CĂLUŞARII

PURANII DE VIDELE-„Căluşarii”

calusari6

Parcă ar fi fost ieri, atât de vii îmi sunt amintirile…
De câţiva ani încoace, în perioada Rusaliilor, ca prin vis, aud un glas vesel de fată care strigă:
„Au venit căluşarii! Sunt în Poiană!”Şi, preţ de câteva clipe, fetişcana din mine este derutată, apoi încet-încet îmi revin din reverie, mă frec la ochi şi, nostalgică, îmi zic:Ce viziune frumoasă!
Aşa se petreceau lucrurile şi atunci, în copilărie…
După ce aflam vestea venirii cetei de căluşari, îmi umpleam braţele cu florile de câmp, culese cu o zi înainte, şi alergam la şosea cu părul despletit, cu ochii râzând şi cu o dulce veselie în suflet.
Căluşarii erau flăcăi frumoşi, zvelţi, cu feţe oacheşe arse de soare, cu dinţi albi ca mărgăritarele, veseli foc şi foarte pricepuţi în ale dansului. Când jucau, tălpile lor nu atingeau pământul, atâta măiestrie aveau. Îşi sincronizau astfel mişcările, încât păreau că zboară, păreau cocori în zbor planat. Cămăşile şi iţarii le erau albe ca zăpada şi se păstrau aşa până la dezlegarea Căluşului. Care era secretul straielor? Erau ţesute şi cusute de fecioare, apoi înălbite la ger. Traseul căluşarilor era stabilit dinainte. Şi, în fiecare localitate, căluşarii primeau câte un costum nou-nouţ, alb ca neaua. Nimeni însă nu ştia cu ce se hrăneau, dar aveau atâta energie, încât timp de câteva zile nu le stăteau picioarele. Iar când venea vremea a se odihni la apusul soarelui, îşi alegeau loc ferit de ispite în lăcaşul bisericilor din satele pe unde treceau. Căluşarii depuseseră jurământ de castitate pe toată durata sărbătorilor şi îl respectau cu sfinţenie.
Până a ajunge a se forma ceata, totul era învăluit în mister. În anul despre care povestesc, căluşarii formaseră o nouă ceată. Unii flăcăi se însuraseră, iar alţii plecaseră la Bucureşti, la muncă, iar sarcina de a alcătui ceata, i-a revenit Vătafului. Acesta a trimis fiecărui flăcău, ales cu grijă dinainte, câte un cap de cal, cioplit din lemn de alun, dar şi „porunca” de a se prezenta, în a patra miercuri de la Paşte, într-o poiană secretă din pădurea Sinica. Aici, în mare taină, se ciopleau steagul şi ciocul căluşului, în prezenţa căruia se depunea jurământul faţă de Vătaf.
Ceata era formată din 9 dansatori, mutul, stegarul şi doi lăutari, în total 13 oameni. Din cei 9, doar doi căluşari erau din Purani, unul fiind vărul mamei mele, Ion al lui Căldăruş care, mai târziu, mi-a împărtăşit secrete din iniţierea lor… Restul căluşarilor erau din Cotorani şi Baciu. Vătaf era un fierar din Cotorani.
Trei personaje ieşeau în evidenţă: Mutul, Stegarul, şi Vătaful care coordona jocul căluşarilor. Personajul cel mai ciudat după care ne ţineam, înghesuindu-ne să-l atingem, ca să ne meargă bine, era Mutul. Un personaj misterios a cărei faţă n-o puteai nicicum vedea.
Mutul avea un „falus” din lemn cu care ameninţa pe toată lumea şi era astfel îmbrăcat, încât stârnea râsul asistenţei. În plus, mai avea şi un bici împletit cu cordele colorate cu care ameninţa pe toată lumea. Alerga după femei şi după copiii care trăgeau de hainele lui…Într-un cuvânt, stârnea râsul, contribuind la partea comică a spectacolului.
Stegarul purta un steag din alun, împodobit din belşug cu fire de usturoi, pelin şi spice de grâu, legate cu un şnur roşu. Ceilalţi flăcăi din ceată aveau bâte frumos încrustate şi prinse la brâu 7 plante magice: pelin, leuştean, usturoi, frunze de nuc, sânziene,odolean şi busuioc.
