar, mai ales, părinţii, fraţii şi bunicii. Repet, de atunci…Nostalgia acelor locuri şi acelor oameni o port în suflet.
2- Reporter:
Vă privesc şi văd tristeţe în ochi, în ciuda zâmbetului pe care îl afişaţi.
– Floarea C:
Ei, cum aşa?! Am crezut că ştiu masca asta… Lumea mă crede veselă, împlinită, fericită… Hmm!
– Dă-mi voie să mă adun…M-ai luat prin surprindere, şi nu ştiu ce să-ţi spun. Tristeţe… spui? Păi…tristeţea e sora sufletului meu. Tristeţea şi furia mă însoţesc de la 11 ani, de când am plecat de acasă.
3-Reporter:
De ce afirmaţi asta? Aveţi un râs molipsitor şi sănătos.
– Floarea C:
Acesta este adevărul! Dar e un adevăr pe care îl ţin bine ascuns. Şi, am făcut destul „zgomot” în jurul meu, ca să le maschez. Tristeţea şi furia m-au măcinat prin interior, mă macină încă…
4- Reporter:
Nu înţeleg, îmi scapă ceva…Puteţi fi mai explicită?
– Floarea C:
Când eram copil, în familie, mi-am exprimat personalitatea încă de mică. Dacă mă gândesc bine…mi-am exprimat personalitatea, indiferent pe cine aveam în faţă. Nu, nu eram obraznică, dar spuneam numai ceea ce gândeam şi făceam doar ceea ce credeam eu că e bine. Nu mâncam orice, nu agream pe oricine şi… nu „executam” ceea ce mi se cerea, dacă nu înţelegeam necesitatea acelui lucru. Nu ştiu, dar mi se părea că viaţa nu are nicio noimă. Şi, din această pricină, nu voiam ca viaţa mea să semene cu a celorlalţi. Nu mă mulţumeam doar cu „a exista”.
5- Reporter:
Ceea ce-mi spuneţi dumneavoastră sunt lucruri la care doar un matur poate reflecta, cred eu.
– Floarea C:
Nu ştiu ce gândeşte un matur, chiar nu ştiu, nu glumesc. Nu-i înţeleg pe oameni. Fiecare are lumile lui, cu gânduri şi aspiraţii pe care le ascunde. Rari sunt oamenii maturi, mă refer doar la vârstă, care să mai fie sinceri cu ei înşişi. De lumea din jur…nici nu mai vorbesc. Dar să revin la mine, că am deviat de la subiect. Am fost un copil matur, mă crezi sau nu, mai înţeleaptă atunci decât acum…Ştiam ce vreau, spuneam ce gândesc, mă revoltam…De fapt, cam aşa am fost toată viaţa mea.
Şi, totuşi…de pe la 11 ani, ceva s-a schimbat la mine. Am început să mint ca să nu iau bătaie…
6-Reporter:
Bătaie? De cine vă era aşa de frică şi…de ce să fiţi bătută?!
– Floarea C:
Vezi, pe lângă tristeţe, furie, a mai apărut şi frica. Părinţii mei erau tineri, aveau trei copii şi pământ de muncit. Încă nu se înfiinţaseră C.A.P-urile. Ei mergeau la câmp, iar noi, copiii, rămâneam acasă. Am fost primul copil şi, în grija primului copil se lăsa gospodăria cu păsări , dar şi fraţii mai mici. Dacă uitam să dau mâncare la găini şi să le pun apă, la câmpie fiind foarte cald, seara îmi primeam „porţia” de cicăleală. Era o măsură coercitivă, dar cu rezultate garantate…Aşa am învăţat responsabilitatea. Dar frica viscerală o aveam faţă de perceptorul care, dacă nu îţi achitai „cotele”, îţi lua totul din casă. Când venea el pe uliţă…începeau câinii a lătra şi se crea o atmosferă bizară pentru un copil.
7- Reporter:
Gândesc că părinţii şi-au „altoit” copiii dintotdeauna. Bătaia e ruptă din rai, nu?
– Floarea C:
Rareori am luat bătaie de la părinţi. Nu făceam prostii aşa de mari, încât să-i scot din sărite. E drept, evitam asemenea lucruri, deşi… uneori, greşeşti fără să vrei. Jocul este mai important pentru el… Când este bătut pentru asta, se consideră nedreptăţit şi…îşi promite să se răzbune. Frica devoratoare însă, am căpătat-o la Moldova. Vorbesc de perioada de după 11 ani şi până la terminarea liceului.
Pe atunci locuiam la fratele tatălui meu, iar mătuşa mea, o femeie inteligentă şi cu principii, se grăbea să transforme o „sălbăticiune” într-un animal domestic. Hmmm, eram un copil sălbatic, nesupus, rebel, încăpăţânat…un mic ţăran cu tălpile perforate de teşeli. Umblam desculţă când duceam vaca la păscut pe locurile unde grâul fusese secerat şi mai erau şi rugi de mure… Ei, dar asta m-a călit, frica însă m-a urmărit toată viaţa, mi-e frică şi acum…
8-Reporter:
Acum, de ce vă mai este frică? Este libertate, trăim într-un stat democratic…
– Floarea C:
Mi-e frică de neprevăzut. Nu mai am siguranţa zilei de mâine şi…nu-i vorba numai de mine, ci şi de copiii şi nepoţii mei. Îmi place să am control asupra lucrurilor. Iar ceea ce nu pot controla îmi trezeşte panică.
Sunt mai multe de spus, dar voi încheia cu ceea ce viaţa m-a învăţat:
În zilele de azi, nimeni nu-ţi frânge inima mai mult decât copilul tău şi…nimeni nu te poate răni mai mult decât propriul părinte. În plus, eşti ameninţat de prieteni şi de duşmani… deopotrivă. Nu uita!!!

Reporter-Sya Ene

0_69139_5642e8aa_l

Sursă poze:Google

15y90rs 2dt1v6c 1_05  0_68412_7cfa001f_l jckwzmfc769-1 DIVIDIER b439c58fbe2b971fac143c60f68355d0 b0008277 clip_image002

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s