INTRAREA MAICII DOMNULUI ÎN BISERICĂ

Sfinta-Fecioara-MariaCu mulţi ani în urmă, pe când împlinisem 9 ani, bunicuţu m-a luat la slujba de duminică, unde am spus Crezul. Era ziua de 21 noiembrie, zi în care creştinii sărbătoreau Intrarea Maicii Domnului în Biserică, dată ce coincidea cu ziua mea de naştere.
Deşi nu era prima oară când mergeam la biserică, azi, slujba a fost deosebit de frumoasă. Cei doi preoţi, părintele Stelică din Puranii de Sus şi părintele Talaleu din Puranii de Jos, s-au întrecut în cântări, iar bunicuţu le ţinea isonul în calitate de dascăl.
La întoarcerea acasă, a început să ningă cu fulgi mari, filigranaţi şi uşori ca boarea răsuflării unui prunc. Era prima ninsoare din an…
– E darul pentru tine, darul trimis de îngeri cu ocazia împlinirii a 9 ani, mi-a şoptit bunicuţu surâzând. Te-ai născut la zi mare, fii fericită!
– Da, da, da şi te rog să-mi spui povestea acestei zile, dar să mă şi lămureşti ce este cu toate aceste sărbătoriri la care participăm până la Crăciun. Să-mi explici de ce trebuie să ţinem un post atât de lung… Ce bine că azi este dezlegarea la peşte şi pot mânca ciorbă şi peşte prăjit cu mămăliguţă şi mujdei!
În rând cu noi mergea moş Ioniţă Băjan, un bătrân înalt, încovoiat de ani, sprijinit într-un baston ce lăsa urme pe zăpada care deja se aşternuse într-un strat subţire. Un moş hâtru, cu un zămbet larg cât o lună plină.
Parcă a fost ieri. Îmi răsună şi azi în urechi vocea lui, limpede şi clară, sfâşiind liniştea ce se lăsase:
– Marine, nepoata asta a ta e tare curioasă! Nepoţii mei nu sunt interesaţi de aceste lucruri şi nici post nu ţin.
– Ioniţă, copiii din ziua de azi sunt altfel de cum erau cei de pe vremea noastră. Sunt mai curioşi şi mai dornici de a şti ce se întâmplă pe lume. Vorba aia: „de ce aşa” şi „nu aşa…”? Le place să despice firul în patru.
– Nu te obosesc întrebările şi lămururile pe care trebuie să i le dai? întrebă mirat, moş Ioniţă.
– Nu, nu mă obosesc. Şi aşa nu am prea multe de făcut acum, iarna. Florica îmi menţine creierul viu. Vrei să-mi ruginească preculm fierul de plug nefolosit? râse mândru şi mulţumit bunicuţu.
Liniştea iar s-a aşternut… Ninge! Îngerii îşi scutură dalbele aripi, o muzică sublimă se revarsă din ceruri… Niciunul dintre noi n-a îndrăznit să tulbure aceste clipe divine. Ninge!
Timpul a trecut pe neobservate, nici nu ştiu când am ajuns în dreptul casei lui moş Ioniţă. Ne-am oprit în poartă, am privit cerul, am admirat ninsoarea, apoi ne-am luat rămas bun şi ne-am urat reciproc: poftă mare!
Vorbăreaţă de obicei, de data aceasta am parcurs drumul până acasă într-o tăcere deplină. Atât eu cât şi bunicuţu eram scufundaţi în marea liniştii interioare, pătrunşi de bucuria înălţării sufleteşti din timpul slujbei.
Ajunşi acasă, ne-am scuturat zăpada de pe haine, pe prispă, apoi am păşit îmbujoraţi în căldura camerei, ce ne-a învăluit în parfum de brad şi aromele ispititoare ale bunătăţilor gătite, cu dragoste şi pricepere, de bunicuţa Petra, aşezate cuminţi pe plita în care focul se domolise.
– Sărut mâna, bunicuţo! Ai văzut că ninge?
– Da, cum nu…Am văzut când am dus de împărţeală, Mariei lui Ştefan Tistu şi babei Constandina a lui Ţâţâvară, câte o strachină cu ciorbă şi o bucăţică de peşte prăjit. Câţiva fulgi mi-au căzut în ciorbă…
– Să ştii că sunt obosită, bunicuţo. Căldura şi mirosul bucatelor fermecate mă trag la somn: vreau să mă odihnesc!
– Hai, aşază-te pe pat şi trage-ţi sufletul cât dăm noi apă la animale. Mâncăm după aceea.
Fericită, am căzut într-un somn adânc. Cred că n-a durat mai mult de un sfert de ceas, dar mi-am refăcut puterile. Am dormit atât de adânc, încât n-am simţit când au revenit bunicii în casă şi nici când au pus masa. M-au trezit uşor, mi-au spus să mă spăl pe mâini, apoi m-au îndemnat să mă înfrupt din bunătăţile pregătite. Am mâncat cu plăcere, savurând fiecare fel de mâncare.
După ce bunicuţa a strâns masa, a spălat vasele şi a dat mâncare la câine, lucrurile s-au liniştit. Bunicuţu s-a aşezat în genunchi cu mine alături, şi cu faţa spre Răsărit a citit din Biblie, s-a închinat, apoi s-a ridicat murmurând: “ Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în vecii vecilor, amin!” Bunicuţa a plecat în sat, la tuşa Dobra a lui unchiu Niculaie Ene, pe care n-o mai văzuse de ceva timp.
