Magia toamnei…vieţii

0_87f75_1f468683_L
Fiecare anotimp are frumuseţea lui, natura se metamorfozează de fiecare dată…la fel cum fiecare etapă a vieţii omului are frumuseţea ei. Frunzele ce cad, simfonia de culori, nostalgia inimii, parfumul crizantemelor… fac parte din miracolul naturii.
Toamna, în cele două ipostaze ale ei, e splendidă!
Uneori, toamna oferă bucuria unui măr înflorit, a unui cireş sau liliac, tocmai atunci… când toţi aceşti copaci ar fi trebuit să intre în “hibernare”. Să vezi…că viaţa are un sens mai puternic, că e mai luptătoare decât însăşi firescul ei, te pune pe gânduri. Şi, aceste contradicţii ale naturii, ne invită la regenerare, împrumutându-ne energia de a face, din „toamna vieţii” noastre, un nou început, un început de „eră”, dar şi o trăire a momentului. Chiar melancolia pe care ne-o trezeşte-n suflet „toamna”, uneori, trebuie să ne apropie de noi, să ne îndemne la introspecţie, să ne regăsim, să ne cunoaştem, să vrem să renaştem şi să ne dăm seama că putem. Dacă un măr înfloreşte toamna, atunci… putem şi noi să înflorim sufleteşte.
Atâtea mistere se ascund sub mantia ei ruginie şi atâtea minuni se petrec…Uneori, „ea” este o „vară” întârziată. Şi, în „toamna” vieţii noastre… putem avea „primăvară” în suflet, depinde doar de noi, de felul cum ştim să apreciem şi să preţuim clipele vieţii. Sufletul nu trebuie să-ţi rămână ca un copac solitar, golit de căldura inimii şi de cântecul vieţii, viul ei. Dacă rămâne pustiu, tocmai acum în prag de „toamnă”, se va usca de tristeţe. Dimpotrivă, fă-l să înfrunzească cu roua inimii tale tinere, dezmierdându-l cu iubirea ta blândă. Mai trebuie să-i mângâi şi mugurii ce stau să plesnească a floare…în această „vară” târzie… „Vara vieţii”… din pragul celei de-a doua tinereţi a omului. Vara încă mai bate la poarta inimii tale, deopotrivă şi la a mea, chiar dacă mantia îi e brodată cu fire de argint. Nu lăsa, ca din „pomul vieţii”, frunzele să se scuture aşa de uşor… Luna poleieşte cu razele-i argintii oglinda tremurândă a mării, iar simfonia inimilor noastre se contopeşte cu cea a valurilor, într-un imn de dragoste închinat vieţii.
E ziua de Sfânta Mărie mică(Sântămăria Mică)-Naşterea Maicii Domnului.
Aerul miroase a câmp şi ambrozie, a tămâie şi credinţă. Marea ne cheamă prin simfonii de ape… învăluite în briza sărată şi moliciunea caldă a nisipului auriu. Ne cheamă să-i adunăm scoicile din care să ne construim “castelul de nisip” al acestei veri întârziate… Şi tot aşa, hoinărind fără gânduri, dar vrăjiţi de albastrul nemărginit al mării, să ne scriem dorinţele pe crestele valurilor, speranţele şi, deopotrivă, visele… Pe nisipul umed să ne scriem amintirile triste şi eşecurile, iar valurile înspumate să le soarbă fără milă şi să le ducă în abisul întunecat al mării… întru eternitate.
Numai un suflet delicat poate zări scânteia de lumină din frunzele toamnei şi auzi muzica ei… în acordurile nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven… ca un dans al ielelor, ca o odă a bucuriei. Ce tablou, de o frumuseţe rară, poate să cuprindă ochiul, admirând acest dans al vieţii! Un dans ţigănesc, ciudat şi tainic precum iubirea sălbatică… pe pajiştea unei poieni dintr-un codru de la marginea lumii.
Inima mi-este calmă, liniştea de dinaintea furtunii, iar în zarea sufletului se mai aude ecoul Simfoniei Destinului a lui Beethoven, urmat de silueta câte unui gând rătăcitor…către o vară târzie… Oriunde te-ai afla, suflet sensibil, Curcubeul, cu bogata-i paletă de culori, îţi va vorbi fără cuvinte, despre faptul că te aştept cu inima transformată într-un cireş în floare.
Când ai să vii… am să fiu ”vară târzie” cu cireşe roşii şi parfumate. Îndrăzneşte, întinde mâna, trăieşte clipa! Lasă “pomul vieţii” să cânte cu toate frunzele-n înverzite şi să danseze cu florile întârziate… Imnul iubirii se prelinge în inima mea ca un flutur noptatec ce caută lumina, mângâierea, viaţa.

În primăvara sufletului meu
Ai intrat fără să-mi ceri părerea,
Mi se părea că o să vii mereu,
Că o să-ţi simt tot timpul mângâierea.
Revino, acum, în primăvara mea,
Să simt iar gustul verii renăscut,
Şi-n toamna vieţii mele şi a ta…
Să nu gândim la iarnă, la trecut.
Deasupra cuvintelor rămâne… doar gândul…

(Floarea Cărbune-Gânduri în amurg)

Sursă poze:google

ягоды  4 6d725a0adfbf 12487 3761159 4232804c5193e4aa777fcf67add16b729124256772 8343608 9389076 814468469 992455712 98508127685636 b47 b439c58fbe2b971fac143c60f68355d0 b0008277 d3f0596f66dab219a7aad428dd24a2dd256c4e1f i-2439 i-50150 maxresdefault ocen_36 sbor_01_01 u47hoon96e763ha8703s1un0b7h71ndl vish64 vishnja

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s