DRAGOBETELE…SĂRBĂTOAREA IUBIRII LA ROMÂNI

Cândva, pe vremea copilăriei mele, iernile erau pline de farmec, prilej de odihnă şi bucurie pentru ţăranii care trudiseră trei anotimpuri. Pe uliţa mea erau mulţi băieţi şi fetişoare, copilandri ca mine, dar şi flăcăi şi fete de măritat. Pe drum, nămeţii erau cât casa, iar noi copiii, ne desfătam săpând “tranşee” în care ne ascundeam. După ce ne împărţeam în două echipe, alegeam un „şef”- băiat şi…începeam lupta. Într-un grup, unii se ocupau cu săparea tranşeelor, iar alţii făceau bulgări de zăpadă pe care îi puneau la dispoziţia celor care îi aruncau în tabăra adversă. Lupta era aprigă, obrajii ni se îmbujorau, râdeam din te miri ce. O, eram atât de fericiţi! Nu simţeam frigul, pentru că eram bine îmbrăcaţi cu haine din lână confecţionate de mamele noastre. În ceea ce-i priveşte pe bunici, părinţi sau vecini, nimeni nu se tânguia aşa cum o fac românii din ziua de azi. Şopronul era plin cu lemne tocate, porcii erau puşi la garniţă sub formă de cârnaţi şi “bucăţi”, totul bine pregătit şi bine pus la punct gospodăreşte. O astfel de iarnă, ca aceasta a anului 2012, era o binecuvântare pentru grâne şi pentru copaci, fie ei din pădure sau din grădină.
În ultimii ani… se vorbeşte mult de Dragobete. Unii cred că va fi înlocuit de Sf. Valentin, dar eu nu cred asta…Românii au felul lor specific de a iubi şi de a-şi mărturisi dragostea. Până şi japonezii l-au împrumutat pe Sf. Valentin deşi sunt tradiţionalişti până în măduva oaselor. Ei sunt înţelepţi! Dacă tot s-a infiltrat printre tradiţiile lor…nu-l resping. Se ştie că ceea ce este interzis…capătă putere mare. Pentru că aşa este omul alcătuit…De aceea, dragi români, Dragobetele nostru nu poate fi înlocuit cu nicio sărbătoare de import, dar…ce facem ca să-l readucem complet… la viaţă?! El există în memoria ancestrală a neamului, nimeni nu se îndoieşte de asta.
Pe vremea copilăriei mele, „Ziua iubirii” avea o dată fixă, 24 februarie, zi care coincidea cu sărbătoarea, înscrisă cu crucea neagră în calendar, „aflarea capului Sf. Ioan”. În acea zi specială, sătenii se trezeau de cu zori şi se pregăteau pentru sărbătoare. Bărbaţii făceau curăţenie la vite şi le puneau în iesle nutreţ din belşug. Noi, copiii, le adăpam. Aveam grijă să le scoatem din grajd, în timp ce se făcea curăţenie, dar şi pentru mişcare. Aşa că le duceam la „puţul lui Buric”, unde exista un jgheab special pentru adăparea vitelor.
Gospodinele făceau curăţenie în casă, scoteau aşternuturile la aerisit, dar mai întâi hrăneau păsările din gospodărie şi pe cele ale cerului, îndeosebi vrăbiuţele. Deasupra grajdului exista o „fânărie”, unde era depozitat nutreţul pentru hrana vitelor iarna: mei, trifoi, paie de ovăz ş.a. Gureşele păsărele se adăpostiseră la streaşina grajdului, unde aveau hrană din belşug. Cu toate acestea, obraznice cum erau, mai furau şi din mâncarea găinilor şi a bibilicilor. În această zi însă… erau tolerate. Se considera că este ziua lor, ziua când păsările se „logodesc”. Şi era bucurie mare, pentru că se strângeau în stoluri, ciripeau şi se giugiuleau. Îşi cântau dragostea!