– Să continuăm povestea, zice bunicuţu cu o undă de surâs în glas:
“Florică, taică, tu ai 9 ani, dar Fecioara Maria avea numai 3 când a intrat, pe 21 noiembrie, în Biserica Domnului(Templu). Părinţii săi, Ioachim şi Ana, proveneau din neamuri alese. Sfântul Ioachim se trăgea din neamul Regelui David, iar Sfâna Ana din neamul lui Aaron, fratele lui Moise. Ambii soţi erau evlavioşi şi duceau o viaţă închinată lui Dumnezeu. Deşi înstăriţi, erau smeriţi şi milostivi cu cei săraci. O singură nemulţumire aveau, anume aceea că ajunseseră la bătrâneţe şi Dumnezeu nu-i binecuvântase cu un copil.
Maria a venit pe lume când părinţii săi îşi luaseră gândul de a mai avea copii. Deja trecuseră 50 de ani din căsnicia lor, timp în care s-au rugat şi au îndurat cu stoicism dispreţul celor din jur. În acele vremuri, cine nu avea copii era considerat de comunitate ca fiind pedepsit de Dumnezeu pentru cine ştie ce păcate grele şi ascunse. Ceea ce nu era adevărat, în cazul lor. Lacrimi fierbinţi au vărsta în faţa lui Dumnezeu, Ana şi Ioachim, şi mult s-au mai rugat pentru binecuvântarea pântecului sterp al Anei. Dar totul părea în zadar până într-o zi când, în timp ce se ruga, Anei i s-a arătat Arhanghelul Gabriel, spunânandu-i: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta, iar lacrimile tale fierbinţi au ajuns înaintea lui Dumnezeu. Iată, tu vei zămisli şi vei naşte o Fiică. Numele Fiicei acesteea ce o vei zămisli şi naşte va fi Maria. “ Şi lui Ioachim i-a dat o veste, pe când se ruga în pustiu :”Bucură-te, Ioachime şi te veseleşte, eu sunt trimis a-ţi aduce mângâiere. Femeia ta va naşte o Fecioară. Aceasta va fi cea mai aleasă dintre toate fecioarele şi femeile pământului, ca va zămisli şi va naşte pe Împăratul Universal al lumii, pe Fiul Celui Viu, pe Dumnezeu-Cuvântul. De acum lasă scârba ta şi părăseşte amarăciunea sufletului tău, mergi la Ierusalim la Biserica Domnului;acolo vei afla la porţile cele de aur pe soţia ta Ana.”
Când s-a născut Preasfânta Fecioară, a fost bucurie în ceruri şi pe pământ şi daruri multe a primit, încât şi îngerii s-au mirat, exclamând: ”Cine este această minunată, care apare în calea vieţii omeneşti înzestrată cu atâtea minunate şi îmbelşugate Daruri? Aceasta este Împărăteasa Cerului şi a Pământului, bucuria îngerilor şi mângâierea oamenilor.”
După cum ţi-am spus, când a împlinit 3 ani, părinţii au dus-o la Biserica Domnului pentru că aşa îi făgăduiseră lui Dumnezeu. Aici a fost primită cu smerenie de către Arhiereul Zaharia(Marele Preot) care a dus-o în Sfânta Sfintelor.”
– Bunicuţule, ce era Sfânta Sfintelor?
– Dacă nu te grăbeai cu întrebarea, aveam a-ţi explica: Sfânta Sfintelor era o încăpere sacra, unde se afla Chivotul Legii. Aici, nu avea acces decât Marele Preot o dată pe an.
– Chivotul Legii ce este? Heruvimii ce sunt?
– Să ştii că aceleaşi întrebări i le-am pus şi eu cândva părintelui Stelică, şi iată ce răspuns mi-a dat: “Marine, Chivotul Legii este piatra de temelie a religiei creştine şi oferă omenirii dovada faptului că Dumnezeu există. El era o cutiuţă sacră, sigilată cu un capac pe care doi heruvimi îşi întindeau aripile unul spre altul, umbrindu-l.
– Cât priveşte Heruvimii, să ştii că sunt făpturi cereşti înaripate care urmează ierarhic după arangheli. Ar veni cam aşa: Eu sunt arhanghel, iar tu heruvim, deci ai un grad mai mic decât mine. Aşa cum este şi la şcoală, la pionieri…Comandantul de unitate este mai mare în grad decât comandantul de detaşament.
– Ah, am înţeles!
– Părintele Stelică mi-a mai spus că celebrarea intrării în Biserică a Maicii Domnului s-a ţinut, pentru prima dată, în secolul al VI-lea. Atunci s-a construit o biserică închinată fecioarei Maria, lângă ruinele templului în care şi-a făcut ucenicia, timp de 12 ani. Acum, în zilele în care noi trăim, valoarea acestei sărbători este cu atât mai mare, cu cât ea are loc în perioada Postului Crăciunului, ceea ce înseamnă pregătirea creştinilor pentru marele praznic al Naşterii Domnului.
– Aaaa, abia acum am înţeles!
– M-ai întrebat de post…Taică, postul se ţine cu scopul de a ne apropia şi a-l simţi în sufletul nostru pe Iisus, dar şi pentru sănătatea trupului şi a minţii. Când vei fi mai mare, vei înţelege mai bine.
Doamne ajută!
(Floarea Cărbune)2a7e64k

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s