Azi-noapte a plouat…lucesc frunzele copacilor. Cerul e înnourat, aerul e curat şi plăcut, nu-i frig…Privesc cu uimire în jur…E prima Toamnă la casă…
Pe cer, stoluri de grauri fac întreceri de zbor:

La nea Petre, vecinul din stânga, fumul de pe horn este învălătucit de vântul ce adie plăcut, totuşi. Nu-i Crivăţul, altfel ar fi fost rece şi furios, aducător de zăpadă…

La vecinul de vis-a-vis, măceşele îşi etalează rubinele spălate de ploaie. Simt îndemnul să le fotografiez dar să şi culeg câteva pentru ceai…Vă daţi seama? Să culegi fructe atât de bogate în vitamina C…direct de la sursă. Mai proaspete de atât nu se poate…Hmm, minunată e Natura şi tare darnică…

La mine , la poartă, crăiţele au fustiţele şifonate de bruma ce a căzut mai acum câteva zile. Sunt , totuşi, frumoase. Aşa că le-am pozat.

Mai sus vorbeam de Natura darnică…Păi şi la mine , la poartă, îşi etalează căpşoarele aurii, atât de folositoarele gălbenele. Ştiţi, sunt bune folosite ca ceai dar şi în tot felul de creme.

În curte, un cuib de trandafiri, e încărcat de boboci. Ce cutezător! L-au păcălit şi pe el zilele frumoase ale acestei toamne târzii:

La vecinul din dreapta, ciorchinii de strugurii , dulci şi parfumaţi, strigă să fie culeşi…Stând la geamul camerei de la mansardă, mă ispitesc.

Ah, de-aş fi un graur!Tufele de zmeură îşi mai păstrează încă…veşmântul frunzelor.
Din veranda casei, muşcatele înflorite…salută trecătorii. Sunt vesele şi ghiduşe…
Mă salută de pe gard nişte bobiţe roşii, ademenitoare… Nu ştiu ce sunt, dar vi le arăt şi vouă:
Pe terasa de la mansardă…ghici ce e?! Sunt trandafirii japonezi în prietenie cu o tufă căreia i s-au copt bobiţele de un roşu sângeriu şi cu crizantemele dintr-un ghiveci, de un mov-arginti(darul de la fratele meu, pentru ziua mea… de pe 21.nov).

Sunt multe de povesti, poate pe altădată…
pentru mine localitatea aceasta a fost dintotdeauna un mister. 5 ani de zile am trecut prin ea cu regularitate, cel mai bun prieten al sotului meu este de acolo, asa ca o cunosc. ce nu inteleg eu este de ce nu are articol la sfarsit sau de ce nu e scutita de ultima vocala din primul cuvant…
si da, Valu are o atmosfera placuta, emana aceasta atmosfera, nu numai pentru ca te apropii de mare, ci si pentru ca e deosebit.
un an bun, alaturi de cei dragi si toate urarile tale pentru cei din jur sa devina o realitate pentru tine.
spor-t, cum spun eu, mai in gluma, mai in serios.
Draga mea,
Şi pentru mine este un mister această localitate. În drumul spre Bucureşti, pentru că sunt originară din Teleorman, am trecut de “n” ori pe aici…Dar până anul trecut… nu mi-am închipuit că pe acest “val al lui Traian” îmi voi găsi locul de odihnă, reculegere şi pregătire pentru marea trecere…Nu, n-am crezut că voi prinde rădăcini…Şi totuşi…minunea s-a înfăptuit. În momentul în care voi afla mai multe despre existenţa lui(voi contacta autorităţile pentru că am nevoie de informaţii pentru noul meu roman) te voi ţine la curent.
Aici, oamenii sunt f. gospodari, au grădini cu pomi şi flori, unii chiar cu legume şi zarzavaturi…după ploaie…miroase a munte…Valu lui Traian este un loc binecuvântat.Şi, cine ştie, poate ne vom cunoaşte…cândva. Poate vei poposi ca să manânci un pumn de căpşuni, sau unul de zmeură…
Îţi mulţumesc pentru urări…Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi!
Cu prietenie,
Floarea Cărbune