FURTUNA(Fragment)-PURANI DE VIDELE

(Purani de Videle)

FURTUNA

Cine cunoaşte câmpia ştie cât de fierbinţi sunt verile acolo…
În satul de câmpie, în care m-am născut, am cunoscut ce înseamnă seceta, când vipia ofilea tot ceea ce era verde iar oamenii îşi ridicau smeriţi, privirea spre Cer, cerându-i îndurare lui Dumnezeu. Ruga fiecăruia se ridica în spirale miraculoase spre Înalt, coborând corola norilor pe pântecul încins, de secetă, al câmpiei.

300px-Paparuda-1905

În asemenea zile apăreau paparudele. Pesemne că Dumnezeu asculta ruga oamenilor, privind, cu duioşie şi înţelegere, la dansul paparudelor-fecioare.

beautifulnebulaenightspacestarsFavimcom238332_large
S-a stârnit furtuna! Cerul e acoperit de nori plumburii, nori negri, ce dau impresia unei turme de bivoli ce înaintează, greoi şi în dezordine, mânaţi de biciul năprasnic al vântului stârnit din senin. Pomii se îndoaie, fructele cad, ferestrele deschise, se izbesc cu zgomot de pereţii casei. A căzut un geam, ce abia se mai ţinea în câteva cuişoare, făcându-se ţăndări pe prispa casei. S-au dezlegat porţile Cerului, ploaia cade, deasă şi caldă. Apa se scurge prin şanţuri cărând la vale, crenguţe rupte şi frunze, paie şi pene. Fulgerele şi tunetele se apropie de sat.

788274e5bd00

Mă bucur că suntem acasă cu toţii. Mămica îşi face cruce, murmurând: „Doamne, ai grijă de noi!”

Suntem înfricoşaţi de sălbatica manifestare a Naturii. Numai câmpia surâde, înflorind la îmbrăţişarea ploii de vară.

121678502_3821971_dojd
E cald! E fioros! E măreţ! E sălbatic dar natural! E o zi de vară cu ploaie. După numai două ore, ploaia a încetat, au apărut Curcubeul şi Soarele.

634467645

Uneori, după ploaie, ne adunam pe uliţă, cu fraţii şi vecinii, unde făceam „tunuri” din pământul ud care se modela precum argila. Ne luam la întrecere între noi, dorind să aflăm al cărui “tun” va pocni mai tare!?
Floarea Cărbune-Rădăcini(Purani de Videle, locul magic al copilăriei mele), 2010.
Sursă poze:google & wikipedia

photo_1030_490_367_80 0_8208a_81213cd0_L 0_82052_d06be3df_XL 18 26 35  2824_original  97376226_283726845244100015_GGMRj6Q9_c 116942975_623191966   958362054 1408855913_letnyaya-pora 63542042424  File009  img12 Nature___Seasons___Summer_Summer_rain_078392_ otrazhenie-vodnoy-poverhnosti

Anunțuri

2 răspunsuri la „FURTUNA(Fragment)-PURANI DE VIDELE

  1. Incantatoare descrierea naturii dezlantuite la campie, in sanul natal, in cursul sau natural :”E cald!E fioros! E maret!E salbatic, dar natural!”Totul se calmeaza, culminand cu linistea de dupa furtuna,odata cu aparitia curcubeului (simbol al pacii si al linistii interioare) si a Soarelui (simbolul luminii).Felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s