După masa de prânz, bunicuţa umplea „căldarea” mare cu zăpadă neatinsă de vreun om sau animal şi o punea la topit în vatră, pe pirostrii. După ce se topea, ne făcea baie.Şi ştiţi ce adăuga în apa de baie?… „chitele”(bucheţelele) de ghiocei şi viorele pe care bunicuţu, ca pădurar, le adunase din locuri numai de el cunoscute. Nouă, copiilor, ni se spunea să fim puri precum ghioceii şi să iubim albastrul Cerului de unde îngerii ne-au adus. Florile mai simbolizau şi venirea Primăverii, dar şi a împletirii iubirii dintre oameni. În natură, totul are pereche.
În vederea sărbătoririi, mămica frământa aluat pentru plăcinta cu dovleac, pregătea boabele de porumb pentru fiert şi dovlecii pentru copt în sobă…Între timp, fetele mari şi flăcăii erau tare harnici în gospodăria proprie, pentru ca părinţii să-i lase la „claca” ce se ţinea la noi acasă.
De cum se însera, fetele se spălau , se primeneau, îşi puneau busuioc în sân şi veneau la noi. La fel făceau şi flăcăii. Părinţii lor, oameni de bună credinţă, credeau că tinerii vin la curăţat de porumb, la „păpuşit” de tutun sau la tors de lână. Adevărul era altul… Unii erau în “vorbă” cu alţii, adică erau iubiţi. Se ştie că unde se adună tinerii, glumele sunt în toi, voia bună devenind molipsitoare. Unii flăcăi cântau la fluier, alţii la caval, iar bunicuţu cânta la cobză cântece străvechi, de dragoste şi vitejie. Era sărbătoare!
După ce se înfruptau din bunătăţile de pe masă, tinerii ieşeau în tindă, pe rând, câte o pereche. Numai aşa îşi puteau mărturisi dragostea, în taină. De acolo, fetele se întorceau îmbujorate, iar băieţii cu câte un zâmbet ştrengar… în colţul gurii. După feţele lor, se deducea că s-au „înţeles”, în sensul de a-şi fi făcut “jurământul” de iubire şi fidelitate. Şi, era clar că aveau să urmeze multe nunţi… în vara şi toamna acelui an.
Când am crescut mai mare, şi am început a pricepe mai multe, bunicuţu mi-a povestit ce este cu această sărbătoare căreia i se zice Dragobete, şi de unde îi vine numele.El spunea că Dragobete era copilul iubit al babei Dochii. Deşi avea mai mulţi feciori, pe acesta îl iubea cel mai mult „baba”. Băiatul era atât de frumos şi grăia aşa de dulce… încât nicio fată nu-i rezista. Multe fete visau la el, dorindu-şi să-l întâlnească şi să fie sărutate, măcar o dată, de pătimaşul îndrăgostit. De aici i se trage şi renumele, „Dragobetele sărută fetele”. Fiind atât de îndrăgit, de-a lungul timpului, i s-a mai spus „Cap de Primăvară”, „Logodnicul Păsărilor” etc. Despre cei care îl sărbătoreau, se zicea că vor fi feriţi de boli şi vor avea noroc în dragoste. Sărbătoarea era benefică şi pentru gospodari, nu numai pentru flăcăi şi fete, pentru că avea să urmeze un an în care copiii aveau să le fie frumoşi şi sănătoşi, un an bogat în roade, cu păsări şi vite multe…
…şi era acest fecior atât de năvalnic în dragoste încât Maica Domnului l-a metomorfozat într-o plantă de dragoste numită Năvalnic. Şi azi, năvalnicul, este folosit în „vrăjile” pentru dragoste…Ţine minte, nepoată, nicio vrajă nu poate aduce dragostea, dacă n-o ai în inimă…” Şi am ţinut minte!
Iubirea noastră…

Noaptea,
ca un fluviu cu ape cristaline,
ducea spre veşnicie
iubirea noastră,
corabie de aur şi rubine,
cu toate pânzele desfăşurate
pe calea spre Eternitate.
Sub înfloriri de roze
romantice-n visare,
am străbătut milenii
trecând peste hotare
de lumi celeste…
Floarea Cărbune

 

 

DACĂ VREI SĂ FII IUBIT, IUBEŞTE!





Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s