POVESTEA ALUNEI

(Noaptea de Ispas)

93044270
Există o adevărată poveste legată de naşterea mea, poveste pe care am să v-o spun şi vouă:

– Nu ştiu când am venit pe lume, dar mi s-a spus că alunii înfloresc în seara de Ispas. Se pare că în acea seară m-am născut. Într-o dimineaţă, m-a trezit lumina ce se strecura printre ramurile alunului bătrân, mângâindu-mă cu multă căldură şi iubire. M-am frecat la ochi şi am privit în jur. Eram într-un leagăn căruia i se zicea„căluş”, unde mă simţeam răsfăţată pentru că, la fiecare adiere a vântului, „căluşul” mă dădea huţa.

Tatăl meu era foarte tânăr, crescuse din rădăcina bunicului, şi eram prima lui floare. În jurul meu însă, cei bătrâni spuneau multe poveşti pe care le ascultam cu atenţie. Şi bunicul  stătea la taifas cu vecinii lui. Ei vorbeau despre cât de importanţi sunt alunii, cât de respectaţi, căutaţi şi preţuiţi de oameni.

Un alun ciuntit povestea cum de a ajuns să aibă o singură ramură. Cu mulţi ani în urmă, în Noaptea de Ispas, crengile i-au fost rupte de nişte bărbaţi ce-şi ziceau fântânari. Mai târziu a aflat că fântânarii folosesc crenguţa de alun pentru a descoperi izvoarele unde urmau să fie săpate fântâni. Bunicul meu a completat această poveste cu faptul că şi zânele folosesc nuieluşa de alun, dar şi vracii.

10608121812049780

În noaptea aceea, eu însămi am văzut feciori şi fete ce culegeau flori de alun. Erau veseli şi vorbeau despre flori că sunt preţioase, întrucât sunt bune de leac şi de dragoste. Noroc că eram atât de mică şi nu m-a zărit nimeni, altfel nu mai aveam ocazia să vă spun povestea. Tot în noaptea aceea am auzit că denumirea dansului magic „Căluşul” vine de aici, de la „căluşul” care este leagănul meu.

Pot spune că,  mai târziu, am fost o alună răsfăţată. Pădurea era mama mea. În fiecare dimineaţă mă trezeam în foşnetul ei… ce semăna cu o îmbrăţişare tandră. Astfel se petreceau zilele copilăriei mele fericite, în foşnet de frunze şi tril de păsărele.

Într-o dimineaţă, când m-am trezit în trilul unei păsărele ce cânta chiar la urechiuşa mea, n-am mai recunoscut pădurea. Din verde, ajunsese poleită în aur. Eram atât de fericită încât am început să cânt. Credeam că o zână folosise nuieluşa magică şi aurise pădurea dându-i o înfăţişare fantastică. Bucuria însă, mi-a trecut repede…

Bunicul meu era trist, la fel de trişti erau şi ceilalţi aluni. Tata mai avea o frunză alături de „căluşul” meu, celelalte îi căzuseră peste noapte. Bunicul mi-a explicat că a venit Toamna, că vom rămâne fără frunze, că e vremea odihnei…

„Tu să nu te sperii, la Primăvară ne vor creşte iarăşi straie!”m-a liniştit el.

55027

A mai trecut o vreme, timp în care vedeam cum cad frunzele, cum pleacă păsările, cum se răcesc nopţile…Până când, într-o zi am picat şi eu cu frunza de lângă mine, şi am nimerit alături de frunzele căzute înaintea mea, care m-au acoperit, legănându-mi somnul. A fost un somn lung, în timpul căruia a nins, iar eu am visat păduri cu poieni pline de flori şi de zâne. Visam fluturi şi păsări…

Într-o dimineaţă, am auzitun glas de copil.

Ce-o fi asta, m-am întrebat? Încă visez?

Copilul culegea flori şi alerga după fluturi.

514

– Bună dimineaţa, bunicule! am strigat veselă. Ce e asta? Toată iarna am visat păduri, zâne şi fluturi şi, acum?

– Acum nu mai eşti micuţa alună care a intrat în somnul iernii. Ai crescut, nepoată dragă!!Acum eşti pădurice, alături de noi! O pădurice magică, de aluni!

856629

Floarea Cărbune

Anunțuri

2 răspunsuri la „POVESTEA ALUNEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s