Bătrânii satului povesteau că mulţi oameni s-au vindecat după ce Mutul i-a atins cu „falusul” sau după ce căluşarii săreau peste ei, executând un dans magic…Mai exista credinţa că femeile atinse de mut puteau rămâne însărcinate, chiar dacă până atunci nu avuseseră noroc de copii. Multe mame îşi încredinţau pruncii căluşarilor pentru a-i purta pe braţe, ca să crească mari şi voinici, feriţi de boli pe tot timpul vieţii lor.
Bătrânii povesteau cum că aceşti căluşari erau „iniţiaţi” de vătaful lor care, şi el, la rândul lui, fusese “iniţiat”de alt vătaf. Prin iniţiere se trezeau puterile oculte din ei, puteri ce se aflau în stare latentă până atunci. Bolnavii nu se îndoiau de harul lor tămăduitor şi apelau la ei cu mare încredere.
Ritualul de vindecare:
Bolnavul atins de Rusalii se aşeza în mijlocul curţii pe direcţia E-V(capul spre răsărit). Lângă bolnav se aşeza un vas înalt din lut cu o „mănuşă”(toarta vasului), plin cu apă neîncepută, scoasă după miezul nopţii de la puţ. La „mănuşă”se legau busuioc, pelin şi usturoi.
Plantele de la brâul căluşarilor se foloseau în ritualul de vindecare. Căluşarii formau un cerc magic în jurul bolnavului şi dansau, lovindu-i, din când în când, tălpile. Momentul culminant îl constituia clipa când Mutul spărgea oala cu bâta, iar apa se revărsa asupra celui bolnav. Se credea că oala a fost sacrificată pentru ca bolnavul să trăiască. Bolnavul se ridica şi se prindea în Hora Căluşului la care participau şi cei prezenţi.
Alt ritual este acela când un căluşar este atins de vătaf cu steagul, iar el cade, ca fulgerat, la pământ, preluând boala asupra lui.
E adevărat, putea fi vorba de sugestie şi autosugestie, dar căluşarii chiar posedau aceste puteri oculte. Nu oricine putea fi căluşar.
Căluşarii mai executau un ritual magic şi în jurul ciorchinelor de alune. Cei care participau la acest dans magic erau iniţiaţi după un ritual secret, bine păstrat în rândul lor. Divulgarea secretului de către un căluşar l-ar fi făcut nedemn de a mai face parte din ceată.
Când începeau a dansa căluşarii, se lăsa o linişte evlavioasă peste toţi cei prezenţi. Culorile, dansul şi magia se împleteau, lăsându-te adânc pătruns de mesajul simbolic al dansului. Prin colbul stârnit de dansatori vorbeau strămoşii, mândri de urmaşii lor. Era momentul întâlnirii a două lumi din două dimensiuni diferite dar în acelaşi spaţiu, Poiana din Purani, unde se manifesta fiinţa spirituală a neamului…
Jocul Căluşarilor este unul dintre cele mai vechi dansuri populare româneşti cu rădăcini adânci în vremurile de demult, fiind legat de cultul Soarelui. În „Suferinţele urmaşilor”, Ion Lăncrănjan analizează microscopic acest joc magic, încărcat de energii oculte, care-l intrigă şi exaltă în acelaşi timp. Dumirit de semnificaţia Căluşului el spune:”jocul acesta nu e numai joc, e rugă şi blestem, e un semn pe care îl dăm Soarelui că suntem aicea, pe pământurile noastre”.
Putem fi mândri că acest dans magic, „Căluşarii”, a fost inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Universal, alături de obiceiuri şi datini din întreaga lume. Dansul magic al căluşarilor conţine multe elemente oculte prin care se face transferul de energii şi secrete doar pe cale orală ca în vechile iniţieri ale druizilor. Puterea nu se dă în mâna celui ce nu ştie a o folosi spre binele comunităţii. Căluşul are rădăcini şi în ancestral protejând oamenii şi gospodăriile lor, vitele şi recoltele, de spiritele malefice.
(Vor urma dezvăluiri din secretele de iniţiere, împărtăşite de nea Ion al lui Căldăruş, înainte de a trece în cealaltă dimensiune).
(Floarea Cărbune)

phoca_thumb_l_romania-1965-1-lei 24052010419 calus1  CALUSARII Nedeia+joc

PS:pozele sunt culese de pe Wikipedia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s