OBICEIURI DE IARNĂ-PURANI(VIDELE)-TELEORMAN


Pentru mine, cele mai frumoase sărbători sunt cele de iarnă. Simt cum redevin copil când se apropie sărbătoarea Sfântă a Crăciunului, revăzând, cu ochii minţii, obiceiurile de altădată. Revăd casa părintească, bunicii şi părinţii, fraţii, bucuria din casele românilor. Mă revăd fetişcană, participând, alături de ceilalţi, la pregătirea casei în care avea să poposească Spiritul sărbătorilor de iarnă. Pe lângă purificarea sufletului prin post, aplicată şi nouă copiilor, se făcea şi purificarea casei, prin curăţenie generală. Cu două săptămâni înainte de Crăciun, casa strălucea de curăţenie. Uneori, părinţii schimbau şi paiele la saltelele pe care dormeam, aducând câmpul cu miros de flori sălbatice, în casa pregătită pentru ziua când aveam a sărbători Naşterea Mântuitorului. După Ignat, noaptea în care se spune că porcul îşi visează tăierea, urmau alte treburi în gospodărie: tăierea porcului, tranşarea lui, punerea cărnii la sare, pregătirea cârnaţilor ş.a. În ziua tăierii porcului, mămica ne „îmbărburea” cu sânge de la el. Adică ne făcea cruce în frunte, bărbie şi obraji, pentru a fi feriţi de boli şi deochi.
Ca să înţelegem necesitatea postului, bunicul ne povestea legenda naşterii lui Iisus Hristos care avea să ne stea alături, în tot cursul vieţii noastre, protejându-ne. Exista credinţa, că în noaptea de Crăciun, dobitoacele vorbesc. Bunicul Marin ne povestea o întâmplare din bătrâni, când, un „solomonar” care înţelegea limba dobitoacelor, a auzit boii vorbind despre Iisus, cel născut de Maica Domnului într-o iesle, unde vitele suflau asupra lui, pentru a-l încălzi.
La aflarea veştii Naşterii Domnului, Natura se bucură deopotrivă, alături de oameni şi animale, fiind prezentă în colinde: „Florile dalbe“, „Flori de măr „florile între flori“ se reînnoiesc în fiecare an în mersul colindelor, căci şi ele au aşteptat naşterea Copilului Sfânt-Regele Lumii.

Astfel, în Armonia Divină stabilită între Cer şi Pământ, Cântarea îngerilor, ce vestesc Lumina Lumii, se răsfrânge în colind ca o revărsare de har ce inundă întreg Universul.
Freamătul din preajma Crăciunului, vremea colindelor, pregătirea bradului, animaţia de pe uliţele satului, glasurile vesele ale copiilor, mirosul cozonacilor şi a cetinei de brad oferă inimii cele mai deosebite emoţii ce-i înalţă trăirile până la Cer. Uneori, ningea feeric, neaua cu scânteieri argintii, sporind atmosfera de sărbătoare întru iubire.
Valoarea spirituală a Crăciunului este singura care contează în aceste zile. Crăciunul este de fapt, o stare de spirit, bucuria venind din străfunduri. În copilărie o simţim cu tot sufletul, apoi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem câte puţin din ea, pe drumul vieţii , câteodată nu mai suntem în stare să o regăsim, niciodată. Liniştea, zâmbetul şi bucuria din zilele premergătoare marii sărbători creştine sunt simţite şi trăite în cuget cu adevărat, numai aşa, Spiritul Crăciunului poate pătrunde în casele noastre. De fapt, cel mai mare dar al Crăciunului îl reprezintă bucuria sufletească pe care ne-o aduce Naşterea Domnului, pacea din inimă, puterea de a ierta şi de a-i ajuta şi înţelege pe cei din jur, bucuria de a dărui şi a primi…
Simţeam bucuria tuturor, simţeam că trăiesc!
Îmi revine în memorie, plăcerea cu care mâncam colindeţele, pe care mama mea le punea în zeama în care fierbea caltaboşul, în dimineaţa Crăciunului. Colindeţele (produse de patiserie; pregătite în casă, de către gospodine şi oferite colindătorilor-covrigi, colaci, boboroade) căpătau o savoare deosebită. Merele si gutuile coapte erau cele mai deosebite delicatese pentru sufletul meu, stăteau frumos rumenite, pe colţul plitei, pentru a se păstra calde, tocmai bune de mâncat.
La vremea aceea, nu ştiam ce-i ciocolata şi nici de dulciurile colorate sintetic, nu ştiam…
23 spre 24 decembrie
Prin troiene şi nămeţi,
Merg copii la colindeţi.
Cete de băieţi şi fete,
Să colinde pe-ndelete…
Cu trăistuţele pe spate,
Să le umple cu de toate,
Mere,nuci şi covrigi buni
C-aşa-i datina la români.
Abia aşteptam vacanţa de iarnă… Cea mai mare bucurie era să mergem cu colindeţele…Aşa se face că, de cu ziuă, îmi pregăteam traista şi un ciomag cu care să mă apăr de câinii, din curţile oamenilor care nu doreau colindătorii, lăsându-i slobozi pe uliţă. Toţi cei din ceata de colindători aveau traistă şi ciomag.
Pe 23 decembrie, de cum se lăsa înserarea, plecam cu colindeţele ( cu colinda). Oamenii lăsau porţile deschise, legau câinii, şi ne aşteptau cu nerăbdare şi bucurie. Ei considerau colindul copiilor ca pe ceva magic, ce aducea binecuvântarea gospodăriei şi a gospodarilor, sporul în casă, rodnicia ogoarelor, pacea şi tihna bătrâneţii.
Noi ne apropiam de geamul luminat şi cântam:
Lămâiţă portocală,
Noi suntem copii de şcoală
Şi-am pornit a colinda,
Pe la case a ura,
Maica Domnului ne-ajută
La covrigi şi la nuci multe.
Ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi?
La anul şi la mulţi ani!
Oamenii ne dădeau colindeţe, covrigi, mere sau nuci, abia mai căram traista prin nămeţi, mai mult o târam de grea ce era…
Eram o copilă firavă dar inimoasă, mergeam la urat în ceata copiilor mari, nu acceptam să merg cu cei mici şi plângăcioşi.
Afară era ger, troienele erau mari, pe uliţe ne lătrau câinii, ciomegele fiind foarte preţioase. În plus, le mai foloseam şi ca bastoane pe nămeţii care, pe alocuri, erau înalţi cât casa.

Fragment din cartea „Rădăcini!”
(Flora)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s